Vanatori Neamt

Casa Memoriala Mihail Sadoveanu

Casa memoriala Mihail Sadoveanu (ctitorita in 1936), este asezata la inaltime, loc care o proiecteaza maiestuos in decorul stereofonic al clopotelor de la Vovidenia si Neamt. In perioada 1951 - 1961, a gazduit pe marele povestitor, familia si prietenii acestuia. Devine muzeu in 1966.

Ridicata in timpul si la initiativa Mitropolitului Visarion Puiu (1899 - 1964), casa memoriala cuprinde noua camere din care doar una etaleaza exponate ce au apartinut inaltului clasic. Expozitia permanenta cuprinde obiecte, carti si tablouri care au apartinut scriitorului. Pe langa mobilierul cu patina epocii, un interes deosebit trezesc obiectele de vanatoare si pescuit, ilustrative atat pentru viata cat si pentru opera scriitorului.

Nu lipsite de importanta sunt tablourile care poarta semnaturi importante: Cornelia (Nelly) Stirbei, Dimitrie Sadoveanu - fiul cel mare al povestitorului -, Iulia Halacescu, Aurel Baiesu, Jean Steriadi, Stefan Constantinescu, Ispir cat si sculpturile, operele ale unor adevarati maiestri (Ion Vlasiu, Milita Patrascu, Constant Baraschi). Biblioteca nu se impune numeric sau ca legatura de carte dar nu poate fi trecuta cu vederea, cand cuprinde 63 prime editii sadoveniene.

Amintitul mobilier nu socheaza. Doar ochiul atent si iscoditor va repera mobila venetiana din sufragerie sau un scrin, vechi de peste o suta de ani, achizitionat de autor. Sare in ochi un impresionant pian vienez, la care au cantat George Enescu, Dinu Lipatti, Maria Tanase, Richter, Valentin Gheorghiu si doua din fiicele scriitorului: Despina - Lia si Tincuta.

Pe langa acesta, muzeul pastreaza ambianta de epoca si expune obiecte memoriale: portretele parintilor, portret si bust ale scriitorului, o icoana din secolul al XVIII-lea, o masa florentina, un sah de fildes, pianul, sabia de samurai, obiecte de vanatoare si pescuit; carti (Biblioteca roz - 75 volume), editii princeps (61); volume de documente istorice de la 1500.


Ai fost aici?

Publica imagini sau impresii despre Casa Memoriala Mihail Sadoveanu. E simplu!
Crează un cont acum pe comunitatea Turistik!
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.