Moeciu

Pensiunea Drumul Carului

Adresa: DN 73, Comuna Moeciu de Jos, Sat Drumul Carului nr. 5B, Judetul Brasov

Repere: la doar 7 km de Castelul Bran

Situata in localitatea Moeciu de Jos din judetul Brasov, la doar 7 km de Castelul Bran, pe drumul national ce leaga Brasovul de Pitesti cunoscut drept "Culoarul Rucar - Bran", Pensiunea Drumul Carului ofera de la altitudinea sa de 1.050 m o priveliste unica, atat spre masivul Bucegi cat si spre masivul Piatra Craiului.



Cazare Moeciu:

Cazare

Pensiunea Drumul Carului este un complex compus din doua cladiri noi, destinate sa gazduiasca oaspetii intr-o ambianta personalizata si colocviala, intr-un cadru natural montan reconfortant si tonifiant, departe de aglomeratia urbana.

Prin cele doua corpuri de cazare, complexul turistic dispune de o capacitate de 16 locuri, cu spatiu de parcare.

Primul corp, o constructie ce pastreaza arhitectura tipica zonelor montane, are o capacitate de 4 locuri ( 2 dormitoare ) si se adreseaza unei familii cu copii sau unui cuplu de familii prietene. Dispune la parter de living-room cu bucatarie "deschisa" si o toaleta de serviciu, iar la etaj de 2 dormitoare si sala de baie.
In prelungirea acestui corp se afla cladirea tehnico-administrativa.

Livingul este dominat de semineul din gresie naturala, cu vatra deschisa, realizat in stil medieval. Este mobilat cu doua fotolii de piele, masa din lemn masiv pentru 6 persoane cu scaune, televizor si combina muzicala.
Bucataria este echipata cu aragaz, frigider, vesela, masina pentru preparat cafeaua, iar mobilierul este zidit si ornamentat cu aceeasi piatra ca cea folosita la semineu.

Dormitoarele se gasesc la etaj, decorate diferit, cu mobilier din lemn masiv. Fiecare are un pat dublu, dulap si noptiere, iar geamurile sunt incadrate de perdele si obloane la exterior. Privelistea este minunata, catre Piatra Craiului.

Baia care se afla la etaj este spatioasa, o imbinare de lemn cu gresie si faianta.

Cel de-al doilea corp, cu o arhitectura similara dar realizat "in trepte" si cu un acoperis mixt compus din sarpanta si terase circulabile, formeaza interesante jocuri de volume, oferind intimitate si vedere panoramica din orice pozitie.

Acest corp ofera 12 locuri de cazare in 4 dormitoare duble, un dormitor single si un apartament de 2 locuri suplimentate cu un pat pliant de o persoana.
Dispune de asemenea de living-room si sala de mese.
Fiind construita in panta, cladirea are trei etaje dispuse in trepte, ceea ce permite accesul din exterior la fiecare nivel. Totodata, o scara interioara asigura comunicarea intre parter si primul etaj.

Dormitoarele, orientate catre masivul Piatra Craiului sunt mobilate in lemn masiv si pictat cu motive traditionale romanesti. Toate dormitoarele sunt dotate cu televizor si au grup sanitar propriu.



Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.