Dresda

Dresda (Florenta de pe Elba)

2 voturi
Autor: iepurila, 26 August 2010
O experiență de:
Vizualizări: 6228

In august 2010 am ajuns pentru o zi in Dresda (Florenta de pe Elba);
Se stie ca la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, dupa bombardamente (13 februarie 1945) nu mai ramasese practic aproape nimic din oras; Asa ca cele mai importante cladiri (Palatul Zwinger, Opera de Stat, biserici) au fost reconstruite din ramasite ( dupa imagini, fotografii alb negru de dinainte de razboi si catalogul realizat in 1733 dupa moartea lui Augustus cel Puternic).

In cele cateva ore care le-am avut la dispozitie am vizitat Palatul Zwinger (doar exteriorul deoarece fiind o zi de luni era inchis) cu frumoasele sale gradini (de remarcat Sala nimfelor), Opera de Stat despre care se spune ca este cea mai frumoasa din Germania (Semperoper) (doar exterior), biserica Frauenkirche unul dintre cele mai importante simboluri ale orasului (care ramasese in ruine timp de cateva decenii iar in 2005 a fost integral restaurata) si alte cateva cladiri importante din centrul orasului.
La ridicarea Frauenkirche au fost folosite pietre din biserica distrusa in bombardament. Ele au fost scoase din moloz si curatate. De aceea cind privesti biserica observi si cateva pietre de culoare inschisa. Astfel trecutul si prezentul s-au reunit....Nu stiu daca e adevarat sau nu dar am citit undeva ca acea cruce de aur de pe domul bisericii ar fi fost confectionata chiar de fiul unuia dintre pilotii englezi care au bombardat orasul...

Dresda

Dresda

Dresda - Palatul Zwinger

Dresda - Palatul Zwinger

Dresda - Palatul Zwinger

Dresda - Palatul Zwinger

Dresda - Palatul Zwinger

Dresda - Palatul Zwinger

Dresda - Palatul Zwinger

Dresda - Palatul Zwinger

Dresda

Dresda

Dresda

Dresda

Dresda

Dresda

Dresda - Frauenkirche

Dresda - Frauenkirche

Dresda

Dresda

Dresda

Dresda

Dresda

Dresda

34 imagini in total la aceasta impresie


 

Comentarii (17)

 
26 August 2010

Da ce frumos pare orasul!!!
Dar inainte si dupa ziua din Dresda? Mi se pare mie sau asta miroase a circuit turistic? :)
Vreau sa stiu tot!

 
26 August 2010
vlad

eu cred ceea ce a scris "iepurila",pentru ca in perioada 01-03 august am fost la Dresda,venind cu masina proprie dintr-un periplu de 17 zile pana la Copenhaga,Malmo si retur ,prin Hamburg,Hanovra...Am dormit la Hotel Park Inn ,langa Albert Platz si am colindat nestingherit si fara teama timpului prin "orasul vechi"...Superb,merita ! Am fost pe cont propriu,cu sotia,cu vouchere cumparate inainte de plecare...Atata! Restul,cum am dorit eu... Apusul de soare,vazut de pe terasa de langa Semperopera,peste Elba este un vis...Iti spun e,Raky, si reclama daca ar face cineva,n-ar avea importanta...eu nu am crezut ca este atat de frumos,pana cand nu am vazut...Veneam dintr-un oras atat de agitat precum Hamburg si efectul Dresdei a fost total...Romantic,elegant dar si ...agitat,daca doresti sa treci...dincolo de zona palatelor,chiar imediat... Nici n-ai crede ca dupa ce te copleseste atata romantism prin gradinile Palatului Zwinger,iesi pe o...poarta si ..nimeresti direct in ..bulevardul comercial,atat de divers si de aglomerat... Merita,frate...Cu salutari !

 
26 August 2010

Eu cred ceea ce a scris "iepurila" pt ca tocmai m-am intors dintr-o vacanta pe cont propriu,cu sotia,cu autoturismul nostru..Am calatorit pana la Copenhaga,Malmo si retur,prin Hamburg si Hanovra.. Am dormit la Dresda in perioada 01-03 august ,la hotel Park Inn,langa Albert Platz,aproape de Elba si podul Carol..(cel cu liniile de tren..)Am putut vizita nestingherit si fara limita de timp "orasul vechi" si am ramas uluit de frumusetea lui...Apusul de soare,de pe terasa de langa Semperopera a fost uluitor ,astfel incat am repetat ..senzatia in seara urmatoare...Cum abia scapasem din ..infernul unui oras tumultos cum s-a dovedit Hamburgul timp de alte doua zile,Dresda mi s-a parut de un romantism depsebit...Iar daca cineva doreste ...valtoare zonei comerciale...o poate gasi rapid,doar iesind pe poarta din spate a Palatului Zwinger...Pare ca un dush,iti trebuie putin timp sa te regasesti daca ai colindat vreo jumatate de ora prin gradinile imperiale... Asadar,draga Raky,il cred pe..."iepurila" si il felicit pt exceptionalele poze ! Merita,frate Raky ,sa incerci ..un drum la Dresda,crede-ma ! Cu salutari !

 
26 August 2010

cred ca am uitat sa ma semnez,caci nu apare nimic nici la inceput..Cu salutari,Vlad !

 
26 August 2010
Dub

Arata super...eu nu am fost in germania....poate ca e timpul..

 
27 August 2010

@Raky: intr-adevar e frumos orasul; probabil va arata mai spectaculos dupa ce vor fi renovate, curatate cladirile vechi deoarece pietrele din care sunt facute deja sunt foarte negre; firesc, timpul a lasat urme; In Viena am observat ca in ultimii trei ani deja au caratat deja o bucata din varful bisericii din centrul vechi;
@Vlad: multumesc pentru aprecieri (sunt "fata", "femeie" ;)) ) era soare puternic si unele poze nu au iesit chiar bine. ..tu probabil ai avut timp sa "musti" mai mult din Dresda....atmosfera din oras e placuta...as reveni cu drag oricand in Dresda...

 
27 August 2010

@Raky: a fost un circuit scurt; un pic in Viena si 2 zile in Praga; o sa postez cateva imagini si din Viena/ Praga

 
27 August 2010

Ah,da ! abia astazi am observat ca .."iepurila" nu este un " el ", ci...Liliana ! Haios pseudonim ti-ai ales si ne-ai dus in .."eroare."..! Am vazut si ce orase ai vizitat si...sincer,m-a incercat un ..pic de invidie...(prieteneasca,evident !). Sunt convins ca iti doresti sa te intorci in multe dintre ele,asa cum si scrii...Eu am spus mereu ca daca as fi castigat "potul" cel mare la loto,as fi cumparat o rulota din aceea , incorporata ,cu masina cu tot si doi ani nu mai reveneam acasa... Am zis,dar... Anul acesta am facut o calatorie de 20 de zile cu masina proprie (am cumparat doar vouchere de la o agentie,in avans,pentru hotelurile pe care mi le-am ales pe traseu),in rest,am fost liber sa-mi fac programul,insa a fost lung...si m-a cuprins dorul de...acasa ! Am stat o zi la Bratislava,4 la Praga,4 la Berlin,3 la Copenhaga, 1 la Malmo (Suedia),2 la Hamburg, 1 la Hanovra,2 la Dresda si una la Brno(am vrut sa vad neaparat Austerlitz-ul!)... Iti spun,a fost super-frumos,dar...mi-a fost dor de acasa si am revenit la...ale noastre..!!! Nu am fost in Spania,nici in Polonia,am vazut pozele,admirabile...Si eu am vreo 3000 fotografii si 14 ore de filmare,dar nu am avut timp sa postez ceva...(de fapt,nici sa le revad..!). In 2009 am calatorit 13 zile in toate fostele componente ale fostei Iugoslavia,in afara de Bosnia-Herzegovina si sa stii ca a meritat...Cel mai frumos a fost in ziua petrecuta in parcul natural Plitvicka din Croatia (circa 140 km de Zagreb,spre coasta dalmata...).Poti sa intri pe situl "plitvicke iezera" si..imi vei da dreptate...In 2008 am facut un periplu de 16 zile la Budapesta,Viena,Salzburg,Innsbruck,Neuschwanstein( Germania),Graz. Mereu am mers cu masina proprie,cu vouchere cumparate doar pt cazare,pt a nu avea surprize pe traseu...Imi place un soi de...libertate...Ma documentez profund anterior si este un fel de.."expeditie"..E incitanta si plina de..responsabilitati pt o reusita deplina. Oricum,relatarile tale iti "tradeaza" pasiunea pentru calatorii si esti de admirat...Felicitari ! Vlad.

 
27 August 2010

@Vlad - cind ai timp posteaza si tu niste imagini cu Berlin , Malmo, Hamburg, Graz....Iugoslavia...tu ai vizitat si mai multe locatii....si multe dintre ele interesante si cu istorie in spate...tu esti de admirat...

 
27 August 2010

Va promit solemn ! dar nu sunt de acord ca am vizitat mai multe locatii decat voi...Am fost doar unde am scris si va pot "darui" tot ce vreti sa stiti despre ce am facut acolo,insa..recunosc ca Spania este ...apetisanta si ai avut aceasta sansa !Programul meu seamana cu.."munca silnica" in aceste deplasari (sa nu te indoiesti !),deoarece parcurgem zilnic o medie de 12-15 km pe jos...Nu folosim masina (ramane in parcare),si nici mijloacele de transport in comun...Nu din zgarcenie (!),dar numai amestecandu-te cu populatia..(e un fel de a spune,ca abunda turistii,mai ales,asiaticii..),poti vedea cate ceva... Recunosc ca am mereu harta de la hotel in mana(eh,nu numai eu..parca suntem "zombi"..),si cam ..dupa doua zile,bulevardele imi sunt f.f.cunoscute...
Berlinul insa..mi-a venit de hac ! Acolo am facut intr-o zi cam 20 km pe jos (intoarcerea la hotel este pe la ora 21,30 in mod obisnuit..),dar orasul este infiorator de mare,cu punctele de interes situate la mare distanta (nu vorbesc doar de gruparea celor din jurul Portii Brandenburg),si m-am ales cu rani la ..talpi..Oricum,n-am abandonat ! M-a salvat faptul ca in ultima zi a trebuit sa mergem cu amasina noastra la Potsdam si ..am facut mai putini pasi... Daca ar fi sa-l citez pe ..Raky,din comentariul lui despre Atena...Potsdamul m-a dezamagit... S-o fi vrut ceva dar n-a iesit un...Schonbrunn din el !.. Pa !

 
27 August 2010

nu stiu de ce nu-mi apare..."avatarul"...,desi incerc sa-l pun mereu,dar ma rog,trebuie sa semnez,asa este corect,Vlad.

 
28 August 2010

@Vlad neaparat cu Berlinul sa postezi imagini si sa spui cam ce ar fi de vazut daca ajung pentru 2 zile pe acolo; Spania e frumoasa; eu ador Barcelona; (m-as duce anual acolo..dar financiar e mai greu...) inca n-am vazut Madridul; referitor la Madrid parerile sunt impartite; unii spun ca e grandios altii ca nu are nimic spectaculos; asa ca abia astept sa ajung si eu sa-mi fac o parere; eu totusi cred ca Madridul are de oferit destule...si am o obsesie si cu zona Andalusia din Spania; vreau sa ajung si acolo ;))

 
28 August 2010

@iepurila,(ce ma distreaza apelativul acesta!),Berlinul este ceva...cumplit ! Adica,eu am alocat 4 zile pt el..Desi am fost si la Potsdam in acest interval,la ora 14 am revenit in Berlin si pana la 21..22 am umblat bezmetici... Asadar au fost zile pline,pt ca de la Praga am ajuns relativ repede,la ora 13 eram in strada.,in Berlin (cazarea,dushul si ..haida..!).Faptul ca estul a reprezentat capitala DDR in timpul comunismului si era o tara de ravnit pt...turistii estici,a condus la realizarea unui adevarat oras,cu extinderea necesara...Nici cei din Vest n-au stat degeaba si au mai construit si ei... Dupa reunificare...a rezultat un oras imens..Eu am ales sa stau in ..fostul vest (hotel Agon Franke,curatel,ce sa zic,fara fite,cat sa te culci si sa o iei de la capat...),deoarece,multe hoteluri din...partea estica au fost fie demolate,fie..reamenajate ,cu costuri f. mari,sa nu mai para..comuniste si asta a costat...Asadar,hotelurile din partea estica sunt mai scumpe decat cele din partea vestica,unde timpul ....a..."curs" firesc si investitiile s-au facut atunci cand a fost nevoie...Ele sunt si mai pitoresti,sunt cladiri contemporane cu evenimentele si parca te integrezi mai bine...
Cred eu ca Berlinul poate fi vizitat si in doua zile...(Dumnezeule,unii stau de-o viata si nu-l cunosc!),dar trebuie sa ai ghid si mijloc de deplasare rapida... Adica,treaba asta o poti face cu o excursie organizata...Daca este sa..."punctezi" obiectivele,timpul este suficient,insa nu vei..putea .."casca-gura" la Magazinul Saturn,ori KDW (incredibil de mari,eu am plecat fara sa zaresc iesirea..din partea cealalta..).,sa te uiti .."pierduta".. la turlele bisericilor, sa-ti propui sa mai stai pana vor bate clopotele,in sfertul ce a mai ramas pana la...ora fixa..,.sa .."arunci " un ochi intr-o vitrina cu antichitati (ce de minunatii,acolo,intre vechiturile alea...hehee,le zic eu vechituri,stii,ca vulpea si strugurii.)..,sau,pur si simplu sa urmaresti "lopatatul" ratustelor in raul Spree,cu ghemotoacele alea de puisori,inca tematori la apa si la ...lumea inconjuratoare....Ar mai fi...(la frustrari !),lipsa timpului de a-l descoperi Tu- pe Wagner al Lor,asezat la marginea sudica (spre Poarta B),a Parcului imens Tiergarten.. Asezat nobil intr-un jilt,cu privirea aceea a geniilor ce se nasc atat de rar,cu Walkiriile sale in jurul pletelor si cu o expresie a fetei ce parca cere putina liniste pentru a ne mai darui ceva....Este si zona in care se afla ambasadele cu arhitecturi interesante...Am descoperit ca si landurile germane isi au sedii In Berlin ,precum ambasadele,cu steaguri proprii...F.Interesant !..Ai mai fi lipsita de ..teama ca nu stii pe unde ai ajuns si cu harta in mana ai cauta (ushor agitata..),intersectia a doua strazi pt a citi tablitele si a le regasi pe harta,spre ..marea iluminare
si relaxare....La acest capitol,nemtii sunt extraordinari...Fiecare straduta este insemnata public cu tablite,vizibile,la ambele capete (si la mijloc,daca trebuie !..). Nu ai cum sa te ratacesti...nu ai cum !
Totusi,gigantismul orasului lasa "urme" pe talpi daca umbli prea mult,dar poti folosi metroul sau S-bahnul (de suprafata,ca sa vezi ceva...)...Noi nu le-am folosit... Am urmat cursul raului Spree (navigabil,mai mic decat Viltava,dar agreabil..) ,pe jos,nu cu vaporasul si am trecut prin multe zone minunate...Nu-ti vorbesc de obiectivele turistice (le gasesti in toate ghidurile,cu explicatiile necesare..),te indrum (cum pot),pt. a te descurca mai bine...Daca este organizat..nu prea ai ce sa faci (exista avanteje!)...Daca mergi pe cont propriu,prima zi te cam sperie...Nu la propriu,ci ....ai teama descurajanta ca nu vei putea sa vezi cat mai mult... Cred ca tot mersul pe jos aduce cele mai mari avantaje... Pa,Vlad. ( mi-e teama sa nu plictisesc !.)

 
29 August 2010

@Vlad - multumim pentru sfaturi si impresii; o sa tin cont de ele daca voi ajunge vreodata in Berlin (si chiar imi doresc sa vizitez orasul)..ai mare dreptate ca unii stau de-o viata intr-un oras si nu-l cunosc...mai ales daca e un oras dinamic ...iti doresc ca in viitor sa ai parte de calatorii cat mai interesante....

 
2 Noiembrie 2010

Foarte frumoase imaginile, am stat 3 luni de zile in Dresden si la plecare vreau sa zic ca a reusit sa-mi "smulga lacrimi de tristete fiindca il paraseam". Ador Germania, (nucleul civilizatiei), a fost prima tara vizitata si mi-a starnit interesul pentru a le vizita si pe celelalte, insa nu am dat inca peste nimic din ce-am lasat in Dresden. Am sa postez si eu imagini cu aceasta, insa intai sa termin cu "PARIS"....caci e munca grea:(....

 
2 Noiembrie 2010

@Carabusii (Cristina) daca ai stat 3 luni inseamna ca ai ce ne povesti; ai vizitat cumva pe interior opera? daca da cind o sa scrii despre Dresda sa pui si niste imagini de la Opera (interor); am vazut ca acuma esti pe val cu Parisul ;))

 
5 Noiembrie 2010

:) pai saptamana aceasta cred ca voi posta imaginile, din pacate nu am prea multe imagini, dar cred ca sunt suficiente...mai multe am din pirna...

Ai fost în Dresda?

Povestește-ne despre experiența ta și arată-ne poze cu locurile pe care le-ai vizitat.
Înscrie-te în comunitatea Turistik.
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.