Arcul de triumf
A fost ridicat in anul 1922 din lemn si stuc, in cinstea proclamarii Unirii, dupa izbinda armatelor romane in primul razboi mondial, arc ce va fi inlocuit cu unul de piatra, opera arhitectului Petre Antonescu, intre anii 1935-1936.
Fatada sudica poseda doua medalioane in bronz, ce infatiseaza chipurile regelui Ferdinand si al reginei Maria, care le inlocuiesc pe cele originale, distruse de regimul comunist, dupa anii `80.
In locul lor au fost aplicate doua mari flori de piatra, care au fost date jos, dupa 1989, iar chipurile regale si-au reluat locul.
Dar cu toate acestea, Arcul de triumf se impune la loc de cinste, alaturi de Catedrala Incoronarii de la Alba Iulia, de Mausoleul de la Marasesti, de Crucea Eroilor Neamului de pe muntele Caraiman sau de Mormantul Eroului Necunoscut din Parcul Carol.
Insa, Arcul de Triumf nu este primul monument de acest gen ridicat in capitala Romaniei, el fiind precedat de alte cateva asemenea constructii - provizorii. Acestea au marcat, succesiv, victoria Romaniei in razboiul de independenta (1878), jubileul celor 40 ani de domnie ai regelui Carol I (1906) si revenirea familiei regale romane din "exilul" de la Iasi (1918).
Date istorice:
În 1921-1922, in contextul incoronarii regelui Ferdinand I si a reginei Maria ca suverani ai Romaniei Mari, Comisia pentru organizarea serbarilor incoronarii a apelat la serviciile arhitectului Petre Antonescu pentru ridicarea unui impunator Arc de Triumf in zona nordica a capitalei, pe soseaua Kiseleff.
Din cauza timpului scurt insa, doar scheletul constructiei a fost turnat in beton armat, minunatele basorieliefuri exterioare fiind realizate din ipsos, ceea ce a determinat - o data serbarile incoronarii incheiate (octombrie 1922) - o degradare progresiva, cauzata de intemperii, a aspectului exterior al Arcului de Triumf, acesta ajungand la inceputul anilor 1930 un "monument incomod" pentru imaginea "Micului Paris" interbelic. De-abia in 1932, in urma unui articol de-al lui Mihai Mora, intitulat sugestiv "O datorie imperioasa", situatia deplorabila a Arcului de Triumf revine in atentia opiniei publice, decizandu-se nu demolarea monumentului construit in 1922, asa cum cerusera unele personalitati, ci inlocuirea basoreliefurilor din ipsos de pe acesta cu unele definitive, din piatra sau marmura de Ruschita.
De data aceasta, autorul - lucrarile fiind dirijate de acelasi Petre Antonescu - a dat edificiului o nota mult mai sobra in ceea ce priveste finisajul exterior, cerand artistilor pe care i-a cooptat sa se incadreze in aceasta noua maniera de lucru. Printre acestia din urma sa-i mentionam pe Constantin Baraschi, Alexandru Calinescu, Mac Constatinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea si Costin Petrescu, toti nume cunoscute in perioada interbelica. Populatia - cu precadere numeroasele asociatii si societati ale fostilor combatanti din primul razboi mondial - a contribuit cu peste 7 milioane de lei la edificarea Arcului de Triumf, raspunzand cu promptitudine subscriptiilor lansate in cursul anului 1935 de Ministerul Apararii Nationale. Odata sumele necesare adunate, anul 1936 a fost consacrat integral definitivarii monumentului, pentru ca la 1 decembrie acelasi an, cand se implineau 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu Romania, sa aiba loc ceremonia inaugurarii.
Momentul a fost marcat de participarea regelui Carol al II-lea, a mamei sale, regina Maria, a printului mostenitor Mihai, a membrilor guvernului Romaniei si a numerosi invitati de onoare din tara si din strainatate.