Barcelona

Acasă la F.C. Barcelona - Camp Nou

2 voturi
Autor: sollo84, 5 August 2013
O experiență de:
Vizualizări: 3020


Suporterii Barçei vin pe stadionul Camp Nou ca într-o altfel de casă - una de cinci stele, construită pentru o familie mare şi celebră cum e cea a clubului din Barcelona
Barcelona
. Dar aici nu va fi vorba despre clubul în sine, ci despre cel mai mare stadion al Europei, o arenă sportivă de excepţie, care înglobează cel mai modern muzeu al fotbalului din lume.
Barcelona



Stadionul în cifre
La începuturile clubului de fotbal F.C. Barcelona, meciurile se ţineau în diverse locaţii, până ce s-a construit primul lui mare stadion - Les Corts -(1922), care să poată face faţă fanilor din ce în ce mai numeroşi. Abia în 1957, după trei ani de lucrări şi după cheltuirea unei sume de bani enorme (ea a depăşit cu mult estimările iniţiale), a fost inaugurat "Estadi del FC Barcelona", cu o capacitate de 93,053 locuri. Pe 27 septembrie (cu ocazia inaugurării), s-a jucat pe stadion primul meci, între Barça şi echipa Varşoviei, victoria aparţinând gazdelor. În timpul pauzei, 1500 de persoane au dansat sardana (celebrul dans tradiţional catalan, expresie a spiritului democratic şi naţionalist), iar apoi 10.000 de porumbei şi-au luat zborul spre cerul Barcelonei. Pentru clubul F.C. Barcelona, noul stadion va marca epoca de aur a fotbalului.
În decursul timpului, datorită modificărilor survenite, terenul de fotbal a găzduit un număr variat de vizitatori, maxim fiind cel înregistrat cu ocazia Cupei Mondiale FIFA 1982 - 120.000. Acum, după noile reguli internaţionale, capacitatea stadionului a rămas de 99.354 locuri şi, chiar cu această reducere a spaţiului pentru suporteri, tot este cea mai mare din Europa (şi a unsprezecea din lume). Ca să păstrăm parcursul dimensional, merită spus că înălţimea maximă a acestei arene este de 48 metri, suprafaţa totală măsoară 55.000 m², iar terenul de joc ocupă o suprafaţă de 68 x 105 metri.
Denumirea de "Camp Nou" ("Teren nou") a fost adoptată în urma voturilor suporterilor Barçei, la finalul sezonului sportiv 2000/2001. Din cei 29,102 membrii ai clubului, cei mai mulţi (68,25%) au spus că preferă noul nume în locul celui simplu, pe care stadionul îl purta încă din 1957.


Turul
Pentru facilităţile şi serviciile oferite, în 1999 UEFA i-a acordat lui Camp Nou statutul onorant de stadion de cinci stele. În Spania, încă patru stadioane au tot atâtea stele (stadionul olimpic Lluís Companys din Barcelona, stadionul olimpic Cartuja din Sevilia, stadionul lui Atletico Madrid, Vicente Calderón, şi stadionul Santiago Bernabeu - ultimele două din Madrid), dar nici unul nu se bucură de popularitatea celui care poartă însemnele lui F.C. Barcelona. Iar numărul mare de vizitatori demonstrează acest lucru, fiindcă muzeul din interiorul complexului sportiv este cel mai modern şi cel mai vizitat din întreaga lume.
Chiar şi cu un preţ mare pentru biletul de intrare - 23 Euro -, intrarea la Camp Nou nu e lipsită de un timp de aşteptare, fiindcă o parte importantă dintre turiştii sosiţi în Barcelona se opresc şi aici. Lor li se adaugă fanii adevăraţi, cei care vizitează în treacăt oraşul, după ce şi-au epuizat timpul de vacanţă pentru un experiment veritabil acasă la Barça. Şi e bine de ştiut că F.C. Barcelona nu înseamnă doar fotbal, căci o spune chiar motto-ul: "Més que un club" -"Mai mult decât un club". De aceea, pentru toţi iubitorii de sport, un tur al lui Camp Nou presupune o experienţă vizuală emoţionantă, completă şi accesibilă prin intermediul celor mai moderne tehnici media.


Prima etapă a turului se desfăşoară în muzeul propriu-zis al clubului, o ilustrare impresionantă a istoriei sale centenare, surprinzând momentele de răscruce din existenţa Barçei, portretele marilor fotbalişti ce au jucat sub dungile roşii-albastre, trofeele din galeria câştigătorilor
Barcelona
şi obiectele de colecţie, de la prima fotografie la ultima gheată de aur
Barcelona
sau la ultimul tricou de vedetă. Panourile interactive întinse pe zeci de metri şi diversele proiecţii le răspund detaliat celor dornici să afle despre componenţa echipei dintr-un an anume, despre câştigarea cupelor europene sau mondiale şi chiar despre fiecare fotbalist ce a avut norocul să poarte echipamentul Barçei, nu doar despre Kubala, Cruyff, Ronaldinho şi Messi. Pentru ceilalţi vizitatori, cu mai puţine pretenţii în răsfoirea filelor de istorie, vitrinele pline de cupe şi trofee vor fi suficiente pentru a-i convinge de meritele sportive ale acestui mare club european.
Barcelona





Urmează, firesc, stadionul. Dar înainte de a călca pe urmele ghetelor cu crampoane, se trece prin vestiarul echipei oaspete
Barcelona
, unde simplitatea încăperii e compensată de valoarea sportivilor care s-au pregătit aici înainte de meciuri importante. Deasupra dulapurilor au fost plasate imagini ale unora dintre aceştia.
Barcelona



Intrarea pe stadion se face, pentru un efect deosebit, prin tunelul jucătorilor, unde sonorizarea specială reproduce vuietul plin de entuziasm care învăluie terenul în momentele reale, anterioare începerii jocului. Apoi, dintr-odată, apare în faţă gazonul verde, îngrijit exemplar. Chiar şi fără cei aproape o sută de mii de spectatori, stadionul impresionează. Mai trebuie să te apropii de băncile echipelor, apoi să te plasezi în colţul terenului, imediat lângă linia albă de pe iarbă; eşti cucerit!



A treia parte din tur poartă vizitatorii prin sala de presă, adică spaţiul pentru conferinţe, interviuri şi reclame, apoi prin zona de transmisii radio şi tv. Aceasta din urmă reprezintă o platformă închisă, situată în partea superioară a stadionului şi asigurând comentatorilor sportivi o panoramă perfectă asupra terenului
Barcelona
, prin intermediul unui perete din sticlă. Cei norocoşi să nimerească aici un grup mare de suporteri împătimiţi, vor putea auzi în direct ce rezonanţă are strigătul în cor: "Gooooooool!"
Bineînţeles că un suvenir important cu care se poate pleca de pe stadion este o fotografie cu una dintre cupele importante ale Barçei; sau o fotografie în zona de interviuri, având în spate numele sponsorilor echipei; ori, şi mai interesant, o fotografie alături de una dintre vedetele fotbalului barcelonez - un trucaj foarte bine realizat, care ar arăta excelent pe un perete al camerei de acasă. (Şi dacă acestea nu s-ar dovedi suficiente, mai târziu poţi să cheltui bani mulţi pe suveniruri de tot felul, puse în vânzare în magazinul clubului.)



Înainte de părăsirea stadionului, vizitatorii mai au posibilitatea de a vizualiza diferite imagini atent selecţionate, reprezentative pentru F.C.Barcelona şi pentru contribuţiile sale importante nu doar în domeniul sportiv, ci şi în cel social. La sfârşit, eşti îndemnat să asculţi (în căşti speciale) imnul clubului, pentru ca să nu poţi uita curând "numele pe care îl ştiu cu toţii: Barça, Barça, Baaarça!"


83 imagini in total la aceasta impresie


 

Comentarii (3)

 
5 August 2013

Am fost si eu pe Camp nou prin 2006, insa eram un grup destul de mare si nu toti au dorit sa viziteze stadionul asa ca timpul a fost limitat . Imi amintesc ca in goana acelei vizite cautam cu disperare romanii nostril faimosi care s-au remarcat la acest club catalan -Gica Hagi si Gica Popescu - . Aproape ca am parcurs toate salile cand in sfarsit I-am reperat si pe ei pe un panou imens cu jucatorii Barcei.
Nu sunt o mare admiratoare a acestui sport dar nu imi pare rau ca am vizitat acest stadion, care-I impresionant nu numai prin marime si arhitectura ci mai ales prin pasiunile pe care le starneste echipa "extraterestilor" fanilor sai.




 
7 August 2013

Eu am vizitat stadionul Santiago Bernabeu dar imi dau seama ca timpul este tot mai rapid si desi am multe materiale de expus nu reusesc sa tin pasul cu el. Eu am plecat cu o fotografie din sala de confrinte chipurile tinand un discurs. dupa un meci castigat. Daca tie ti sa parut cel mai frumos stadion pot sa-ti spun ca si cel vazut de mine a fost superb avand numeroase expuneri de cupe ,de jucatori,precum si ghete si asa mai departe..Oricum felicitari pentru expunere si daca vei mai avea ocazie iti recomand si vizitarea stadionului Santiago Bernabeu zic eu e super.
Numai bine.

 
7 August 2013

referitor la ceea ce a spus dna Erdei asa se intampla mereu cu grupurile mari din pacate ... unii colo altii dincolo si tot asa ... si eu am patit acum la fel in Barcelona dar cu Sagrada Familia ... am ratat-o
referitor la dna Turista vorbind despre club de fotbal european am tinut, tin si voi tine mereu cu Los blancos adica cu unica si inegalabila Real MAdrid dei sigur pe lista de stadioane din lumea intreaga am cap de lista Santiago Bernabeu
cat despre postari sper sa citesc cat mai multe in ct mai scurt timp ... :D

Ai fost în Barcelona?

Povestește-ne despre experiența ta și arată-ne poze cu locurile pe care le-ai vizitat.
Înscrie-te în comunitatea Turistik.
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.