Circuite turistice

CIRCUIT 2011 INDIA DE SUD & SRI LANKA

  • Circuit in: India 
  • Durata: 21 zile
  • Transport: cu avionul 
  • Cazare: hotel 5* 
  • Pret: 2250 Dolari / persoană

Traseu:

BUCURESTI • ISTANBUL • ABU DHABI • TRIVANDRUM KOVALAM • TRIVANDRUM • KOVALAM • ALLEPEY / KUMARAKOM - KOCHI • CALICUT - MYSORE • SRI RANGAPATTANAM • MYSORE • BANGALORE • CHENNAI • KANCHIPURAM &bul

Tarife:

TARIF: 930 EURO + 2550 USD / loc in camera dubla / Supliment single: 1250 USD
(tariful este valabil pentru un grup de minim 20 turisti; intre 16 -19 turisti, tariful se mareste cu 100 USD / pers.)
Perioada: 14.02 - 07.03.2011

Detalii:

INDIA DE SUD & SRI LANKA

O interesanta si fascinanta pagina din manuscrisul culturii si istoriei universale ce trebuie parcursa si trecuta neaparat in palmaresul oricarui devorator de turism adevarat. Aceste tari ale contrastelor, initierilor si meditatiei, unice prin rafinament si traditie seculara va vor cuceri sufletul si mintea deopotriva. Sunt locuri unde povestile despre moguli, printese si zeitati fantastice prind viata in umbra somptuoaselor palate si a tainicelor temple fie hinduse, budhiste sau jainiste.

Perioada: 14.02 - 07.03.2011

ZIUA 1 / 14 - 15.02.2011: BUCURESTI - ISTANBUL - ABU DHABI - TRIVANDRUM
Intalnire cu conducatorul de grup la aeroportul Henri Coanda (in fata statuii din sala de asteptare, la plecari internationale), la ora 08:50. Plecare spre Istanbul cu zbor Turkish Airlines, TK 1044 (10:50/12:10), mai departe spre Abu Dhabi cu zbor Etihad Airways, EY 096 (13:35/19:55) si in final spre Trivandrum cu zbor EY 272 (21:50/03:30). Dupa sosire, intalnire cu reprezentantul local, care dupa o primire traditionala si un "Swagat" calduros va insoti grupul pentru transfer la hotelul din statiunea Kovalam sau "paradisul sudului", cum mai este denumita. Mic dejun si pauza de refacere pana in jurul pranzului la hotel Uday Samudra Beach Resort 4* (sau similar). Timp liber la dispozitie. Cina si cazare.
ZIUA 2 / 16.02.2011: KOVALAM - TRIVANDRUM - KOVALAM
Ziua incepe relaxant cu un tur in Trivandrum (capitala provinciei KERALA), "orasul vesnic verde", asa cum l-a numit Mahatma Gandi. Minunata sa istorie ne poarta cu mii de ani in urma printre povestile celor mai puternice dinastii, cand Trivandrum era vestit ca unul dintre cele mai mari si active centre comerciale din zona. Insasi corabiile regelui biblic Solomon se spune ca au venit pana aici pentru a cumpara mirodenii, lemn de santal si fildes. Turul include: vechiul Templu Sri Padmanabhaswammy, (cel mai important templu al orasului si totodata un simbol al acestuia, construit in antichitate de regii hindusi; vizita va fi doar exterioara); muzeul Napier (numele provine de la guvernatorul Madrasului, Lordul Napier, intre anii 1866 -1872) si totodata o bijuterie arhitecturala a sec. 19 ce etaleaza minunate colectii de arta Thanjore, Mughal si Rajput, Palatul Kanakakunnu, folosit in prezent pentru spectacole de dans traditional. La intoarcerea in Kovalam vizitam moscheea Vizhinzam. Cina si cazare.
ZIUA 3 / 17.02.2011: KOVALAM - ALLEPEY / KUMARAKOM
Mic dejun. Plecare spre Allepey, pentru a ne imbarca intr-o croaziera pe un « Kettuvallom », una dintre celebrele ambarcatiuni traditionale folosite in antichitate pentru transportul marfurilor scumpe si al mirodeniilor. Barca este dotata cu camere duble si tot confortul necesar pentru a va simti ca niste adevarati moguli. In aceasta croaziera vom descoperi mai bine viata din satele traditionale indiene, tainica atractie a templelor stravechi, precum si frumusetea debordanta a naturii inconjuratoare. Pensiune completa si cazare o noapte la bordul unei Luxury House Boat (categorie "Gold" sau similar).
ZIUA 4 / 18.02.2011: KUMARAKON - KOCHI
Mic dejun si debarcare in Kochi - "palmierul verde" sau "regina Marii Arabiei" denumit astfel pentru sarmul sau unic. Frumusetea si pozitia favorabila a acestui oras au fermecat numerosi comercianti inca din timpuri stravechi. Chinezi, europeni, evrei, arabi si indieni si-au gasit aici un placut mod de viata
simbiotic ale carui marturii stau in stilul arhitectonic al cladirilor construite de ei. Turul capitalei comerciale a Keralei incepe cu vizitarea cartierului evreiesc, a Palatului Mattancherry, Sinagoga construita in anul 1568 (vizita doar din exterior) si biserica Sf. Francisc, care adaposteste piatra funerara din anul 1524 a celebrului explorator portughez Vasco da Gama. Seara, va invitam sa va bucurati de o reprezentatie artistica a celebrilor dansatori traditionali Khatakali, emblematici pentru aceasta parte a Indiei. Cina si cazare in Kochi la hotelul Travancore Court 4* (sau similar).
ZIUA 5 / 19.02.2011: KOCHI - CALICUT
Mic dejun. Continuam turul orasului Kochi cu Fortareata, zona veche portuara, Basilica Santa Cruz si incheiem cu o plimbare pe plaja insorita a orasului. Plecare spre Calicut, capitala traditionala a provinciei Kozhikode si totodata "Orasul mirodeniilor si al aromelor" cunoscut cu acest nume inca din antichitate cand s-a remarcat ca important punct de export si comert al mirodeniilor catre restul lumii. Cina si cazarea se vor face la hotel Gateway Beach Road 5* (sau similar) care beneficiaza de o asezare exceptionala pe malurile raului Kallai.
ZIUA 6 / 20.02.2011: CALICUT - MYSORE
Mic dejun. Plecare spre Mysore, unul dintre orasele princiare ale Indiei de Sud. Dupa sosire si cazare vizita la Gradinile Vrindavan, care se remarca printre cele mai frumoase din lume datorita simetriei si frumusetii design-ului. Continuam cu vizita Universitatii (exterior) si transfer la hotel Sandesh the Prince 4* (sau similar) pentru cina si cazare.
ZIUA 7 / 21.02.2011: MYSORE - SRI RANGAPATTANAM - MYSORE
Mic dejun. Dimineata incepe cu vizita maiestuosului Mysore sau "orasul palatelor" ce include: Palatul Ambavil (cel mai important palat al orasului, a carui frumusete si grandoare sunt puse in evidenta in zilele festive si seara in special, de nici mai putin de 97.000 de becuri luminoase), Palatul Jaganmohan (construit cu mai bine de 150 de ani in urma), un exemplu elocvent al stilului hindu, biserica catolica Sf. Filomena, o copie a Domului din Koln, Palatul Maharaja si Palatul Srirangapatam cu Palatul Tipu Sultan. Intoarcere in cursul serii la hotel Sandesh the Prince 4* (sau similar) pentru cina si cazare.
ZIUA 8 / 22.02.2011: MYSORE - BANGALORE - CHENNAI
Mic dejun. Pornim catre Bangalore sau "gradina Indiei" cum mai este denumita capitala provinciei Karnataka. Sosire si tur de oras care include: Palatul Lalbagh, gradinile botanice, Templul Taurului si Palatul Vidhana Soudha, sediul administratiei provinciei Karnataka. Timp liber la dispozitie pe bulevardul Brigade una din principalele artere comerciale din Bangalore pana la transferul la aeroport pentru zborul IT 2413 - King Fisher Airlines (17:20 / 18:20) spre Chennay. Deasupra efervescentei si aglomeratiei tipice oraselor indiene cu, care dvs. deja v-ati obisnuit, MADRASUL vi se va descoperi ca una dintre delicatele piese ale mozaicului urban indian. Temple magnifice si stravechi isi poarta seculara existenta alaturi de cladiri moderne din perioada coloniala. Numele acestui oras mai este legat de asemenea si de numele celui de-al 12-lea apostol al lui Iisus Hristos, Toma, despre care se spune ca aici si-a suferit martiriul in dorinta sa de a crestina aceste locuri. Odata ajunsi, transfer pentru cina si cazare la hotel The Pride 4* (sau similar).
ZIUA 9 / 23.02.2011: CHENNAI
Mic dejun. Dimineata debuteaza cu turul orasului care include: Muzeul (Galeriile de Arta si Galeriile de Bronz), Fortareata St. George 1653 - amprenta a epocii coloniale britanice (oprire doar pentru fotografiat), Muzeul Fortaretei, Piata de flori si fructe, Catedrala Sf. Toma, Catedrala Sf. Maria - cea mai veche biserica anglicana din India, scoala de arta si muzica Carnatica Kalakshetra unde tinerii sunt initiati in rafinatele arte indiene (doar exterior), templul Sri Parthasarathy (doar exterior) din sec. 8 d.H, templele Kapaliswara si Pallava. Cina si cazare la Chennai la hotel Ideal Beach Resort 4* (sau similar).
ZIUA 10 / 24.02.2011: CHENNAI - KANCHIPURAM - MAHABALIPURAM
Mic dejun. Vizitam orasul Mahabalipuram, un alt centru important al religiei hinduse, budhiste si jainiste ce isi coboara originile pana in sec. al 2 lea i.H, cand a fost resedinta legendarei dinastii Cholas
si deopotriva un centru cultural si artistic. Se vor vizita doua dintre cele mai importante temple din zona: Templul Shore (cel mai vechi din India de Sud, datand din sec. al 8-lea i.H si deopotriva edificiu reprezentativ al stilului Dravidian) precum si templul celor 5 Rathas (ansamblu monolitic de 5 temple construite in stiluri diferite). Drumul continua catre Kanchipuram, situat la 65 km distanta de Mahabalipuram, vechea capitala a dinastiei Pallavas si unul din cele 7 orase sacre ale Indiei. Vizita la Kanchipuram include vizita templului Lord Varadharaja Perumal care este cea mai elocventa dovada a stilului arhitectonic dravindian. Intoarcere in cursul serii la Mahabalipuram pentru cina si cazare la hotel Ideal Beach Resort 4* (sau similar).
ZIUA 11 / 25.02.2011: MAHABALIPURAM - PONDICHERRY - TRICHY
Mic dejun. Plecare spre Thanjavur cu oprire in Pondicherry, o mica colonie frantuzeasca care dateaza din anul 1954. Farmecul acestui mic orasel, consta in atmosfera pitoreasca care domneste la tot pasul si insoteste frumusetea cladirilor coloniale in stil frantuzesc. Continuam cu deplasarea catre orasul Trichy unde ajungem in cursul serii pentru cina si cazare la hotel Sangam Resort 4* (sau similar).
ZIUA 12 / 26.02.2011: TRICHY - THANJAVUR - TRICHY
Mic dejun. Turul orasului Trichy, oras antic si deopotriva cosmopolit construit in jurul unei fortarete. Vizita include: Templul Srirangam si Templul Fortaretei - situat pe o colina unde se poate ajunge urcand « initiatic » 437 de trepte. Plecare spre Thanjavur, unde dupa sosire, tur de oras care include: Templul Brahadeeswara (o minune arhiecturala lucrata in marmura acum mai bine de o mie de ani de catre puternicul rege Raja Rajan din dinastia Chola), galeriile de arta ce includ celebrele picturi Thanjavur precum si biblioteca Saraswathi Mahal unde veti putea vedea manuscrise vechi indiene ce contin studii stiintifice, poezie indiana, etc. Intoarcere in Trichy pentru cina si cazare.
ZIUA 13 / 27.02.2011: TRICHY - MADURAI
Mic dejun. Plecare spre Madurai; de-a lungul drumului vom fi insotiti de siluetele impozante ale numeroaselor temple de pe valea raului Vaigai. Acest oras stravechi sau "Atena estului" (dateaza din sec. al 6 lea si a fost capitala puternicului imperiu Pandyan, aici luand fiinta acum 2000 de ani una dintre cele mai vechi universitati indiene). Dupa cazare si o scurta pauza de refacere, tur de oras in Madurai care include: Palatul Nayak, muzeul Gandhi si templul Meenakshi. Templul Meenakshi este cel mai important templu din India de Sud care se intinde pe o suprafata de aproximativ 350 de hectare. Inainte de intoarcerea la hotel pentru cina si cazare, va invitam sa luam cu totii parte la ceremonia Aarti (rugaciunea de seara), in templul Meenakshi. Cina si cazare la hotel Heritage 5* (sau similar).
ZIUA 14 / 28.02.2011: MADURAI - CAPE COMORIN - KOVALAM
Mic dejun. In aceasta zi pornim catre cel mai sudic punct de atractie al Indiei: Kanayakumari - un important centru de pelerinaj, dar renumit insa si pentru spectacolul unic oferit de rasaritul si apusul soarelui. Locul mai este celebru si datorita Memorialului Vivekananda Rock, construit in amintirea uneia dintre cele mai carismatice personalitati indiene ale secolului, filosoful Swami Vivekananda, dar si pentru Sangam-Sangam - locul unde se intalneste Marea Arabiei cu Golful Bengal si cu Oceanul Indian. Dupa vizita de aici, plecare spre Kovalam pentru cina si cazare la hotelul Uday Samudra Beach Resprt 4* (sau similar).
ZIUA 15 / 01.03.2011: KOVALAM - TRIVANDRUM - COLOMBO - BENTOTA
Mic dejun matinal. Plecare spre aeroportul din Trivandrum pentru zborul companiei Sri Lankan Airlines UL 162 (09:20/10:20) catre Colombo / Sri Lanka. Odata ajunsi in Colombo, transfer in statiunea de la ocean, Bentota, pentru cina si cazare in resortul Taprospa Footprints Resort 4* (sau similar).
ZIUA 16 / 02.03.2011: BENTOTA
Mic dejun. Timp liber la dispozitie pentru plaja sau alte activitati optionale. Cina si cazare.
ZIUA 17 / 03.03.2011: BENTOTA - DAMBULLA - SIGIRYA - DAMBULLA
Mic dejun. Plecare catre Dambulla unde ajungem pentru cazare la hotel Amaya Lake 4* (sau similar). Dupa o pauza de ceai pornim catre complexul de la Sigiriya, denumit si "Fortareata Cerului" unde se vor vizita: Fortareata (obiectiv inscris Patrimoniul Mondial) si celebrele fresce "Chipurile Ceresti de la Sigiriya". Fortareata face parte dintr-un complex urban din atichitate care se intinde pe o suprafata de aproximativ 70 ha ce cuprindea temple si gradini. Acesta a fost construit cu rol strategic si de aparare de catre regele Kashyapa (477 - 495). Citadela se ridica maiestuos la o inaltime de peste 200 m, pe "Stanca Leului", denumire datorata prezentei unui mare leu la intrarea in fortareata. Pe varful acesteia se afla fundatiile a ceea ce a fost odata un palat somptuos si gradinile acestuia, completate si de un bazin. Pe una din caile de acces s-a mai pastrat singura lucrare antica a picturilor seculare din Sinhaia - fresce de dimensiuni mari in culori originale pline de prospetime si delicatete. Intoarcere la Dambulla pentru cina si cazare, la hotelul Amaya Lake 4* (sau similar).
ZIUA 18 / 04.03.2011: DAMBULLA - POLONNARUWA - DAMBULLA
Mic dejun. Ne incepem ziua cu vizita in Dambulla unde ne va fascina Templul Stancii construit in sec. 1 i.H de legendarul rege Walagambahu, templu intrat in patrimoniul mondial. Templul uimeste prin intinderea sa: un sistem de 5 pesteri care ocupa un perimetru de aproximativ 2000 m² pictati aproape in totalitate. Primele trei pesteri sunt mai bine pastrate, mai vechi si mai mari decat celelalte doua. Toti peretii si tavanele celor cinci pesteri sunt acoperite cu motive budhiste si in pesteri sunt peste 130 de statui ale lui Budha, ale zeilor si regilor, cea mai impozanta statuie care-l reprezinta pe Budha, masurand 14 m. Continuam drumul spre Polonnaruwa, a doua capitala a Sri Lankai intre sec. al 11- lea si al 12 -lea si care astazi face parte din patrimoniul mondial. Drumul ne poarta pe langa plantatii de cocos si plantatii terasate de orez. In Polonnaruwa se vor vizita cateva obiective spectaculoase: ruinele vechiului Palat Regal, complexul Gal Viharya, un sanctuar de piatra cu celebrele statui ale lui Buddha in cele 4 ipostaze diferite, sala de audiente, Baia Lotusului, statuia regelui Parakramabahu si Lacul Parakrama Samudraya, Templul Shiva, Lankathilake, Watadage, Galpotha, Tivanka (cu cele mai bune exemple de fresce din perioada Polonnaruwa) si Thuparama care sunt unele din cele mai frumoase si mai mari ruine a sanctuarelor din acele vremuri. Rankot Vihara si Kiri Vehera sunt mari stupe foarte bine pastrate, exemple de lucrari executate in piatra Sinhalese. Intoarcere la hotelul Amaya Lake 4* (sau similar) pentru cina si cazare.
ZIUA 19 / 05.03.2011: DAMBULLA - MATAL - KANDY - GADALANDENIYA - DAMBULLA
Mic dejun. Plecare spre Kandy cu o oprire la Matale unde se va vizita o gradina de condimente si mirodenii, una dintre cele mai vestite din Sri Lanka. Aici veti descoperi secretele cultivarii si prelucrarii condimentelor si mirodeniilor folosite in rafinata bucatarie indiana. Dupa vizita sunteti invitati sa asistati la o demonstratie culinara cu preparate ale bucatariei locale. Drumul continua spre Kandy , "orasul magnific al splendorilor si legendelor" intrat in patrimoniul mondial, ultima capitala a regilor Sri Lankani, cu o vizita en-route la Templul Gadalandeniya, exemplu reprezentativ al stilului arhitectural sacru din sudul Indiei. Odata ajunsi in Kandy sau "citadela de pe deal" in care anual are loc procesiunea Perahera, vom face un tur de oras ce include: legendara cetate, bazarul, un centru de artizanat, muzeul
pietrelor pretioase, un lapidariu precum si Templul Dintelui Sacru unde sunteti invitati sa participati la o ceremonie "Puja". Tempul a fost astfel denumit deoarece in secolul IV, dintele lui Budha a fost adus in
Sri Lanka fiind ascuns in parul printesei Orissan (pentru a nu fi atins de mainile profanilor) si asezat in acest templu. Relicva a devenit in timp foarte pretuita in Sri Lanka si in lumea budhista, astazi fiind
considerata cea mai pretioasa relicva a locului. Cina si cazare in Dambulla la hotel Amaya Lake 4* (sau similar).
ZIUA 20 / 06.03.2011: KANDY - PERADENIYA - GIRAGAMA - PINNAWALA - COLOMBO
Mic dejun matinal. Plecare spre Peradeniya unde se va vizita Gradina Botanica construita de regele Sinhala si extinsa de britanici in timpul epocii coloniale. Aceasta se intinde pe o suprafata de 147 de acri si prezinta o diversitate impresionanta de copaci, plante si flori exotice. Cele mai vizitate sectiuni sunt
Gradina de Codimente si Casa Orhideelor. Traseul continua catre Giragama, unde se va vizita o plantatie si o fabrica de ceai. Aici, in Sri Lanka este produsa cea mai mare cantitate din ceaiul care este considerat ca fiind cel mai calitativ din lume. Vom savura o ceasca din renumitul ceai de Ceylon intr-o fabrica specifica. Inainte de a ajunge la Colombo, ultimul nostru popas il vom face la "orfelinatul" de elefanti de la Pinnawela, o experienta unica ce nu trebuie ratata. Aici veti putea afla detalii despre aceste animale inteligente si fascinante si le veti putea vedea in habitatul lor natural. Ferma a inceput sa functioneza ca orfanagiu in anul 1975 pentru 7 pui de elefanti abandonati. In timp, s-a transformat intr-un centru de cercetare si studii asupra elefantilor, cu sprijinul cercetatorilor locali si internationali. Dupa vizita de aici, plecare spre Colombo, capitala si totodata cel mai important centru comercial si portuar al Sri Lankai. Urmeaza un tur de oras ce include: una din cele cateva biserici crestine - Biserica Olandeza in Wolfendaal, Moscheea Davatagaha, un templul budhist, un templu hindus, zona comerciala a orasului cu Pettah Bazar, Universitatea si Piata Independentei. Cina si cazare la hotel Ramada Colombo 4* (sau similar).
ZIUA 21 / 07.03.2011: COLOMBO - ABU DHABI - ISTANBUL - BUCURESTI
Mic dejun matinal. Transfer la aeroport pentru zborul catre Abu Dhabi cu EY 267 (04:30/07:40) si mai departe spre Istanbul cu zborul companiei Etihad Airways, EY 097 (09:20/12:35). Sosire la Istanbul la ora 12:35 si plecare mai departe spre Bucuresti cu zborul companiei Turkish Airlines, TK 1045 (17:05/18:30).

TARIF: 930 EURO + 2550 USD / loc in camera dubla / Supliment single: 1250 USD
(tariful este valabil pentru un grup de minim 20 turisti; intre 16 -19 turisti, tariful se mareste cu 100 USD / pers.)

TARIFUL INCLUDE:
- transport cu avionul pe rutele: Bucuresti - Istanbul - Abu Dhabi - Trivandrum, Bangalore - Chennai, Trivandrum - Colombo Colombo - Abu Dhabi - Istanbul - Bucuresti
- 14 nopti de cazare in India in hoteluri de 4 si 5 stele; in ziua 3 cazarea se va face pe vas clasificat cu categoria "Gold"
- 6 nopti de cazare in Sri Lanka, in hoteluri de 4 stele
- mic dejun, dejun sau cina ( conform program )
- transferurile, tururile, croazierele si excursiile mentionate in program
- ghizi locali
- conducator roman de grup
- asigurare in caz de insolvabilitate /faliment al agentiei de turism

TARIFUL NU INCLUDE:
- taxele de aeroport: RO 130 Euro, EY 196 Euro, iar pentru celelalte 2 zboruri aprox. 60 Euro, (pot suferi modificari pana la data plecarii si se achita la agentie)
- taxe vize: viza de India se obtine de la Bucuresti (220 Ron); viza de Sri Lanka se obtine la sosire de pe aeroport (gratuita in acest moment )
- taxe de iesire (numai daca se aplica pe aeroporturi; in acest moment nu se cer )
- alte servicii suplimentare decat cele mentionate, cheltuieli personale, bauturi, etc.
- bacsisuri 75 Usd/pers. pentru ghizi si soferi (se vor achita conducatorului de grup cel tarziu la sosire)
- taxe de intrare la obiectivele mentionate in program: 110 Usd / Pers.
- excursiile optionale
- asigurarea medicala
- asigurarea storno (agentia recomanda incheierea unei asigurari storno)

ACTE NECESARE:
- pasaport valabil inca cel putin 6 luni de la data plecarii
- 3 fotografii tip pasaport

CONDITII DE INSCRIERE:
- termen limita de inscriere: 07.01.2010 cu plata unui avans min. de 50% din pretul excursiei
- diferenta de 50 %, se achita cu min. 45 de zile inainte de data plecarii
- turistul va incheia cu agentia « Contractul de prestari servicii turistice »

OBSERVATII:
- conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective, inclusiv ordinea in care se viziteaza obiectivele turistice
- in cazul neobtinerii vizei se retin penalizari pentru biletul de avion, asigurare medicala, cheltuielile agentiei
- agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu
- clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita oficial de ministerul de resort din tarile respective si ca atare respecta standardele locale
- distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup
- agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport si a taxei de viza, in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana, respectiv de ambasada
- in derularea excursiei pot aparea situatii de forta majora precum intarzieri in traficul aerian, schimbari de aeroporturi din ratiuni politice, greve, conditii meteo nefavorabile,etc. ; in aceste cazuri agentia se obliga sa depuna eforturi pentru depasirea situatiilor ivite. Totodata, agentia nu poate fi facuta raspunzatoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente.
- agentia nu-si asuma responsabilitatea in cazul in care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internationale, doar ghizii locali au dreptul sa ofere servicii in interiorul muzeelor, monumentelor etc. Altfel, ghizii romani vor oferi explicatii turistilor doar in afara obiectivelor turistice. Ghizii locali pot fi angajati contra cost doar cu acordul turistilor interesati de ghidajul acestora.
- agentia nu poate fi facuta raspunzatoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauza).
- in cazul in care turistul intarzie sau renunta la programul stabilit, nu poate avea nici o pretentie privind rambursarea eventualelor despagubiri
- copiii minori pot calatori doar: a) insotiti de ambii parinti; b) insotiti de unul dintre parinti care sa aibe acordul notarial al parintelui care nu calatoreste (sau incredintare prin hotarare judecatoreasca definitiva, certificat de deces); c) insositi de un adult cu certificat de cazier judiciar in original si acordul notarial al ambilor parinti.
- c/v excursiei poate fi achitata in lei la cursul BNR din ziua platii + 2 %
- prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii

Rezervare & Informații contact
DAL TRAVEL Această ofertă a fost publicată de către Agenția de turism DAL TRAVEL:
  • Adresa: STR. GEORGE ENESCU NR. 33, SECTOR 1, bucuresti
  • Telefon: 0213197062

Trimite o cerere de rezervare pe email:

Solicitarea trimisă prin formularul de mai jos nu garantează rezervarea. Veți fi contactat de către operator pentru detalii.

 



Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.