Bibury şi peisajul englezesc
Mi-am propus, încă de cum am ajuns acasă din circuitul din Marea Britanie să scriu o impresie despre peisajul englezesc. Am tot amânat, până când de curând citind cartea Rămăşiţele zilei a lui Kazuo Ishiguro am dat peste câteva pagini absolut remarcabile în care se face un elogiu peisajului rural englezesc. şi dacă vă spun că nimeni altul decât scorţosul majordom Stevens din romanul mai sus amintit, a rămas extaziat în fata unui peisaj câmpenesc din apropierea oraşului Salisbury veţi aprecia pozitiv, sper eu,intenţia mea. Am străbatut Marea Britanie în lung şi-n lat, timp de două săptamâni, iar relieful ei nu este nici spectaculos nici grandios sau dramatic, determinat de existenta unor cascade impresionante sau vârfuri muntoase semeţe. şi totuşi dealurile şi văile domoale ce se deschideau privirii noastre cu geometria lor neregulată imi inspiră un sentiment de calm şi sobrietate. M-a impresionat nespus auriul lanurilor nesecerate, verdele paşunilor, turmele de oi sau cirezile de vite ce se zăreau până în departare, şi nu în ultimul rând delimitarea proprietătilor cu acele garduri vii cu forme neregulate, care parcă au menirea de-a sparge monotonia peisajului şi ai dărui acea notă de linişte şi sobrietate.
Am să integrez această impresie despre peisajul rural englezesc în această postare despre satul despre care se scrie tot mai des şi mai admirativ.
Bibury, unul dintre cele mai frumoase sate ale ţării, a fost scos din anonimat de scriitorul William Morris, deşi el există incă din sec.XVII. Frontoanele şi acoperişirile înalte din Arlington Row constituie chintesenta arhitecturii rurale din zonă. Aceste case ţărăneşti din piatră de lângă un pârâu ce curge pe lângă moară adăposteau mai demult ţesătorii care uscau lâna pe insula Rack, azi rezervatie a păsărilor sălbatice. Moara Arlington îşi păstrează şi astăzi mecanismele funcţionale, adăpostind şi un muzeu cu unelte si mecanisme specifice. Mai menţionez aici ca Arlington Row este unul din cele şase construcţii reprezentative ale Regatului Unit al Marii Britanii de la Muzeul MiniEuropa din Bruxelles.
Bibury este frecventat în special de turişti japonezi mai ales după ce Împăratul Hirohito a dorit mult să vadă acest loc şi unde chiar şi-a petrecut câteva zile de vacantă. Aşa se face că la intrarea în curţile oamenilor apar tot mai des pancarde cu inscripţionari cu "Accesul interzis" în limba japoneză sau chineză sau şi una şi alta!!!!???
şi după o aşa vizită, de cel mai înalt rang, publicaţiile de specialitate şi site-urile de călătorii s-au întrecut în aprecieri laudative şi includerea satului în tot felul de topuri şi chiar propuneri din parte administratiei locale, privind trecerea acestuia pe lista Patrimoniului UNESCO.

Scriitorul William Morris a descris Satul Bibury ca fiind "cel mai frumos sat al Angliei" şi numeroase publicaţii printre care Fox News au descris Bibury ca fiind "cel mai pitoresc sat al lumii".
Cladirile pastrate pana astazi au avut initial alte utilizari - tesatorie, moara, brutarie, magazin, toate acestea devenind locuinte, dar pastrand fidel atmosfera iacobina de secol XVII - constructii de piatra de culoarea mierii, cu acoperisuri inalte si inclinate abrupt, inundate de verdeata si flori
Biserica Saint Mary din Satul Bibury este un loc încărcat de spiritualitate. Lăcaşul de cult, ca toate celelalte construcţii din regiune este un edificiu din piatră sculptată cu măiestrie în forme deosebite. Terenul din faţa bisericii adăposteşte câteva morminte, printre care şi acela al naturalistului Arthur Severn. Biserica Saint Mary este locul în care se oficiază numeroase cununii religioase, tot mai mulţi tineri de pretutindeni aleg să-şi unească destinele în acest lăcaş de cult.

153 imagini in total la aceasta impresie