Techirghiol

Infrastructura turistica a statiunii

1 voturi
Autor: Luzinschi_Stefania, 5 Mai 2010
O experiență de:
Vizualizări: 4974
Santoriul Balnear si de Recuperare Techirghiol Staţiunea Techirghiol beneficiază de existenţa uneia dintre cele mai moderne baze de tratament fizio-terapeutic din tara noastră, aflată în incinta Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol.
Aici se asigură tratamentul balneofizic al pacientilor/turiştilor internaţi în cele trei secţii ale sanatoriului, precum şi tratamente ambulatorii.
Fiind dispusă pe doua niveluri, în baza de tratament se pot trata până la 800 pacienţi şi se pot realiza peste 2500 proceduri zilnic, Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol oferind o paleta variată de tratamente (proceduri) terapeutice şi spa:
• 26 de căzi pentru realizarea băilor cu apă sărată, din lac, şi a băilor de nămol.
• cataplasme cu nămol.
• 6 căzi pentru băi de plante în care se pot realiza peste 80 de proceduri/zi.
• 2 căzi pentru băi de plante cu bule în care se pot realiza peste 25 proceduri/zi.
• 2 căzi pentru duş subacval, între care o modernă cadă "Laguna", care permit realizarea a peste 25 proceduri /zi.
• Un bazin treflă cu apă dulce, destinat hidrokinetoterapiei individuale. Acest bazin este extrem de util în recuperarea pacientilor cu deficit functional sever. Bazinul este dotat cu un compresor destinat procedurilor de hidromasaj si cu un elevator destinat persoanelor cu deficiente locomotorii.
• Instalaţii moderne, termostate pentru realizarea procedurilor termice contrastante.
• Instalaţie pentru duş masaj.
• Bazin cu apă sărată pentru hidrokinetoterapie colectivă
• În apa sărată încălzită la 33-34 grade se execută programe de gimnastică pentru mai mult de 300 bolnavi/zi, adaptate fiecărei categorii de patologie întâlnite, sub supravegherea unui profesor specializat.
• Se asigură şi lucrul individual în bazin pentru pacienţii la care se impune acest lucru.
• Tot în sectorul de hidrotermoterapie se pot realiza şi tratamente ginecologice prin utilizarea apei sărate din lac.
• aparate pentru electroterapie si electrodiagnostic complexe, computerizate cu două posturi de lucru: Endomed 982, BTL 06 alături de aparate Diadin, TUR 10, TUR RS 12, Nemectrodin şi un aparat vacuum BTL 12 cu două canale.
• Aparate ce realizează tratamente combinate de electroterapie de joasă şi medie frecvenţă cu ultrasunete: Sonoplus 591, Sonoplus 464.
• 6 băi galvanice digitale cu termostat şi instalaţie de climatizare în spaţiul aferent.
• aparate de ultrasunete(între care şi un aparat BTL 07, având transductoare de diferite mărimi şi frecvenţe de emisie).
• aparate de unde scurte, aparat magnetodiaflux şi un aparat magneto-terapeutic NTL 09 computerizat ce poate trata simultan 2 pacienţi, prin folosirea simultană a două posturi de lucru şi 60 de programe pentru cele mai variate categorii de patologie;
• lampă cu ultraviolete; lămpi Solux; instalaţie pentru băi de lumină parţiale şi un aparat de laser terapie din categoria "soft" laserelor, cu lumină infraroşie.
• Sectorul de electroterapie mai dispune de un sector de inhaloterapie în care se pot realiza tratamente individuale sau de grup cu diverse substante medicamentoase sau colective cu apă sărată.
• Sanatoriul dispune de 7 cabine de masaj în care se pot trata cu masaj clasic peste 140 de pacienti/zi, iar kinetoterapia se realizează într-o sală mare destinată activităţilor de grup şi 2 săli pentru kinetoterapie individuală.



Santoriul Balnear si de Recuperare Techirghiol

Santoriul Balnear si de Recuperare Techirghiol

Sanatoriul Balnear Techirghiol

Sanatoriul Balnear Techirghiol



 

Comentarii (0)

Ai fost în Techirghiol?

Povestește-ne despre experiența ta și arată-ne poze cu locurile pe care le-ai vizitat.
Înscrie-te în comunitatea Turistik.
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.