Sighetul Marmatiei

A fost gândit şi iniţiat încă din 1992 de către preşedinta de la acea dată a Alianţei Civice, Ana Blandiana, şi realizat în următorul deceniu împreună cu Romulus Rusan şi o prestigioasă echipă de istorici, arhitecţi, constructori şi designeri.
În ianuarie 1993, Ana Blandiana a predat proiectul Memorialului la Consiliul Europei. După ce două delegaţii de experţi au vizitat Sighetul, Consiliul Europei a întocmit, în 1995, un studiu-raport şi a luat Memorialul sub egida sa. În 1998 Consiliul Europei aşază Memorialul de la Sighet printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia.
Situat departe de Bucureşti, în extremitatea nordică a României, dar în centrul Europei de Est, Memorialul are ca scop reconstituirea şi păstrarea memoriei unor popoare, în particular a celui român, cărora timp de jumătate de secol li s-a indus în conştiinţă o istorie falsă.

Incep povestirea prin a va spune ca in Sighet am un fost coleg de scoala care intre 2 sucuri mi-a atras atentia la modul cel mai serios ca daca ratez Memorialul durerii inseamna ca nu am fost la Sighet si ca nu am vazut nimic. Deci da este unul dintre puntele principale de vizitat.
Luand aminte la ce m-a indrumat, am luat drumul catre memorial cu gandul ca ce poate fi asa interesant la o fosta inchisoare comunista. De la gandul meu si pana la realitate ... e departe. De cum ii calci pargul simti o atmosfera apasatoare, care te face sa te gandesti la diferite lucruri. Primul ar fi ce cauti sa vizitezi o inchisoare, al 2-lea ar fi ca ce poti sa vezi interesant intre 4 pereti ai celulelor ( pe principiul ... singur intre patru pereti.. bine ca noi eram 2 intre 4 pereti).
Si de cum am intrat ghici ce .... o doamna la intrare cam dura dansa de felul sau , deja ma si gandeam daca nu cumva imi face vreo gluma sa ma inchida in vreo celula pe acolo dar se pare ca am scapat. Si cum incepi turul pana sa intrii in inchisoarea propriu-zisa ai un fel de salon de asteptare unde in niste boxe ti se explica cum a fost infiintat Memorialul si alte aspecte de aceste gen. Trecand si de acest ''hop'' unde ti se zbarleste pielea intrii si poti incepe sa vizitezi inchisoarea.
Prea multe nu ar fi de spus. Ce ai putea spune despre niste camere de cativa metrii patrati fara toalete, fara apa curenta si de cele mai multe ori poate doar cu un "˜'ochi de fereastra'' pe care sa intre lumina naturala.
Dar toate ca toate cel mai mult m-au marcat camerele de grea detentie, le-as numi eu, acestea fiind niste celule absolut in bezna toatala, fara pic de gemulet, fara pat, fara absolut nimic, cu un pilon infipt in mijlocul camerei de care probabil erau incatusati cei care primeau aceasta pedeapsa ( tortura).
Prea multe nu as mai avea de spus .. voi lasa pozele sa vorbeasca aici ghidandu-ma dupa princpiul 1000 de cuvinte nu fac cat o poza. tocmai de aceea voi incarca aceste multe poze pentru ca fiecare are povestea ei.

151 imagini in total la aceasta impresie