Palatul Culturii
Palatul Culturii a fost inaugurat, in 1926, de catre Ferdinand de Hohenzollern. Realizat dupa planurile arhitectului I. D. Berindei, constructia Palatului a durat doua decenii. Monumentul a fost ridicat pe ruinele vechii curti domnesti (1434), reconstruita in stil neoclasic de printul Alexandru Moruzi (1806-1812), refacut de Mihail Sturza (1841-1843) si demantelat in 1904. De la aceasta constructie a mostenit Palatul legenda celor 365 camere, corespunzatoare zilelor anului.
Stilul palatului e neogotic flamboyant, cu detalii ornamentale, cu elemente heraldice in exterior.
Elementele de interes turistic sunt: Sala gotica, unde se poate admira mozaicul ce reprezinta un "bestiarum" medieval (grifoni, acvile bicefale, lei). Sala "Voievozilor" se afla la etaj si contine, in medalioane, portretele domnilor Moldovei si ale regilor Romaniei. Tot la etajul I se afla sala "Henri Coanda", ale carei lambriuri au fost executate dupa un proiect al marelui savant. Orologiul cu carillon, instalat in turnul central, este format dintr-un ansamblu de opt clopote care reproduc, din ora in ora, "Hora Unirii".
Astazi, Palatul Culturii din Iasi este sediul Complexului Muzeal National "Moldova" Iasi si cuprinde: Muzeul de Istorie al Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Arta, Muzeul Stiintei si Tehnicii Stefan Procopiu.