Circuite turistice

CIRCUIT 2012 BRAZILIA AMAZON PARAGUAY ARGENTINA

  • Circuit in: America de Sud 
  • Durata: 16 zile
  • Transport: cu avionul 
  • Cazare: Hotel 4* 
  • Pret: 2950 Dolari / persoană

Traseu:

BUCURESTI - PARIS - RIO DE JANEIRO - SAO PAOLO - MANAUS - AMAZON - MANAUS - IGUASSU FALLS - CIUDAD DEL ESTE - ASUNCION - BUENOS AIRES - MONTEVIDEO - PUNTA DEL ESTE - MONTEVIDEO - COLONIA - BUENOS AIRES - PARIS - BUCURESTI

Tarife:

Perioada: 12.03 - 27.03.2012

TARIF: 1350 EURO + 2950 USD loc in camera dubla / Supliment single: 980 USD
(tarifele sunt valabile pentru un grup minim de 20 de turisti; pt. 15-19 turisti, tariful se recalculeaza)

TARIFUL INCLUDE:
- transport avionul pe rutele: Bucuresti - Paris - Rio de Janeiro, Sao Paolo - Manaus, Manaus - Iguazú, Asuncion - Buenos Aires, Buenos Aires - Paris - Bucuresti
- transport local cu autocar / minibus dotate cu aer conditionat
- 14 nopti cazare in hoteluri de 4*
- mic dejunuri, dejunuri si cine conform program
- transferurile, tururile incluse in program
- ghizi locali
- conducator de grup roman
- asigurarea de insolvabilitate / faliment al agentiei de turism

Detalii:

P E R I P L U S U D A M E R I C A N
B R A Z I L I A & A M A Z O N - P A R A G U A Y A R G E N T I N A - U R U G U A Y


Un periplu Sud American care incepe cu cea mai frumoasa metropola din lume, Rio de Janeiro, strajuita de una dintre cele sapte minuni ale lumii moderne, statuia lui Iisus de pe muntele Corcovado, continua cu minunile naturale ale bazinului Amazonului si ale cascadelor Iguassu, uimeste prin minunea tehnica a barajului Itaipu, va invita la relaxare in "Elvetia Americii de Sud", respectiv Montevideo si se termina magic in acordurile tango-ului argentinian "Caminito" in Buenos Aires.

Perioada: 12.03 - 27.03.2012

ZIUA 1 / 12.03.2012: BUCURESTI - PARIS - RIO DE JANEIRO
Intalnire cu conducatorul de grup la Aeroportul Henri Coanda la ora 5:00 (in fata ghiseului de imbarcare al companiei Air France). Plecare spre Paris cu Air France AF 1089 (06:50 / 09:00) si mai departe spre Rio de Janeiro cu AF 444 (10:30 / 18:25). Dupa sosire, intalnire cu reprezentantul local si transfer pentru cazare la Hotel Royal Rio Palace 4* (sau similar).
ZIUA 2 / 13.03.2012: RIO DE JANEIRO
Mic dejun. Tur panoramic al celei mai frumoase metropole din lume, asa cum este considerata de multi, care cuprinde: Golful Guanabara, Parcul Flamenco, centrul si cartierul de afaceri, Catedrala San Sebastian si Candelaria, Arcul Lapa, Teatrul Municipal, Biblioteca Nationala, Muzeul de Arta, Sambadrome - locul de desfasurare al Carnavalului de la Rio, Maracana - cel mai mare stadion de pe glob, Palatul Guanabara (resedinta guvernatorului statului) si plajele Ipanema, Vidigal, Leblon si Copacabana. Intoarcere la hotel si dupa-amiaza libera. Cazare.
ZIUA 3 / 14.03.2012: RIO DE JANEIRO
Mic dejun. Excursie de o zi, cu dejun inclus, pentru a vizita Corcovado Mountain si Sugar Loaf. Ascensiunea pe Corcovado incepe printr-o plimbare cu un trenulet special prin padurea tropicala Tijuca, de-a lungul lacului Rodrigo de Freitas, catre inaltimea pe care se afla simbolul incontestabil al orasului, renumita statuie a Mantuitorului Iisus Christos. Monumentul a fost recent selectionat ca facand parte dintre cele 7 minuni ale lumii moderne. De pe platforma situata la 710 metri deasupra nivelului marii, se poate admira privelistea spectaculoasa pe care o ofera Rio de Janeiro, orasul Niteroi care se afla vis-a-vis, dincolo de Golful Guanabara, dealul Sugar Loaf, Laguna Rodrigo de Freitas, oceanul Atlantic si plajele din sudul orasului. Dupa-amaiza, dupa un periplu de-a lungul faimoaselor plaje din Rio vom lua telecabina din Praia Vermelha catre Muntele Urca; telecabina face prima oprire la Morro da Urca unde este un punct de belvedere catre Golful Botafogo si cea de-a doua, la o altitudine de 400 m deasupra nivelului marii in varful dealului Sugar Loaf, denumit astfel datorita asemanarii cu o capatana de sfecla de zahar. Vom avea o alta priveliste asupra orasului si a golfului Guanabara, vazute din unghiuri diferite. Optional, seara, spectacol "Rio by night" cu cina, urmata de cel mai renumit "Samba-Show" din Rio de Janeiro.





ZIUA 4 / 15.03.2012: RIO DE JANEIRO - SAO PAOLO
Mic dejun. Plecare dimineata spre Sao Paulo cu autocarul, admirand peisajele care se succed de-a lungul coastei. Traseul dureaza aprox. 7 ore. Sosim in Sao Paulo, cel mai mare oras din America de Sud si al treilea din lume, avand o populatie de peste 10 milioane de locuitori. Dejun in timpul calatoriei. Tur panoramic de oras care include cartierul rezidential Higienópolis, parcul Ibiraquera - proiectat de celebrul arhitect Oscar Niemayer, Institutul Bandeirantes, Universitatea, Praça da Republica, Praca Roosevelt, Avenida Paulista - principala artera comerciala a orasului, strajuita de zgarie nori, locul de resedinta al fostilor baroni ai cafelei, astazi centrul economic si financiar al Braziliei. Urcare pe dealul Morumbi pentru o vedere panoramica de exceptie asupra orasului. Cazare la Hotel Blue Tree Premium Berrini 4* (sau similar).
ZIUA 5 / 16.03.2012: SAO PAOLO - MANAUS - AMAZON
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Gol Vrg Linhas Aereas spre Manaus, G3 1640 (09:55 / 13:05). Sosire si transfer la debarcaderul situat pe malul celui mai mare fluviu al planetei, Rio Amazonas, pentru a ne imbarca pe vasul cu care vom traversa fluviul in apropierea punctului de confluenta a celor doi mari afluenti ai sai. Dupa amiaza vom vizita Jungla Maimutelor, urmata de o plimbare cu barca pentru a observa aligatorii amazonieni. Cina si cazare la Amazon Ecopark Lodge 4* (sau similar).
ZIUA 6 / 17.03.2012: AMAZON
Mic dejun. Zi dedicata explorarii junglei amazoniene. Vom avea ocazia de a observa o mare varietate de pasari si animale in habitatul lor natural, o flora diversa intalnita in cea mai mare rezervatie naturala din lume; tot de aici se poate vedea si magica Cruce a Sudului. Dejun. Dupa amiaza vom vizita o mica comunitate de "Caboclos", bastinasii regiunii amazoniene. In continuare, vom avea ocazia sa observam si chiar sa pescuim piranha! Cina si cazare.
ZIUA 7 / 18.03.2012: AMAZON - MANAUS - IGUASSU
Mic dejun. Dimineata putem sa ne-o petrecem facand baie in "piscinele" naturale din jurul Ecopark Lodge. Transfer la aeroportul din Manaus pentru zbor spre Iguassu via Brasilia si Curitiba, cu Gol Vrg Linhas Aereas, G3 1631 (17:00 / 01:10). Sosire dupa miezul noptii in Iguassu, oras situat la granita cu Argentina si Paraguay, renumit datorita cascadelor spectaculoase. Cuvantul Iguassu inseamna "apa mare", in etimologia Tupi - Guarani. Este un nume perfect pentru maretia cascadelor Iguassu, una dintre minunile naturale ale planetei, cu 275 de cascade si o inaltime medie de 60 m. Transfer la hotel si cazare la Hotel Continental Inn 4* (sau similar).
ZIUA 8 / 19.03.2012: IGUASSU FALLS
Mic dejun. Astazi veti participa la o excursie de o zi cu dejun inclus, in partea argentiniana a cataractelor, care combina intreaga esenta a Parcului National Iguassu, atat prin spectacolul de neegalat al cascadelor San Martin si Gargata do Diablo (Gatlejul Diavolului), cea mai inalta parte a cascadei, cat si prin aventura in sine a traseului. Optional, seara, spectacol cu muzica si dans Churrascaria, cu cina inclusa. Cazare.
ZIUA 9 / 20.03.2012: IGUASSU FALLS - CIUDAD DEL ESTE - ASUNCION
Mic dejun. Dimineata, vom vizita partea braziliana a cataractelor, intrand in Parcul National (UNESCO), strabatand un drum spectaculos de aproximativ 1 km, prin padurea tropicala, pe carari si poduri printre cascade, pana se ajunge in punctul cel mai apropiat de marea cadere de apa. Revenire cu un lift la drumul principal, pentru a evita efortul si intoarcerea pe acelasi drum. Plecare apoi spre Paraguay. Vom face o vizita la Barajul Itaipu, cea mai mare hidrocentrala in functiune de pe glob, 12.600 MW, construita in parteneriat cu Paraguay pe raul Parana, pentru al carei proiect a fost necesara inundarea unei mari parti a junglei apartinand Parcului National. Considerata ca fiind una dintre cele "7 minuni ale lumii moderne",




Itaipu poate asigura intregul necesar de energie electrica al Paraguay-ului si al Braziliei de Sud. Oprire in locul numit "Tres Fronteras", unde Iguassu isi uneste apele cu Rio Parana, la granita celor trei tari: Brazilia, Paraguay, Argentina. Ne vom continua apoi drumul spre capitala Paraguay-ului, Asuncion via Ciudad del Este. Cina si cazare in Asuncion la Hotel Esplendor Guarani 4* (sau similar).
ZIUA 10 / 21.03.2012: ASUNCION
Mic dejun. Tur panoramic de oras care ne surprinde prin frumusetea cladirilor coloniale in contrast cu noile cladiri moderne. Vom trece in revista: Catedrala, gara (se va admira cea mai veche locomotiva cu aburi din America de Sud), Mausoleul Eroilor Nationali, unde se odihnesc ramasitele celor mai mari eroi, Avenida Mariscal Lopez, cunoscut ca si Avenue of the Embassles, piata de artizanat La Recova, Gradina Botanica si Palatul Guvernamental, care aminteste vizitatorilor de Versailles. Optional, seara traditionala paraguayana, spectacol cu cina. Cazare.
ZIUA 11 / 22.03.2012: ASUNCION - BUENOS AIRES
Mic dejun. Transfer la aeroport si zbor spre Buenos Aires cu Aerolíneas Argentinas, AR 1261 (09:05 /10:55). Intalnire cu ghidul local si transfer la Hotel Dazzler Tower Maipu 4* (sau similar). Optional, seara, Tango Show cu cina inclusa la restaurantul Viejo Almacen.
ZIUA 12 / 23.03.2012: BUENOS AIRES - MONTEVIDEO
Mic dejun. Tur panoramic de oras, care incepe cu traversarea Bulevardului 9 Iulie (unul dintre cele mai mari bulevarde din lume), a Bulevardului Santa Fe, Cladirea Guvernului: "Casa Rosada", Congresul National, Teatrul Colon, Cabido - Primaria (locul unde a fost initiata miscarea de independenta), Plaza de Mayo, Catedrala Metropolitana, resedinta arhiepiscopului Buenos Aires-ului, Puerto Madero, cartierul San Telmo (cu cladiri albe cu balcoane din fier forjat), cartierul La Boca (cartier italian cu faimoasa strada care a dat numele celebrului tango - Caminito - inspirat din viata cartierului), cartierul La Racoleta - cartier ce demonstreaza ca Buenos Aires este "Parisul Americii Latine"; in acest cartier se afla si cimitirul unde este inmormantata celebra Evita Peron. Turul ia sfarsit prin Parcul si padurile Palermo, unde s-a dezvoltat o impresionanta zona rezidentiala. Dupa amiaza, transfer in port pentru plecare cu ferry-boat-ul la Montevideo, capitala Uruguay-ului. Transfer pentru cazare la Hotel Esplendor Cervantes 4* (sau similar).
ZIUA 13 / 24.03.2012: MONTEVIDEO - PUNTA DEL ESTE - MONTEVIDEO
Mic dejun. Tur panoramic al capitalei numita si "Elvetia Sud-Americii ". Orasul a fost construit intre anii 1726 si 1730 de catre spanioli si surprinde prin contrastul dintre partea veche bine conservata, cu atmosfera europeana si partea moderna. Se trec in revista principalele obiective turistice: partea veche a orasului, Piata Constitutiei cu Catedrala Matriz (cea mai veche cladire publica din oras), Paetonal Sarandi (strada pitoreasca coloniala cu diverse magazine de suveniruri si restaurante), Teatrul Solis, Piata Independentei cu Monumentul Artigas (Erou National) si Mausoleul. Vizita continua cu principala strada comerciala 18 Iulie pana la cladirea Congresului. Se viziteaza Meadow, faimoasa gradina de trandafiri si Monumentul Diligentei. Turul continua de-a lungul Dealului Montevideo pentru a admira o frumoasa priveliste panoramica a Golfului Montevideo si pentru a vedea Fostul Fort Colonial. Mai tarziu se viziteaza Parcul Bataliei, Obeliscul, Monumentul Vagonului si Stadionul de fotbal (unde s-a organizat primul campionat de fotbal in 1930). Turul cuprinde si zona rezidentiala Carrasco"™s si trecerea in revista a plajelor ce "inlantuie" orasul. Excursia continua pe Coasta de Aur a Uruguay-ului pana la Punta del Este, situata la 140 km fata de capitala, cea mai frumoasa statiune a Americii de Sud, cunoscuta ca "Perla Sudului". Punta del Este este un oras modern intr-o continua schimbare, care se reflecta mai ales in calitatea serviciilor. Se viziteaza Punta Ballena si Casapueblo, plajele Brava si Mansa, zonele rezidentiale Beverly Hills si San Rafael precum si podul de la Barra de Maldonado. Dejun in timpul vizitelor. Timp liber pentru plimbare prin centru, pe Gorlero Avenue. Intoarcere la Montevideo pentru cazare.




ZIUA 14 / 25.03.2012: MONTEVIDEO - COLONIA - BUENOS AIRES
Mic dejun. Plecare spre Colonia. In drum se viziteaza Colonia de Suiza si New Helvetia. Tur panoramic de oras Colonia cu portul Mihanovich, arena de tauri, centrul orasului, zona rezidentiala. Plimbarea pe jos prin orasul vechi declarat de UNESCO ca apartinand patrimoniului international, care ne "duce" in urma cu peste 300 de ani, in perioada colonizarii. Transfer in port pentru traversare cu feribotul spre Buenos Aires urmat de transferul la Hotel Dazzler Tower Maipu 4* (sau similar). Pentru a ne lua un ramas bun memorabil de la Buenos Aires, vom participa la o cina cu spectacol de tango cu renume mondial la "Senor Tango".
ZIUA 15 / 26.03.2012: BUENOS AIRES - PARIS
Mic dejun. Dimineata, timp liber in Buenos Aires pentru vizite individuale, cumparaturi, etc. Transfer la aeroport pentru imbarcare spre Paris pe zborul Air France, AF 415 (17:05 / 11:00).
ZIUA 16 / 27.03.2012: PARIS - BUCURESTI
Zbor catre Bucuresti cu AF 2288 (15:35 / 19:25 ).

TARIF: 1350 EURO + 2950 USD loc in camera dubla / Supliment single: 980 USD
(tarifele sunt valabile pentru un grup minim de 20 de turisti; pt. 15-19 turisti, tariful se recalculeaza)

TARIFUL INCLUDE:
- transport avionul pe rutele: Bucuresti - Paris - Rio de Janeiro, Sao Paolo - Manaus, Manaus - Iguazú, Asuncion - Buenos Aires, Buenos Aires - Paris - Bucuresti
- transport local cu autocar / minibus dotate cu aer conditionat
- 14 nopti cazare in hoteluri de 4*
- mic dejunuri, dejunuri si cine conform program
- transferurile, tururile incluse in program
- ghizi locali
- conducator de grup roman
- asigurarea de insolvabilitate / faliment al agentiei de turism

TARIFUL NU INCLUDE:
- taxele de aeroport pentru zborurile internationale: 450 euro (pot suferi modificari pana la data plecarii si se achita la agentie)
- taxele de aeroport pentru zborurile interne: 35 euro (pot suferi modificari pana la data plecarii si se achita la agentie)
- alte servicii suplimentare decat cele mentionate, cheltuieli personale, bauturi, etc.
- bacsisuri 5 usd/zi, pentru ghizi si soferi - mai putin pentru bagajisti (se vor achita conducatorului de grup cel tarziu la sosire)
- asigurare medicala
- asigurarea storno (agentia recomanda incheierea unei asigurari storno)
- taxele de iesire din tarile vizitate, care se achita local
- excursiile optionale (tarife valabile pentru un grup de min. 20 pers):
● cina si spectacol de samba "Rio by night": 130 usd / pers
● cina si spectacol Churrascaria la Iguassu: 90 usd / pers
● cina si spectacol traditional in Asuncion: 90 usd / pers
● cina si spectacol de tango in Buenos Aires la "Viejo Almacen": 100 usd / pers

ACTE NECESARE :
- pasaport valabil min. 6 luni de la data inceperii calatoriei

CONDITII DE INSCRIERE:
- inscrierile incep din momentul lansarii programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif si se incheie la epuizarea locurilor
- diferenta de 50 %, se achita cu min. 45 de zile inainte de data plecarii
- turistul va incheia cu agentia « Contractul de prestari servicii turistice »



OBSERVATII :
- conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective, inclusiv ordinea in care se viziteaza obiectivele turistice
- agentia nu se obliga sa gaseasca partaj persoanelor care calatoresc singure
- agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu
- cazarea turistilor, precum si eliberarea camerelor se face in conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecarei tari
- clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita oficial de ministerul de resort din tarile vizitate si ca atare respecta standardele locale
- distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de conducatorul de grup
- daca hotelul este schimbat din motive care nu tin de agentie, va fi inlocuit cu un altul de aceeasi categorie, asa cum este precizat in program
- agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana
- in derularea excursiei pot aparea situatii de forta majora precum intarzieri in traficul aerian, schimbari de aeroporturi din ratiuni politice, greve, conditii meteo nefavorabile, etc.; in aceste cazuri agentia se obliga sa depuna eforturi pentru depasirea situatiilor ivite. Totodata, agentia nu poate fi facuta raspunzatoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- asezarea turistilor in autocar se face incepand cu bancheta a doua, in ordinea inscrierilor
- agentia nu-si asuma responsabilitatea in cazul in care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internationale, doar ghizii locali au dreptul sa ofere servicii in interiorul muzeelor, monumentelor etc. Altfel, ghizii romani vor oferi explicatii turistilor doar in afara obiectivelor turistice. Ghizii locali pot fi angajati contra cost doar cu acordul turistilor interesati de ghidajul acestora.
- excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale; sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia DAL TRAVEL. Tarifele excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor care pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz un ghid local. In tariful excursiilor optionale nu sunt incluse intrarile la obiectivele turistice vizitate
- agentia nu poate fi facuta raspunzatoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauza).
- in cazul in care turistul intarzie sau renunta la programul stabilit, nu poate avea nici o pretentie privind rambursarea eventualelor despagubiri
- copiii minori pot calatori doar: a) insotiti de ambii parinti; b) insotiti de unul dintre parinti care sa aibe acordul notarial al parintelui care nu calatoreste (sau incredintare prin hotarare judecatoreasca definitiva, certificat de deces); c) insositi de un adult cu certificat de cazier judiciar in original si acordul notarial al ambilor parinti.
- va rugam sa va asigurati ca documentele de calatorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PASAPORTUL, nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta si sunt valabile minim 6 luni de la data terminarii calatorie
- c/v excursiei poate fi achitata si in lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plati
- prezentul document constituie anexa la "Contractul de prestari servicii turistice"

Rezervare & Informații contact
DAL TRAVEL Această ofertă a fost publicată de către Agenția de turism DAL TRAVEL:
  • Adresa: STR. GEORGE ENESCU NR. 33, SECTOR 1, bucuresti
  • Telefon: 0213197062

Trimite o cerere de rezervare pe email:

Solicitarea trimisă prin formularul de mai jos nu garantează rezervarea. Veți fi contactat de către operator pentru detalii.

 



Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.