Siena

Palio si obiceiuri medievale in Siena de azi

5 voturi
Autor: Diaura, 11 Octombrie 2010
O experiență de:
Vizualizări: 3223
Siena Siena este un oras superb inconjurat de delaluri verzi cultivate cu maslini si vita de vie. Se spune despre el ca este cel mai bine conservat oras medieval din Italia . In evul mediu, in sec.XIII-XV Siena era rivala de temut a Florentei atat din punct de vedere economic cat si militar. Dupa multe razboaie duse intre cele doua orase , pe care le castiga cand unul cand altul, Siena a cedat. La sfarsitul sec.XIII orasul era imprajmuit cu ziduri inalte de aparare, mare parte din ele existand si astazi.
Primele lucruri pe care le-am aflat despre oras au fost cele legate de organizarea sa administrativa. Din acest punct de vedere, orasul a fost impartit la inceput in " terzi" ( treimi ) iar cel ce se numeste , "Citta di Terzo" a fost primul. Apoi aceste treimi s-au divizat pana au ajuns sa fie 17 contrade ( cartiere ) fiecare cu spatiul sau bine definit , cu steag si blazon propriu si de cele mai multe ori reprezentand o breasla. Fiecare contrada in sine, este ca un mic stat, condus de un seggio , in frunte cu priore si detine o biserica de unde se tine legatura cu comunitatea. Acolo se pastreaza lucrurile de pret comune; steaguri, costume de sarbatoare, trofee, documente vechi si tot ce se mai crede de cuviinta .
In fiecare cartier sute de ani , aproapte toti locuitorii practicau aceeasi meserie, facand apoi negot cu marfa lor in restul cetatii. Un singur lucru ii unea pe locuitorii ; lupta comuna cu dusmanii veniti din afara. Atunci toate contradele uitau de mandrie si de rivalitati si isi uneau fortele pentru apararea cetatii.
Aceste contrade exista si astazi ; ghida noastra locala, chiar a facut in asa fel sa trecem prin cartierul sau , mandra nevoie mare de originile sale. Cateva din cele 17 contrade sunt ;
- Acvila ; pe blazon este reprezintat un vultur cu doua capete incoronate - reprezinta breasla notarilor si a avocatilor
- Bruco ( omida ) - pe blazon este o omida pe o crenguta - si sunt cei mai iscusiti lucratori in matase
- Civetta - ( bufnita ) - cartierul cizmarilor
- Drago ( dragonii ) - cartierul bancherilor
- Unicornii - aurarii
- Lupii - brutarii
- Oca( gastele) - vopsitorii
- Onda ( delfinii ) - tamplarii
Si tot asa pana la 17.
Unitatea acestor contrade este mentinuta si prin botezul dublu. Dupa ce sunt botezati la biserica, copii mai sunt botezati simbolic in fantana fiecarui cartier , in alpauzele tuturor vecinilor. Actele de caritate si ceea ce la noi s-a numi claca, sunt alte activitati ce contribuie la strangerea legaturilor intre membrii fiecarei contrade. Si nu sunt doar vorbe in vant; cu aceste ocazii se leaga sau se mentin prietenii, se intalnesc familiile , se Siena ajuta si se bucura impreuna de tot felul de evenimente ( nasteri, terminarea unei scoli, deschiderea unei afaceri, intoarcerea din calatorii , etc ).
Obiceiurile, meseriile si mai ales mandria sunt lucruri de pret pentru locuitorii Sienei. Aceasta mandrie este buna cand este vorba despre evolutie si bunastare, dar este ucigatoare cand este vorba despre cursa de cai si despre casatorii.
Sunt rare situatiile cand familiile tinerilor din cartiere diferite sunt de acord ca acestia sa se casatoreasca intre ei. Cu mare greutate sunt induplecati parintii sa accepte, si asta dupa lungi si grele teste a dragostei ce ii leaga pe tineri si dupa alte lungi negocieri legate de starea materiala a fiecareia. Daca totusi dau semne ca ar accepta , acest lucru se face dupa lungi discutii ce au in primul rand rolul de " a amana boala ....pan` s-o coace poama " ... si poate tinerilor le trece cheful. Buni negociatori parintii ambilor tineri incearca sa obtina de la ceilati cat mai mult in schimbul acceptului lor. Dar de cele mai multe ori, daca tinerii se casatoresc fara voia familiilor, pierd mostenirea si isi incep viata de la lingura cum se spune pe la noi, fiind renegati de ambele cartiere de unde provin. De obicei este mai bine pentru ei sa paraseasca orasul, caci acolo nimeni nu ii mai accepta. Ghida ne povestea ca pana in secolul trecut, povesti de genul Romeo si Julieta , erau fregvente si firesti in oras. Mai curand sunt acceptati tinerii ( si nu numai ) din alte orase, chiar si din alte tari, decat din cartierul rival. Din acest punct de vedere, mentalitatea este ca acum 400 de ani. Sunt legi nescrise , dar sfinte pentru ei. Se nasc cu ele si le alimenteaza o viata intrega. ( si suntem totusi in sec.XXI in Italia - incredibil ).
Apoi am mai aflat de inca o ciudatnie ( pentru noi ), care lor li se pare cel mai firesc lucru. In toate catedralele slujbele incep cu rugaciuni inaltate pentru sanatatea si norocul cailor. Apoi dupa ce s-a citit tot ce se poate si s-a tamaiat bine ... se trece si la slujbele pentru oameni. Si lucrul asta se face nu o data pe an cu o ocazie deosebita ...ci in orice duminica sau cu orice alta ocazie. Totusi sunt doua luni in an cand acest lucru este si mai puternic. In perioada celebrei Palio. Motivul ? Intr-o cursa de cai, calul este cel care trece primul linia de sosire si mai apoi calaretul ( la asta nu v-ati fi gandit ).
Una din marile mandrii ale localnicilor este celebra cursa de cai Siena ce se desfasoara in Piazza del Campo; " Il Palio di Siena " sau altfel spus "Festivalul capetelor rupte". Se desfasoara de doua ori pe an; pe 2 Iunie si pe 16 August. Atunci piata este acoperita cu un strat de pamant, de jur imprejur se monteaza parapeti si pe margini protectii pentru caii si jockeyi care cad in timpul cursei. Admiratorii si sustinatorii stau in centrul pietei ca intr-un tarc , iar cursa se desfasoara pe margine . Tot anul , undeva in afara orasului, la ferme, caii si calaretii se antreneaza pentru acesta cursa seculara. ( prima s-a desfasurat in 1650 ) . Desi in oras sunt 17 contrade, la cursa participa doar zece ; trei ce si-au castigat dreptul pentru ca au fost primele clasate in editia anterioara si inca sapte prin tragere la sorti. Se alearga trei tururi de piata si totul dureaza mai putin de trei minute. Dar sunt atat de multi impatimiti ai acestei curse , incat pariurile ajung la sume fantastice. Inchirierea unui loc la o fereastra cu vedere la piata pentru aceasta cursa , ajunge la cateva sute de Euro. Si lucrul acesta se face cu mult timp inainte.
Cu trei zile inaintea fiecarei curse, fiecare contrada organizeaza spectacole si intinde mese cu bunatati.
In ziua festivalului, la prima ora cai si calareti , participa la slujbe religioase speciale si sunt condusi pana in Piazza del Campo , de alaiul de spectatori in frunte cu preotii.
Inainte de inceperea cursei, are loc un spectacol cu steaguri medievale ; "gioco delle bandiere". Artisti arunca stegurile in sus, dupa o corgrafie deosebita si desigur le prind inainte de a cadea pe pamant. Se canta la tobite si la flaut si barbatii sunt teribl de nostimi in pantalonasii lor bufanti cu ciorapi colorati .Fiecare contrada este reprezentata de un grup de tineri numiti Comparsa, imbracati in costume medievale, unele vechi de cateva sute de ani, sau mai noi realizate identic dupa modelul celui care s-a deteriorat.
In aplauzele celor aproximativ 60.000 de persoane ce asista la specatcol urmeaza cursa de cai. La " Mossa" - locul de start al cursei - se intind doua sfori intre care se alineaza caii si calaretii. Cursa incepe printr-o bubuitura de tun si se termina cu trei bubuituri . Incurajati frenetic din centrul pietei si de la fereste , calaretii se straduiesc in primul rand sa ajunga primii cu orice risc. Si riscul este foarte mare ; caci piata nu este plana ci in forma de evantai cu partea superioara inaltata fata de centru. In plus piata este pavata cu piatra peste care doar in ziua cursei se pune un strat de pamant. Nu degeaba se mai numeste " Festivalul capetelor rupte " si desigur si a picioarelor. Castigator este calul ce reprezinta o contrada chiar daca pe drum s-a pierdut calaretul . Va intrebati poate ce rol mai are calaretul. Are doua roluri ; unul sa isi imbarbateze calul cu batul din dotare si sa faca orice ii sta in putinta sa doboare alti cai sau calareti. ( este permis orice ). Sa nu uit ; se calareste fara sa.
In acesta cursa, rivalitatea intre contrade atinge culmi nebanuite si neintelese pentru restul lumii. Nici un meci de fotbal nu se poate compara cu ce se intampla acolo, cu atmosfera , cu bucuria castigatorilor si cu umilinta invinsilor. De trei ori a fost intrebata ghida noastra, daca anul acesta au castigat si de trei ori a schimbat vorba si i-au sticlit ochii in lacrimi . Toate aceste lucruri ni le-a povestit ghida locala , in timp ce noi mancam cate o inghetata delicioasa la o terasa din Piazza del Campo unde spuneam ca se desfasoara Palio. Apoi la un tv. mare al terasei , atat pentru noi cat si pentru alti turisti aflati in apropiere a rulat cursa care s-a desfasurat in luna August.

Siena

Siena

Siena

Siena

Siena

Siena

Siena

Siena

Siena

Siena

Siena

Siena

Siena

Siena



 

Comentarii (1)

 
12 Octombrie 2010

@Diaura foarte bine documentat materialul despre Siena; eu am facut un scurt circuit in septembrie in Italia si imi pare tare rau ca n-am putut include Siena si Assisi...despre Siena am auzit doar lucruri frumoase atat aici pe forumul turistik cat si de la alti prieteni...va felicit !

Ai fost în Siena?

Povestește-ne despre experiența ta și arată-ne poze cu locurile pe care le-ai vizitat.
Înscrie-te în comunitatea Turistik.
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.