Circuit 2018 Paste Thailanda: Bangkok si sejur in Krabi
Traseu:
Bangkok - Piaţa Plutitoare Damnoen Saduak - Tabăra de elefanţi - Rafting pe Râul Kwai - Krabi - Insulele Phi Phi - Insula Bamboo - Insula lui James Bond
Tarife:
Perioada: 02.04 - 11.04.2018
TARIF: 995 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 350 EURO
(tarif valabil pentru un grup minim de 25 turişti; pt. un grup mai mic de 25 turişti, tariful se va recalcula)
Detalii:
Paşte în Ţara Surâsului
THAILANDA: BANGKOK ŞI SEJUR ÎN KRABI
Bangkok - Piaţa Plutitoare Damnoen Saduak - Tabăra de elefanţi - Rafting pe Râul Kwai - Krabi - Insulele Phi Phi - Insula Bamboo - Insula lui James Bond
Veţi păşi într-o lume care îmbină misterul oriental cu tehnica vestică într-un caleidoscop viu colorat, o călătorie care va începe în Thailanda, unde veţi descoperi fascinanta capitală şi împrejurimile acesteia pline de istorie şi pitoresc, un "colţ de lume" în care vă veţi simţi în primul rând "liberi", pentru că Thai înseamnă libertate, vă veţi simţi fericiţi pentru că veţi fi în "Ţara Surâsului", vă veţi simţi mai aproape de zei printre palatele regale şi templele budiste care stau alături de zgârie-norii şi autostrăzile suspendate din Bangkok, "Oraşul Îngerilor" şi vă veţi relaxa într-un sejur de vis în Krabi, un paradisul tropical oferit de una dintre cele mai populare destinaţii de plajă din Thailanda.
Perioada: 02.04 - 11.04.2018
Ziua 1 / 02.04.2018: Bucureşti - Doha - Bangkok
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 10:40 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Qatar Airways). Plecare spre Doha cu zborul companiei Qatar Airways, QR 222 (12:40 / 17:15), de unde se va pleaca spre Bangkok cu zborul QR 830 (20:55 / 07:20).
Ziua 2 / 03.04.2018: Bangkok
Sosire la ora 07:20 în Bangkok, unul dintre cele mai interesante oraşe ale Asiei, un ansamblu de palate, de temple budiste, un oraş în care trăiesc frumoasele fete "thai". Cele şapte milioane de locuitori îşi numesc oraşul Krung Thep, ceea ce în traducere înseamnă "Oraşul îngerilor". Întâlnire cu ghidul local, alături de care vom porni într-un tur de oraş care va include cele mai reprezentative temple ale oraşului. Vom vizita 3 temple emblematice: Wat Traimit, templu situat la intrarea în Cartierul Chinezesc, care adăposteşte o impresionantă statuie din aur a lui Buddha, care are o înălţime de 5 metri şi care cântăreşte nu mai puţin de 5,5 t de aur, Wat Pho, cel mai mare templu din Bangkok, care se numeşte astfel datorită statuii gigantice care-l reprezintă pe Buddha Culcat, statuie suflată cu aur, care are o înălţime de 15 m şi o lungime de 46 m, cu tălpi frumos încrustate în sidef, templu care este în acelaşi timp şi cea mai mare mănăstire din Thailanda şi Wat Benjamabophit, o "bijuterie" a arhitecturii thailandeze, un superb templu construit din marmură albă. Transfer pentru cazare la Hotel Marvel Bangkok 4* (sau similar) camere deluxe.
Ziua 3 / 04.04.2018: Bangkok
Mic dejun. Dimineaţa ne vom deplasa spre debarcader pentru o plimbare pe Fluviul Chao Praya, cea mai impresionantă şi pitorească zonă, care pare animată non-stop datorită bărcilor taxi şi a celorlalte ambarcaţiuni care transportă tot felul de mărfuri, după care vom intra pe canale, în Thonburi, vechea capitală a Thailandei, cu locuinţe lacustre, vegetaţie şi faună specifice. Vom avea prilejul de a observa modul de viaţă al oamenilor simpli de la ţară şi vom încheia cu o vizită la Templul Zorilor, situat chiar pe malul fluviului, ale cărui Chedi sunt în întregime acoperite cu piese de porţelan multicolore, încrustate în formă de flori. Templul numit după Aruna, zeul hindus al răsăritului, cu o pagodă centrală, înconjurată de alte patru pagode mai mici, reprezintă în viziunea budistă Universul cu cele patru mări ale lumii fizice. În continuarea zilei vom vizita Palatul Regal, fondat în anul 1782 de către regele Rama I, ale cărui ziduri impunătoare închid o suprafaţă de 259 hectare. Complexul format din mai multe clădiri folosite în trecut pentru diverse ocazii, este astăzi folosit pentru ceremonii oficiale de stat. Întregul complex conţine sanctuare îmbrăcate în sticlă şi mozaic viu colorat, dând impresia unui ţinut de basm. Intrările sunt păzite de yaksha, creaturi gigantice cu nas turtit, ochi înspăimântători şi colţi puternici, îndreptaţi spre eventualii agresori. Vom avea prilejul de a admira Palatul Recepţiilor, Sala Tronului, Sala Încoronărilor, Palatul Funerar, Casa de oaspeţi şi Wat Phra Keo, Templul lui Buddha de Smarald, care este de fapt Capela Regală a Palatului, unde se afla statuia cea mai venerată din Thailanda, care reprezintă o imagine a lui Buddha, sculptată într-o singură piatră de jad. Timp liber la dispoziţie pentru plimbări individuale sau cumpărături. Seara, opţional croazieră cu cină tradiţională şi muzică thailandeză pe Fluviul Chao Praya, o inedită ocazie de a vedea oraşul iluminat feeric. Cazare la Hotel Marvel Bangkok 4* (sau similar) camere deluxe.
Ziua 4 / 05.04.2018: Bangkok - Piaţa Plutitoare Damnoen Saduak - Bangkok
Mic dejun. Astăzi vom face o excursie la Piaţa Plutitoare din Damnoen Saduak, considerată drept unul dintre cele mai exotice obiective turistice din Bangkok. Damnoen Saduak este situată în districtul cu acelaşi nume din provincia Ratchaburi, la o distanţă de aprox. 105 km faţă de Bangkok. Potrivit istoriei locului, existenţa pieţei este datorată Regelui Rama al IV-lea, care a ordonat în anul 1866 construcţia unui canal lung de 32 km pentru a lega râurile Mae Klong şi Tachine. Treptat, calitatea deosebită a solului din zona canalului a făcut ca agricultura să înflorească în district, ceea ce a atras o cerere uriaşă din partea consumatorilor de legume şi fructe proaspete. Vom avea ocazia de a descoperi modul tradiţional de comercializare a fructelor, legumelor şi a altor bunuri proaspete, direct din pitoreştile ambarcaţiuni ale localnicilor. Dejun la un restaurant local. Vom pleca apoi spre Tabăra de Elefanţi Taweechai, unde vom putea face o plimbare pe elefanţi, după care vom participa la un rafting inedit în bărci tradiţionale pe Râul Kwai Noi. Întoarcere la Bangkok pentru cazare la Hotel Marvel Bangkok 4* (sau similar) camere deluxe. Seara, împreună cu conducătorul de grup veţi putea vizita cea mai renumită şi populară piaţă de noapte, Patpong, una dintre cele mai vibrante şi mai colorate zone ale oraşului, unde veţi lua contact cu exploziva viaţa de noapte a Bangkokului.
Ziua 5 / 06.04.2018: Bangkok - Krabi
Mic dejun. Timp liber pentru activităţi individuale şi cumpărături într-unul din centrele comerciale ale Bangkokului, renumite pentru diversitatea şi accesibilitatea produselor. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Krabi cu zborul Companiei Bangkok Airways PG 263 (17:25 / 18:50). Vom ajunge într-una dintre cele mai populare destinaţii de plajă din Asia, unde vom fi copleşiţi de peisajele spectaculoase, de culoarea şi limpezimea apei ce pare ireală şi de apusuri tropicale absolut fantastice. Vom poposi câteva zile în acest univers mirific cu plaje cu nisip fin, bordate de palmieri, unde vom întâlni localnici timizi, dar deosebit de prietenoşi. Chiar dacă veţi alege să leneviţi în această oază de linişte şi de relaxare, sau să vă petreceţi timpul într-un mod activ, Krabi este un loc inedit pentru petrecerea vacanţei de Paste. Transfer pentru cazare la Hotel Krabi Resort 4* (sau similar) camere deluxe.
Ziua 6 / 07.04.2018: Krabi
Mic dejun. Timp liber la dispoziţie pentru a vă bucura de minunatele plaje de la Marea Andaman, de apele sale turcoaz, sau de multiplele opţiuni de petrecere a timpului: plimbări cu barca în largul mării, snorkeling şi scufundări pentru începători şi profesionişti etc. Cazare la Hotel Krabi Resort 4* (sau similar) camere deluxe.
Ziua 7 / 08.04.2018: Krabi - Insulele Phi Phi şi Insula Bamboo - Krabi
Mic dejun. În prima zi de Paşte vom avea timp liber pentru plajă, odihnă, activităţi individuale sau veţi putea face opţional o excursie de neuitat, de 1 zi, cu dejun inclus la Insulele Phi Phi şi Insula Bamboo. Vă veţi îndrepta spre faimoasele insule Phi Phi care se află la o distanţă de aprox. 45 de minute de Krabi, pe care o veţi parcurge rapid cu barca de mare viteză. Phi Phi este de fapt un arhipelag din Marea Andaman considerat a fi unul dintre cele mai frumoase din lume, ce face parte din Nopparattara - Koh Phi Phi National Park, o zonă abundentă în corali cu o viaţă marină uimitoare. Cu munţi şi stânci de calcar, peşteri şi plaje lungi de nisip alb, insulele reprezintă un "vis" tropical, înconjurat de ape limpezi de culoare verde şi albastru, palmieri şi vegetaţie luxuriantă. Pe parcurs vă veţi opri la Bamboo Island (Koh Mai Pai), o fantastică insulă protejată de stânci de calcar care îmblânzesc valurile şi la Hin Klang, un alt paradis tropical, cu nisip alb, strălucitor, înconjurat de ape turcoaz, două locuri inedite unde veţi putea face snorkeling, prin recifurile coraliere frumos colorate, după care vă veţi îndrepta spre Tonsay Bay unde veţi face o pauză pentru dejun, plajă şi înot. Veţi pleca apoi spre Maya Bay, o frumoasă lagună unde veţi recunoaşte probabil peisajele unde s-au filmat scene din pelicula The Beach, din anul 1999. şi aici vă veţi putea bucura de o pauză pentru snorkeling, plajă şi înot, după care vă veţi îndrepta spre Peştera Tham Viking Peştera Vikingilor pentru a admira picturile murale făcute de oamenii mărilor. Aceasta a fost denumită de către Maiestatea Sa Regele Bhumibol Adulyadej, Peştera şarpelui (Tham Phaya Nak) datorită unei pietre care semană cu creatura mitologică, pe care a văzut-o în vizita sa aici în anul 1972. Întoarcere în Krabi şi transfer pentru cazare la Hotel Krabi Resort 4* (sau similar) camere deluxe.
Ziua 8 / 09.04.2018: Krabi
Mic dejun. Timp liber la dispoziţie, ocazie de a descoperi cele mai frumoase atracţii naturale din zonă, plaje cu nisip alb, păduri de palmieri, ape turcoaz şi limpezi încât se pot vedea cu uşurinţă peştii şi recifurile de corali. Cazare la Hotel Krabi Resort 4* (sau similar) camere deluxe.
Ziua 9 / 10.04.2018: Krabi - Insula lui James Bond - Krabi
Mic dejun. Timp liber pentru plajă, odihnă, activităţi individuale sau opţional, excursie de 1 zi cu dejun inclus la Insula lui James Bond, situată la vest de coasta Thailandei, lângă Golful Phang Nga. Numele ei real este Ko Tapu, fiind de fapt un monolit de piatră, înalt de 20 de metri, care se află la aprox. 200 m distanţă faţă de o pereche de insuliţe numite Ko Khao Phingkan. Vă veţi îmbarca în bărci tradiţionale cu care vă veţi îndrepta spre Ko Tapu unde vă veţi edifica de ce aceste tărâmuri au fost alese pentru a fi folosite într-una din peliculele James Bond. Peisajul este greu de egalat cu oricare altul de pe pământ, iar de când a apărut filmul, Golful Phang Nga Bay, iniţial necunoscut lumii largi, a devenit o atracţie turistică în adevăratul sens al cuvântului. Veţi pleca apoi în explorarea peşterilor ascunse, unde veţi putea admira interesantele forme ale stalactitelor şi stalagmitelor. Vă veţi deplasa apoi spre partea de nord a golfului, într-o zonă cu peisaje de o frumuseţe rară, nealterate şi aproape virgine, unde veţi vedea lagune spectaculoase şi păduri de mangrove. După un dejun tradiţional veţi vedea Templul Peştera Maimuţei (Wat Suwankuha), unde se află statuia marelui Budha aurit şi grupurile de maimuţe care vieţuiesc aici, după care vă veţi îndrepta spre o frumoasă cascadă. Întoarcere în Krabi şi transfer pentru cazare la Hotel Krabi Resort 4* (sau similar) camere deluxe.
Ziua 10 / 11.04.2018: Krabi - Doha - Bucureşti
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecare spre Doha cu zborul companiei Qatar Airways, QR 825 (08:55 / 11:50), de unde vom pleca spre Bucureşti cu zborul QR 219 (15:00 / 19:55).
TARIF: 995 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 350 EURO
(tarif valabil pentru un grup minim de 25 turişti; pt. un grup mai mic de 25 turişti, tariful se va recalcula)
TARIFUL INCLUDE:
- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti - Doha - Bangkok şi Krabi - Doha - Bucureşti, cu compania Qatar Airways
- transport continental cu avionul pe ruta: Bangkok - Krabi, cu compania Bangkok Airways
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 3 nopţi cazare cu mic dejun în Bangkok la Hotel Marvel Bangkok 4* (sau similar) camere deluxe
- 5 nopţi cazare cu mic dejun în Krabi la Hotel Krabi Resort 4* (sau similar) camere deluxe
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- turul templelor din Bangkok cu ghid local: Wat Traimit, What Po şi Wat Benjamabophit
- vizite în Bangkok cu ghid local: Thonburi & Grand Palace
- excursie cu dejun inclus la Piaţa Plutitoare Damnoen Saduak, la Tabăra de Elefanţi Taweechai şi rafting pe Râul Kwai Noi
- vizită în piaţa de noapte Patpong din Bangkok cu conducătorul român de grup
- taxe de intrare la obiectivele menţionate în program
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism
NOU Începând cu anul 2018, agenţia tour-operatoare DAL TRAVEL oferă turiştilor care se înscriu pe circuitele proprii transferuri gratuite la şi de la Aeroportul Henri Coandă - Otopeni, din următoarele localităţi:
• Sibiu, Rm. Vâlcea, Piteşti
• Braşov, Predeal, Sinaia, Câmpina, Ploieşti
• Iaşi, Târgu Frumos, Roman, Bacău, Oneşti, Adjud, Focşani, Buzău, Urziceni
• Constanţa, Medgidia, Cernavodă, Feteşti, Slobozia
- transferurile gratuite se vor rezerva la înscriere, rezervările ulterioare fiind posibile doar în limita locurilor disponibile şi cu minim 21 zile înainte de plecare
- dacă turistul renunţă la transferul de dus, transferul de retur se anulează automat; acesta va putea fi asigurat doar dacă vor mai fi locuri disponibile la acel moment în mijlocul de transport
- prezentarea la transfer se va face cu minim 15 minute înainte de ora de plecare comunicată
- turiştii care beneficiază de acest serviciu, sunt obligaţi să furnizeze un număr de telefon mobil la care să poată fi contactaţi în eventualitatea modificării orei de îmbarcare
- agenţia tour-operatoare Dal Travel nu-şi asumă răspunderea pentru neprezentări, întârzierile la transfer ale turiştilor sau apariţia unor evenimente neprevăzute (blocarea traficului rutier, condiţii meteo nefavorabile, accidente rutiere etc.) care pot duce la întârzierea transferului şi pierderea zborului; în această situaţie, costurile suplimentare generate de un nou bilet de avion sau modificarea celui existent vor fi suportate de către turist
- transferurile sunt asigurate de agenţia tour-operatoare Dal Travel cu mijloace auto din flota proprie (autoturisme pentru 1-4 pasageri) şi/sau cu mijloace auto ale companiilor de transport partenere pe rute regulate de transport pasageri
- dacă agenţia tour-operatoare Dal Travel trebuie să asigure transferuri gratuite pe aceeaşi rută şi din aceleaşi oraşe pentru 2 sau mai multe circuite cu plecare sau sosire în aceeaşi zi, se va organiza un singur transfer pentru toţi pasagerii din circuitele respective, cazuri în care pot apărea timpi de aşteptare mai mari, de până la 3 ore; în astfel de situaţii, turiştii vor fi anunţaţi şi vor trebui să confirme dacă doresc să beneficieze de transfer în condiţiile date, sau nu
- turiştii au obligaţia de a menţine curăţenia în mijlocul de transport pe tot parcursul transferului şi să ţină cont că în mijlocul de transport nu sunt permise fumatul, consumul de băuturi alcoolice şi produse alimentare
- transferurile se asigură în conformitate cu reglementările legale în vigoare cu privire la transportul de persoane şi cu respectarea timpilor de condus ai şoferilor, aceştia făcând pauzele de odihnă impuse de lege în vederea asigurării transportului în condiţii de siguranţă
TARIFUL NU INCLUDE:
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale şi locale: aprox. 495 euro/pers. care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxă de viză pentru Thailanda: aprox. 55 euro/pers. (care se va achita la sosirea pe aeroportul din Bangkok)
- taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc.
- bacşişuri: 30 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale)
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanti, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative. În funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local
• Croazieră pe Râul Chao Praya în Bangkok (cu cină inclusă): aprox. 55 euro/pers.
• Excursie de 1 zi cu dejun inclus la insulele Phi Phi si Insula Bamboo: aprox. 55 euro/pers.
• Excursie de 1 zi cu dejun inclus la Insula lui James Bond: aprox. 70 euro/pers.
- asigurarea medicală
- asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno)
ACTE NECESARE:
- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei
- 1 fotografie tip paşaport
CONDIŢII DE ÎNSCRIERE:
- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti
OBSERVAŢII:
- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistentă în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie, asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile, etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite. Totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere servicii în interiorul muzeelor, monumentelor etc. Altfel, ghizii romani vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice. Ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţii locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL. Tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz un ghid local. În tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauză)
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să aibe acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi
- copiii care nu posedă carte de identitate, au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăţi
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »
Rezervare & Informații contact
Această ofertă a fost publicată de către Agenția de turism
DAL TRAVEL:
- Adresa: STR. GEORGE ENESCU NR. 33, SECTOR 1, bucuresti
- Telefon: 0213197062
Trimite o cerere de rezervare pe email:
Solicitarea trimisă prin formularul de mai jos nu garantează rezervarea. Veți fi contactat de către operator pentru detalii.