Am plecat după amiaza din Bucureşti spre Roma cu o cursa Tarom combinată cu AlItalia. Am aterizat pe Fiumicino, am luat un taxi şi ne-am dus la hotel. Aici aveam rezervate două nopţi de cazare. A doua zi am fost cu doamnele la shopping şi ne-am plimbat pe la Fontana di Trevi, prin Piaţa di Spania şi Piaţa San Pietro. Mi-aş fi dorit să merg la Galleria Borghese dar nu aveam rezervare, iar fără asta nu poate vizita. Am fost de multe ori la Roma, am văzut aproape tot ce are de arătat acest oraş, dar pe asta am rarat-o de fiecare dată.
De la Roma la Sorrento am mers cu trenul. Aici aveam rezervate 4 nopţi de cazare la un hotel fără pretenţii (3*, 135 €/camera dublă /noapte)
Au urmat două zile în care am vizitat Sorrento, Amalfi şi Positano, dar despre acestea intenţionez să scriu un alt review.
Insula Capri, cireaşa de pe tort, a fost lăsată la urmă.
Ne-am îmbarcat de dimineaţă nu foarte devreme pe un vaporaş ce pleca din Sorrento. Aglomeraţie mare, lume multă de n-şpe naţionalităţi, dintre care unii vorbitori ai unor limbi neidentificabile pentru mine.
Am citit undeva pe un site despre vacanţa unei doamne care şi-a facut nunta de argint aici pe aceasta insulă. În minte îmi fierbea şi mie acest gând... anul ăsta şi eu împlinesc 25 de ani de căsnicie şi poate repetam şi noi faza. Reţinusem toate detaliile, (Piazetta Umberto I, Biserica Sfânta Sofia, padre Vicenţio). Nici nu deschid bine gura să-i zic nevestei despre romantismul care-mi bântuie prin cap... şi să te ţi frate.
- Nunta de argint iţi trebuie ţie, păi tu crezi că mă mai poţi prosti pe mine, ca la 20 de ani, Eu abia am aşteptat să-mi iasă jurământul şi tu vrei să mă duci iar la altar. N-ai să vezi.
Încep eu, că-i doar un legământ simbolic, şi că jurământul de la prima nuntă este valabil până la moarte.
-S-o crezi tu, după 25 de ani, şi condamnaţii pentru crima sunt eliberaţi, da-păi eu că n-am omorât pe nimeni, şi unde mai pui că am avut şi bună purtare.
Mi-am băgat coada-ntre picioare, gândindu-mă că pe lumea asta toate greşelile se plătesc iar eu acuma trebuia să-mi plătesc greşelile tinereţii.
Din oraşul port Marina Grande am urcat cu funicularul spre Capri, principalul oraş al insulei. Am trecut pe lângă Basilica St. Sofia cu capul într-o parte, nu care cumva să ne vadă padre Vicentio şi să ne cheme la cununie.
Am intrat de curiozitate la un Hotel de 4 * şi la unul de 5 * din centru Capri să vedem la ce preţuri se învârt, după care am mers să vedem Gradinile Augustus şi panoramele ce dau spre celebrele stânci Faraglionii şi spre Via Krupp.
După ce am făcut o şedinţă foto prelungită ne-am aşezat la o terasă pentru a ne hidrata niţel. Ospătarul văzând o clientelă atât de aleasă ne-a întrebat dacă nu vrem să stăm pe terasa hotelului, aceasta având vederea spre mare. Cum să nu vrem, iar dacă tot ne-am anturat l-am întrebat şi despre preţurile camerelor. Ne-a spus că în luna aprilie şi sfârşitul lui septembrie preţul unei duble scade sub 200 € /noapte. L-am rugat să ne arate o camera pentru că noi la toamna vrem neapărat să venim, cum să ratezi un asemenea chilipir? Ne-a dus prin tot hotelul, care cei drept, face toţii banii. Ne-am hidratat cu un prosecco pentru care am plătit 65 € şi via.
Din Capri la Anacapri am mers cu un autobuz ce arată într-o stare jalnica, ziceai ca a fost adus direct din Kandahar. Ne-am plimbat pe străduţele labirint ale centrului istoric şi am vizitat biserica St Michele decorată cu un pavaj interior foarte frumos, din gresie majolică ce-i reprezintă pe Adam si Eva în paradisul terestru, într-un peisaj ireal cu unicorni si alte vieţuitoare idilizate.
Casa Rossa, Via Trieste, Piaţa Boffe şi bazilica S. Sofia le-am punctat din mers şi cam atât cu Insula Capri. Nu tu Grota Azura, nu tu Villa san Michele, nu tu muntele Solano nu tu scări feniciene, dar nu contează că oricum avem rezervare pentru luna septembrie la hotelul despre care am vorbit, şi poate până atunci o punem şi de o ''nuntă de argint''.
Seara ne-am întors la Sorrento unde am mers la un Club pentru a vedea un Tarantella Show.
La întoarcere spre Roma am oprit pentru o jumătate de zi la Napoli, oraşul munţilor de gunoaie care consider că merită şi el un review separat.