Circuite turistice

Revelion 2019 Portugalia

  • Circuit in: Portugalia 
  • Durata: 8 zile
  • Transport: cu avionul 
  • Cazare: hotel 4* 
  • Pret: 690 Euro / persoană

Traseu:

Lisabona - Fatima - Coimbra - Porto - Santiago de Compostela - Arrabida - Palmela - Sesimbra - Sintra - Cabo da Roca - Cascais - Estoril - Obidos - Nazare - Batalha

Tarife:

Perioada: 29.12.2018 - 05.01.2019

TARIF: 690 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 230 EURO
(tarif valabil pentru un grup minim de 20 turişti; pt. 19 - 15 turişti, tariful se majorează cu 50 euro/pers.)

Detalii:

Revelion în acorduri
de fado "acolo unde pământul se sfârşeşte
şi începe marea"









REVELION PORTUGALIA

Lisabona - Fatima - Coimbra - Porto - Santiago de Compostela - Arrabida - Palmela - Sesimbra - Sintra - Cabo da Roca - Cascais - Estoril - Obidos - Nazare - Batalha

Vă invităm să petreceţi noaptea dintre ani în patria fadoului, în atmosfera romantică a Lisabonei, în locul de confluenţă al Oceanului Atlantic cu Fluviul Tejo, să degustaţi celebrul vin de Porto, să vizitaţi locuri încărcate de istorie şi credinţă, să hoinăriţi pe străduţele pitoreşti din orăşelele Portugaliei care vă aşteaptă cu peisaje frumoase, cu castele clădite în vârf de munte, cu locuri de rugăciune celebre în întreaga lume şi nu în ultimul rând, cu un popor cald şi primitor.

Perioada: 29.12.2018 - 05.01.2019

Ziua 1 / 29.12.2018: Bucureşti - Lisabona - Fatima - Coimbra - Porto
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Tap Portugal). Plecare spre Lisabona cu zborul companiei Tap Portugal, TP 1325 (05:50 /08:25). După sosirea în Lisabona vom pleca spre spre Fatima, renumit centru religios şi de pelerinaj, ridicat pe locul unde au avut loc mai multe apariţii ale Fecioarei Maria în anul 1917. Basilica Maicii Domnului din Fatima este un lăcaş de cult naţional însemnat atât pentru portughezi, cât şi pentru întreaga lume catolică. Aceasta a fost ridicată pe locul în care trei mici păstori, fraţii Jacinta de 7 ani şi Francisco Marto de 11 ani, însoţiţi de fetiţa Lucia dos Santos de 10 ani, au avut viziuni în care au recunoscut-o pe Maica Domnului, caracterizată de aceştia drept "o doamnă mai strălucitoare decât soarele". Vom vizita Sanctuarul Fecioarei de la Fatima, centru mondial de pelerinaj al bisericii catolice, vom intra în biserica unde se află mormintele micilor păstori, Lucia, Francisco şi Jacinta, în Capela Apariţiilor şi în Catedrala modernă Igreja da Santissima Trindade, construită recent într-un stil futurist. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Coimbra, al treilea oraş ca mărime al Portugaliei, cea mai importantă aşezare din regiunea centrală a ţării, prima capitală portugheză, care ocupă un loc special în inimile tuturor portughezilor, deoarece aici a fost fondată în anul 1290, de către regele Dinis, prima Universitate din Portugalia, una dintre cele mai vechi din lume. Vechea Catedrală, Se Velha de Coimbra Aeminium, simbolul oraşului, este una dintre cele mai frumoase clădiri din Portugalia. Itinerarul zilei va continua spre Porto capitala Portugaliei de Nord, marcată de o bogată şi tumultoasă istorie, situată în delta râului Duoro. Cazare în Porto la Hotel NH Collection Porto 4* (sau similar).
Ziua 2 / 30.12.2018: Porto - Santiago de Compostela - Porto
Mic dejun. Timp liber pentru a descoperi oraşul cu arterele sale comerciale, cu restaurantele în care se servesc preparate tradiţionale precum tripas, francesinha sau cramele aflate în zona Vila Nova de Gaia, în care se poate degusta vestitul vin de Porto sau excursie opţională cu ghid local şi însoţitorul român de grup la Santiago de Compostela, reşedinţa comunităţii autonome Galicia din nord-vestul Spaniei. Veţi traversa frontiera în Spania, pentru a ajunge în oraşul pelerinilor, al treilea mare oraş sfânt şi centru spiritual al creştinismului, după Ierusalim şi Vatican, distrus de armatele musulmane la sfârşitul sec. al X-lea, care a fost complet reconstruit în secolul următor. Cu ale sale clădiri în stil roman, gotic şi baroc, oraşul vechi este una dintre cele mai frumoase zone urbane din lume, cu străduţe pietruite care se deschid în pieţe largi, cu importante edificii care înconjoară impresionanta Catedrală, unde se găseşte şi celebrul Portico de la Gloria. Partea veche a oraşului Santiago de Compostela a fost integrată în Patrimoniul Mondial al siturilor protejate de UNESCO încă din anul 1985. Aşezarea a devenit un nucleu al pelerinajului creştin după descoperirea unui mormânt despre care s-a presupus că aparţine Sf. Apostol Iacob, fratele Sf. Apostol Ioan (Santiago el Mayor, în spaniolă). Tradiţia populară privind numele de "Compostela" afirmă provenienţa acestuia din cuvintele latine "campus stellae", însemnând "câmpuri de stele", ducând mai departe la traducerea întregului nume "Santiago de Compostela" prin "Sf. Iacob din câmpul cu stele". Se spune că moaştele Sf. Apostol Iacob au fost aduse în Spania din Orientul Mijlociu şi ar fi fost îngropate în locul în care un pastor ar fi zărit o stea, iar mai apoi a ridicat o biserică deasupra lor. Mai târziu mica bisericuţă a ajuns să fie înlocuită cu actuala Catedrală din Santiago de Compostella. Întoarcere la Porto pentru cazare la Hotel NH Collection Porto 4* (sau similar).
Ziua 3 / 31.12.2018: Porto - Lisabona
Mic dejun. Însoţiţi de ghidul local vom face un tur panoramic al oraşului Porto, care va include Ribeira, impunătoarea Catedrală Veche, Biserica Sao Francisco, Podul D. Luis, emblema oraşului, construit de discipolul faimosului arhitect Eiffel, clădirea Bursei, zona centrală cu Gara, Primăria şi sediul Băncii Naţionale. Vom vizita apoi o cramă de vinuri din zona Vila Nova de Gaia, unde vom participa la o degustare de vinuri. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Lisabona unde ne vom caza la Hotel VIP Executive Diplomatico 4* (sau similar). Seara veţi putea participa opţional la o croazieră specială de revelion pe râul Tejo, cu muzică live, prilej cu care veţi admira un extraordinar foc de artificii. La Mulţi Ani 2019!
Ziua 4 / 01.01.2019: Lisabona
Mic dejun. În prima zi a anului vom avea timp pentru odihnă după petrecerea din noaptea de Revelion după care ne vom întâlni cu ghidul local pentru un tur panoramic al oraşului Lisabona, care va include cartierul istoric Belem, puternic legat de descoperirile maritime potugheze, cu frumoasele monumente istorice din sec. XV - XVI. Vom face o oprire pentru fotografii la celebrul Torre de Belem, o bijuterie a artei manueline, monument intrat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO şi la Monumentul Descoperirilor Maritime, Padrao dos Descobrimentos, cândva punctul de plecare al câtorva expediţii maritime, monument modern construit în cinstea comemorării a 500 de ani de la moartea Prinţului Henric Navigatorul. Vom vizita Biserica Dos Jeronimos, intrată în Patrimoniul Mondial UNESCO, construită în stil manuelin în anul 1502, unde se află mormintele lui Vasco da Gama şi Luis de Camoes, marele poet portughez. Ne vom îndrepta apoi către unul dintre cele mai vechi cartiere ale oraşului, Alfama, vestit pentru pitoreştile străduţe înguste, cu magazine ale diverşilor meşteşugari, după care vom face o incursiune în centrul oraşului, în Baixa, pentru a admira Bulevardul Avenida da Liberdade, Piaţa Marques de Pombal, Piaţa Restauradores, Piaţa Rossio şi Podul Vasco da Gama. Cazare la Hotel VIP Executive Diplomatico 4* (sau similar).
Ziua 5 / 02.01.2019: Lisabona - Arrabida - Palmela - Sesimbra - Lisabona
Mic dejun. Timp liber pentru vizite individuale sau excursie opţională la Arrabida, Palmela şi Sesimbra. În aceasta excursie vă invităm să experimentaţi aromele şi frumuseţea naturală a Portugaliei. Veţi pleca spre regiunea Extremadura, veţi face o scurtă oprire în Palmela, un sat încântător care se află în centrul unuia dintre cele mai bogate regiuni viticole ale Portugaliei, care este renumit şi prin castelul maur, situat spectaculos pe o stâncă, între estuarele râurilor Tajo şi Sado. Itinerarul zilei va continua prin munţii Parcului Naţional Arrabida, de unde veţi putea admira cele mai frumoase şi spectaculoase peisaje din Portugalia. Vă veţi îndrepta apoi spre fermecătorul sat pescăresc Sesimbra unde veţi vizita biserica frumos restaurată. Pauză pentru dejun, prilej de a încerca preparatele tradiţionale din peşte. Întoarcere în Lisabona pentru cazare la Hotel VIP Executive Diplomatico 4* (sau similar). Seara, opţional cină într-un restaurant cu specific portughez cu spectacol de Fado (băuturile nu sunt incluse).
Ziua 6 / 03.01.2019: Lisabona - Sintra - Cabo da Roca - Cascais - Estoril - Lisabona
Mic dejun. Timp liber pentru vizite individuale sau excursie opţională de 1 zi la Sintra, Cabo da Roca, Cascais şi Estoril. Plecare din Lisabona spre vest, către minunatul orăşel Sintra numit odinioară "Gloriosul Eden" de către faimosul Lord Byron, inclus astăzi de UNESCO în Patrimoniul Mondial, un orăşel de poveste, înconjurat de castele şi palate, care îi conferă un farmec aparte. Aici se află reşedinţa de vară a regilor Portugaliei şi numeroase monumente de importanţă istorică, exemple clasice ale arhitecturii portugheze. Veţi vizita Palatul Naţional de la Sintra, reşedinţă regală încă din sec. XIII - XIV, pentru a admira frumoasele decoraţii cu influenţe maure şi gotice. Traseul va continua spre Valea Corales, faimoasă pentru viile cultivate în sol nisipos şi apoi spre Cabo da Roca, punctul cel mai vestic al Europei continentale, unde imaginea oceanului de la înălţimea stâncii este absolut uluitoare. Despre acest loc special, poetul portughez Luis de Camoes scria: "în acest loc se termină pământul şi începe marea". Vom pleca apoi de-a lungul coastei până la plaja Guincho, faimoasă pentru dunele sale de nisip spre Boca do Inferno şi Cascais, un sat pescăresc cu o magnifică panoramă a golfului cu acelaşi nume, unde în perioada interbelică a locuit Mircea Eliade. La întoarcerea spre Lisabona veţi trece prin staţiunea Estoril, loc de petrecere a vacanţelor pentru turiştii veniţi din toată lumea, aici aflându-se şi cel mai mare cazino din Europa. Numit şi Riviera Portugheză, Estoril încântă turiştii cu multitudinea grădinilor grandioase, varietatea terenurilor de golf, combinaţia unică de deal şi litoral, cu o climă excelentă, un peisaj unic şi vestigii culturale valoroase. Întoarcere la Lisabona pentru cazare la Hotel VIP Executive Diplomatico 4* (sau similar).
Ziua 7 / 04.01.2019: Lisabona - Obidos - Nazare - Batalha - Lisabona
Mic dejun. Plecare spre Obidos, unul dintre cele mai pitoreşti orăşele din Portugalia, complet închis între zidurile unui castel medieval, cu străzi înguste şi căsuţe albe tradiţionale, cu balcoane din fier forjat, fiind fără îndoială una dintre cele mai clasice aşezări fortificate din Portugalia. Vom intra în Obidos prin poarta estică ridicată în sec. al XVIII-lea, ne vom plimba pe străduţele pietonale pavate cu piatră, printre casele cu ziduri albe şi vom vizita biserica gotică renascentistă Santa Maria, care adăposteşte picturi din sec. al XVII-lea. Ne vom îndrepta apoi spre Nazare, o frumoasă staţiune, fost sat de pescari, unde vom face o pauză pentru dejun. Traseul va continua către Batalha, unde vom vizita superba mănăstire dominicană Santa Maria de Victoria, cu frumoasele sale vitralii, care datează din sec. al XV-lea, construită în onoarea victoriei de la Aljubarrota din anul 1386. Asemănătoare cu catedrala Notre Dame din Paris, mănăstirea este una dintre cele mai bine păstrate şi bine realizate structuri ale stilului gotic târziu din Portugalia, care păstrează însă şi multe elemente manueliene. Mănăstirea, mândrie naţională a Portugaliei, a fost adăugată pe lista Monumentelor Mondiale din Patrimoniul UNESCO în anul 1983. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre aeroportul din Lisabona, de unde vom pleca spre Bucureşti cu zborul companiei Tap Portugal, TP 1324 (23:05 / 05:05).
Ziua 8 / 05.01.2019: Bucureşti
Sosire la Bucureşti la ora 05:05.

TARIF: 690 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 230 EURO
(tarif valabil pentru un grup minim de 20 turişti; pt. 19 - 15 turişti, tariful se majorează cu 50 euro/pers.)

TARIFUL INCLUDE:
- transport continental cu avionul pe ruta: Bucureşti - Lisabona - Bucureşti cu zborurile companiei Tap Portugal
- 4 nopţi cazare cu mic dejun inclus în Lisabona în hotel de 4*
- 2 nopţi cazare cu mic dejun inclus în Porto în hotel de 4*
- transport intern pe toată durata programului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- tururile şi transferurile menţionate în program
- tur panoramic al oraşului Lisabona cu ghid local şi intrare la Biserica Don Jeronimos
- vizitarea oraşului Coimbra
- tur panoramic al oraşului Porto cu ghid local şi degustare de vinuri
- vizită la Obidos, Batalha, Nazare, Alcobaca
- vizită la Fatima
- conducător de grup român
- asigurarea agenţiei în caz de insolvabilitate / faliment
- BONUS: asigurare storno şi medicală inclusă

TARIFUL NU INCLUDE:
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile continentale: aprox. 195 euro/ pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de compania aeriană, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxa de oraş: aprox. 2 euro/pers./zi, care se achită individual de fiecare turist la recepţiile hotelurilor
- bacşişuri: 20 euro/pers. pentru şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- intrările la obiectivele turistice
- croaziera de Revelion (opţional): aprox. 210 euro/ pers.
- excursiile opţionale se rezervă şi se achită din ţară, tarifele acestora fiind calculate pentru un minim de 20 participanţi. În cazul în care numărul participanţilor este mai mic, tariful se va recalcula. În funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerii locali
• excursie de 1 zi la Santiago de Compostela cu ghid local: aprox. 65 euro/pers.
• excursie de 1 zi la Sintra - Cabo da Roca - Cascais - Estoril cu ghid local: aprox. 60 euro/pers.
• excursie la Arrabida, Palmela şi Sesimbra cu ghid local: aprox. 45 euro/pers.
• seara portugheză cu spectacol de Fado, cu cină inclusă, la un restaurant local: aprox. 50 euro/pers.

ACTE NECESARE:
- paşaport sau carte de identitate valabile minim 6 luni de la data încheierii călătoriei

CONDIŢII DE ÎNSCRIERE:
- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans minim de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

OBSERVAŢII:
- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistentă în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie, asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile, etc.; în aceste cazuri agenţia se obliga să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite. Totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere servicii în interiorul muzeelor, monumentelor etc. Altfel, ghizii romani vor oferi explicaţii turiştilor doar în afară obiectivelor turistice. Ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţii locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL. Tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz un ghid local. În tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauză)
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- c/v excursiei poate fi achitata şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăţi
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

Rezervare & Informații contact
DAL TRAVEL Această ofertă a fost publicată de către Agenția de turism DAL TRAVEL:
  • Adresa: STR. GEORGE ENESCU NR. 33, SECTOR 1, bucuresti
  • Telefon: 0213197062

Trimite o cerere de rezervare pe email:

Solicitarea trimisă prin formularul de mai jos nu garantează rezervarea. Veți fi contactat de către operator pentru detalii.

 



Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.