Circuit 2018 ASIA CENTRALA - UZBEKISTAN
Traseu:
TASHKENT - URGENCH - KHIVA - BUKHARA SAMARKAND
Tarife:
Perioada: 13.04 - 22.04.2018
TARIF: 560 EURO + 980 USD / loc în cameră dublă; Supliment single: 250 USD
(tarif valabil pentru un grup de minim 15 turişti; pt. 10 - 14 turişti, tariful se majorează cu 145 usd/pers.)
Detalii:
Ţara Domurilor Albastre
ASIA CENTRALĂ - UZBEKISTAN
Tashkent - Urgench - Khiva - Bukhara - Samarkand
La hotarul dintre Orient şi Occident, între întinderea falnicilor munţi Ural, imensitatea teritoriului Rusiei şi a Mării Caspice, se află câteva dintre ţările cele mai vechi ale continentului asiatic, ţări a căror istorie este strâns legată de legendarul Drum al Mătăsii, peste care s-au succedat unele dintre cele mai puternice imperii ale umanităţii. Vă invităm aşadar să păşim împreună pe teritoriul uneia dintre ele, să îi cunoaştem istoria bogată, ascunsă în negura timpului şi să ne minunăm de poveştile despre caravane şi negustori încărcaţi cu mărfuri scumpe, mirodenii şi mătăsuri. Uzbekistan sau "ţara domurilor albastre", este un adevărat paradis al celor pasionaţi de istorie şi arheologie, o destinaţie care vă va fermeca cu siguranţă prin amabilitatea localnicilor, diversitatea şi multitudinea obiectivelor turistice pe care le veţi vizita. Porniţi într-o "Călătorie de aur către Samarkand" amintindu-vă de versurile poetului englez James Elroy Flecker în care evocă aceste ţinuturi.
Perioada: 13.04 - 22.04.2018
Ziua 1 / 13.04.2018: Bucureşti - Istanbul - Tashkent
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 08:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu zborul companiei Turkish Airlines, TK 1044 (10:00 / 11:25) de unde se pleaca spre Tashkent, capitala Uzbekistan-ului, cu zborul TK 368 (23:55 / 06:15).
Ziua 2 / 14.04.2018: Tashkent
Sosire la ora 06:15 la Tashkent, capitala Uzbekistan-ului. Transfer la Hotel City Palace 4* (sau similar) pentru cazare, mic dejun şi o scurtă pauză de odihnă. Până nu demult, supremaţia de capitală a fost deţinută de Samarkand, dar începând cu anul 1930 capitala a fost mutată la Tashkent. Vom porni în turul panoramic al oraşului Tashkent, care va include Piaţa Independenţei, Piaţa Amir Temur, Piaţa Teatrului Alisher Navoi după care vom vizita metroul din Tashkent şi Muzeul de Arte Aplicate, construit la sfârşitul sec. al XIX-lea de către meşteşugarii locali. Cină la un restaurant local şi cazare.
Ziua 3 / 15.04.2018: Tashkent - Urgench - Khiva
Mic dejun. Turul oraşului Tashkent va continua cu Piaţa Imamului Khast, epicentrul oraşului, Medresa Barak Khan (fondată în sec. al XVI-lea de către un descendent al lui Timur Lenk care a domnit în Tashkent pentru dinastia Shayabanida), Moscheea şeicului Tillya (construită în aceeaşi perioadă cu Medresa Barak Khan), precum şi Mausoleul Kafal Shashi (un mare poet, doctor şi filosof musulman care a trăit în Tashkent în perioada anilor 904 - 979). În continuarea zilei vom vizita Medresa Kukeldash şi bazarul de mirodenii Chorsu, cel mai mare din Tashkent. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Uzbekistan Airways, HY 1057 (18:40 / 20:20) spre Urgench, de unde ne vom îndrepta spre Khiva, unul dintre oraşele şi punctele de oprire de pe Drumul Mătăsii. Deşi despre acest oraş legenda spune că ar fi fost construit de însuşi Shem, fiul biblicului Noe, dovezile arheologice îi situează apariţia în sec. al VIII-lea, când este amintit ca cetate importantă şi punct comercial pentru caravanele de negustori care parcurgeau Drumul Mătăsii din Asia către estul şi vestul Europei. Cină şi cazare la Hotel Bek Khiva 3* (sau similar).
Ziua 4 / 16.04.2018: Khiva
Mic dejun. Astăzi vom face un tur al oraşului Khiva care va include partea veche a oraşului, Ichan - Kala, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, zonă înconjurată cu ziduri puternice care datează din Evul Mediu, cu porţi orientate către toate cele 4 puncte cardinale, conferind astfel întregului ansamblu înfăţişarea unei fortăreţe. În orăşelul care parcă a rămas încremenit în istorie, în care în orice moment ne-am aştepta să intre o caravană încărcată cu mirodenii, vom fi uimiţi de frumuseţea medreselor şi a minaretelor care domolesc cu albastrul lor strălucitor asprimea şi arşiţa naturii înconjurătoare. Vom vizita Palatul Tash - Khauli unde vom vedea din curtea interioară Kurynysh Khana, folosită în timpuri străvechi la recepţiile oficiale, o splendidă cameră cu portice monumentale, împodobite cu ornamente asemănătoare stilului majolica din Portugalia. Vom descoperi apoi o altă mărturie a stilului arab arhaic, Moscheea Juma, care datează din sec. al X-lea şi minaretul situat în apropierea acesteia care datează încă din sec. al IX-lea. Vom vizita în continuare Mausoleul Seyid Allauddin şi Moscheea Bagbanli care datează din sec. al XIV-lea. În timpul turului vom mai vedea pe lângă pleiada de medrese construite în sec. XVII - XVIII şi Mausoleul Pakhlavan-Makhmud, Minaretul Kalta Minor, Medresa Mukhammed Amin Khan, Medresa şi Minaretul Islam Khodja. În încheierea turului, ne vom opri în punctul panoramic de pe platforma Ak - Sheikh Bobo pentru a surprinde cele mai frumoase fotografii. Cină la un restaurant local şi cazare.
Ziua 5 / 17.04.2018: Khiva - Bukhara
Mic dejun. Plecare spre Bukhara de-a lungul deşertului Kyzylkum sau "deşertul roşu", cum este numit în turcică. Oraşul Bukhara este capitala provinciei cu acelaşi nume, fiind cel de-al 5-lea oraş ca mărime al ţării. A fost locuit încă din timpuri străvechi (aproximativ din sec. al V-lea), iar de-a lungul timpului s-a remarcat ca un important centru cultural şi artistic, ca de altfel şi ca un important nod comercial pe Drumul Mătăsii. Oraşul a fost o lungă perioadă de timp (între sec. IX - X) capitala Imperiului Samanid şi multă vreme oraşul a fost numit "Stâlpul Islamului" deoarece pe lângă viaţa activă spirituală care a înflorit aici, a fost îndrăgit şi folosit ca reşedinţă de mari personalităţi ale lumii intelectuale persane în perioada Evului Mediu. Sosire în cursul serii la Bukhara pentru cină şi cazare la Hotel Omar Khayyam 4* (sau similar).
Ziua 6 / 18.04.2018: Bukhara
Mic dejun. Zi dedicată oraşului Bukhara, prilej cu care vom vizita cele mai importante medrese şi moschei ale oraşului: Mausoleul dinastiei Samanide (sec. IX - X), o capodoperă a arhitecturii funerare islamice, considerată a fi primul mausoleu islamic din Asia Centrală, Mausoleul Chashma - Ayub, bazarul local, Moscheea Bolo Khauz cu minaretul şi bazinele sale, Medresa Chor Minor, utilizată în trecut ca bibliotecă pentru studenţi, Complexul Liabi - Khauz compus din Medresele Nodir-Divan-beghi, Kukeldash şi Khonako, Moscheea Magoki - Attari, Medresa lui Ulugh Beg, celebrul matematician, astronom şi sultan persan care a domnit aici în perioada timuridă şi ale cărui contribuţii sunt recunoscute şi apreciate astăzi în matematică şi astronomie şi frumoasă Medresa a hanului Abdulaziz. În încheierea zilei vom asista la o reprezentaţie artistică tradiţională în curtea interioară a Medresei Nodir Divan Begi (dacă nu va ploua). Înainte de a ne întoarce la hotel, vom lua cina în mijlocul unei familii din Bukhara, pentru a cunoaşte mai bine tradiţiile şi obiceiurile locale. Aici, ca şi în restul circuitului, vom avea ocazia de a simţi cel mai bine căldura şi amabilitatea acestor oameni. Cazare la Hotel Omar Khayyam 4* (sau similar).
Ziua 7 / 19.04.2018: Bukhara - Samarkand
Mic dejun. Dimineaţa vom continua explorarea oraşului Bukhara, prilej cu care vom vizita Fortăreaţa Ark, reşedinţa emirilor de Bukhara, Poi - Kalyan, a cărui particularitate o reprezintă minaretul care datează din sec. al XII-lea, care a devenit simbolul oraşului, complex unde vom putea admira Medresa Miri-Arab, Minaretul Kalyan şi Moscheea Djuma. Vom vizita apoi casa unui comerciant înstărit, Fayzoulla Khodjaev, unde vom putea observa costume naţionale tradiţionale, după care vom vizita Sitora-i-Mokhi Khosa, unde vom admira reşedinţa ultimului emir de Bukhara. În continuarea zilei vom pleca spre Samarkand. Cină şi cazare în aripa noua la Hotel Orient Star 4* (sau similar).
Ziua 8 / 20.04.2018: Samarkand
Mic dejun. Despre Samarkand, atunci când l-a cucerit, însuşi Alexandru cel Mare a afirmat la un moment dat: "... tot ce am auzit despre Marakanda este adevărat, mai puţin faptul că este mai frumos decât mi-am imaginat vreodată". Samarkandul este un oraş al puterii şi declinului în acelaşi timp, datorită istoriei tumultoase pe care a trăit-o. De la oraş strategic şi nod comercial al caravanelor de pe Drumul Mătăsii în periplul lor către China, India şi Persia, până la rolul de capitală pe care l-a jucat de-a lungul timpului sub dominaţia diferitelor imperii şi naţiuni, Samarkandul a rămas neschimbat şi a ascuns în multitudinea obiectivelor sale turistice toată moştenirea cultural-artistică pe care i-au lăsat-o cei care l-au locuit. Vreme de secole a fost o capitală a Islamului moderat şi luminat, un centru al dervişilor şi sufiţilor, savanţilor, astronomilor şi medicilor din această parte a lumii. Turul de oraş va include Piaţa Registan, în traducere "locul nisipos", care a devenit centrul oficial al oraşului încă din vremea lui Timur Lenk. Piaţa este străjuită de cele 3 medrese importante ale oraşului aflate sub patronajul UNESCO: Medresa lui Ulugh Beg, Medresa Sher - Dor şi Medresa Tilla Kori. Turul va continua cu Moscheea Bibi Khanum, numită aşa în cinstea celei mai iubite soţii a lui Timur Lenk, Necropola Shakhi - Zinda ansamblu de mausolee datând din perioada sec. XI - XII, care conform legendei a fost construit deasupra mormântului lui Kussam, fiul lui Abbas şi nepotul Profetului Mahomed. Cină la un restaurant local. Cazare.
Ziua 9 / 21.04.2018: Samarkand - Tashkent
Mic dejun. Dimineaţa vom vizita Observatorul lui Ulugh Beg, marele astronom şi matematician despre care am mai amintit şi totodată nepotul lui Timur Lenk, Mausoleul Gur-Emir, emirul care a construit macabre piramide din capetele învinşilor săi, situl arheologic Afrosiab şi Muzeul de istorie al Samarkand-ului. În continuarea zilei vom pleca spre Tashkent unde vom lua cina la un restaurant local şi apoi vom participa la un tur panoramic de noapte. În jurul orei 23:30 vom fi transferaţi către aeroport pentru plecarea spre ţară.
Ziua 10 / 22.04.2018: Tashkent - Istanbul - Bucureşti
Plecare spre Istanbul cu zborul companiei Turkish Airlines, TK 371 (02:40 / 05:45), de unde se pleaca spre Bucureşti cu zborul TK 1043 (07:10 / 08:30).
TARIF: 560 EURO + 980 USD / loc în cameră dublă; Supliment single: 250 USD
(tarif valabil pentru un grup de minim 15 turişti; pt. 10 - 14 turişti, tariful se majorează cu 145 usd/pers.)
TARIFUL INCLUDE:
- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti - Istanbul - Tashkent; Tashkent - Istanbul - Bucureşti cu compania Turkish Airlines
- transport continental cu avionul pe ruta: Tashkent - Urgench cu compania Uzbekistan Airways
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 8 nopţi de cazare în hoteluri de 4*
- mesele menţionate în program: 8 mic dejunuri şi 8 cine
- 2 sticle de apă (0.5 l) / pers. / zi
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- taxe de intrare la obiectivele menţionate în program
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate /faliment al agenţiei de turism
NOU Începând cu anul 2018, agenţia tour-operatoare DAL TRAVEL oferă turiştilor care se înscriu pe circuitele proprii transferuri gratuite la şi de la Aeroportul Henri Coandă - Otopeni, din următoarele localităţi:
• Sibiu, Rm. Vâlcea, Piteşti
• Braşov, Predeal, Sinaia, Câmpina, Ploieşti
• Iaşi, Târgu Frumos, Roman, Bacău, Oneşti, Adjud, Focşani, Buzău, Urziceni
• Constanţa, Medgidia, Cernavodă, Feteşti, Slobozia
- transferurile gratuite se vor rezerva la înscriere, rezervările ulterioare fiind posibile doar în limita locurilor disponibile şi cu minim 21 zile înainte de plecare
- dacă turistul renunţă la transferul de dus, transferul de retur se anulează automat; acesta va putea fi asigurat doar dacă vor mai fi locuri disponibile la acel moment în mijlocul de transport
- prezentarea la transfer se va face cu minim 15 minute înainte de ora de plecare comunicată
- turiştii care beneficiază de acest serviciu, sunt obligaţi să furnizeze un număr de telefon mobil la care să poată fi contactaţi în eventualitatea modificării orei de îmbarcare
- agenţia tour-operatoare Dal Travel nu-şi asumă răspunderea pentru neprezentări, întârzierile la transfer ale turiştilor sau apariţia unor evenimente neprevăzute (blocarea traficului rutier, condiţii meteo nefavorabile, accidente rutiere etc.) care pot duce la întârzierea transferului şi pierderea zborului; în această situaţie, costurile suplimentare generate de un nou bilet de avion sau modificarea celui existent vor fi suportate de către turist
- transferurile sunt asigurate de agenţia tour-operatoare Dal Travel cu mijloace auto din flota proprie (autoturisme pentru 1-4 pasageri) şi/sau cu mijloace auto ale companiilor de transport partenere pe rute regulate de transport pasageri
- dacă agenţia tour-operatoare Dal Travel trebuie să asigure transferuri gratuite pe aceeaşi rută şi din aceleaşi oraşe pentru 2 sau mai multe circuite cu plecare sau sosire în aceeaşi zi, se va organiza un singur transfer pentru toţi pasagerii din circuitele respective, cazuri în care pot apărea timpi de aşteptare mai mari, de până la 3 ore; în astfel de situaţii, turiştii vor fi anunţaţi şi vor trebui să confirme dacă doresc să beneficieze de transfer în condiţiile date, sau nu
- turiştii au obligaţia de a menţine curăţenia în mijlocul de transport pe tot parcursul transferului şi să ţină cont că în mijlocul de transport nu sunt permise fumatul, consumul de băuturi alcoolice şi produse alimentare
- transferurile se asigura în conformitate cu reglementările legale în vigoare cu privire la transportul de persoane şi cu respectarea timpilor de condus ai şoferilor, aceştia făcând pauzele de odihnă impuse de lege în vederea asigurării transportului în condiţii de siguranţă
TARIFUL NU INCLUDE:
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale: aprox. 275 euro/pers. şi pentru zborul continental: aprox. 90 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxa de viză pentru Uzbekistan: 35 usd/pers., care se achită la sosirea pe aeroportul din Tashkent
- taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- bacşişuri: 40 usd/pers., pentru ghizi, şoferi şi ajutori de şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire)
- asigurarea medicală
- asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno)
ACTE NECESARE:
- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei
- paşaport scanat color, rezoluţie mare
- scrisoare de la angajator (în limba engleză) din care să reiasă funcţia ocupată (scrisoarea trebuie să conţină antetul şi stampila companiei, precum şi semnătura), dacă este cazul
CONDIŢII DE ÎNSCRIERE:
- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 %, se achita cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neintrunirii grupului minim de turişti
OBSERVAŢII:
- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistentă în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- pe cursele Turkish Airlines fiecare pasager are dreptul la 40 kg de bagaj de cală, repartizate în 2 bagaje de maxim 20 kg fiecare, însă pe celelalte zboruri continentale, fiecare pasager are dreptul la numai 1 bagaj de cală, cu greutatea max. de 20 kg
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie, asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile, etc.; în aceste cazuri agenţia se obliga să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite. Totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere servicii în interiorul muzeelor, monumentelor etc. Altfel, ghizii români vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice. Ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţii locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL. Tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz un ghid local. În tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauză)
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deteriorare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăţi
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »
Rezervare & Informații contact
Această ofertă a fost publicată de către Agenția de turism
DAL TRAVEL:
- Adresa: STR. GEORGE ENESCU NR. 33, SECTOR 1, bucuresti
- Telefon: 0213197062
Trimite o cerere de rezervare pe email:
Solicitarea trimisă prin formularul de mai jos nu garantează rezervarea. Veți fi contactat de către operator pentru detalii.