Paris

Nimic din tot ce am vazut la Versailles nu ar fi existat, daca Ludovic al. XIV-lea, nu ar fi cerut ca pavilionul de vanatoare pe care il cumparase de la baronul de Versailles, sa fie transformat in resedinta permanenta. Doua zeci de ani le-au trebuit, arhitectilor, constructorilor, peisagistilor, pictorilor si artistilor, sa infaptuiasca aceasta minune, demna de pretentiile curtii regale. Si au reusit; la acea vreme era cel mai mare, mai fastuos si mai ostentativ prin lux, palat din intrega Europa.

Dar regele nu s-a oprit aici; a vandut terenuri pe sume infime impunand doar doua conditii; cei care cumpara teren, sa isi construiasca case respectand planul de sistematizare al localitatii si aceste case sa nu fie prea inalte, pentru a nu stanjenii " perspectiva palatului". Si asa, in cativa ani, o comuna neinsemnata a ajuns sa fie centru de interes al Frantei si locul unde toti nobilii Europei, isi doreau sa fie invitati sau macar primiti daca isi anuntau vizita.

Cred ca nu mi-ar fi ajuns o saptamana intreaga sa admir totul; de la imensitatea gradinilor cu pavilioanele ei, si pana la palat cu toate cele 200 de sali, camere, holuri, capela si terase.

Incepand cu gradinile si terminand cu bucataria castelului, nimic nu a fost lasat la voia intamplarii. Totul a fost facut dupa lungi studii si discutii. Nu a fost treaba usoara pentru peisagisti, sa aduca la rang de arta 800 ha. de teren. Si pentru ca simetria armonizeaza orice lucru, si gradinile pleaca de la un element central, in jurul caruia celelalte elemente isi gasesc aproape firesc locul. Un bazin cu apa in forma de cruce este elementul central - Grand Canal... Pe langa acesta, si-au gasit locuri 60 de fantani arteziene si peste 600 de jocuri de apa.

Emblema regelui era Soarele, asa ca astrul zilei, isi regaseste imaginea in multe feluri si simboluri din mitologie. De exemplu, din mijlocul Bazinului lui Apolo, insusi zeul in trasura lui, iese din apa sa lumineze cerul. Fantana centrala o are ca personaj principal pe zeita Leto, mama Dianei si a lui Apolo.

Am ajuns la palat intr-o dimineata ploiasa si rece de vara, care promitea sa imi strice ziua. La rand la bilete nu am stat, caci ghidul a cumparat bilete de nu stiu unde, mult mai repede decat daca ar fi stat la casele obisnuite; dar de marele rand de la intrare nu am scapat (cam 50 min.). Stand la rand sa intram, nu am putut sa nu remarc cateva arce de cerc. metalice (ruginite) care sunt montate in fata intrarii in palat... probabil o noua de exprimare artistica. Apoi in plimbarea prin gradini, am reintalnit " arta ". Mi-am mai pus intrebarea si o repet; doar atat pot crea artistii contemporani francezi? Si daca da, de ce nu isi creaza un spati propriu, cu acest gen de lucrari? Inca o " nuca in perete"... in Paris.

Dupa ce am trecut de cele doua filtre de control am pasit in palat. Bucurie mare; am scapat de ploaie si in plus fotografiatul era permis.

Am vizitat Sala Oglinzilor, Marile apartamente ale Regelui si Reginei, Camera de dormit a Regelui si Apartamentele lui Dauphin (printul mostenitor). Totul este magnific; nici un cmp, de perete sau de tavan nu este liber. Unde nu sunt tablouri imense... sunt stucaturi; unde nu sunt draperii grele de catifea... sunt statui aurite; unde nu sunt fresce... sunt oglinzi; unde nu este marmura... este cristal; si unde pare a nu fi nimic... este tapet din matase.

Nu puteam sa pasesc pe marmura perfect slefuita, sau pe parchetul din zeci de esente de lemn, fara sa nu ma intreb ce insemna fericirea pentru cei ce au locuit aici? Ambitiile, placerea nemasurata pentru fast, dorinta de a fi unic in mijlocul unei lumi intregi, pofta imensa pentru lux, pentru aur si diamante, pentru tot ce e unic si de nepretuit, au fost motoarele pe care Lucovic le-a tinut mereu la turatie maxima, si datorita lor, cu riscul golirii visteriei statului, a realizat toate aceste splendori. Ce-i drept splendori pentru el si pentu curtenii sai in numar de peste 600, slujiti zilnic de peste 35000 de servitori... nu si pentru poporul pe care l-a condus despotic.

Minunata si demna de amitit mi se pare La Galerie des Glaces - Sala Oglinzilor; pentru ca intre cele 27 de ferestre incadrate in splendide arcade si cele 27 de oglinzi imense ce realizeaza simetria, a fost semnat tratatul de pace care a pus punct primului Razboi Mondial. Si Tratatul prin care America isi castigase independenta a fost semnat tot la Versaille. Deci se mai petreceau si lucruri importante, nu se dadeau doar baluri si receptii in acest palat, nu se teseau doar intrigi si Ludovicii mai faceau si altceva decat sa isi caute iubite. In aceasta galerie imensa, sunt zeci de statui si multe tablouri. Ansamblul are menirea sa te fascineze; nu stii la ce sa te uiti mai intai, ce sa admiri si incotro sa intorci capul, pentru a nu rata nimic. Si tot ce vezi este dublat de oglinzi... minunat.

Dupa ce am obosit sa colind castelul, am iesit sa fac o plimbare prin vestitele gradini.

Exista trei moduri in care poti face o plimbare prin aceste imense gradini; cu un trenulet, cu niste masinute electice, sau pe jos. Eu am ales plimbarea cu trenuletul. Biletul a costat 8 Euro, si plimbarea mea a durat o jumatate de ora. Pe traseu s-au facut mai multe opriri (statii) unde unii coborau si altii urcau. Din cauza ploii reci si a vantului, am ramas in trenulet si m-am multumit sa admir gradinile in mers.

Am vrut sa vad " sala de bal" in aer liber, dar vremea nu mi-a permis. Cand sa vezi peste 400 de statui? Cand sa admiri km. de gard viu care formeaza labirintul? Cand sa te bucuri de milioane de flori, atent alese incat in orice moment al anului, ceva sa fie verde si colorat? Cand sa faci o plimbare cu barca pe Grand Canal? Timpul a fost prea scurt; dar un lucru a reusit sa faca; sa starneasca in mine dorinta de a reveni.

38 imagini in total la aceasta impresie