În prima zi a sejurului nostru la Lisabona nu am vizitat nici unul din obiectivele importante ale oraşului, am ieşit doar prin centru să ne plimbam prin pieţele lui, căutând să ne acomodam cu atmosfera. Am avut însă surpriza de a intra într-o atmosfera deloc calmă, cum ne aşteptam, ci am dat peste una foarte incendiară.
O mulţime de tineri protestatari, m-au adoptat cu nebunia mea cu tot şi m-au purtat pe aripile protestului lor pentru o viaţă mai buna, pentru job-uri mai bine plătite, pentru taxe mai mici şi pentru multe alte nemulţumiri ale generatie lor. Din păcate pentru unii, protestul a degenerat în înecarea necazului în bere şi marijuana pe care o găseai fără nici o dificultate la orice colţ de stradă.
Portugalia deşi este o ţară a Uniunii Europene, nu este o ţară care să se poată lauda că a reuşit să asigure cetăţenilor săi, un nivel de trai la nivelul celorlalte surate bogate. Este adevărat că are o infrastructură impecabilă realizată aproape integral din fonduri structurale, dar PIB-ul ţării este în continuare sub medie şi gradul de insatisfacţie a cetăţenilor este destul de ridicat.
În ziua următoare am început marea alergătură portugheză, din extremitatea vestică a oraşului şi anume, de la Turnul Belem. Acesta a fost construit în stil manuelin în anul 1515 ca o fortăreaţă cu rol de apărare a portului Lisabona.
Stilul manuelin sau Renaşterea Iberică se caracterizează prin influenţa marilor descoperiri de peste mări şi ţări, în arta vremii. Arhitectul Arruda cel căruia i se atribuie construcţia acestui turn a adus din Maroc, unde a participat la ridicarea unor fortificaţii portugheze, unele elemente maure ce se regăsesc aici. Printre alte elemente arhitecturale şi decorative se numără logia veneţiană turnurile de observare, scuturile ornamentale, rinocerii exotici, figurile istorice sculptate în piatra, etc.
Pe platforma ce dă spre râu se găseşte o statuie a Fecioarei Maria protectoarea marinarilor pe timpul călătoriilor lor.
De aici am mers la Monumentul Descoperitorilor unde şi noi am descoperit un conaţional de-al nostru îmbrăcat în costum de epocă şi care se poza cu turiştii pentru niscai euroi. Mai bine decât sa stea cu mâna întinsă sau prin buzunarele altora prin tramvaie sau metrouri.
Si dacă veni vorba trebuie sa vă spun ca aici in Lisabona am avut o întâmplare de care nu am avut parte nici in cele mai sărace ţari prin care am umblat (India, Cuba, Brazilia, Egipt, Tunisia, Maroc). În celebrul tramvai 28 am surprins un individ cu unghiile înfipte în borseta mea. Nu apucase să sustragă nimic. M-am umflat ca un taur la coridă şi l-am împroşcat cu sudalme în toate limbile popoarelor. Stătea ca mielul la tăiere, nu a comentat nimic şi nici nu a ripostat sub nici o formă. La prima staţie a coborât... eu după el. Nu ştiam ce sa fac, să-i dau sau să-l las în mă-sa. Se prefăcea că ar fi un turist dezorientat, s-a uitat intr-o hartă pe care o ţinea cu capul în jos şi dus a fost.
Închid paranteza şi revin la Monumentul Descoperitorilor construit în 1960 pentru comemorarea a 500 de ani de la moartea prinţului Henric Navigatorul. Monumentul are forma unei corăbii cu pânzele întinse, pe puntea căruia se afla mai multe personaje istorice avându-l in frunte pe prinţul Henric cel căruia îi este dedicat monumentul.
Printre personaje pot fi recunoscuţi Regele Manuel I, navigatorii Vasco da Gama si Magelan, poetul naţional Camoes (autorul Luisiadelor, opera dedicata exploratorilor portughezi). Coloana este încheiată de mama prinţului fiind şi singura reprezentare feminină de pe monument (se vede treaba că misoginismul a existat peste tot şi dintotdeauna).
Un mozaic imens ce reprezintă harta lumii cu traseele şi descoperirile navigatorilor portughezi decorează pavajul din faţa monumentului.