CIRCUIT 2013 JAPONIA - CIRESILOR IN FLOARE
Traseu:
BUCURESTI - MUNCHEN - TOKYO - NIKKO - TOKYO - KAMAKURA - HAKONE - MT. FUJI - MATSUMOTO - TAKAYAMA - KYOTO - HIROSHIMA - MIYAJIMA - KOBE - OSAKA - NARA - FRANKFURT - BUCURESTI
Tarife:
TARIF: 2.980 EURO + 900 LEI /loc in camera dubla; Supliment single: 655 EURO
(tariful este valabil pentru un grup minim de 20 turisti; pt. 15-19 turisti, tariful se va majora cu 230 euro/pers)
IMPORTANT:
Deoarece in Japonia platile trebuiesc facute in moneda nationala JPY (YENI), TARIFUL ESTE CALCULAT PE BAZA URMATORULUI CURS: 1 EURO = 101 JPY; eventualele modificari de curs se vor aplica la momentul ultimei plati si vor putea afecta tariful final IN AMBELE SENSURI
TARIFUL INCLUDE:
- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucuresti - Munchen - Tokyo si Osaka - Frankfurt - Bucuresti
- transport intern cu autocar modern dotat cu aer conditionat
- 11 nopti cazare cu mic dejun in hoteluri de 3*
- 5 dejunuri si 3 cine (conform program)
- transferurile, tururile si excursiile mentionate in program
- taxele de intrare la obiectivele turistice incluse in program
- ghizi locali
- conducator de grup roman
- asigurare in caz de insolvabilitate / faliment al agentiei de turism
TARIFUL NU INCLUDE:
- taxele de aeroport si securitate pentru zborurile intercontinentale: aprox. 460 euro/ pers. care se platesc o data cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exacta fiind cunoscuta la data emiterii biletelor de avion)
- taxe de iesire de pe aeroporturi, numai daca se aplica
- alte servicii suplimentare decat cele mentionate, cheltuieli personale, bauturi, etc.
- bacsisuri 50 euro /pers. pentru soferi si ghizi locali, nu si pt. bagajisti (se vor achita cel mai tarziu conducatorului de grup la sosire)
- excursii optionale (tariful este valabil pentru un grup de min. 20 turisti)
- tarif informativ pt. excursia optionala la Nikko: 99 euro / pers
- asigurare medicala
- asigurare storno (agentia recomanda incheierea unei asigurari storno)
ACTE NECESARE:
- pasaport valabil inca cel putin 6 luni de la data plecarii; posesorii de pasapoarte temporare au nevoie de VIZA
CONDITII DE INSCRIERE:
- inscrierile incep din momentul lansarii programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif si se incheie la epuizarea locurilor
- diferenta de 50 %, se achita cu min. 30 de zile inainte de data plecarii
- turistul va incheia cu agentia « Contractul de prestari servicii turistice », la care prezentul program este parte
OBSERVATII:
- conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective, inclusiv ordinea in care se viziteaza obiectivele turistice
- agentia nu se obliga sa gaseasca partaj persoanelor care calatoresc singure
- agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu doua ore inaintea zborului; agentia nu raspunde in cazul refuzului imbarcarii turistilor ca urmare a intarzierii acestora
- cazarea turistilor, precum si eliberarea camerelor se face in conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecarei tari
- clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita oficial de ministerul de resort din tarile vizitate si ca atare respecta standardele locale
- distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de conducatorul de grup
- daca hotelul este schimbat din motive care nu tin de agentie, va fi inlocuit cu un altul de aceeasi categorie, asa cum este precizat in program
- agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana
- in derularea excursiei pot aparea situatii de forta majora precum intarzieri in traficul aerian, schimbari de aeroporturi din ratiuni politice, greve, conditii meteo nefavorabile, etc.; in aceste cazuri agentia se obliga sa depuna eforturi pentru depasirea situatiilor ivite. Totodata, agentia nu poate fi facuta raspunzatoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- asezarea turistilor in autocar se face incepand cu bancheta a doua, in ordinea inscrierilor
- agentia nu-si asuma responsabilitatea in cazul in care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internationale, doar ghizii locali au dreptul sa ofere servicii in interiorul muzeelor, monumentelor etc. Altfel, ghizii romani vor oferi explicatii turistilor doar in afara obiectivelor turistice. Ghizii locali pot fi angajati contra cost doar cu acordul turistilor interesati de ghidajul acestora.
- excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale; sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia DAL TRAVEL. Tarifele excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor care pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz un ghid local. In tariful excursiilor optionale nu sunt incluse intrarile la obiectivele turistice vizitate
- agentia nu poate fi facuta raspunzatoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauza)
- in cazul in care turistul intarzie sau renunta la programul stabilit, nu poate avea nici o pretentie privind rambursarea eventualelor despagubiri
- copiii minori pot calatori doar: a) insotiti de ambii parinti; b) insotiti de unul dintre parinti care sa aibe acordul notarial al parintelui care nu calatoreste (sau incredintare prin hotarare judecatoreasca definitiva, certificat de deces); c) insotiti de un adult cu certificat de cazier judiciar in original si acordul notarial al ambilor parinti
- copiii care nu poseda carte de identitate au nevoie de pasaport individual sau trebuie trecuti pe pasaportul parintilor
- va rugam sa va asigurati ca documentele de calatorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PASAPORTUL, nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta si sunt valabile minim 6 luni de la data terminarii calatorie
- c/v excursiei poate fi achitata si in lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plati
- prezentul document constituie anexa la « Contractul de prestari servicii turistice »
Detalii:
Cand spui Japonia te gandesti imediat la tehnica cea mai avansata, la tehnologia de varf, la constructiile cele mai indraznete, la oameni pentru care munca este un cult, iar traditiile o a doua religie. Daca la toate acestea mai adaugam istoria lor veche si zbuciumata, natura frumoasa si imprevizibila vom obtine doar o imagine de ansamblu, dar care merita din plin aprofundata pe parcursul excursiei noastre.
Perioada: 03.04 - 15.04.2013
ZIUA 1 / 03.04.2013: BUCURESTI - MUNCHEN - TOKYO
Intalnire cu conducatorul de grup la Aeroportul Henri Coanda la ora 11:00 (in fata ghiseului de imbarcare al companiei ). Plecare spre Munchen cu zborul companiei Lufthansa LH 1651 (13:00 / 14:05) si mai departe spre Tokyo cu zborul LH 714 (16:00 / 10:25).
ZIUA 2 / 04.04.2013: TOKYO
Sosire in Tokyo la ora 10:25. Transfer la Hotel Shiba Park 3* (sau similar). Timp liber pentru odihna si plimbari individuale. Cazare.
ZIUA 3 / 05.04.2013: TOKYO
Mic dejun. Tur panoramic de o zi al orasului Tokyo. Se viziteaza Piata Palatului Imperial, Altarul Meiji Jingu, Templul Asakusa Kannon, cel mai vechi din Tokyo, zona comerciala Nakamise Shopping Arcade (galerie comerciala foarte veche) care functioneaza inca dinainte de cel de-al doilea Razboi Mondial si strada Omotesando cu magazine de renume si restaurante sofisticate. Turul se incheie cu o panorama a intregului oras de pe colinele Roppongi. Dejun la un restaurant local. Cazare.
ZIUA 4 / 06.04.2013: TOKYO - NIKKO - TOKYO
Mic dejun. Excursie optionala de o zi la Nikko pentru a vizita Altarul Toshogu care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, locul unde este inmormantat shogunul Tokugawa Ieyasu. Excursia in Parcul National Nikko continua spre Lacul Chuzenji si la Cascada Kegon cu o inaltime de 97 m, fiind una dintre cele mai inalte din Japonia. Dejun la un restaurant local. Cazare.
ZIUA 5 / 07.04.2013: TOKYO - KAMAKURA - HAKONE
Mic dejun. Excursie de o zi cu autocarul la sud de Tokyo, in timpul careia se va vizita orasul Kamakura, prima capitala a Shogunatului, cu principalele sale atractii: Templul Kotokuin cu Daibutsu, un veritabil simbol al Japoniei, unde se gaseste cea mai mare statuie a lui Buddha in aer liber din Japonia, Templul Hase Kannon cu antica statuie a Zeului Indurarii (care dateaza din sec. al VIII - lea), Altarul Tsurugaoka Hachimangu, altar dedicat zeului razboiului, protector al familiei primului shogun japonez - Minamoto no Yoritomo, strada comerciala Komachi. Dejun la un restaurant local. Excursia continua spre Hakone, nu inainte de a participa la o croaziera pe Lacul Ashi, denumit asa dupa forma sa unica (ashi = picior sau talpa in japoneza). Transfer la Hotel Kowaki-En Hakone 3*+ (sau similar).
ZIUA 6 / 08.04.2013: HAKONE - MT. FUJI - MATSUMOTO - TAKAYAMA
Mic dejun. Toata lumea isi va pregati de cu seara bagajul astfel ca: bagajul mare (1 bucata) va fi transferat de la Hakone direct la Kyoto, iar pentru o noapte de cazare la Takayama, fiecare isi va lua doar un bagaj de mana. Veti urca pana la "5th Station" a Muntelui Fuji (in functie de conditiile de trafic si de vreme), pentru a simti de la inaltime maretia acestui munte. Se pleaca spre Matsumoto unde se va vizita Castelul Matsumoto, constructie care reflecta atat de bine cultura locala, fiind in acelasi timp unul dintre cele mai frumoase castele ale Japoniei. Matsumoto ilustreaza cu succes ceea ce se numeste hirajiro, o constructie ridicata pe o campie, in loc de deal sau munte. Castelul si doua turnuri au fost ridicate intre 1592 si 1614, beneficiind de un sistem complex de aparare, mai ales ca vremurile pasnice erau inca departe in acea perioada. In anul 1635, cand amenintarea militara nu mai exista, a mai fost adaugat un al treilea turn, mai mic, utilizat in scopuri astronomice pentru observatiile lunare. Calatoria continua spre Takayama. Cina la un restaurant local si cazare la Hotel Spa Alpina Hida Takayama 3* (sau similar).
ZIUA 7 / 09.04.2013: TAKAYAMA - KYOTO
Mic dejun. Tur pietonal de o jumatate de zi in Takayama care include: Piata matinala Takayama (Asaichi), de unde puteti cumpara produse de artizanat local, dar si fructe si legume, Takayama Jinja, constructie care a fost timp de 177 de ani cladirea guvernului shogunat-ului Tokugawa, Kami Sannomachi, o fosta zona controlata de samurai, unde veti admira case din lemn si magazinele frumos colorate, ce amintesc de vechea Japonie. Imbarcare in trenul JR super express cu destinatia Kyoto, cu oprire la Nagoya unde veti schimba trenul. Sosire in Kyoto si transfer la Hotel Keihan Kyoto 3* (sau similar).
ZIUA 8 / 10.04.2013: KYOTO
Mic dejun. Tur de oras de o jumatate de zi in Kyoto, veche capitala a Japoniei timp de peste o mie de ani. Se viziteaza printre altele Castelul Nijo, fost palat al familiei Shogunului Tokugawa, construit intre anii 1603-1626, Templul Kinkakuji, numit si Pavilionul Aurit si Templul Ryoanji (faimos pentru Gradina celor 15 pietre). Dejun la un restaurant local. Cazare.
ZIUA 9 / 11.04.2013: KYOTO
Mic dejun. Tur de o zi in Kyoto, care include: Templele Kiyomizu, Altarul Heian Jingu, templul apei curate si Sanjusangendo, templul celor 1001 statui ale zeitei Kannon, centrul artizanal Kyoto. Dejun la un restaurant local. Cazare.
ZIUA 10 / 12.04.2013: KYOTO - HIROSHIMA - MIYAJIMA
Mic dejun. Toata lumea isi va pregati de cu seara bagajul astfel ca: bagajul mare (o bucata) va fi transferat de la Kyoto direct la Osaka, iar pentru o noapte de cazare la Miyajima, fiecare isi va lua doar un bagaj de mana. Transfer la gara pentru imbarcare in trenul JR super express cu destinatia Hiroshima. Tur de oras si vizitarea Parcului si a Muzeului Memorial al Pacii, care contine portrete grafice ale bombardamentului si a carei forma de U reflecta modelul acoperisului curbat al caselor din antichitatea japoneza. De aici transfer cu trenul local JR si apoi cu ferry in Insula Miyajima, supranumita Insula Altarelor, una dintre cele mai frumoase zone peisagistice ale Japoniei. Tur pietonal in care se viziteaza Altarul Itsukushima, celebru pentru Grand Torii, care pare a fi inundat de apele refluxului. Poarta altarului ridicandu-se din mare este cel mai familiar simbol al culturii japoneze, fiind reprezentativa pentru shintoism. Cina si cazare in stil traditional japonez la Hotel Miyajima Seaside 3* (sau similar).
ZIUA 11 / 13.04.2013: MIYAJIMA - HIROSHIMA - KOBE - OSAKA
Mic dejun. Transfer la Hiroshima cu ferry si apoi cu trenul local JR. Plecare spre Kobe cu trenul JR super express pentru vizite si un tur panoramic al orasului. Se viziteaza printre altele Kitano Ijinkan, fostul Stabiliment Strain din Kobe, China Town (daca timpul permite), Muzeul Fabricii de Bere, pitorescul port al orasului. Plecare spre Osaka cu trenul JR super express. Cazare la Hotel New Hankyu 3* (sau similar).
ZIUA 12 / 14.04.2013: OSAKA - NARA - OSAKA
Mic dejun. Excursie de o zi cu autocarul la Nara, oras care intruchipeaza un amestec de stiluri chinezesc, corean si central-asiatic, prima capitala a Japoniei si a doua atractie turistica importanta din regiunea Kansai, dupa Kyoto. In timpul excursiei se vor vizita printre altele Templul Toda-ji (Marele Buddha), aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, fiind cea mai mare cladire din lemn din lume, cladire care adaposteste cea mai mare statuie a lui Buddha din Japonia, Altarul Kasuga, pagoda celor 3000 de lanterne, construita dupa traditia shintoista si minunatul Parc al Caprioarelor cu cele peste o mie de exemplare de caprioare sacre, pe care le vom putea hrani si fotografia. Aceasta este o traditie shinto care se pastreaza la Nara din cele mai vechi timpuri. Intoarcere la Osaka pentru explorarea orasului, al doilea ca marime din Japonia, supranumit Venetia Japoniei. Se viziteaza una dintre principalele atractii turistice ale orasului, Castelul Osaka, cel mai mare castel construit in Japonia medievala, Observatorul din Gradina Plutitoare si Doton-bori - strada celebra in Osaka (in trecut "o strada a placerii"), care se intinde de-a lungul unui canal, faimoasa pentru teatrele sale istorice (distruse in prezent), pentru magazine, pentru restaurante, dar si pentru panourile publicitare luminoase. Cina si cazare.
ZIUA 13 / 15.04.2013: OSAKA - FRANKFURT - BUCURESTI
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Lufthansa, LH 741 (09:40 / 14:35) spre Frankfurt si mai departe spre Bucuresti, cu zborul LH 1422 (20:35 / 23:50).
Rezervare & Informații contact
Această ofertă a fost publicată de către Agenția de turism
DAL TRAVEL:
- Adresa: STR. GEORGE ENESCU NR. 33, SECTOR 1, bucuresti
- Telefon: 0213197062
Trimite o cerere de rezervare pe email:
Solicitarea trimisă prin formularul de mai jos nu garantează rezervarea. Veți fi contactat de către operator pentru detalii.