Bahcisarai

Bahcisarai - Cetatea Hanilor şi Micul Han Tătar

3 voturi
Autor: balauru, 18 Iulie 2011
O experiență de:
Vizualizări: 3118
Nu departe de Sevastopol, la Bahcisarai trăieşte o importantă comunitate tătărească. După căderea comunismului aceştia şi-au reluat legăturile cu fraţii din România, existând un adevărat turism nostalgic între Dobrogea şi Crimeea. Bucătăria lor este delicioasă şi poate da un strop de condiment, unui vacanţe petrecute în Crimeea.
În titlu nu este vorba de vreun pui de Genghis Khan, ci de un mic han tătăresc unde am mâncat cel mai gustos şaşlâc (frigărui) de miel.
Am venit în micuţa localitate tătărească Bakhchisarai pentru a vizita Palatul Hanilor Tătari, un monument arhitectural aflat de altfel în patrimoniul UNESCO.
Nici nu am parcat bine maşina că am fost asaltaţi de o mulţime de copii, care la început, nu înţelegeam ce vor. Din semnele pe care le făceau (eu nu înţeleg limba rusa si nici ei nu ştiau engleza), am crezut ca vor ceva de mâncare. Cu greu ne-am dumirit ca de fapt, ei vor sa ne dea noua de mâncare, adică se ne conducă la diversele hanuri din sat. Le-am spus tot prin semne ca după ce vizitam cetatea vom da curs invitaţiei lor.
Palatul se întinde pe o mare suprafaţa de teren şi este el însuşi un adevărat oraş având două moschee, un cimitir cu două mausolee, un harem, poarta cu două minarete, mai multe bai interioare şi havuz-uri (fântâni arteziene în aer liber).
A fost construit în anul 1532, pe malul râului Churuksu de către hanul Sahib Giray I din dinastiei Giray, care o condus Hanatul Crimei între anii 1428 şi 1783. În interior sunt o mulţime de magazine cu suveniruri, lucru întâlnit de altfel la toate obiectivele turistice din lume.
La ieşire am fost din nou asaltaţi de copiii care agăţau muşterii pentru hanurile locale. Ne-am lăsat conduşi la unul dintre acestea.
Aici, meniu in limba engleza, ioc. Limbajul orătăniilor ne-a fost de mare folos, reuşind să comandam renumitul şaşlâc de miel, ciorbe, salate şi cate o cafea.
Hangiţa, o fata tânără, "grasă şi frumoasa" cum se spune la noi în Maramureş, zâmbea tot timpul şi ne-a spus ca ,,ţucărul'' pentru cafea este făcut de ea. De fapt erau nişte bombonici din zahar, făcute în casă. Îmi amintesc ca prin vis că în copilăria mea, am mai mâncat aşa ceva.
Frigăruile erau din bucăţi de carne de miel, ardei graşi, roşii, ceapă şi câteva bucăţele mici de seu de oaie. Cred că ăsta era secretul reţetei pentru că le dădea o savoare deosebita. Am plătit foarte puţin cu toate că am lăsat bacşiş şi comision pentru copiii care ne-au adus aici.

34 imagini in total la aceasta impresie


 

Comentarii (1)

 
12 Aprilie 2014
Mircea Serban

...baletui "fantana din Bahcisarai" inspirat dupa poemul lui Puskin apoi, imaginile postate aici imi induc o stare de melancolie si regret pentru ca -deocamdata, perspectiva de a vizita candva aceasta bijuterie a civilizatiei marelui Tamerlan este foarte indepartata, probabil dincolo de viata mea!
Felicitari pentru cele postate aici!

Ai fost în Bahcisarai?

Povestește-ne despre experiența ta și arată-ne poze cu locurile pe care le-ai vizitat.
Înscrie-te în comunitatea Turistik.
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.