TAROM lansează tarifele speciale pentru familii, pentru călătorii dus-întors între Bucureşti - Atena şi Bucureşti - Salonic. Primul copil primeşte o reducere de 100% din tarif, plătind doar taxele de aeroport.
Aceste tarife vor fi disponibile la vânzare până la 31 octombrie2010 şi vor putea fi achiziţionate din agenţiile proprii TAROM şi dinreţeaua de agenţii de turism acreditate. Oferta nu este valabilă pentrurezervări online. Ultimul retur al acestor călătorii trebuie efectuatpână pe 31 octombrie 2010.
Primul copil cu vârsta de până la 12 ani primeşte o reducere de 100% din tarif, iar următorii copii cu vârsta de până la 12 ani primesc o reducere de 33% din tarif. Tarifele pentru o familie cu 3 membri încep astfel de la 437 EUR, toate taxele incluse, pentru o călătorie pe ruta Bucureşti - Atena - Bucureşti şi de la 376 EUR, toate taxele incluse, pentru o călătorie pe ruta Bucureşti - Salonic - Bucureşti. Membrii familiei trebuie să călătorească împreună pe ambele tronsoane.
Compania TAROM operează 10 curse săptămânale între Bucureşti şi Atena şi zboruri zilnice între Bucureşti şi Salonic.
Această ofertă dispune de un număr limitat de locuri şi este supusă unor termene şi condiţii speciale. Pentru mai multe detalii vă rugăm săvă adresaţi unei agenţii proprii TAROM sau unui agent acreditat TAROM.
Sursa: Tarom
Regiunea Beiras este una ce are contraste puternice combinand vechiul cu noul, muntii cu litoralul si padurile cu campiile. Din ...
Drumetii in muntii Maramuresului: Comuna Repedea - Piciorul Gruiului - Varful Pietriceaua (1.555 m) - Varful Runea - Varful Rugas - ...
Autoritatile israelite au blocat temporar accesul evreilor si a turistilor straini la unele dintre cele mai vizitate locuri sfinte in ...
Daca va este frica de zborul cu avionul, va puteti relaxa - tocmai a fost publicata lista cu cele mai ...
Lumea subacvatica este un univers unic, ce nu mai reprezinta de multa vreme o lume inaccesibila. Atunci cand apele sunt ...
Pamant al culorilor, a tablourilor pictate de anotimpuri. Natura verde, raspandita printre campiile multicolore si culmile deluroase, ascunsa printre grotele ...
Mii de oferte de vacanță publicate de agențiile de turism partenere:
Povestiri și poze din cele mai vizitate destinatii din lume:
Nu sunteți logat