PAŞTE 2019 ÎN ETIOPIA
- Circuit in: Etiopia
- Durata: 14 zile
- Transport: cu avionul
- Cazare: hotel 4*
Pret: 2980 € / persoană
Traseu:
Addis Abeba – Langano – Arba Minch – Lacul Chamo – Turmi – Valea Omo – Jinka – Mago – Axum – Lalibela – Gondar – Lacul Tana – Bahar Dar
Tarife:
Perioada: 20.04 – 03.05.2019
TARIF: 2980 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 430 EURO
(tarif valabil pentru un grup minim de 10 turişti)
Detalii:
“Regina din Saba, Sfântul Chivot al Legii şi triburile din Valea Omo”
PAŞTE ÎN E T I O P I A
LEAGĂNUL UMANITĂŢII
Addis Abeba – Langano – Arba Minch – Lacul Chamo – Turmi – Valea Omo – Jinka – Mago – Axum – Lalibela – Gondar – Lacul Tana – Bahar Dar
Petreceţi Sfintele Sărbători de Paşte în cea de-a doua ţară ortodoxă după Rusia, în unica ţară din lume în care Calendarul Iulian este încă oficial, într-o “insulă” de ortodoxie, într-o Africă musulmană sau păgână, într-una dintre cele mai interesante destinaţii creştine, în Etiopia, locul originii omenirii. Vă invităm într-un tur istoric în partea de nord a ţării, pentru că Etiopia este o ţară cu un trecut antic, unde veţi „urmări paşii” Reginei din Saba şi al Regelui Solomon, vă veţi simţi binecuvântaţi în apropierea Sfântului Chivot al Legii şi veţi fi încântaţi de zona Lacului Tana, un fel de Bucovină a Etiopiei. Munţi înalţi, ape albastre sau de culoarea ceaiului, savane, Valea Marelui Rift, expediţia etnografică în Valea Omo din sudul Etiopiei, ultimul bastion al comunităţilor tribale, sunt numai o parte dintre motivele pentru care nu ar trebui să refuzaţi această invitaţie unică!
Perioada: 20.04 – 03.05.2019
Ziua 1 / 20.04.2019: Bucureşti – Frankfurt – Addis Abeba
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 1423 (06:10 / 07:40), de unde se va pleca spre Addis Abeba cu zborul LH 598 (14:10 / 22:05). Sosire în capitala Etiopiei, a patra metropolă ca mărime din Africa, cunoscută şi sub denumirea de “floare nouă”, deoarece oraşul a fost fondat relativ recent, în anul 1886, de către Împăratul Menelik al II-lea şi soţia sa Împărateasa Taitu, la poalele falnicului munte Entoto, care are o înălţime de 3.200 m. Întâlnire cu reprezentantul local şi transfer la hotel pentru cină şi cazare la Hotel Caravan (sau similar).
Ziua 2 / 21.04.2019: Addis Abeba – Langano
Mic dejun. Dimineaţa ne vom îmbarca în vehicule 4x4 şi vom porni spre sud, în direcţia Arbaminch, spre zona lacurilor din regiunea Riftului. Vom face o oprire la unul dintre lacurile de crater de la Debre Zeit, Lacul Bishoftu, de unde itinerarul va continua spre sud, unde vom admira lacurile Văii Marelui Rift de la Ziway, unde trăiesc foarte multe specii de păsări. Dejun în timpul vizitelor. Timp liber la dispoziție. Cină și cazare la Hotel Sabana Beach Resort (sau similar).
Ziua 3 / 22.04.2019: Langano – Arba Minch
Mic dejun. Ne vom îndrepta spre Wolayta Sodo, după care ne vom deplasa spre satul Chencha al tribului Dorze, care locuieşte pe muntele care domină zona. Cei din tribul Dorze sunt poate cei mai dezvoltaţi indigeni, fiind foarte muncitori; ei sunt cei care “îmbracă” toată zona, fiind ţesători renumiţi, dar nu numai hainele celor din Dorze sunt faimoase, ci şi colibele lor de bambus înalte de 8-12 metri. Dejun în timpul vizitelor. Traseul va continua spre Arbaminch, oraşul celor 40 de izvoare, fiind în acelaşi timp și cel mai mare târg din sudul ţării, cel mai important oraş din colţul de sud-vest al ţării, poarta de acces către zona tribală a Văii Omo. Cină şi cazare la Paradise Lodge (sau similar).
Ziua 4 / 23.04.2019: Arba Minch – Lacul Chamo – Turmi
Mic dejun. Plimbare matinală cu barca pe Lacul Chamo, prilej de a vedea cei mai mari crocodili africani, hipopotami şi foarte frumoase păsări de apă, precum Kingfisher şi Fish Eagle. Lacul Chamo face parte din Parcul Naţional Netschsar, în limba amhară “iarbă albă” sau “câmpia albă”. Microclimatul este identic cu cel din Masai Mara sau Serengeti, aici trăind peste 300 de specii de mamifere. Principala atracţie o reprezintă desigur fauna, mai precis crocodilii, hipopotamii, pelicanii şi multe alte păsări de baltă. “Crocodile Market” este locul din Africa cu cea mai mare concentraţie de crocodili în libertate. Va fi un adevărat spectacol să vedem multe specimene de crocodili, unele chiar gigantice, navigând elegant pe lângă barca noastră sau stând la soare, alături de pelicani. Parcul este populat de o mare varietate de animale precum Kuduminuskul Dik Dik, zebra Burchell, gazelele Grant, specia endemică de antilope Swayne etc. Dejun în timpul vizitelor. Ne vom deplasa apoi spre Konso, prilej cu care vom admira peisajul “ondulat” al zonei. Zona Konso este inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO datorită tradiţiilor ancestrale deosebite care se întind pe parcursul a 21 de generaţii (peste 400 de ani). Ne vom deplasa spre Turmi pentru cină și cazare la Turmi Lodge (sau similar).
Ziua 5 / 24.04.2019: Turmi – Valea Omo – Jinka
Mic dejun. În această zi ne vom deplasa spre sud-vest, la Omorate, pentru a vizita tribul Dasenech. Omorate se află situat pe malurile râului Omo, unde semi-nomazii Dasanech își protejează colibele ușoare cu spini de la animalele sălbatice. În continuarea zilei ne vom deplasa spre Jinka. Vom avea prilejul de a vedea membrii mai multor triburi diferite, inclusiv membrii ai triburilor Hamer. Cină și cazare la Eco Lodge (sau similar).
Ziua 6 / 25.04.2019: Jinka – Mago – Addis Abeba
Mic dejun. Vom traversa Parcul Naţional Mago către cel mai original şi interesant trib din Valea Omo, tribul murşilor care numără numai vreo 6500 de suflete. Celebrii murşi sunt semi-nomazi, locuiesc în sezonul uscat pe pantele vestice ale Văii Omo, unde cultivă sorg, porumb şi legume, unde vânează şi pescuiesc, iar în sezonul umed îşi pasc cirezile în stepa Tama. Bărbaţii murşi sunt războinici recunoscuţi iar femeile sunt renumite pentru farfuriile introduse în buză şi coarne în urechi, obicei considerat semn de frumuseţe. Dejun la Jinka. Transfer la aeroport pentru zborul spre Addis Abeba. Cină și cazare la Hotel Caravan (sau similar).
Ziua 7 / 26.04.2019: Addis Abeba – Axum
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Axum. Zi dedicată vizitării oraşului sfânt Axum, centru istoric şi religios al Etiopiei, fostă capitală a Regatului Aksum, cândva cel mai puternic regat situat între Imperiul Roman de Răsărit şi Persia. Axum-ul este considerat a fi leagănul civilizaţiei etiopiene, cu o istorie mai veche de 3.000 de ani, cu ruine ale oraşului care datează încă din secolele I-VII. Obeliscuri monolitice, stelae gigantice, morminte regeşti, ruine ale Palatului Passion etc., toate stau mărturie cu privire la nivelul excepţional de civilizaţie, fapt pentru care începând din anul 1980 face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Mult timp după declinul politic de la sfârşitul sec. al VII-lea, împăraţii etiopieni au continuat să se încoroneze în Axum. Vom avea prilejul de a vedea monoliţii din piatră, consideraţi a fi unele dintre cele mai misterioase monumente din lume; cel mai mare monolit din lume, care se găseşte aici, cântăreşte aproximativ 500 t şi are 33 m lungime. Vom vizita apoi Palatul Reginei din Saba şi mormintele regilor. Dejun în timpul vizitelor. După-amiază vom avea prilejul de a participa la ceremonia din Vinerea Mare ţinută la Biserica Sf. Maria Zion. Aceasta este o zi specială pentru Biserica Ortodoxă Etiopiană şi este celebrată cu multă devoţiune, respectând un ritual străvechi. Cină şi cazare la Hotel Sabian (sau similar).
Ziua 8 / 27.04.2019: Axum – Lalibela: Paşte în oraşul sfânt al Etiopiei!
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Lalibela, loc important de pelerinaj şi devoţiune al creştinătăţii etiopiene, oraş care poartă numele Regelui Lalibela, cel care a construit aici primele biserici din piatră la sfârşitul sec. al XII-lea, începutul sec. al XIII-lea. Lalibela sau “Noul Ierusalim” este unul dintre cele mai remarcabile locuri ale creştinătăţii, înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 1978, oraş unde se află peste 200 de biserici, unele ascunse în peşteri, dintre care 11 sunt considerate a fi „a 8-a minune a lumii”, capodopere de arhitectură şi artă. După dejun vom vizita complexul de biserici care aparţin primului grup de biserici din Lalibela. Remarcabilele structuri sunt săpate în interior şi exterior în rocă solidă, fiecare clădire unică din punct de vedere architectural reflectând execuţii meşteşugit realizate, unele dintre ele fiind decorate cu picturi fascinante. Aceste edificii remarcabile au rămas locuri de rugăciune până în zilele noastre. Vom vizita biserici precum Bete Maryam, Bete Dangil, Bete Golgota, Bete Maka etc. Tot în această zi, vom avea prilejul de a vizita “colorata” Piaţă de Paşte, care se organizează anual în Lalibela. După cină, vom participa la slujba de Înviere, într-una dintre cele mai mari biserici ”cioplite” în piatră, Biserica Bete Medhane Alem, Salvatorul Lumii, care are în partea nord-estică trei morminte tăiate în stâncă atribuite lui Abraham, Isac şi Iacob. În această zi specială, toate bisericile se vor umple de credincioşii care au postit 55 de zile şi care în ultima zi şi jumătate au ţinut post negru. Ruga lor acompaniată de cântecele şi dansul preoţilor va dura până spre dimineaţă. Ceremonia specială creată de cântecele şi dansurilor preoţilor, dar şi atmosfera dată de locul respectiv, va rămâne pentru noi toţi, o amintire de suflet. Cazare la Hotel Panoramic View (sau similar).
Ziua 9 / 28.04.2019: Lalibela
Mic dejun. Pentru cei care nu doresc să se trezească pentru micul dejun, ziua va începe cu dejunul, după
care vom porni să vizităm cel de-al doilea grup de biserici în piatră din oraş, care reprezintă cele şapte trepte ale Paradisului. Vom vizita biserici precum Bete Aba Libanos, Bete Emmanuel, Bete Merkurios, Bete Gabriel Raphael şi Biserica Bete Giorgis (Sf. Gheorghe), care este considerată a fi cea mai frumoasă biserica monolitică în formă de cruce, simbolul Arcei lui Noe, care a devenit imaginea-simbol a Lalibelei. În continuarea zilei, vom participa la o ceremonie tradiţională a cafelei, într-un local special din Lalibela. Cină şi cazare la Hotel Panoramic View (sau similar).
Ziua 10 / 29.04.2019: Lalibela – Gondar
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zbor spre Gondar, cel mai “european” oraş al Etiopiei, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, oraş situat la o altitudine de 2.500 m, care a fost pentru o perioadă de 236 de ani capitala Etiopiei, din perioada Împăratului Fasilides (anul 1632) până la căderea lui Tewodros (anul 1868), timp în care s-au construit numeroase castele şi clădiri după standarde europene, ceva unic pentru continentul african, palatele fiind construite în stil iberic. Vom face turul panoramic al oraşului “portughez”, care va include „Combinaţia regală”, cu castele măreţe, construite în stilul Evului Mediu european: Palatul Împăratului Fasilides, Castelul Împăratului Iyasu I, fiul lui Johanes, Biblioteca lui Fasilides, fiul Împăratului Yohannes, Sala Mare sau “Casa Cântecului” a Împăratului David al III-lea, Lungul V, formă care cuprinde cele două etaje din palat care au aparţinut Împărătesei Mentewab. Dejun în timpul vizitelor. În continuarea zilei vom vizita cea mai frumoasă biserică care nu a fost niciodată distrusă, Debre Berhan Selassie sau “Treimea de pe Muntele Luminii” (Muntele Schimbării la Faţă), celebră pentru “fețele îngerilor înaripaţi”, 104 la număr, care decorează plafonul şi datorită cărora i se mai spune “Capela Sixtină a Etiopiei”. Cină şi cazare la Hotel Goha (sau similar).
Ziua 11 / 30.04.2019: Gondar – Lacul Tana – Bahar Dar
Mic dejun. Zi dedicată explorării Lacului Tana cu barca. Vom vizita cu acest prilej 3 mănăstiri vechi şi anume Ura Kidane Mihret, Narga Selassie şi Debre Sina Mariam. Lacul Tana, una dintre comorile naturale ale Etiopiei, cu o suprafaţă de aprox. 3600 km2 este presărat cu 37 de insule dintre care 20 adăpostesc fascinante biserici şi mănăstiri, dintre care unele datează din sec. al XIII-lea, decorate cu fresce viu colorate. Vom începe cu vizitarea Mănăstirii Ura Kidane Mihret, localizată în Peninsula Zege, considerată una dintre cele mai atractive biserici din regiunea Lacului Tana. Actuala biserică datează din sec. al XVI-lea, cu pereţi decoraţi cu numeroase picturi murale. Vom continua cu vizitarea Mănăstirii Narga Selassie, situată pe Insula Dek, cea mai mare insulă a Lacului Tana. Biserica a fost construită de Împărăteasa Mentewab la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi are la intrare un portret al exploratorului scoţian James Bruce, cel care a vizitat la sfârşitul sec. al XIX-lea capitala de atunci, Gondar. Dejun picnic. În final vom vizita Mănăstirea Debre Sina Mariam, situată în partea de nord a Lacului Tana, construcţia sa datând din Evul Mediu. Ne vom deplasa apoi spre Bahar Dar pentru cină şi cazare la Hotel Jacaranda (sau similar).
Ziua 12 / 01.05.2019: Bahar Dar – Addis Abeba
Mic dejun. În prima parte a zilei vom pleca spre cascada Nilului Albastru numită "Tis Issat", în traducere „Fum de Apă”, a cărei cădere de apă este de aprox. 40 m, fiind situată în amonte. Debitul său variază în funcţie de sezon, iar noile hidrocentrale au afectat întrucâtva măreţia acestei cascade, dar priveliştea este una memorabilă. Dejun în timpul vizitelor. După-amiază transfer la aeroport pentru zborul spre Addis Abeba. Transfer la hotel pentru cină şi cazare la Hotel Caravan (sau similar).
Ziua 13 / 02.05.2019: Addis Abeba – Frankfurt
Mic dejun. Zi dedicată vizitării capitalei etiopiene, un oraş plin de surprize, situat la o altitudine de 2.300 m, cu peisaje contrastante, caracterizat printr-o remarcabilă diversitate, care surprinde prin istoria şi legendele sale. Vom urca pe Muntele Entoto de unde vom putea fotografia conurile vulcanice din jur şi de unde vom avea o frumoasă vedere panoramică asupra capitalei etiopiene. Tot aici vom vizita Biserica Sf. Maria unde a fost încoronat Împăratul Menelik I şi Palatul fondatorului Addis Abebei, Menelik al II-lea, un adevărat muzeu cu obiecte imperiale. În continuarea zilei vom coborî în oraş pentru dejun, după care vom vizita Muzeul Naţional, unde vom vedea cea mai bine păstrată şi conservată fosilă umanoidă bipedă din lume, scheletul lui Lucy, o “fătucă” în vârstă de aprox. 3,2 milioane de ani, găsită în deşertul Afar. Lucy e faimoasă, deşi tot în Etiopia, a fost găsit în anul 1994, Ardi, un “băieţel” în vârstă de aprox. 4,4 milioane de ani. După-amiază vom continua cu vizitarea Muzeului de Etnologie adăpostit în fostul palat al Împăratului Halie Selassie, o bună introducere în bogata cultură etiopiană. Spre finalul zilei vom vizita Catedrala Sf. Gheorghe şi mai apoi Merkato, cea mai mare piaţă în aer liber din estul Africii. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 599 (00:10 / 06:25).
Ziua 14 / 03.05.2019: Frankfurt – Bucureşti
Sosire în Frankfurt la ora 06:25 de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul LH 1418 (10:25 / 13:40).
TARIF: 2980 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 430 EURO
(tarif valabil pentru un grup minim de 10 turişti)
TARIFUL INCLUDE:
- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Frankfurt – Addis Abeba şi Addis Abeba – Frankfurt – Bucureşti cu compania Lufthansa
- transport local cu avionul pe rutele: Addis Abeba – Axum, Axum – Lalibela, Bahirdar – Addis Abeba
- 13 nopţi de cazare în hoteluri de 4* şi 3*
- mesele menţionate în program: 14 pensiuni complete (mic dejun, dejun şi cină)
- transport cu vehicul adaptat la nr. de turişti pentru circuitul de nord
- transport cu vehicule 4x4 pentru circuitul de sud (toate taxele de drum şi combustibil incluse)
- plimbare cu barca pe Lacul Chamo
- explorarea Lacului Tana cu barca
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- taxele de intrare la obiectivele menţionate în program şi în parcurile naţionale
- ghid local vorbitor de limba engleză, însoţitor al grupului pe tot parcursul circuitului
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism
- BONUS: asigurarea medicală și storno
TARIFUL NU INCLUDE:
- taxele de aeroport şi securitate pentru zborurile intercontinentale: aprox. 490 euro şi pentru zborurile locale aprox. 120 euro care se plătesc o dată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxă viză şi procesare acte: 80 euro/pers (se achită la agenție)
- taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, taxe pt. fotografiere, telefoane, băuturi etc.
- bacşişuri 60 euro/pers., pentru ghizi, şoferi şi ajutori de şoferi, nu şi pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire)
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local
ACTE NECESARE:
- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii excursiei, cu minim 2 pagini libere
- 1 foto dimensiuni 3.5 cm x 4.5 cm in format JPEG
- formular de viză care se completează la agenție
- copie color scanată pașaport în format JPEG
CONDIŢII DE ÎNSCRIERE:
- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans minim de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 %, se achita cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neintrunirii grupului minim de turişti
OBSERVAŢII:
- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afară obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- asigurarea STORNO de călătorie, oferită BONUS de către agenția DAL TRAVEL, poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate; valoarea storno maximă asigurată este de 8.500 lei/călătorie (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protectie financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
Rezervare & Informații contact
Această ofertă a fost publicată de către Agenția de turism
DAL TRAVEL:
- Adresa: STR. GEORGE ENESCU NR. 33, SECTOR 1, bucuresti
- Telefon: 0213197062
Trimite o cerere de rezervare pe email:
Solicitarea trimisă prin formularul de mai jos nu garantează rezervarea. Veți fi contactat de către operator pentru detalii.