Dacia

Cetatea Rupea (cca. 7 km de localitatea Dacia) a fost ridicata in apropierea drumului ce lega Transilvania de Moldova si Ţara Romaneasca, prin pasurile sud-estice. Atunci, cand romanii au cucerit Dacia au asezat aici un castru roman, cu denumirea de "Rupes" ("stanca de piatra").

Situata in calea popoarelor migratoare, cetatea a fost sistematic asediata de catre acestia si a functionat ca loc de refugiu pentru populatia din imprejurimi, mai ales din calea turcilor si a tatarilor. In veacul al XIV-lea, sasii au gasit castrul in parasire si au construit pe ruinele acestuia, in mai multe etape, o cetate taraneasca dandu-i aceeasi denumire pe care o foloseau localnicii: "Reps", iar ungurii au numit-o "Köhalom" (adica "gramada de piatra"), orasul purtand in limba romana si denumirea de Cohalm, iar apoi Rupea.

Sasii au inconjurat incinta initiala de pe varful stancii de bazalt, cu noi ziduri de aparare, construind acestea oarecum in forma de spirala, de sus in jos, cetatea capatand astfel o forma aparte, asemanatoare unei cochilii de melc.

Materialele folosite au fost piatra de bazalt (extrasa din stanca), piatra de rau, piatra de calcar, caramida arsa, iar mai tarziu si tigla.

Sistemul de fortificare consta din patru incinte: Cetatea de Sus (construita pe resturile fortificatiei initiale), avea o suprafata de 1500 mp si era inconjurata de doua ziduri de aparare concentrice. Mai tarziu acestea au fost prevazute cu drumuri de straja, iar in interior au fost construite camari de cereale, pentru pastrarea proviziilor in caz de asediu.

Cetatea de Mijloc, a fost ridicata in secolul al XV-lea, dupa invazia tatarilor din 1421 care distrusesera prima cetate, apoi largita la mijlocul sec. al XVII-lea, fiind adaugat turnul cu "gater", turnul pentagonal dinspre est si o capela.

Cetatea de Jos a fost construita in secolul al XVII-lea si constituia a patra incinta a cetatii, de forma dreptunghiulara, aceasta fiind inconjurata de ziduri crenelate inalte de 5 m, prevazute cu turnuri de colt si un turn de poarta masiv. In total cetatea dispunea de zece turnuri de aparare, iar dintr-o incinta in alta se patrundea prin porti prevazute fiecare cu sistem de aparare.

Cetatea a folosit ca refugiu sasilor, printre altele, si in timpul rascoalei acestora impotriva regelui Ungariei Carol Robert de Anjou.

In 1790 o furtuna puternica a distrus drumul de straja si alte constructii de lemn, iar dupa aceea cetatea isi pierde rolul strategic, devenind un interesant monument istoric, apoi incetul cu incetul o romantica ruina.