Maribor inaugureaza desemnarea Capitalei Culturale Europene

Primaria Maribor, Slovenia

Primaria Maribor, Slovenia

In ultimele zile ale lunii decembrie, orasul finlandez Turku a predat titlul de `Capitala Culturala Europeana` oraselor Maribor si Guimarães, in cadrul unui eveniment solemn. Maribor va deschide ceremonia de desemnare a capitalei culturale europene pe 14 ianuarie in piata Leon Štukelj si va fi urmat o saptamana mai tarziu de orasul Guimarães.

Principalul eveniment ce va marca inceputul desemnarii Capitalei Culturale Europene va incepe la ora 8:00. Dupa sfarsitul ceremoniei de deschidere, la ora 9:00, Dan D va oferi un concert de neuitat in aer liber. Pe langa festivitatea de deschidere, weekendul 13 - 15 ianuarie va include o gama larga de evenimente interesante.

Chiar inainte de deschiderea oficiala, Carmina Slovenica, corul renumit pe plan mondial, gazduieste cel de-al treilea festival international al Noului Teatru de Muzica, Choregie 2012, intre 8 si 13 ianuarie. Pe 12 si 13 ianuarie corul va prezenta ultimul proiect al dirijoarei Karmina Šilec, iar pe 14 ianuarie tablourile `Placebo` sau `Is There One Who Would Not Weep`.

Totodata va fi lansat proiectul Ambasadelor Culturale, ca parte a weekend-ului de deschidere. Ambasadele culturale sunt un element inovativ in formula Capitalei Culturale Europene. In total, 22 de tari sunt implicate in proiect. Primele care se vor prezenta vor fi Finlanda si Estonia, de vreme ce orasul finlandez Turku si cel estonial Tallin au fost capitale culturale europene in anul 2011. Estonia va oferi orasului Maribor titlul de Capitala Culturala Europeana in timpul unui spectacol incendiar: `Sculpturi de foc`. Circul finlandez Sirkus Sudenkuoppa va demonstra de ce sloganul Capitalei Culturale Europene 2011 a fost `Turku in flacari`.

In galeriile conacului Vetrinjska vor fi prezentate trei expozitii: atristul vizual finlandez Markku Haanpää isi va prezenta lucrarile, o expozitie de desene comice apartinand unor artisti finlandezi si estonieni, intitulata `Call it a Day` si o expozitie de bijuterii apartinand designerilor finlandezi, estonieni si ungari. Se va deschide si Clubul Capitala Europeana a Culturii 2012. In ziua de duminica, la finalul evenimentelor, la Teatrul National Sloven va avea loc premiera operei `Mastile negre` de Marij Kogoj, coproductie operele din Maribor si Ljubljana, condusa de Janez Burger.

Evenimentele culturale vor revitaliza intreaga regiune a Sloveniei de est, de vreme ce Capitala Culturala Europeana se va desfasura in sase orase - in weekend-urile urmatoare deschiderii oficiale din Maribor, alte evenimente vor urma in orasele partenere: in Murska Sobota vor avea loc dansuri moderne, Novo mesto va rasuna de muzica, Ptuj va va oferi festivalul Kurentovanje, Velenje se va adresa vizitatorilor mai tineri, iar Slovenj Gradec va reinvia spiritul istoriei.

sursa: www.eturbonews.com
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.