Caesarea

Caesarea Maritima (Israel) - Ave Caesar, Morituri te Salutant !

1 voturi
Autor: balauru, 12 Iulie 2011
O experiență de:
Vizualizări: 3072
Oraşul Cezarea este un oraş israelian situat pe coasta Mării Mediterane, la marginea portului antic Caesarea Maritima şi la jumătate distanţa dintre Haifa şi Tel-Aviv.
Modernul Cezarea este singurul oraş israelian gestionat de o organizaţie privată - Fundaţia Caesarea ce are ca obiectiv, găsirea unei posibilităţi de creştere a calităţii vieţii, prin îmbinarea industrializări avansate cu turismul şi cu protecţia mediului.
Aici îşi au reşedinţa un mare număr de magnaţi, atât israelieni cât şi străini. Populaţia oraşului numără 4500 de locuitori (bogătaşi), printre aceştia, şi Benjamin Netanyahu, actualul prim-ministru al Israelului.
Pentru menţinerea statutului actual al localităţi, Fundaţia Caesarea trebuie să transfere a mare parte din profitul realizat spre finanţarea învăţământului superior şi cultural al Israelului.
Dar să fim serioşi, nu pentru ăştia am venit noi la Cezarea ci pentru anticul port construit de Împăratul Irod, în onoarea Împăratului roman Caesar Augustus (Octavian), nepotul lui Julius Caesar.
Veneam de la Haifa şi mergeam spre Tel-Aviv.
Am oprit la câţiva kilometri de situl arheologic Caesarea Maritima pentru a admira o porţiune foarte bine conservată din apeductul care alimenta oraşul antic cu apă potabilă adusă de la poalele Muntelui Carmel.
În acest loc amatorii de "artefacte" au putut culege de pe plajă cioburi de ceramică.
La intrare în situl arheologic, se plătea o taxă, nu-mi amintesc cât dar având în vedere că nu tot grupul a intrat, presupun că nu era chiar neglijabilă.
Situl este compus din mai multe zone corespunzătoare evoluţiei istorico-cronologică a localităţii.
La vechile ruine ale oraşului antic, ruine cauzate de cutremure succesive, s-au adăugat construcţii noi, din perioada bizantina, din perioada califatului Rashid, din perioada stăpânirii cruciate şi în final cele ale refugiaţilor musulmani bosniaci aşezaţi aici la sfârşitul secolului al XIX-lea.
După vizionarea unui film în care este prezentată această evoluţie cronologica de care spuneam, am străbătut cu pasul toate acele perioade istorice.
Primul te întâmpină Teatrul Roman care a fost recent renovat şi care găzduieşte adesea concerte ale unor artişti renumiţi atât israelieni cât şi străini (Deep Purple, Bjork, etc), precum şi un Festivalul anual de Jazz.
Am intrat printr-un vomitoriu si am călcat pe locurile unde a scuipat Iann Gillan şi Ritchie Blackmore (ex Deep Purple).
Portul propriu-zis a fost construit peste ruinele unui vechi port grecesc. Pentru ridicarea digurilor s-a folosit un ciment format din var şi cenuşă vulcanică (putzzolana) adusa din Italia (Roma), din oraşul Puteoli. Asta a permis construirea lor într-un ritm foarte rapid. În una din pozele mele se poate vedea acest tip de îmbinare unde s-a folosit cimentul respectiv.
În prezent cea mai mare parte a acestor diguri se afla sub nivelul apei.
Am văzut un bloc de piatra care conţine singura inscripţie în care este menţionat numele lui Pontius Pilatus.
Am traversat hipodromul construit în secolul al II-lea unde se desfăşurau curse cu care de luptă dar şi lupte cu gladiatori sau masacre ale "disidenţilor" creştini.
Din perioada bizantina se pot vedea ruinele unei biserici a cărei mozaicuri s-au conservat incredibil de bine, daca ne gândim că nu au avut şi nici acum nu au, nici un fel de protecţie împotriva intemperiilor.
În timpul Cruciadelor, după cucerirea acestuia de către Baldwin in 1101, s-au făcut o serie de construcţii fortificate.
Unele legende spun ca aici cavalerii cruciaţi au descoperit Sfântul Gral. În biserica San Lorenzo din Genova se afla o cupă din sticla verde identificata a fi Potirul Sfânt găsit aici de catre cruciaţi.

1187 - Oraşul este ocupat de Saladin.
1191 - Cruciaţii recuceresc oraşul.
1265 - Mamelucii l-au ras de pe suprafaţa pamântului.

La extremitatea nordica a sitului sunt urmele ultimilor locuitori ai oraşului, musulmanii bosniaci. Aceştia au fost expulzaţi de aici, odată cu întoarcerea poporului rătăcitor, în 1948.

82 imagini in total la aceasta impresie


 

Comentarii (2)

 
12 Iulie 2011

Ma bucur ca am vazut aceste imagini din Cezarea, eu cand am fost in Israel, n-am reusit nicicum sa-l convingem pe conducatorul de grup(ghid) sa facem un popas la Cezarea.

 
12 Iulie 2011

A fost o excursie optională la care aşa cum am spus nu a participat întregul grup.

Ai fost în Caesarea?

Povestește-ne despre experiența ta și arată-ne poze cu locurile pe care le-ai vizitat.
Înscrie-te în comunitatea Turistik.
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.