Aqaba

Aqaba - lux iordanian la Marea Rosie

3 voturi
Autor: Diaura, 31 Octombrie 2010
O experiență de:
Vizualizări: 5519
Iordania - Aqaba
Pentru cei ce nu stiu, Iordania are iesiri la doua mari. Una este Marea Moarta numita asa datorita celei mai mari salinitati care o face improprie vietii ( nu are flora sau fauna proprie ) si este in partea de Vest a tarii. Cea de a doua iesire la mare este in Sud-Vestul tarii in zona golfului Aqaba si acolo este Marea Rosie. Pentru a avea iesire la Marea Rosie, Iordania a facut in 1965 un schimb de terenuri cu Arabia Saudita; a cedat o zona desertica ( 6.000Kmp.) pentru cativa km. de tarm.
Am ajuns in Aqaba, venind cu masina din Nord din Amman dupa o zi si o noapte petrecute in Petra. Autostrada ce leaga Aqaba de nordul tarii este incredibil de buna si de curata. Ghidul nostru ne-a spus ca ea a fost construita in cea mai mare parte de romani, caci statul iordanian a facut un contract cu noi pentru asta lucrare. Pe langa specialistii romani , au lucrat si muncitori necalificati iordanieni. Am fost opriti de vreo doua ori la punctele de control unde nu am intampinat nici o problema. Este bine de stiut ca in Iordania nu exista nici o restrictie pentru turistii care au vizitat Israel-ul.
Cu putin timp inainte de a ajunge in oras, autostrada urmareste malul Marii Rosii si peisajul este deosebit. In dreapata noastra era marea , si in stanga muntii chiar la marginea soselei. In perioada in care eu am vizitat aceasta tara, arabii sarbatoreau Ramadan-ul . Este o sarbatoare religioasa, comuna tuturor tarilor arabe; o luna de post, in care de la rasaritul si pana la apusul Soarelui arabii nu mananca si nu beau nimic. Dupa apusul Soarelui au voie. Scopul acestui post este ca fiecare om sa invete si sa inteleaga sa rabde, sa fie mai ingaduitori cu cei de langa el, sa simta pe pielea lor ce inseamna sa fii sarman si sa nu ai ce manca. In aceasta luna, ei se roga mai mult decat de obicei si dau mai mult de pomana celor saraci. Seara cand au voie sa manance , intai dau de mancare unor sarmani, dupa care multumesc lui Dumnezeu ( Alah ) ca le-a daruit o soarta mai buna si abia dupa aceeia mananca impreuna cu familia.
Cand am ajuns prima oara in oras, pe faleza foarte lunga a marii, pe langa care trece autostrada, zeci , poate sute de familii opreau masinile si se asezau pe o patura cu intrega familie si mancau . Unii aveau si mici butelii de voiaj la care ori incalzeau mancarea , ori faceau la sfarsit un ceai. Din loc in loc erau si banci dar cum nu erau suficiente , cei mai multi steau Iordania - Aqaba pe jos, asa cum se sta la noi la iarba verde; doar ca ei stateau pe trotuar. La inceput nu am inteles despre ce este vorba si l-am rugat pe ghid ( care era si soferul nostru ) sa opresca sa vedem si noi ce fac toti acei oameni .
Am coborat din masina si ne plimbam incet pe langa ei , fara sa ii privim ostentativ; mergeam incet si priveam cu coada ochiului. Ghidul nostru mergea si el cativa pasi in urma noastra. Multi si-au dat seama de scopul plimbarii noastre si spre uimirea mea, ne-au invitat la masa. Am crezut ca nu inteleg bine , dar gesturile lor erau cat se poate de clare; ne faceau semn sa ne asezam si ne intindeau ceva de mancare. Nu va puteti imagina socul pe care l-am avut. Pentru o clipa ochiii mi s-au umplut de lacrimi de emotie. Ma gandeam cu sinceritate ca eu nu as face asa ceva. Nu as invita pe paturica mea niste trecatori straini cu care sa impart bucata mea de paine. A fost pentru mine o lectie de viata spuse in cele mai simple dar simbolice gesturi. Si acum cand scriu aceste randuri, un nod in gat nu ma lasa sa respir cum trebuie. Doua familii le-am refuzat politicos, dar la un moment dat, ghidul a venit langa noi si ne-a spus ca nu se cade sa refuzam. Mai mult simbolic am stat cateva clipe impreuna cu o familie de la care am mancat intai trei curmale ( asa se procedeaza pentru ca dupa multe ore in care stomacul nu a primit nimic, sa nu fie agresat brusc cu mancare ) si apoi am mancat cate o bucatica de carne preparata la cuptor ( acasa ) cu un pic de paine. Am multumit frumos , si ne-am retras la masina , ne mai dorind sa stricam cu prezenta noastra cina acelor oameni atat de ospitalieri.
Am trecut prin oras si am continuat drumul inca cativa km. pana in statiune unde ne-am cazat la unul din hotelurile de 4 stele - Marina Plaza. Am fost servite cu sampanie si o domnisoara draguta ne-a invitat la o masa de langa o piscina ( una din cele trei ) pana cand ghidul s-a ocupat de formalitati. Inainte de a termina noi sampania el era gata si ne-a trimis bagajele in camere. Ne-am luat ramas buna pentru acea zi urmand sa ne revedem in dimineata urmatoare. Nu va voi spune prea multe lucruri despre hotel acum, dar totul a fost peste asteptari.
A doua zi dupa micul dejun am mers sa facem plaja si baie in Marea Rosie. Nisipul nu era foarte fin dar nici nu te deraja sa mergi desculta. De-a lungul plajei Iordania - Aqaba zeci de sezlonguri stateau in asteptarea turistilor, grupate de obicei pe langa o umbrela imensa. Fiecare umbrela era prevazuta cu un bec , care seara se aprindea automat , incat si noi am stat la povesti si la ascultat valurile de doua ori , noaptea tarziu dupa ce mancam si se termina programul artistic la hotel. La doua sute de metri de hotelul nostru, ascunse de valurile marii intr-un micut golf artificial , stateau zeci se salupe si iahturi frumos ancorate. Tot ghidului nostru trebuie sa ii multumesc, caci desi nu facea parte din program , a inchiriat pentru noi , timp de o ora , o salupa cocheta ( cu tot cu echipaj ) si ne-a plimbat pe mare .
In alta zi , dupa pranz,am colindat orasul . Am fost si pe strdute inguste unde erau mici pravalii si am fost si intr-un mall care la parter avea si un magazin Carefour.
Aqaba este singurul port al Iordaniei la Marea Rosie. Am vazut acolo imense nave comerciale dar si cateva nave de razboi. La cativa km de oras exista aeroportul "King Hussein International Airport ". Orasul este vechi de pe vremea romanilor care au fost primii ce au construit in acest golf un port la Marea Rosie. In 1917 locotenent-colonelul britanic Thomas Edward Lawrence cunoscut sub numele de Lawrence al Arabiei , de aici din Aqaba a condus lupta impotriva otomanilor. In oras este arborat cel mai mare drapel din lume. Poate fi vazut de pe malul celalat al Marii Rosii ; din Israel si din Arabia Saudita.
Clima in zona este deosebit de placuta. Muntii ce inconjoara statiunea o protejaza de vantul din desert iar marea o racoreste. In apele marii in acea zona traiesc sute de speciii de corali, de pesti si de stele de mare. Flora marina este atat de frumoasa si de variata si de aceea statiunea este cautata de sufundatori care au prilejul sa inoate cat doresc de mult in compania unor vietatii incantatoare. Apa marii isi schimba pe parcursul zilei culoarea , trecand de la un bleau aproape transparent, la turcoaz si indigo. In alta diimineata, am mers in alta parte sa facem plaja si baie in mare.
Apoi am mers la restaurantul unui alt hotel ( Beduin Hotel ) unde am mancat intr-o atmosfera rustica . Am vizitat acvariul de la Institutul de cercetari marine si am aflat ca in oras exista 6 universitati.
Stand pe malul marii , se poate vedea in fata orasul Eliat ( al Israel-ului ) si in stanga Arabia Saudita. Este singurul loc unde isi dau intalnire trei tari pe o zona atat de restansa.
In Aqaba, pe langa hotelurile de patru si de cinci stele , in statiune si mai ales pe malul marii sunt foarte multe vile , proprietarea oamenilor bogati din Iordania si chiar din Europa. Toate sunt mari, elegante si isi astepata tacute stapanii sa vina sa se relaxeze .Cand nu sant stapanii acasa, nu sunt inchiriate.
Cat am stat in statiune, in afara de harnicii si simpaticii angajati ai hotelului, nascuti parca sa indeplineasca toate dorintele turistilor, era o atmosfera de " dolce far niente" care mi-as fi dorit sa dureze la nesfarsit.
Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba

Iordania - Aqaba



 

Comentarii (4)

 
4 Iunie 2012
liliana

...fara cuvinte...in august voi fi si eu aici, ard de nerabdare!

 
4 Iunie 2012

Super.
Aproape ca te invidiez. Este una din putinele destinatii in care m-as duce in fiecare an ( banii bat-i vina nu ma lasa ) . Nu rata Petra. Am scris si despre ea. Este una din cele 7 Minuni ale Lumii Moderne si nu degeaba a primit acest calificativ.
Sfat ; sa te imbraci cu lucruri cat mai deschise la culoare si lungi ( inclusiv camasa cu maneca lunga, larga ) Va fi foarte cald si mai bine te simti " toata acoperita " decat in maieu. In plus va fi un semn de respect pentru un popor musulman.
Drum bun si vacanta frumoasa.

 
18 Martie 2013

Peste doua saptamani voi calca pe urma pasilor tai. :)
Voi merge si la Petra.
Vot si zambet :)

 
18 Martie 2013

Super!
Pregateste-te de calduri mari; sa nu iti lipseasca camasile subtiri dar cu maneca lunga, care sunt de o suta de ori mai potrivite decat tricourile cu maneca scurta. Sa stai cat mai mult la Petra, pentruca o vei vedea in culori diferite dimineata, la amiaza si seara.
Vacanta placuta.

Ai fost în Aqaba?

Povestește-ne despre experiența ta și arată-ne poze cu locurile pe care le-ai vizitat.
Înscrie-te în comunitatea Turistik.

Alte impresii din Aqaba

Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.