Ziua | Detalii |
1 | TEL AVIV- HAIFA- CAESAREA- Mt. TABOR- CANA GALILEI- NAZARETH Întâlnire cu reprezentantul Agenţiei de turism organizatoare la aeroportul `Henri Coanda" - Otopeni la ora 04.00. După aterizarea în Tel-Aviv, întâlnire cu ghidul israelian şi deplasare spre Nazareth. În drum se vizitează Haifa - Biserica Stella Maris (peştera Sf. Prooroc Ilie), Grădinile Suspendate şi Caesarea. Se continuă traseul spre Muntele Tabor. Se vizitează biserica aflată pe vârful muntelui, a cărui construcţie a fost iniţiată de călugări români în perioada 1859-1862 (acces cu taxi de 7 loc. inclus în preţ). Urmează Cana Galileii, unde se vizitează Biserica Minunii construită pe ruinele unei bazilici din sec. VI. Seara cină şi cazare în Nazareth. |
2 | IORDAN- Mt. FERICIRILOR- TABGHA- CAPERNAUM- NAZARETH Mic dejun. Deplasare la Râul Iordan / Yardenit, locul unde Iordanul părăseşte Marea Galileii şi este amenajat pentru a da posibilitatea pelerinilor să între în apele sfinte. Continuăm cu o oprire pe Muntele Fericirilor. Pe platoul muntelui, având o înălţime de 560 metri, se află capela de formă octogonală a Bisericii Fericirilor. Urmează Tabgha, unde admirăm o biserică construită în stil bizantin şi Capernaum, oraşul unde a locuit Iisus după ce a plecat din Nazareth. Aici se vizitează ruinele sinagogii din calcar alb, locul în care Iisus a predicat, ruinele casei soacrei Sf. Petru şi Biserica Ortodoxă greacă "Sfantul Gheorghe". Încheiem ziua în Nazareth, vizitând atât Biserica Ortodoxă "Sfantul Gavril", unde admirăm şi Fântâna Fecioarei Maria, cât şi Biserica catolică "Buna Vestire", care adăposteşte în subsol o parte a casei lui Iosif (Peştera Familiei Sfinte). Cazare şi cină în Nazareth. |
3 | IERIHON- QUMRAN- MAREA MOARTĂ- HOZEVA- IERUSALIM Mic dejun. Plecare spre Ierihon, oraşul cu cea mai veche istorie din lume, unde vizităm Aşezământul Românesc şi Dudul lui Zacheu. Sosim în Qumran (oprire la magazinul de cosmetice) - Marea Moartă, situată la aproape 400 de metri sub nivelul oceanului planetar. Vizită la mânăstirea Sf. Gherasim, apoi dacă condiţiile permit - vizită la Hozeva, locul unde a trăit în ultima parte a vieţii sale, Sfântul Ioan Iacob Românul. Seara, sosire pentru cazare şi cină în Ierusalim / Bethleem. |
4 | IERUSALIM: Muntele Măslinilor- Via Dolorosa- Muntele Sion Mic dejun. Explorarea Ierusalimului începe cu Muntele Măslinilor, Mânăstirea Tatăl Nostru, construită pe locul unde Iisus i-a învăţat pe ucenici rugăciunea Tatăl Nostru, Biserica Dominus Flevit şi Grădina Ghetsimani, locul unde obişnuia Iisus să se retragă şi să se roage. Urmează apoi Biserica Tuturor Naţiunilor construită prin contribuţia a 12 state şi Biserica Mormântului Maicii Domnului unde găsim Capela Sf. Ioachim şi Ana. Traversând pârâul Chedron intrăm în cetatea Ierusalimului prin Poarta Sf. Ştefan şi parcurgem pe jos Via Dolorosa spre Golgota şi Sf. Mormânt. Încheiem vizita cu: Zidul Plângerii, Muntele Sion, vizită la Foişorul `Cina cea de Taină", Biserica Adormirii Maicii Domnului şi Mormântul lui David. Cină şi cazare la Ierusalim / Bethleem. |
5 | IERUSALIM- EIN KAREM- BETHLEEM- TEL AVIV Deplasare la Ein Karem, loc al întâlnirii Fecioarei Maria cu Elisabeta. Aici se vizitează Biserica `Sf. Ioan Botezatorul" ridicată pe locul naşterii `celui mai mare om născut din femeie". După-amiază deplasare la Bethleem pentru vizitarea Bisericii Naşterii Domnului care este construită peste peştera folosită ca staul. Biserica originală a fost construită în timpul Împăratului Constantin, prin grija mamei sale, Împărăteasa Elena, în anul 333 d.Hr. Seara * sosire, cazare şi cină la Tel Aviv. * Pentru programul economic de 5 zile, ziua se incheie cu transfer la aeroport pt. zborul spre tara (fara cazare sau cina). |
6 | TEL AVIV- SOARE, VALURI, PLAJĂ LA MEDITERANĂ Mic dejun. Program liber pentru plajă şi cumpărături. Cină şi cazare la Tel Aviv. |
Solicitarea trimisă prin formularul de mai jos nu garantează rezervarea. Veți fi contactat de către operator pentru detalii.
Mii de oferte de vacanță publicate de agențiile de turism partenere:
Povestiri și poze din cele mai vizitate destinatii din lume:
Nu sunteți logat