Circuit 2016 ANGLIA - TARA GALILOR - SCOTIA IRLANDA - IRLANDA DE NORD
Traseu:
LONDRA - STONEHENGE - BATH - CARDIFF - FERRY SPRE IRLANDA - WATERFORD - CORK - RING OF KERRY - KILLARNEY BANTRY - CASHEL - DUBLIN - BELFAST - STRANRAER - GLASGOW - EDINBURGH - ROSLIN - DURHAN - YORK - LINCOLN - STRADF
Tarife:
Perioada: 14.07 - 24.07.2016
TARIF: 1360 EURO / loc in camera dubla; Supliment single: 450 EURO
(tarif valabil pt. un grup minim de 30 turisti; pt. 25-29 turisti, tariful se majoreaza cu 70 euro/pers.)
IMPORTANT:
Deoarece in Anglia platile trebuie facute in moneda nationala, GBP (lire), TARIFUL ESTE CALCULAT PE BAZA URMATORULUI CURS: 1 GBP = 1,29 EURO; eventualele modificari de curs se vor aplica la momentul ultimei plati si vor putea afecta tariful final IN AMBELE SENSURI
Detalii:
Eleganta si nobleta insulelor britanice
ANGLIA - TARA GALILOR - SCOTIA IRLANDA - IRLANDA DE NORD
LONDRA - STONEHENGE - BATH - BRISTOL - CARDIFF - WATERFORD - CORK - RING OF KERRY - KILLARNEY - BANTRY - CASHEL - DUBLIN - NEWGRANGE - BELFAST CASTELUL CULZEAN - GLASGOW - EDINBURGH - ROSLIN - DURHAM - YORK LINCOLN - STRATFORD UPON AVON - OXFORD - LONDRA - WINDSOR
Insulele Britanice: lumea anglo-saxona, atat de conservatoare si atat de diversa, cu o istorie ampla si tumultoasa, cu traditii, cutume, dar si oameni inventivi de la care avem revolutia industriala, masina cu aburi, dar si fotbalul, legea gravitatiei, kiltul, ora exacta, whisky-ul, intr-un cuvant leaganul unei civilizatii care a jucat un mare rol in evolutia intregii omeniri. O invitatie pentru o calatorie prin istorie, incepand cu epoca neoliticului, careia ii apartin situl de la Stonehenge si necropola de la Newgrange, o calatorie in care veti fi insotiti de povestiri istorice si legende ale castelelor, o calatorie incarcata de peisaje fermecatoare si de traditii, o calatorie care atrage deopotriva prin ospitalitatea si caldura locuitorilor ei.
Perioada: 14.07 - 24.07.2016
ZIUA 1 / 14.07.2016: BUCURESTI - FRANKFURT - LONDRA - STONEHENGE - BATH - CARDIFF
Intalnire cu conducatorul de grup la Aeroportul Henri Coanda, la ora 04:30 (in fata ghiseului de imbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Frankfurt cu zborul companiei Lufthansa, LH 1423 (06:05 / 07:40) si mai departe spre Londra cu zborul companiei Lufthansa, LH 902 (09:00 / 09:40). Odata ajunsi la Londra, circuitul nostru incepe "in forta", deoarece vom pleca spre Stonehenge, cel mai important sit preistoric al Marii Britanii, pentru vizitarea monumentalului complex megalitic, care si astazi reprezinta un mister. Traseul continua spre elegantul oras georgian Bath, inscris in Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO, vestita statiune balneara din Marea Britanie, veche asezare romana, o bijuterie arhitecturala desavarsita, foarte bine conservata. Tur de oras cu vizitarea Bailor Romane. Plecare spre Cardiff, capitala Tarii Galilor cu trecere prin Bristol, vechi port la Atlantic, pentru a admira podul metalic si primul vas cu elice, capodopere ingineresti ale lui Isambard Brunel. Cazare la Hotel Holiday Inn Express Cardiff Bay 3* (sau similar).
ZIUA 2 / 15.07.2016: CARDIFF - FERRY SPRE IRLANDA - WATERFORD
Mic dejun. Insotiti de ghidul local, vom incepe turul panoramic al orasului Cardiff, capitala Tarii Galilor si vizitarea castelului din Cardiff, ale carui fundatii dateaza de 2.000 de ani. In continuarea zilei, vom tranzita o pitoreasca zona rurala a Tarii Galilor in drum spre portul din care ne vom imbarca pe ferry boat, pentru a traversa Canalul George, de la Pembroke la Rosslare, in Irlanda. Vom strabate in continuare sudul Irlandei spre Waterford, unde daca timpul permite (functie de traversarea cu ferry), vom putea vizita noul centru de prelucrare al renumitelor cristale de Waterford. Cazare la Hotel Treacy"™s Waterford 3* (sau similar).
ZIUA 3 / 16.07.2016: WATERFORD - CORK - RING OF KERRY - KILLARNEY
Mic dejun. Plecare spre Cork, al doilea oras ca marime al Irlandei, dupa Dublin, nominalizat in anul 2010 de Lonely Planet in lista "Top 10 destinatii de calatorie", locul din care, in anul 1912, Titanicul a parasit Europa pentru a se indrepta catre Statele Unite, de unde si-a urmat destinul. Vom face apoi o vizita la cel mai cunoscut producator de whisky din Irlanda si anume fabrica Jameson. Vom putea vedea si intelege procesul de productie al acestei licori numite de celti "apa vietii" si nu in ultimul rand vom degusta whisky-ul produs aici si vom compara gustul acestuia cu cei doi mari competitori: scotienii si americanii. Scurta oprire in fermecatorul oras Cork. Calatoria continua spre Ring of Kerry, cel mai frumos drum panoramic din Europa, cu o lungime de 170 km, care inconjoara Peninsula Iveragh, care adaposteste un parc national cu peste 10.000 de hectare, caracterizat printr-o vegetatie de tip mediteranean, cu palmieri si iasomie, rododendroni si fuchsia. Frumusetea acestei peninsule este data de panoramele superbe asupra coastei Atlanticului, muntilor, mlastinilor si lacurilor din acest tinut. Intr-un astfel de cadru natural, pe malul Lacului Muckross, unul dintre cele 3 lacuri ale Parcului National Killarney renumite la nivel mondial pentru splendoarea lor, vom vizita Muckross House, constructie ridicata in anul 1843 de catre arhitectul scotian William Burn, in stil Tudor, conac care in anul 1861 a adapostit-o si pe regina Victoria. In continuare ne indreptam catre Killarney unde vom face un scurt tur panoramic in timpul caruia vom vedea Catedrala Sf. Maria si Manastirea Franciscana. Cazare la Hotel Killarney Plaza 4* (sau similar).
ZIUA 4 / 17.07.2016: BANTRY - CASHEL - DUBLIN
Mic dejun. Plecare spre nord, trecand prin Muntii Wicklow, care ofera privelisti de vis, pentru a ajunge la faimoasa Manastire Rock of Cashel, una dintre cele mai vechi manastiri-fortareata din Irlanda, construita direct pe stanca, fosta resedinta a regilor Munster inainte de venirea normanzilor, locul unde in sec. al V-lea, Sf. Patrick - protectorul de azi al Irlandei, l-a crestinat pe rege. In continuarea zilei ne vom indrepta spre Dublin, capitala Irlandei, unde insotiti de un ghid local, care ne va face un scurt istoric al capitalei irlandeze, vom face un tur panoramic care va include principalele monumente ale orasului, precum Catedrala St. Patrick, Colegiul Trinity (unde se afla celebra Carte din Kells), Biblioteca Chester Beatty, O"™Connell Street si Monumentul Mileniului, Catedrala Bisericii lui Hristos etc. Timp liber pentru cumparaturi si bineinteles pentru degustarea berii irlandeze Guinness. Vom putea petrece, optional, o seara intr-un PUB irlandez tipic, unde vom servi cina si ne vom bucura de muzica traditionala, dans si multa veselie, sarbatorind astfel sederea intr-o tara in care ospitalitatea este politica nationala. Cazare la Hotel Camden Court 4* (sau similar).
ZIUA 5 / 18.07.2016: DUBLIN - BELFAST
Mic dejun. Itinerarul zilei de astazi continua spre Belfast, capitala Irlandei de Nord, traversand raul Boyne, acolo unde la 1 iulie 1690 a avut loc marea batalie dintre catolicii condusi de regele James si protestantii condusi de William de Orania, batalie considerata momentul declansator al luptelor care nu s-au terminat pana in zilele noastre, intre catolici si protestanti. Daca timpul permite vom vizita cel mai vechi monument megalitic din Insulele Britanice si anume situl arheologic de la Newgrange, locul celei mai vechi si vestite necropole megalitice din epoca neoliticului, cu o "varsta" de peste 5.000 de ani, mai vechi decat Stonehenge sau Marea Piramida a lui Keops din Egipt. Odata ajunsi in Belfast, ne vom intalni cu ghidul local, alaturi de care vom face un tur panoramic al capitalei Irlandei de Nord care se intinde pe malul stang al Raului Lagan, oras care a fost pana nu demult teatrul confruntarilor religioase intre protestanti si catolici, dar si locul de nastere al Titanicului. Vom avea prilejul sa vedem Donegall Square, Primaria, Turnul cu ceas, Universitatea, santierul naval cu cele mai mari macarale din lume, Royal Avenue, Parlamentul, Catedrala etc. Cazare la Hotel Ramada Encore Belfast 3*+ (sau similar).
ZIUA 6 / 19.07.2016: BELFAST - STRANRAER - GLASGOW - EDINBURGH
Mic dejun. Astazi ne vom imbarca pe ferry boat-ul cu care vom traversa in Scotia, la Stranraer. Ne vom indrepta apoi spre Glasgow, insa pe parcurs vom vizita optional, magnificul Castel Culzean, construit pe varful unei stanci, una dintre cele mai mari realizari ale arhitectului scotian, Robert Adam. In semn de recunostere din partea poporului scotian, un apartament de la etajul castelului a fost dat in proprietate pe viata, generalului Eisenhower. Alaturi de o colectie de picturi, arme, mobilier si portelanuri exista si un muzeu care comemoreaza realizarile lui Eisenhower. Ajunsi in Glasgow, considerat a fi cel mai popular oras scotian, vom face un tur panoramic care include partea medievala cu Universitatea si Catedrala din sec. al XII-lea, singura catedrala medievala scotiana care a scapat de distrugere in timpul lui Henric al VIII-lea si centrul nou, unde vom vedea George Square, Royal Exchange si Primaria. In continuarea zilei ne vom deplasa spre Edinburgh, unde ne vom caza la Hotel Holiday Inn Express Edinburgh Centre 3*+ (sau similar).
ZIUA 7 / 20.07.2016: EDINBURGH
Mic dejun. Zi dedicata vizitarii capitalei Scotiei, Edinburgh, una dintre cele mai frumoase asezari din lume. Dimineata vom face un tur pietonal insotiti de ghidul local, cu care vom vizita partea veche a orasului, in care se afla Castelul Edinburgh, situat pe locul unei vechi fortarete din sec. al V-lea, unde vom putea admira bijuteriile coroanei scotiene si "Stone of Destiny", in traducere Piatra Destinului, pe care erau incoronati regii scotieni. In continuare vom ajunge in New Town, partea noua a orasului situata la nord de Princess Street, un exemplu de planificare urbana din sec. al XVIII-lea, in contrast cu haosul medieval al orasului vechi. Aceasta juxtapunere arhitecturala care intriga, nu este egalata de nici un alt oras european. La est de New Town, Calton Hill este o excrescenta vulcanica, care ofera o priveliste superba asupra orasului. In varful acestui deal se afla Observatorul, cu un dom in stil grecesc, Monumentul National, o copie neterminata a Panteonului din Atena, Monumentul Nelson si Monumentul Burns. Dupa-amiaza timp liber pentru cumparaturi sau pentru explorarea in continuare a orasului. Se poate face o plimbare pe Princess Street, inima orasului, una dintre cele mai agitate strazi din Europa sau se poate vizita Parlamentul, astazi sediul judecatoriei, Biserica High Kirk of St. Giles, care are un turn sub forma de coroana, cu superba Capela Thistle sau Palatul Holyroodhouse, resedinta oficiala a Majestatii Sale Regina, atunci cand se afla in Scotia. In stransa legatura cu Maria Stuart, regina scotienilor, cunoscuta prin tragicul sau sfarsit, Holyroodhouse ofera fascinante imagini din trecutul sau glorios. Tot aici se afla "Arthur"™s Seat", in traducere Tronul lui Arthur, sub forma unei stanci aflate in spatele Palatului Regal Holyroodhouse. Optional, seara scotiana cu cina. Ne vom bucura de muzica traditionala, cimpoi si dansuri, antren, kilt si haggis, preparat traditional scotian insotit neaparat de un pahar de whisky. Cazare.
ZIUA 8 / 21.07.2016: EDINBURGH - ROSLIN - DURHAN - YORK - LINCOLN
Mic dejun. Parasim Edinburghul indreptandu-ne spre satul Roslin pentru vizitarea Capelei Rosslyn. In interiorul Capelei, vom descoperii extraordinare sculpturi in piatra "o fascinanta biblie in piatra". In ultima vreme a devenit foarte cunoscuta gratie cartii lui Dan Brown "Codul lui Da Vinci", care dezvolta ideea si credinta potrivit careia aici s-ar afla Sfantul Graal. Plecam apoi spre York, cu un scurt popas in Durhan, orasel universitar care pastreaza si astazi un aer scolastic, aproape medieval. Mareata catedrala in stil romanic este una dintre cele mai frumoase din Europa, iar Capela celor Noua Altare este locul de odihna al Sf. Cuthbert "Focul Nordului". Odata ajunsi in York, oras cu ziduri romane, strazi medievale, cu un pitoresc turn normand, vom vizita cladirea impozanta a Catedralei York Minster, cea mai mare din tara, un amestec de stil clasic, normand, saxon si englezesc care da senzatia ca pluteste deasupra orasului. Catedrala a fost construita timp de 250 de ani ca "un act de rugaciune al celor mai practici oameni din lume", a carui intretinere costa 5 lire pe minut. Va veti putea plimba pe celebra "Shambles", vechea strada a macelarilor, in prezent una dintre cele mai vizitate strazi, datorita magazinelor, restaurantelor si cafenelelor de calitate si care in anul 2010 a primit premiul pentru "Cea mai pitoreasca strada din Marea Britanie", sau posibilitate de vizitare a Centrului Jorvik Viking, unde vizitatorii coboara intr-un beci construit sub un nou centru comercial si merg cu transportoare electrice printr-un "tunel al timpului", ajungand intr-un sat viking din sec. al X-lea, avand toate imaginile, sunetele si mirosurile corespunzatoare. Deplasare catre Lincoln pentru cazare la Hotel Holiday Inn Express Lincoln Centre 3* (sau similar).
ZIUA 9 / 22.07.2016: LINCOLN - STRADFORD UPON AVON - OXFORD - LONDRA
Mic dejun. Dupa ce la prima ora vom putea admira mareata catedrala din Lincoln, traseul zilei de astazi ne va purta spre orasul natal a lui Shakespeare, Stradford-upon-Avon, orasel pitoresc cu case pe jumatate din lemn, care reuseste sa pastreze inca atmosfera de pe vremea Marelui Will. Aici vom vizita Casa Memoriala, locul in care s-a nascut si Trinity Church, unde se afla mormantul celebrului scriitor. In continuarea zilei, ne vom deplasa spre Oxford pentru vizitarea celui mai vechi centru universitar, numit si orasul turlelor visatoare (optional, intrare la un colegiu: Merton College, grandiosul Christ Church, University College, All Souls, etc.). Plecare spre Londra, unde ne vom caza la Hotel St Giles 3* (sau similar).
ZIUA 10 / 23.07.2016: LONDRA
Mic dejun. Insotiti de un ghid local, vom porni intr-un tur panoramic de o jumatate de zi, care va include principalele obiective turistice ale Londrei: Parlamentul, Big Ben, London Eye, Catedrala Westminster Abbey, Tower Bridge, Tower of London, Piccadilly Circus, Catedrala St. Paul, Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Hyde Park, St. James Park, Covent Garden etc. Dupa amiaza, timp liber pentru vizite individuale (British Museum, National Gallery, Galeriile Tate, Madame Tussauds, Soho, plimbare cu vaporasul pe Tamisa etc.) sau cumparaturi. Cazare.
ZIUA 11 / 24.07.2016: LONDRA - WINDSOR - AEROPORT LONDRA - FRANKFURT - BUCURESTI
Mic dejun. Dimineata vom face o excursie la Windsor, pentru a vizita castelul, resedinta familiei regale britanice timp de peste 900 de ani, cel mai mare castel din Anglia si cea mai mare fortareata locuita din lume, care incanta cu Apartamentele Regale, folosite si astazi pentru cazarea delegatiilor oficiale si a sefilor de stat, in care veti putea admira opere de arta din colectia regala care include picturi de Rubens, Rembrandt, Canaletto, Gainsborough si celebrul portret al lui Charles I realizat de Sir Anthony Van Dyck. Veti fi incantati si de Capela St. George"™s, un exemplu de arhitectura gotica, in interiorul careia se afla inmormantati Henry al VIII-lea si sotia sa Jane Seymour, precum si Charles I. Timp liber in fermecatorul orasel construit in jurul castelului. Transfer la aeroportul din Londra pentru zborul spre Frankfurt cu compania Lufthansa, LH 911 (16:45 / 19:20) si mai departe spre Bucuresti cu zborul companiei Lufthansa, LH 1422 (20:40 / 23:55).
TARIF: 1360 EURO / loc in camera dubla; Supliment single: 450 EURO
(tarif valabil pt. un grup minim de 30 turisti; pt. 25-29 turisti, tariful se majoreaza cu 70 euro/pers.)
IMPORTANT:
Deoarece in Anglia platile trebuie facute in moneda nationala, GBP (lire), TARIFUL ESTE CALCULAT PE BAZA URMATORULUI CURS: 1 GBP = 1,29 EURO; eventualele modificari de curs se vor aplica la momentul ultimei plati si vor putea afecta tariful final IN AMBELE SENSURI
TARIFUL INCLUDE:
- transport continental cu avionul pe ruta Bucuresti - Frankfurt - Londra - Frankfurt - Bucuresti
- transport intern pe toata durata circuitului cu vehicul dotat cu aer conditionat, adaptat la nr. de turisti (mai putin in ziua 7 cand autocarul trebuie sa stationeze conform normelor A.E.T.R.)
- 10 nopti cazare cu mic dejun in hoteluri de 4*, 3* + si 3*
- transferurile, tururile, excursiile mentionate in program
- traversarile cu ferry-boat
- ghizi locali in Cardiff, Dublin, Belfast, Edinburgh si Londra
- taxe parcare, taxe de autostrada, poduri, tunele etc.
- conducator roman de grup
- asigurare in caz de insolvabilitate / faliment al agentiei de turism
TARIFUL NU INCLUDE:
- taxele de aeroport, combustibil, securitate si serviciu pentru zborurile continentale: aprox. 220 euro/pers., care se platesc odata cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exacta fiind cunoscuta la data emiterii biletelor de avion)
- taxele de oras (unde se percep) se achita la receptia hotelurilor
- taxele de intrare la obiectivele turistice mentionate in program
- asigurarea medicala
- asigurarea storno (agentia recomanda incheierea unei asigurari storno)
- alte servicii suplimentare decat cele mentionate, cheltuieli personale, bauturi etc.
- bacsisuri: 5 euro/zi/pers. pentru ghizi si soferi, mai putin pt. bagajisti (se vor achita conducatorului de grup cel tarziu la sosire)
ACTE NECESARE:
- pasaport valabil minim 6 luni de la data incheierii calatoriei
CONDITII DE INSCRIERE:
- inscrierile incep din momentul lansarii programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif si se incheie la epuizarea locurilor
- diferenta de 50 % se achita cu min. 30 de zile inainte de data plecarii
- turistul va incheia cu agentia « Contractul de prestari servicii turistice », la care prezentul program este parte
- in momentul semnarii « Contractului de prestari servicii turistice », turistul isi asuma plata diferentei stipulata in program in cazul neintrunirii grupului minim de turisti
OBSERVATII:
- conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective, inclusiv ordinea in care se viziteaza obiectivele turistice
- agentia nu se obliga sa gaseasca partaj persoanelor care calatoresc singure
- agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu doua ore inaintea zborului; agentia nu raspunde in cazul refuzului imbarcarii turistilor ca urmare a intarzierii acestora
- conducatorul de grup se va asigura ca programul se desfasoara conform itinerarului prezentat, va oferi asistenta in situatii de urgenta, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informatii referitoare la excursiile optionale si la itinerar cu observatia ca nu are calificarea si atestarea legala de ghid turistic
- cazarea turistilor, precum si eliberarea camerelor se face in conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecarei tari
- clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita oficial de ministerul de resort din tarile vizitate si ca atare respecta standardele locale
- distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de conducatorul de grup
- daca hotelul este schimbat din motive care nu tin de agentie, va fi inlocuit cu un altul de aceeasi categorie, asa cum este precizat in program
- agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana
- agentia poate aloca un numar de locuri cu reducere in cazul anunturilor promotiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru perioada limitata de valabilitate; daca acestea se epuizeaza inainte de expirarea perioadei anuntate, agentia va opri promotia fara un anunt prealabil
- rezervarile confirmate pe ofertele cu reducere nu vor putea fi anulate, penalizarile fiind de 100 %
- serviciile de transport si cazare achizitionate prin intermediul pachetului de servicii turistice comercializate de agentie nu sunt prestate efectiv de agentie si pe cale de consecinta sunt responsabilitatea exclusiva a prestatorului respectiv in conformitate cu dispozitiile legale locale si/sau internationale aplicabile, raspunderea agentiei cu privire la modalitatea de prestare a acestor servicii fiind exclusa in toate cazurile
- in derularea excursiei pot aparea situatii de forta majora precum intarzieri in traficul aerian, schimbari de aeroporturi din ratiuni politice, greve, conditii meteo nefavorabile, etc.; in aceste cazuri agentia se obliga sa depuna eforturi pentru depasirea situatiilor ivite. Totodata, agentia nu poate fi facuta raspunzatoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- asezarea turistilor in autocar se face incepand cu bancheta a doua, in ordinea inscrierilor
- agentia nu-si asuma responsabilitatea in cazul in care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internationale, doar ghizii locali au dreptul sa ofere servicii in interiorul muzeelor, monumentelor etc. Altfel, ghizii romani vor oferi explicatii turistilor doar in afara obiectivelor turistice. Ghizii locali pot fi angajati contra cost doar cu acordul turistilor interesati de ghidajul acestora
- excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale; sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia DAL TRAVEL. Tarifele excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor care pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz un ghid local. In tariful excursiilor optionale nu sunt incluse intrarile la obiectivele turistice vizitate
- agentia nu poate fi facuta raspunzatoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauza)
- in cazul in care turistul intarzie sau renunta la programul stabilit, nu poate avea nici o pretentie privind rambursarea eventualelor despagubiri
- agentia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecari de teren, caderi masive de zapada si evenimente politice neprevazute, greve etc.
- copiii minori pot calatori doar: a) insotiti de ambii parinti; b) insotiti de unul dintre parinti care sa detina acordul notarial al parintelui care nu calatoreste (sau incredintare prin hotarare judecatoreasca definitiva, certificat de deces); c) insotiti de un adult cu certificat de cazier judiciar in original si acordul notarial al ambilor parinti
- copiii care nu poseda carte de identitate au nevoie de pasaport individual
- va rugam sa va asigurati ca documentele de calatorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PASAPORTUL, nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta si sunt valabile minim 6 luni de la data terminarii calatoriei
- c/v excursiei poate fi achitata si in lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plati
- prezentul document constituie anexa la « Contractul de prestari servicii turistice »
Rezervare & Informații contact
Această ofertă a fost publicată de către Agenția de turism
DAL TRAVEL:
- Adresa: STR. GEORGE ENESCU NR. 33, SECTOR 1, bucuresti
- Telefon: 0213197062
Trimite o cerere de rezervare pe email:
Solicitarea trimisă prin formularul de mai jos nu garantează rezervarea. Veți fi contactat de către operator pentru detalii.