Lisabona

Am indragit Lisabona din prima clipa...asta era acum vreo 4 ani, intr-o noapte de vara, in care ne-am ratacit prin Bairro Alto, cartierul distractiei de noapte. Eram pentru prima in Portugalia, cu chef de a-i explora fiecare coltisor...in doar o saptamana! Evident ca n-am izbutit decat sa parcurgem cam 2500 km si vreo 7-8 orasele, plus cate ceva din capitala. Atunci mi-am promis sa revin, pentru a-i simti, pe indelete, gustul. Gustul unui oras cu parfum de fado.
Am parcat cat mai aproape de Praca do Comercio si m-am lasat in voia pasilor. Nu mai aveam nevoie de harta, cel putin aici. Daca privesti spre raul Tejo, iti apare silueta gratioasa a podului 25 Abril, pod ce face legatura cu celalalt mal si implicit cu zonele din sudul orasului. De aici, la numai 20 km distanta se afla faimoasa Costa de Capparica, o statiune cu plaje imense, cu nispi fin, ce se intind pe mai multi kilometri. La capatul lor asteapta un trenulet care te poate purta spre alte 18-20 de plaje, dotate cu facilitati de mancare/dus/bautura.
Dar sa revenim la Praca do Comercio, cea care margineste la sud cartierul Baixa, o zona a bancilor, a magazinelor de lux si a centrelor de afaceri. Pe locul unde a fost odata palatul regal (pana la distrugerea sa) sau unde erau executiile in vremea inchizitiei, sta azi o statuie ecvestra in spatele careia se deschide Arcul de triumf. Pasind pe sub el, intram pe Rua Augusta, o strada eminamente turistica, plina de magazine de firma, cafetarii si souveniruri. Dar totodata incepi sa respiri aerul unui oras cu parfum de vin vechi, cu pavaj ornamentat, cu piatra cubica slefuita de pasii trecatorilor. Atat strada cat si trotuarele au cate un model facut din piatra cubica. Daca ridici ochii vezi case din secolele trecute (unele in paragina) placate cu azulejos, adica placi de faianta colorate care dau impresia unei fatade pictate. Carcotasii vor spune ca fatadele nu sunt renovate, ca orasul are un aer prafuit. Eu as spune doar ca orasul respira istoria sa, ca este un oras functional dar care nu si-a pierdut identitatea si nu s-a lasat ingenunchiat de sticla si beton, in chiar inima sa. Si chiar daca multe cladiri necesita reparatii, ele stau impunatoare si mandre, cu aerul lor de batrane doamne care au vazut multe si ne privesc parca invitandu-ne sa le descoperim povestea. Intreaga imagine a orasului este astfel prietenoasa, oamenii sunt draguti si saritori, iar casele, desi obosite, stralucesc in bataia soarelui cu modelele lor de azulejos. In sine, spectacolul acesta este uimitor, exista pereti intregi decorati asa in cele mai diverse colturi ale orasului, sau doar cladiri care parca sunt imbracate in haine de gala. Minute in sir am impresia ca m-am intors in timp, in urma cu o suta-doua de ani. Tramvaiele de tip vechi si casele cu modelele lor pictate, pavajul si vitrinele, toate parca sunt decorul unui film a carui actiune se petrece pe vremea bunicii. Brusc si strident, claxonul unei masini ma readuce in zilele noastre.
Din Rua Augusta as putea sa ies prin stanga, sa ma indrept prin Rua do Arsenal pana la Primarie si apoi sa colind prin Chiado. Un cartier mai elegant cu piatete si magazine stralucitoare, si evident , cu strazile pavate frumos, cu model de piatra cubica. Trec pe langa Teatrul national si ajung in Largo do Chiado (Piateta Chiado). Un tramvai ca la 1900, rosu si cu un singur vagon, suna zgomotos si-mi trece prin fata. Ridic ochii si descopar Piata Luis Camoes (poetul national inmormantat la Manastirea Jeronimos), cu o statuie impunatoare. Ce sa fac? Sa strabat piata si sa intru in Bairro Alto? Mai bine las expeditia asta pentru la noapte, cand cartierul prinde viata, cand se deschid zecile de baruri, se umplu stradutele inguste cu tineri zgomotosi , cu paharele in mana, si, deh! civilizatia (!?) ti se ofera la orice colt de strada hasis sau marijuana.
Urc in continuare prin Chiado (urc, ca Lisabona este un oras situate pe mai multe coline) spre Piata do Carmo, piateta numita astfel de la biserica ce se afla aici. Spectaculoasa ca imagine astazi, biserica a suferit in urma cutremurului de la 1755 prabusirea boltilor, si tocmai asta ii da astazi un aspect inedit, gratios. In interior se afla un muzeu arheologic cu cateva artefacte, dar frumusetea bisericii ramane in arcele cupolelor ce se decupeaza pe bolta cerului. Piateta din fata ei este incantatoare, un loc umbros cu o fantana si mai multe terase, unde ma opresc sa beau o bere.
La doi pasi se afla Elevador Santa Justa, cel mai spectaculos lift al orasului. In mod obisnuit, ar fi trebuit sa urc cu liftul dintr-o strada de langa Rua Augusta, de jos din Baixa. Eu ma aflu déjà in partea superioara a liftului, deasupra acoperisurilor si privesc de la egal la egal castelul Sf. George care se afla exact pe colina simetric opusa fata de Baixa. Incerc sa intru la Elevador, pentru ca la un nivel deasupra celui la care opreste liftul, se afla o terasa extrem de mica dar care-mi ofera o priveliste de vis supra orasului. De aici vad cartierul de la picioarele mele cu strazi paralele si perpendiculare, pot sa-mi arunc ochii mai la dreapta chiar pana in Praca do Comercio, undeva in zare se zareste Catedrala, in Alfama (cel mai vechi cartier din Lisabona) si mai in stanga ei, dealul si castelul. Un pic mai la stanga, si jos, in continuarea lui Baixa , statuia lui Dom Pedro, calare ca toti regii, guverneaza piata Rossio, care de altfel ii poarta si numele. Astazi in aceasta piata este un teatru, dar cu sute de ani in urma aici isi gaseau sfarsitul cei condamnati de inchizitie la arderea pe rug. Nu cobor cu liftul si ma pierd pe stradutele ce se desfac din Largo do Carmo spre Rossio. Odata ajuns in piata, imi ia ochii o cladire bogat ornata: este chiar statia de metrou Rossio. Trec prin ea si incep sa explorez alte strazi, cand deodata mi se astern la picioare zeci de trepte. Urc cu rabdare si cand nu mai am suflare ma opresc la restaurantul Panoramic, unde reclama spune ca se canta fado live. Intorc capul si-mi dau brusc seama de semnificatia numelui: o panorama superba cu castelul, dar si piata si alte cladiri imbracate in flori de bougan-vilea mi se deschide in fata ochilor. Neaparat trebuie sa stau aici ca sa privesc. Dar nu cu burta goala! Comand o mancare traditionala si ospatarul imi recomanda bacalhau (se citeste bacaliau): file de ton cu ceapa fiarta si cartofi natur, si un sos...a carui reteta nu mi-o dezvaluie. Gustoasa combinatia, dar si mai gustos este vinul! Provenite in special din zona raului Douro (in nord, la varsarea raului in ocean se gaseste orasul Porto), vinurile portugheze sunt speciale datorita solului dar si climei. Ca paranteza, exista un vin numit Vinho verde, care este de fapt un vin alb extreme de slab cu arome florale, potrivit pentru a fi baut in zilele calduroase de vara, si in general de catre doamne.
Dupa masa, pornesc sa explorez Alfama, cel mai vechi cartier al orasului. Stradute mici si intortocheate, pe alocuri zeci de trepte, case albe cu acoperisuri portocalii, flori si mici fantani ici-colo, Alfama este exact opusul agitatiei din Baixa sau Chiado. O liniste de sat de munte domneste peste tot si nu se aud decat vocile oamenilor din casele lor. Vechi cartier de marinari si comercianti, Alfama a fost mereu locul celor care muncesc dar sunt saraci. Poate ca si de-asta muzica de fado ( in traducere literala inseamna destin sau soarta) s-a nascut aici. Orice harta este de prisos caci tot ma voi rataci, asa ca mai bine ma las purtat de pasi si, dupa nasul meu de turist, incerc sa ies din labirintul stradutelor. Cu putin noroc si mult efort la urcat trepte, ajung in Largo das Portas do Sol, o piateta din care se deschid alte privelisti spre Tejo si Pantheonul national. Ce ma uimeste si-mi place teribil sunt acoperisurile caselor din Alfama, toate portocalii. Trag aer in piept (as merge si la Santo Estevao , o biserica ale carei turle decupate pe albastrul cerului, par la o intindere de mana distantza), dar cobor pe Rua do Limoeiro spre Catedrala (Se). Simpla si austera , dar solida si cu un interior intunecos, depune marturie pentru ultima mie de ani din istoria orasului. Cea mai interesanta este, dupa mine, curtea interioara (cloister in engleza, dar nu stiu traducerea). Aici s-au facut sapaturi si sunt expuse zone arheologice din cele mai vechi timpuri pana aproape de prezent. Vedem urme ale stapanirii romane, urme de locuinte arabe, ramasite de constructii vizigote, s.a. De jur imprejur bolti impunatoare si arce gratioase marginesc aceasta curte umbroasa unde poti face cu usurinta o incursiune in istorie.
Iesind din catedrala, cobor putin pana la biserica Santa Luzia, de unde mi se desfasoara in fata o miradouro ââ"šÂ¬"Å“ cum spun ei, adica un loc cu priveliste incantatoare. Miradouro de Santa Luzia este un loc extrem de romantic, unde desenele cu azulejos, privelistea raului Tejo, mandria bisericilor ce strajuiesc semet orasul, toate, fac un tablou din care cu greu te poti desprinde. Un mic parc cu banci, la umbra bisericii este exact locul unde ma odihnesc ca sa savurez ceea ce vad.
Ar mai trebui sa urc pana la castelul Sao Jorge, ca sa vad orasul de sus, la propriu dar si la figurat, adica de la inaltimea celor aproape 1000 de ani care ne despart de constructia sa. Numai ca s-a facut noapte si, inainte sa merg acasa, ma voi duce in Alfama, la o taverna sa ascult live fado. Un pont: cand va asezati la masa si ospatarul va aduce ceva aperitive, intrebati cat costa sau daca sunt din partea casei. La taverna din Largo do Sao Rafael, unde de altfel am ascultat un program foarte frumos, cu doi chitaristi si trei interpreti de fado , am primit 2 platouri mari de chorizo (un fel de carnat prajit taiat felii), jamon si ceva branza locala si m-a costat cam 15 euro!! Plus mancarea pe care am comandat-o! Trecand peste asta, seara a fost foarte frumoasa, se canta live si fara nici un microfon sau amplificare iar atmosfera este foarte placuta. Spre miezul noptii programul live se termina, asa ca, ma indrept spre casa.
Cateva date tehnice: Am locuit in Estoril, o statiune foarte frumoasa si linistita, la 20km de Lisabona, care mi-a oferit ocazia plimbarilor pe Coasta Estoril, o zona foarte frumoasa. Exista trenuri zilnice care circula pana la 1.30 noaptea din si spre Estoril , la interval de 20-30 min, prêt 3.50 euro/calatorie (parca).
Review-ul este o incercare de a creiona un traseu prin centrul Lisabonei, fara pretentia de a fi posibil de parcurs intr-o singura zi. Mai exista si alte puncte de interes ale orasului pe care le-am vizitat, cum ar fi Torre Belem, Manastirea Jeronimos, Muzeul azulejos, despre care voi scrie impresii separate. Din pacate nu am ajuns la Muzeul Gulbenkian, Parcul Nacoes...si multe alte locuri frumoase.

73 imagini in total la aceasta impresie