Circuite turistice

CIRCUIT 2013 CELE MAI FRUMOASE PARCURI NATIONALE DIN SUA

  • Circuit in: America de Nord 
  • Durata: 18 zile
  • Transport: cu avionul 
  • Cazare: hotel 4* 
  • Pret: 2995 Dolari / persoană

Traseu:

BUCURESTI - DENVER - ROCKY MOUNTAINS - CHEYENNE - MOUNT RUSHMORE - RAPID CITY - DEADWOOD - BIGHORN NATIONAL FOREST - CODY - PARCUL NATIONAL YELLOWSTONE - PARCUL NATIONAL GRAND TETON - JACKSON - SALT LAKE CITY - PARCUL NA

Tarife:

TARIFUL INCLUDE:
- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucuresti - Londra - Denver si San Francisco - Londra - Bucuresti
- transport cu autocar / microbuz dotat cu aer conditionat
- 16 nopti cazare cu mic dejun in hoteluri de 3* si 4* si in lodge
- transferurile, tururile si excursiile mentionate in program
- taxe de intrare la obiectivele mentionate in program
- ghid american pe tot parcursul programului
- conducator roman de grup
- asigurarea in caz de insolvabilitate / faliment al agentiei de turism

TARIFUL NU INCLUDE:
- taxele de aeroport si securitate pentru zborurile internationale: aprox. 390 euro/pers. care se platesc o data cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exacta fiind cunoscuta la data emiterii biletelor de avion)
- taxe de iesire de pe aeroporturi (in cazul in care se aplica)
- taxa de viza pentru SUA (151 usd/pers. - tariful poate fi modificate de catre Consulat)
- taxe de intrare la obiectivele mentionate in program ca fiind optionale
- excursiile optionale
- alte servicii suplimentare decat cele mentionate, cheltuieli personale, bauturi, etc.
- bacsisuri: 5 usd/pers./zi pentru ghizi si soferi - mai putin pentru bagajisti (se vor achita conducatorului de grup cel tarziu la sosire)
- asigurarea medicala
- asigurarea storno (agentia recomanda incheierea unei asigurari storno)
ACTE SI CONDITII NECESARE APLICARII PENTRU VIZA:
SUA: pasaport valabil minim 6 luni de la data intoarcerii din calatorie / extras de cont personal cu minim 2000 usd / 1 fotografie color 5/5 cm, pe fond alb / adeverinta de la locul de munca cu precizarea functiei si a salariului sau talon de pensie, dupa caz / copii ale actelor de proprietate (casa, masina, teren etc) / in cazul patronilor de firma, copie dupa actele societatii si ultimul bilant contabil / copie carte de identitate / pentru copii, copie certificat de nastere / pentru persoanele casatorite, copie a certificatului de casatorie / prezenta personala la Consulatul SUA, in vederea sustinerii unui interviu (la data si ora comunicate de agentie)
Agentia isi rezerva dreptul de a face o selectie preliminara a persoanelor care se inscriu in acest program in functie de actele prezentate. Termen limita pentru transmiterea documentelor: 7 saptamani inaintea plecarii


NOTA:
IN CAZUL NEOBTINERII VIZEI se aplica penalizarile stipulate in "conditiile de retragere" aferente zilei in care se sustine interviul. De asemenea, taxele de viza si programare (achitate direct de turist la banca) nu se ramburseaza.
CONDITIE SPECIALA IN CAZUL RETRAGERII DUPA OBTINEREA VIZEI: penalizare integrala.

CONDITII DE INSCRIERE:
- inscrierile incep din momentul lansarii programului, cu plata unui avans minim de 50% din tarif si se incheie la epuizarea locurilor
- diferenta de 50 %, se achita cu min. 30 de zile inainte de data plecarii
- turistul va incheia cu agentia « Contractul de prestari servicii turistice », la care prezentul program este parte

OBSERVATII:
- conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective, inclusiv ordinea in care se viziteaza obiectivele turistice
- agentia nu se obliga sa gaseasca partaj persoanelor care calatoresc singure
- agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu doua ore inaintea zborului; agentia nu raspunde in cazul refuzului imbarcarii turistilor ca urmare a intarzierii acestora
- cazarea turistilor, precum si eliberarea camerelor se face in conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecarei tari
- clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita oficial de ministerul de resort din tarile vizitate si ca atare respecta standardele locale
- distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de conducatorul de grup
- daca hotelul este schimbat din motive care nu tin de agentie, va fi inlocuit cu un altul de aceeasi categorie, asa cum este precizat in program
- agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana
- in derularea excursiei pot aparea situatii de forta majora precum intarzieri in traficul aerian, schimbari de aeroporturi din ratiuni politice, greve, conditii meteo nefavorabile, etc.; in aceste cazuri agentia se obliga sa depuna eforturi pentru depasirea situatiilor ivite. Totodata, agentia nu poate fi facuta raspunzatoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- asezarea turistilor in autocar se face incepand cu bancheta a doua, in ordinea inscrierilor
- agentia nu-si asuma responsabilitatea in cazul in care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internationale, doar ghizii locali au dreptul sa ofere servicii in interiorul muzeelor, monumentelor etc. Altfel, ghizii romani vor oferi explicatii turistilor doar in afara obiectivelor turistice. Ghizii locali pot fi angajati contra cost doar cu acordul turistilor interesati de ghidajul acestora.
- excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale; sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia DAL TRAVEL. Tarifele excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor care pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz un ghid local. In tariful excursiilor optionale nu sunt incluse intrarile la obiectivele turistice vizitate
- agentia nu poate fi facuta raspunzatoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauza).
- in cazul in care turistul intarzie sau renunta la programul stabilit, nu poate avea nici o pretentie privind rambursarea eventualelor despagubiri
- in cazul neobtinerii vizei se retin penalizari pentru biletul de avion, asigurare medicala, cheltuielile agentiei; pentru posesorii de pasapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesara obtinerea vizei de la ambasada din Bucuresti
- copiii minori pot calatori doar: a) insotiti de ambii parinti; b) insotiti de unul dintre parinti care sa aibe acordul notarial al parintelui care nu calatoreste (sau incredintare prin hotarare judecatoreasca definitiva, certificat de deces); c) insositi de un adult cu certificat de cazier judiciar in original si acordul notarial al ambilor parinti.
- va rugam sa va asigurati ca documentele de calatorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PASAPORTUL, nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta si sunt valabile minim 6 luni de la data terminarii calatorie
- c/v excursiei poate fi achitata si in lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plati
- prezentul document constituie anexa la "Contractul de prestari servicii turistice"

Detalii:

Pentru iubitorii de natura, fie ca sunt copii, parinti sau bunici, circuitul celor mai frumoase Parcuri Nationale ale Statelor Unite ale Americii este o invitatie greu de refuzat! Taramul fagaduintei de altadata nu inseamna doar stralucirea Hollywoodului si varietatea posibilitatilor de distractie din marile metropole, Lumea Noua fiind apreciata si pentru parcurile si rezervatiile naturale, creatii impresionante ale naturii, minuni care indeamna din ce in ce mai multi turisti sa le viziteze. Spectacolul inegalabil al cascadelor vijelioase intalnite in parcuri, linistea lacurilor de culori incredibile, canioanele adanci care par a atinge mijlocul pamantului, straniile formatiuni carstice, muntii semeti cu varfuri care parca sfideaza cu inaltimea lor, plimbarile prin natura salbatica insotite de legendele indepartate ale vestului salbatic cu cowboy si indieni, splendoarea peisajelor intalnite, creatiile impresionante ale omului in natura care exprima in mod unic comuniunea acestuia cu natura, toate acestea surprinse intr-un tablou feeric al naturii, reprezinta o ocazie unica, ca intr-o singura calatorie sa poti surprinde atat de multe imagini fantastice care pot taia respiratia, dar nu de teama ci de admiratie!

Perioada: 30.08 - 15.09.2013

ZIUA 1 / 30.08.2013: BUCURESTI - DENVER
Intalnire cu conducatorul de grup la aeroportul Henri Coanda, la ora 08:00 (in fata ghiseului de imbarcare al companiei British Airways). Plecare spre Londra cu zborul companiei British Airways BA 885 (10:00 / 11:25) si mai departe spre Denver cu BA 219 (16:05 / 18:45), cel mai populat oras din Colorado. Denver-ul este unul dintre putinele orase din istorie care nu a fost construit pe un drum, cale ferata, rau navigabil sau pe langa un lac, atunci cand a fost infiintat. Pur si simplu s-a intamplat, datorita a catorva bucati de aur, descoperite in vara anului 1858, cand un mic grup de prospectori din Georgia care traversa campiile mari ale statului Colorado, au descoperit la baza Muntilor Stancosi - Rocky Mountains pretiosul metal. Si desi nu s-a gasit o cantitate mare de aur, zvonul a fost suficient pentru ca regiunea sa se populeze, tinand cont ca, cu doar 9 ani mai inainte avusese loc California Gold Rush - Goana dupa Aur din California. Generalul William H. Larimer a fost unul dintre cei care s-au stabilit in Colorado in speranta unor castiguri financiare usoare, urmand un plan perfect, credea el, pretinzand terenul din partea de est a zonei Cherry Creek, unde a stabilit un oras si, in speranta de a obtine favoruri politice, a denumit orasul dupa guvernatorul teritorial al Kansas-ului, James Denver, fara sa stie insa ca Denver demisionase deja la momentul infiintarii orasului. Transfer pentru cazare la Hotel Doubletree 3* (sau similar).
ZIUA 2 / 31.08.2013: DENVER - ROCKY MOUNTAINS - CHEYENNE
Mic dejun. Impreuna cu ghidul local vom face un scurt tur panoramic de oras in Denver, care include zonele rezidentiale care au ca specific arhitectura victoriana din sec. al XIX-lea, Larimer Square, City Park, Civic Center Park, State Capitol, United States Mint si Denver Art Museum. Apoi vom porni spre Parcul Rocky Mountains, parc national cu mai mult de 560 km de trasee care isi fac loc spre vai cu flori salbatice, paduri de rasinoase, cascade, lacuri si munti modelati de ghetari. Considerati a fi de origine orogenara si estimati a avea aprox. 80 de milioane de ani, Rocky Mountains se intind pe mai bine de 4.800 km din zona nordica a British Columbia, pana in New Mexico, in sud vestul Statelor Unite, avand cel mai inalt varf, Elbert, cu inaltimea de 4.400 m. Spectaculozitatea si frumusetea peisajelor oferite de Rocky Mountains atrag anual milioane de turisti, fapt pentru care odata ajunsi la parc, vom intra cu autocarul in interiorul sau pe vestita Trail Ridge Road, cea mai mare autostrada continua din lume, care ofera vederi panoramice in toate directiile. Vom putea observa, de asemenea, fauna variata a parcului si cu putin noroc, vom putea vedea mufloni, marmote, elani sau cerbi. Traseul zilei continua spre Cheyenne, capitala statului Wyoming, cunoscuta pentru Stampede, cel mai mare spectacol de rodeo in aer liber din lume. Cazare in Chayenne la Hotel Comfort Inn 3* (sau similar).
ZIUA 3 / 01.09.2013: CHEYENNE - MOUNT RUSHMORE - RAPID CITY
Mic dejun. Plecare spre Mount Rushmore si, daca timpul permite, ne vom opri pentru o vizita la Fort Laramie, un vechi fort de garnizoana pe drumul pionerilor care au cucerit Vestul (intrare optionala) si la Situl Mamutilor, cea mai mare statie de cercetare din lume a acestor animale preistorice (intrare optionala). Vom vedea apoi cele doua monumente celebre sculptate in munte: Crazy Horse Memorial (intrare optionala), dedicat marelui sef indian sioux Crazy Horse si Monumentul National Muntele Rushmore - Mount Rushmore, care reprezinta chipurile presedintilor Washington, Jefferson, Lincoln si Roosevelt. Sculpturile in granit de circa 18 m inaltime au fost executate direct pe versantul sudic al cunoscutului munte de catre sculptorul Gutzon Borglum, fost elev al lui Rodin, intre anii 1927 si 1941, care a fost ajutat la vremea respectiva de aprox. 400 de muncitori. In continuarea zilei vom patrunde in inima tinuturilor indiene din imensul Parc Badlands, declarat in anul 1939 parc national, cu peisaje spectaculoase si o fauna uimitoare de bizoni, caini de preerie si antilope. Pamantul din parc abunda in fosile provenite de la animale preistorice, in special de la cai, porci, oi si rinoceri preistorici, aici descoperindu-se si urme ale civilizatiei umane, cu o vechime de peste 11.000 de ani. Seara, intoarcere in Rapid City, al doilea oras ca marime din statul Dakota de Sud, situat in versantul estic al muntilor Black Hills, motiv pentru care este cunoscut si sub numele de "Gateway to the Black Hills" - Poarta spre Black Hills". Cazare la Hotel Ramada Mt. Rushmore 3* (sau similar).
ZIUA 4 / 02.09.2013: RAPID CITY - DEADWOOD - BIGHORN NATIONAL FOREST - CODY
Mic dejun. Astazi ne vom indrepta spre Deadwood, orasel western cu numeroase baruri-saloon si casinouri, frecventate de marile figuri si banditii din "Vestul Salbatic" in sec. al XIX-lea. Apoi ne vom intoarce in statul Wyoming, unul dintre cele mai putin populate state din America, traversand Parcul Bighorn National Forest, prilej cu care vom vizita monumentul national "Devils Tower" - Turnul Diavolului, impresionant monolit de 386 m inaltime, considerat a fi primul monument national din Statele Unite, pus in valoare in filmul "Intalnire de gradul 3". Drumul continua spre Cody, cunoscut pentru Rodeurile Nocturne, o traditie de care locuitorii fostului Vest Salbatic sunt inca mandri, dar si ca orasul celebrului Buffalo Bill, fost calaret, soldat, vanator de bizoni, comandant militar al cercetasilor, fermier, actor si proprietar de circ. Optional, vizita la Centrul Istoric Buffalo Bill. Cazare in Cody la Hotel Comfort Inn Buffalo Bill Village 3* (sau similar).
ZIUA 5 / 03.09.2013: CODY - PARCUL NATIONAL YELLOWSTONE
Mic dejun. Zi dedicata vizitarii celui mai vechi Parc National din SUA, Yellowstone, inclus in anul 1978 in Patrimoniul Mondial UNESCO. Cel mai mare parc national din SUA, cu o suprafata de 8.987 kmp a fost infiintat in anul 1872, fiind primul parc national din lume. Acesta a fost denumit dupa felul cum numeau indienii din tribul Minnetaree apa care strabatea tinutul: "mi tsi a-da-zi", in traducere, raul care izvoraste din piatra galbena. Asezat in inima Muntilor Stancosi, parcul a fost explorat la inceput de catre
Jhon Colter in anul 1870, cand au fost descoperite cascadele raului Yellowstone, vulcanii noroiosi, lacul Yellowstone si gheizerul Marea Fantana. Malurile Lacului Yellowstone si imprejurimile sale reprezinta mediul de viata al unor specii rare de pasari precum soimi, vulturi plesuvi, pelicani albi, etc. Parcul se intinde pe teritoriul a trei state federale: Wyoming, Montana si Idaho, cuprinzand si o parte din muntii Rocky Mountain, altitudinea sa medie fiind de 2.440 m, iar varful cel mai inalt fiind Eagle Peak, cu o inaltime de 3.462 m. Lacul Yellowstone din acest parc este unul dintre cele mai intinse lacuri de altitudine din America de Nord. Vom putea admira curiozitatile geologice din parc si anume: bazine magnifice, gheizere, izvoarele de ape termale ale mamutilor, caderi de apa impresionante si probabil vom avea ocazia de a surprinde animale precum bizoni, elani, ursi grizzli sau lupi. Vom vizita Grant Village, Old Faithful, unul dintre cele mai spectaculoase gheizere, centrul vizitatorilor Canyon, cascada Gibson, gheizerul superior, precum si Mammoth Hot Springs. Cazare in Yellowstone la Hotel Grant Village 3* (sau similar).
ZIUA 6 / 04.09.2013: YELLOWSTONE - PARCUL NATIONAL GRAND TETON - JACKSON
Mic dejun. Deplasare spre Parcul National Grand Teton, situat in nord-vestul Wyoming-ului, care protejeaza un peisaj montan uimitor si o mare varietate de animale salbatice. Numele parcului provine de la lantul muntos Teton Range care se intinde pe teritoriul parcului, de la nord la sud. Infiintat in anul 1929, parcul se intinde pe o suprafata de 1.250 kmp, cu o flora alcatuita din peste 1.900 de specii vegetale, predominate fiind padurile de conifer si cu o fauna care cuprinde peste 379 de specii de mamifere, pasari, pesti si reptile. In regiunea acestor munti se afla un numar de 12 ghetari, precum si o serie de lacuri alpine, dintre care cel mai mare este Jackson Lake, care a fost marit, inainte ca regiunea sa fie declarata parc national, prin construirea unui baraj. In parc sunt numeroase trasee de drumetie, care impreuna insumeaza 300 km lungime, iar muntii in sine sunt considerati de alpinisti un adevarat paradis. Vizita parcului include: Leeks Marina, Colter Lake, Jackson Bay, Snake River Overlook, Hidden Falls, Chapel of Transfiguration. Seara vom ajunge in Jackson, un oras tipic din Vestul Salbatic cu case de lemn si baruri de cowboys, unde ne vom caza la Hotel Quality Inn 49er 3* (sau similar).
ZIUA 7 / 05.09.2013: JACKSON - SALT LAKE CITY
Mic dejun. Plecare spre sud, spre Salt Lake City, capitala Statului Utah si capitala Bisericii Mormone, asezat in depresiunea cu acelasi nume, marginit de Muntii Wasatch la est si Lacul Great Salt la vest. Situarea la altitudinea de 1.300 m, persistenta zapezilor si pantele muntilor a transformat zona intr-una populara pentru schi, fiind gazda a Jocurilor Olimpice de iarna in anul 2002. Orasul a fost infiintat in anul 1847 de catre Brigham Young, Morley Isaac, George Washington Bradley si alti adepti ai miscarii religioase Mormone care au infintat aici Al Treilea Templu al Bisericii Mormone - Temple Square. Datorita vecinitatii sale cu lacul Great Salt Lake, orasul a fost initial numit "Great Salt Lake City", dar s-a renuntat ulterior la titlul de "mare". Desi in Salt Lake City exista inca sediul central al Bisericii lui Isus Hristos a Sfintilor din Zilele din Urma (LDS Church), astazi mai putin de jumatate din populatia orasului este membra a acesteia. Vom face un tur panoramic de oras in Salt Lake City, care include: magnificul Templu Salt Lake Mormon, cel mai mare si cel mai celebru templu dintre cele 130 de temple ale Bisericii LDS, al saselea construit de biserica, care a necesitat 40 de ani pentru a fi finalizat si al patrulea templu construit de la exodul lui Mormon din Nauvoo, Illinois; exceptionala orga Tabernacolul Salt Lake, folosita de regula pentru a acompania Corul Tabernacolului Mormon, este una dintre cele mai mari orgi din lume; cladirea impresionanta State Capital Building; resedinta guvernatorului teritorial Brigham Young, liderul american al Miscarii Sfintilor din Zilele din Urma, presedintele Bisericii LDS din anul 1847 pana la moartea sa in anul 1877 si unul din fondatorii orasului Salt Lake City; cele doua case ale lui Brigham Young, Beehive si Lion. In continuare vom vizita Fortul Douglas, infiintat in anul 1862 ca o garnizoana militara si inchis oficial in anul 1991, cele mai multe dintre cladiri fiind cedate Universitatii din Utah si Satului Olimpic, compus din cladiri nou construite precum si din vechile cladiri ale Universitatii din Utah. Urmeaza apoi Parcul Pioneer, ruta primilor Mormoni - Mormon Pioneer Trail, monumentul istoric din Parcul "This Is The Place Heritage Park" numit "This Is The Place Monument", dedicat in onoarea lui Brigham Young, Piata Trolley Square si depoul vechilor trenuri Union Pacific (exterior). Cazare in Salt Lake City la Hotel Red Lion 3* (sau similar).
ZIUA 8 / 06.09.2013: SALT LAKE CITY - PARCUL NATIONAL CANYONLANDS - MOAB Mic dejun. Astazi vom face o excursie in Parcul Canyonlands, unul dintre cele mai salbatice parcuri din Statele Unite, traversat de imensul fluviu Colorado, cu superbe formatiuni stancoase si canioane. Rocile de culoare rosie caramizie, supuse eroziunii au dat nastere la crapaturi, doline si poduri de piatra care impanzesc parcul care este subimpartit in patru parti de fluviile Green si Colorado si anume: in nord, Island in the Sky - Insula din Cer, in vest, Maze - Labirintul, in sud-est, Needles - Acele si raurile in sine, existand si o alta regiune mai mica numita "Horseshoe Canyon" - Canionul Potcoavei. Scriitorul Edward Abbey, un vizitator frecvent al parcului, a descris Canyonlands ca fiind "cel mai ciudat, minunat, magic loc de pe pamant - nu exista nimic asemanator nicaieri". La finalul zilei ne vom indrepta catre orasul Moab pentru cazare la Hotel Super 8, 3* (sau similar).
ZIUA 9 / 07.09.2013: MOAB - PARCUL NATIONAL ARCHES - KAYENTA
Mic dejun. Ziua de astazi este consacrata vizitei extraordinarului Parc National Arches, cunoscut pentru conservarea a peste 2.000 de arcade naturale din piatra de gresie, avand o varietate mare de resurse si formatiuni geologice unice. Ne vom deplasa spre Windows Section pentru a vedea cele mai mari arcade, inclusiv celebrele "Landscape Arch" si "Double Arch". Apoi vom merge la "Delicate Arch Viewpoint" pentru a admira cel mai faimos arc daltuit de natura. Tot aici se gasesc multiple formatiuni stancoase cu forme uimitoare care ne vor taia rasuflarea cu frumusetea lor. Oprire la Wolfe Ranch pentru a intelege cum aratau aici gospodariile la sfarsitul secolului al XIX-lea. Cazare in Kayenta la Hotel Hampton Inn 3* (sau similar).
ZIUA 10 / 08.09.2013: KAYENTA - MONUMENT VALLEY - GRAND CANYON SOUTH RIM
Mic dejun. Dimineata vom pleca spre centrul vizitatorilor Monument Valley, o vale socotita monument, situata la granita de sud a statului Utah cu Arizona si la vest de granita cu Colorado. Monumentul nu a fost declarat parc national, dar regiunea este des vizitata de turisti datorita reliefului de desert cu formatiuni bizare, care se pot vedea de pe soseaua care inconjoara regiunea. Optional se poate face un tur cu masini de tip jeep, care dureaza aprox. 2 ore. Dupa-amiaza plecare spre Grand Canyon South Rim - sudul Marelui Canion, pentru a admira peisajele sale unice in lume, dupa care vom vizita Marele Canion, considerat a fi una dintre cele sapte minuni naturale ale lumii si care este de fapt rezultatul eroziunii exercitate de fluviul Colorado timp de doua milioane de ani, partea sa inferioara de astazi fiind de fapt albia majora a fluviului. Monumentalul Grand Canyon face parte aproape integral din Parcul National Grand Canyon, unul dintre primele parcuri nationale ale SUA. Desi descoperit in anul 1540, Grand Canyon a fost destinatia unei expeditii stiintifice in anul 1860 conduse de John Wesley Powell. Zona a fost locuita de nativi americani (indieni): anasazi, hualapai, paiutes, havasupai, sinagua si dineh. Cazare la la Lodge Red Feather (sau similar).
ZIUA 11 / 09.09.2013: PARCUL NATIONAL GRAND CANYON - LAKE POWELL - PAGE
Mic dejun. Astazi vom ramane in peisajul spectaculos al Marelui Canion, strabatandu-l si facand opriri in cele mai cunoscute puncte: Desert View, Mater Point si satul Grand Canyon Village. Apoi ne vom indrepta spre sudul Marelui Canion - South Rim, respectiv spre Painted Desert - Desertul Pictat, denumit astfel datorita culorii rosiatice data de rocile cu un continut mare de fier si compusi de mangan, apoi spre Lacul Powell, al doilea lac artificial ca marime din Statele Unite si in finalul zilei spre Page, orasel relativ tanar, fondat in anul 1957 pentru a gazdui muncitorii care au lucrat la masivul baraj arcuit Glen Canyon Dam al lacului. Aflat la altitudinea de 1.300 m, orasul se afla cu 180 m mai sus fata de apele Lacului Powell, pe un teritoriu care a apartinut indienilor navajo. Desi barajul s-a finalizat in anul 1960, Page s-a dezvoltat in continuare, fiind poarta de acces spre Glen Canyon National Recreation Area si Lake Powell. Cazare in Page la Hotel Quality Inn 3* (sau similar).
ZIUA 12 / 10.09.2013: PAGE - PARCUL NATIONAL BRYCE CANYON
Mic dejun. Ziua incepe cu vizitarea Lacul Powell, un "rezervor" al fluviului Colorado, aflat la granita intre statele Utah si Arizona, care atrage anual milioane de turisti. Lacul a fost creat in valea fluviului, dupa rezolutia Congresului SUA, lucrarile de constructie incepand in anul 1956 prin construirea a 178 m din barajul Glen Canyon Dam si finalizandu-se in anul 1960; cu toate acestea, apele albastru-verzi ale fluviului au umplut intregul lac abia in anul 1980. Lacul nou creat a fost numit dupa maiorul John Wesley Powell, cel care a creat o prima harta a acestui teritoriu in anul 1869. Zona prezinta un potential nelimitat pentru amatorii fotografiilor de peisaj. Optional, se poate organiza un tur cu jeep-urile in Canion - Antelope numit "Canyon Jeep Tour", pentru a descoperi minunile naturii prin ochii nativilor americani, indienii Navajo. Dupa-amiaza vom traversa fluviul Colorado si ne vom deplasa spre destinatia finala a zilei, Parcul National Bryce Canyon, unde ne vom caza la Hotel Red Hills Kanab 3* (sau similar).
ZIUA 13 / 11.09.2013: BRYCE CANYON - PARCUL NATIONAL ZION - LAS VEGAS
Mic dejun. Dimineata devreme plecam sa vizitam un alt Parc National in care vom intalni poate cel mai bizar si, totodata, cel mai frumos canion al planetei, Bryce Canyon, din apropierea orasului Kanab, care, in ciuda numelui sau, nu este un canion, ci un urias amfiteatru strabatut de mii de stanci, de arcuri naturale, de crevase, vai, poduri naturale si pante abrupte create de natura prin eroziunea partii de est a Podisul Paunsaugunt. Canionul este o simfonie de forme si culori: rosu, portocaliu si alb, culori date de structura sa geologica si se intinde pe o suprafata de aprox. 145 kmp, la diferente de altitudine cuprinse intre 2.400 m - 2.700 m. La portile sale si-au dus existenta misteriosii Anasazi, cultura precolumbiana veche de milenii ale carei urme au fost descoperite in America de Nord, la fel ca si membrii culturii Fremont, cultura al carei apogeu era atins inca din sec. al XII-lea. Lor le-au urmat indienii Paiute, cei care au dat nastere unora dintre cele mai frumoase legende ale lumii si primii oameni care au cultivat cu succes terenurile semi-aride ale canionului. Apoi, in anul 1850, colonistii europeni, metamorfozati in credinciosi mormoni, au pus capat existentei tribului amerindian din canion, aducandu-si vitele si gonind nativii in rezervatii in care doar amintirea Raiului in care traisera le mai putea alina trista existenta. Povestile spun ca primul alb stabilit in canion in anul 1875 a fost un fermier scotian, Ebenezer Bryce, urmat de sotia sa Mary. Dupa el, sute de imigranti mormoni s-au ingramadit in locul pe care l-au botezat, in memoria sa, Bryce Canyon - Canionul lui Bryce. A fost, poate, frumusetea de neinchipuit a canionului din Utah cea care i-a determinat pe americani, inca din anul 1916, sa ceara stoparea distrugerilor facute de fermierii si de taietorii de lemne, 7 ani mai tarziu, Canionul Bryce fiind numit monument al naturii iar in anul 1928 fiind declarat Parc National. In continuarea zilei ne vom indrepta spre un alt Parc National, Zion National Park, care se intinde pe o suprafata de 593 kmp, cu o fauna specifica zonei, care include 75 de specii de mamifere, 289 de specii de pasari si 32 specii de reptile, vegetatia fiind o combinatie de patru tipuri diferite: vegetatie de desert, vegetatie de podis, vegetatie montana preponderent de conifere si vegetatie de stepa. Structura geologica a canionului axata pe 9 formatiuni care reprezinta peste 150 milioane de ani, isi are originea in perioada mezozoica. Descoperit in anul 1858, canionul a fost declarat monument national inca din anul 1909 de catre Presedintele William Howard Taft, iar in anul 1919 intreaga zona a fost declarata parc national. Canioane inguste, turnuri de piatra si vegetatie specifica, formeaza peisajul din Zion. Dupa vizitarea parcului, vom pleca spre orasul luminilor si distractiilor: Las Vegas. Seara, daca timpul permite, putem face un tur optional, "Las Vegas by Night" pentru a descoperi viata de noapte a orasului, pentru a strabate vechiul Las Vegas cu celebra strada Fremont, precum si capela Row, singura capela din lume "drive through", pentru a admira fantanile muzicale din fata Hotelului Bellagio, pentru a ne plimba prin faimosul Hotel Venetia si pentru a fotografia "vulcanul" care erupe la ore fixe in fata Hotelului Mirage. Cazare in Las Vegas la Hotel Luxor 4* (sau similar).
ZIUA 14 / 12.09.2013: LAS VEGAS - LOS ANGELES
Mic dejun. Dimineata libera in "Sin City" - orasul pacatelor, cum i se mai spune Las Vegasului, prilej de
a explora hotelurile si casinourile de pe celebrul Strip Boulevard. Constuctia orasului a inceput in anul 1905, iar localitatea a obtinut titlul de oras in anul 1911. Datorita ritmului sustinut de extindere, Las Vegas a devenit cel mai mare oras din Statele Unite fondat in sec. al XX-lea, comparativ cu Chicago, care este considerat cel mai mare oras fondat in sec. al XIX-lea. Las Vegas este in prezent pe locul 28 dintre orasele din Statele Unite dupa numarul de locuitori, iar ca o curiozitate, in Las Vegas exista cel mai mare numar de biserici pe cap de locuitor raportat la orasele SUA. Dupa-amiaza vom pleca spre Los Angeles sau pe scurt L.A., numele initial fiind El Pueblo de Nuestra Senora Reina de los Angeles, oras format ca un puzzle zonal, fiecare zona avand specificul sau cultural. Orasul modei, al Hollywood-ului si al viselor, orasul al carui spirit a devenit o filosofie de viata prin vestitul slogan, "viseaza orice, totul este posibil", a fost intemeiat in anul 1781, devenind cel mai mare oras din Statul California si al doilea ca marime din punct de vedere al populatiei din Statele Unite, fiind intrecut doar de New York. Demn de mentionat este si faptul ca L.A. a fost gazda a doua editii a Jocurilor Olimpice in anul 1932 si in anul 1984. Odata ajunsi in LA, vom face un tur panoramic de oras, prilej cu care vom ajunge in Downtown - Los Angeles, cu ametitorii zgarie-nori, cu Union Station, gara principala si cu Olvera Street, cea mai veche parte din oras, vom putea admira Hollywood Walk of Fame, vestitul bulevard cu stelele tuturor actorilor remarcabili de la Hollywood, Mann"™s Chinese Theater, teatrul chinezesc de pe celebrul bulevard, complexul nou al Oscarurilor din Hollywood, Disney Hall - cladire ultramoderna, monumentala, cu o arhitectura avangardista, gazduind astazi, printre altele, orchestra filarmonicii din L.A. Highland, un cartier istoric din nord-estul Los Angeles-ului, Sunset Strip, bulevardul cu cluburi celebre frecventate de marii actori si cu reclame uriase care acopera cladirile, Farmers Market, o zona de tarabe, restaurante, piete si de asemenea, un reper istoric din oras, fiind deschisa in anul 1934, Beverly Hills, faimosul cartier cu somptuasele vile ale vedetelor, Rodeo Drive si Melrose Avenue, artere comerciale faimoase cu cele mai celebre marci si brand-uri din intreaga lume. Cazare in Los Angeles la Hotel Custom 3* (sau similar).
ZIUA 15 / 13.09.2013: LOS ANGELES - SANTA MARIA
Mic dejun. Itinerariul zilei ne va conduce spre nord, spre pitoreasca Coasta de Vest, unde ne vom opri in Santa Barbara, oras aflat intre Muntii Santa Ynez si Oceanul Pacific, cunoscut si sub denumirea de "Riviera Americana", cu arhitectura de inspiratie coloniala spaniola si vegetatie abundenta, clima orasului fiind adesea descrisa ca mediteraneeana. Aici vom vizita istoricul sat danez Solvang, denumit si "Mica Danemarca". Ne vom indrepta apoi spre Santa Maria pentru cazare la Hotel Santa Monica Inn 3* (sau similar).
ZIUA 16 / 14.09.2013: SANTA MARIA - CARMEL - MONTEREY - SAN FRANCISCO
Mic dejun. Parasim Santa Maria si ne indreptam spre nord, spre satul Carmel, cunoscut pentru peisajele sale naturale, pentru pitorescul traditional al arhitecturii si pentru istoria artistica bogata, dupa care ne vom indrepta spre Monterey, prima capitala a Californiei, un oras incantator de pe litoral, pentru o scurta vizita. Intre Carmel si Monterey, vom parcurge renumitul traseu turistic "17 Mile Drive", un scenic drive de 17 mile (aprox. 27 km), o sosea ingusta care merge de-a lungul coastei Oceanului Pacific, oferind niste panorame unice ale golfurilor salbatice de pe coasta Pacificului. Printre cele mai spectaculoase atractii se numara The Lone Cypress - cypressul singuratic, cel mai fotografiat copac din lume, crescut pe o stanca care se inalta direct din ocean si Carmel Highlands & the Mission - leaganul artei Californiene, locul unde foarte multi artisti isi petrec vacanta, un loc perfect pentru iubitorii de arta, cu foarte multe galerii si expozitii. Dupa-amiaza vom ajunge in San Francisco, cel de-al patrulea oras ca marime din Statele Unite, unul dintre cele mai frumoase orase, care are o minunata pozitie peninsulara, inconjurat de Oceanul Pacific si de Golful San Francisco, recunoscut pentru combinatia de arhitectura victoriana si arhitectura moderna. Orasul inconjurat din trei parti de apa, construit pe 50 de coline, ofera privelisti extraordinare. Infiintat in anul 1776 de colonistii spanioli, in perioada goanei dupa aur inceputa in anul 1848, orasul a cunoscut o dezvoltare rapida. Distrus aproape complet de marele cutremur din 18 aprilie 1906, cutremur urmat de un devastator incendiu si renascut miraculos in doar 10 ani, orasul pastreaza atat arhitectura victoriana cat si aerul modern american. Bogatiei arhitecturale si turistice a orasului i se adauga si cele peste 200 de parcuri. Tur panoramic de oras care include piata publica Union Square, Orasul Chinezesc, celebrul Pod Golden Gate si Debarcaderul Pescarilor - Fisherman"™s Wharf, cu vedere spre insula infamei inchisori Alcatraz. Cazare in San Francisco la Hotel Holiday Inn Fisherman"™s Wharf 3* (sau similar).
ZIUA 17 / 15.09.2013: SAN FRANCISCO - BUCURESTI
Mic dejun. Timp liber la dispozitie in San Francisco pana la transferul la aeroport pentru zborul spre Londra cu BA 286 (18:55 / 13:00). Optional, pana la plecarea spre aeroport, vom putea vizita renumitul orasel Sausalito, cu o vedere deosebita asupra gofului si orasului San Francisco.
ZIUA 18 /16.09.2013: BUCURESTI
Sosire la Londra la ora 13:00 si zbor spre Bucuresti cu BA 884 (18:05 / 23:15).

TARIF: 890 EURO + 2.995 USD / loc in camera dubla; Supliment single: 889 USD
(tarif valabil pentru un grup minim de 20 turisti; pt. 15 - 20 turisti, tariful se majoreaza cu 550 usd/pers.)

Rezervare & Informații contact
DAL TRAVEL Această ofertă a fost publicată de către Agenția de turism DAL TRAVEL:
  • Adresa: STR. GEORGE ENESCU NR. 33, SECTOR 1, bucuresti
  • Telefon: 0213197062

Trimite o cerere de rezervare pe email:

Solicitarea trimisă prin formularul de mai jos nu garantează rezervarea. Veți fi contactat de către operator pentru detalii.

 



Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.