Circuite turistice

Circuit 2018 EGIPT ȘI CROAZIERĂ PE NIL

  • Circuit in: Africa 
  • Durata: 10 zile
  • Transport: cu avionul 
  • Cazare: hotel 4* 
  • Pret: 860 Euro / persoană

Traseu:

Cairo – Gizah – Sakkara – Memphis – Alexandria – Aswan – Abu Simbel – Kom Ombo – Edfu – Luxor – Karnak – Hurghada

Tarife:

Perioada: 06.10 – 16.10.2018

TARIF: 860 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 180 EURO
(tarif valabil pt. un grup minim de 20 turiști; pt. 15-19 turiști, tariful se majorează cu 50 euro/pers).

Detalii:

Călătorie în lumea faraonilor și a piramidelor

EGIPT ȘI CROAZIERĂ PE NIL

Cairo – Gizah – Sakkara – Memphis – Alexandria – Aswan – Abu Simbel – Kom Ombo – Edfu – Luxor – Karnak – Hurghada

O călătorie în timp, diversă şi unică prin locurile pe care numai puţini le ştiu sau şi le imaginează când se gândesc la această destinaţie, care a fascinat şi va fascina şi în viitor. Încă din sec. al V-lea î.e.n., Herodot scria despre Egipt că “nicăieri în lume nu vom găsi la un loc atâtea lucruri minunate şi de o grandoare care te lasă fără cuvinte” şi lucrurile nu prea s-au schimbat de atunci. Nu numai monumentele faraonice sunt atracţiile acestui circuit dar şi moştenirea lăsată de greci, romani, creştini timpurii, alături de tezaurul de artă şi arhitectură acumulate în secolele de stăpânire islamică şi nu în ultimul rând, mirajul deşertului cu oazele sale de verdeaţă şi civilizaţie. Circuitul în Egipt pe care vi-l propunem este o performanță în domeniul turismului cultural, care reușește să cuprindă obiective din epoci diferite ale unei istorii de peste cinci mii de ani: arhitectură faraonică, colecții de artă veche, vestigii din epocile greacă și romană, monumente creștine, moschei, palate musulmane și edificiile „belle epoque" din Cairo și Alexandria. Ce s-a întâmplat în zorii omenirii și cum au apărut mari înfăptuiri de-a lungul mileniilor pe malurile Nilului? Aceasta este întrebarea care i-a determinat pe mulți să-și consacre întreaga viață studiului egiptologiei, cel mai complex domeniu al istoriei vechi. Nisipul le-a păstrat mii de ani, iar savanții le-au redat înțelesurile uitate: piramide și temple funerare grandioase, fresce cu simboluri religioase, basoreliefuri evocatoare cu aspecte cotidiene, motive ornamentale în piatră, obeliscuri de granit, statui stilizate cu chipuri de zei și faraoni, hieroglife și siluete cioplite pe ziduri, morminte, însemne ale puterii, bijuterii, sarcofage și mumii. Arta egipteană e forma sublimă a aspirației permanente a oamenilor la nemurire, iar noi vă invităm să o descoperiţi.

Perioada: 06.10 – 16.10.2018

Ziua 1 / 06.10.2018: Bucureşti – Viena – Cairo
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 06:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Austrian Airlines). Plecare spre Viena cu compania Austrian Airlines, zbor OS 0768 (08:00 / 08:45), de unde se va pleca spre Cairo cu zborul OS 0863 (11:05 / 14:35). Bine aţi venit pe tărâmurile uneia dintre cele mai vechi civilizații din istoria omenirii, civilizaţia egipteană! Oraşul Cairo este unul dintre cele mai mari oraşe ale Africii şi totodată sediul Ligii Arabe, fiind recunoscut ca un important nod comercial al Orientului Apropiat încă din timpuri străvechi. Întâlnire cu ghidul local şi transfer pentru cazare la Hotel Barcelo Pyramids 4* (sau similar). Opţional, croazieră “by night”, cu cină tip bufet şi spectacol de dansuri orientale, pe un segment al Nilului, la sud de Insula Gezira, prilej de a descoperi orașul cu clădirile sale moderne, impozante, evidențiate de lumini și firme de neon.
Ziua 2 / 07.10.2018: Cairo – Gizah – Sakkara – Memphis – Cairo
Mic dejun. Zi dedicată descoperirii piramidelor de la Gizah. Cu o vechime de peste 4.500 de ani, Complexul Funerar Gizah are drept simbol suprem trei structuri colosale, mormintele de formă piramidală ale faraonilor Regatului Vechi: Keops, Kefren și Mykerinos. Alături de legendarul Sfinx, piramidele sunt cele mai uimitoare creații ale unei spiritualități complexe și enigmatice, poate cel mai cunoscut reper cultural al omenirii, care i-a fascinat pe erudiți de-a lungul vremii. De altfel, Marea Piramidă a lui Keops este singura dintre cele șapte minuni ale lumii antice care a rezistat timpului, pe care vom putea să o vizităm și în interior. Ne vom deplasa apoi spre Necropola Sakkara, unde vom contempla prima piramidă construită vreodată pe Pământ, denumită Piramida în Trepte a faraonului Djoser, din sec. al XXVII-lea î.Hr.. Cel de-al treilea complex arheologic din programul zilei va fi Memphis, un muzeu în aer liber, care etalează câteva statui de granit și alabastru, de mari dimensiuni, pe locul primei capitale a Egiptului Faraonic. În încheierea zilei vom vizita un atelier de papirusuri, unde sunt expuse reproduceri ale unor lucrări străvechi, cu tematică mitologică și istorică, dar și un laborator de parfumuri tradiționale. Cazare la Hotel Barcelo Pyramids 4* (sau similar).
Ziua 3 / 08.10.2018: Cairo – Alexandria – Cairo
Mic dejun. Timp liber pentru activităţi individuale sau excursie opțională de o zi la Alexandria, “capitala ştiinţifică a antichităţii”, oraş situat pe țărmul Mării Mediterane. Portul glorios al suveranilor Ptolemei a fost darul lui Alexandru cel Mare, cel care a venit în Egipt ca eliberator în anul 332 î.Hr. și care s-a lăsat condus de semne mistice spre locul confirmării originii sale divine, de către preoții egipteni. Semnele măreției apuse ale acestui oraș sunt încă prezente, dar nu atât de evidente, dar le veţi descifra plasând în context simbolurile dispărute ale antichității: istoriile Farului și Bibliotecii, amintirea Cleopatrei, a templelor romane, înțelepciunea filozofilor și teologilor care au trudit în acest sanctuar al cunoașterii. Alexandria de astăzi este un spectacol al decadenței în notă romantică, cu o faleză impresionantă, lungă de 20 km și o bogăție remarcabilă de edificii neoclasice, neobaroce sau Art Nouveau, sufocate de patima unui secol al dezmoștenirii. Veţi vizita Fortul Qaitbey, construit cu piatra Farului dispărut, Palatul și Grădinile Montazah, Columna lui Pompei, Teatrul Roman, Catacombele din Kom as-Suqqafa și Biblioteca cea nouă (exterior). Seara, întoarcere la Cairo pentru cazare la Hotel Barcelo Pyramids 4* (sau similar).
Ziua 4 / 09.10.2018: Cairo – Aswan (tren)
Mic dejun. Zi dedicată capitalei tărâmurilor faraonice, Cairo, cel mai mare oraș al Africii, cu aproape 20 de milioane de locuitori. Programul va cuprinde cele mai reprezentative repere culturale ale acestei metropole, considerate inima lumii arabe din Orientul Mijlociu. Vom vizita Muzeul de Egiptologie, aflat în celebra piață Tahrir, care adăpostește cea mai bogată colecție de artă antică egipteană, unde vom face cunoştinţă cu istoria milenară a acestor locuri admirând multitudinea de artefacte şi capodopere ale diferitelor perioade şi dinastii. Printre statui şi vasta colecţie de obiecte găzduite de sălile muzeului, vom vedea comoara din mormântul lui Tutankhamon cu masca sa mortuară confecţionată din aur masiv. Turul ghidat va cuprinde mai multe galerii cu sarcofage și coloși din epocile Regatului de Mijloc și Regatului Nou (Amenhotep al III-lea, Ramses al II-lea) şi sala Tell al Amarna, dedicată faraonului monoteist Akenaton, după care vom avea liber pentru a explora, pe cont propriu, alte galerii importante ale muzeului, precum Sala Mumiilor, care presupune bilet separat. Vom vedea apoi o altă dimensiune culturală definitorie pentru Cairo, complexul istoric de biserici creștine copte, dintre care vom vizita Biserica Suspendată, una dintre cele mai vechi lăcaşuri creştine ale oraşului, Biserica Sf. Gheorghe, precum şi Bisercia Abu Sergah unde şi-a găsit adăpost Sf. Familie. Ne vom îndrepta în continuare în partea islamică a orașului, reprezentată prin Citadela lui Saladin, Moscheea de Alabastru și Bazarul Khan el Khalili – echivalentul peșterii lui Ali Baba, unde vom avea timp liber pentru cumpărături. Seara, transfer la gară pentru călătoria cu trenul de noapte spre Aswan în vagon de dormit clasa I, în cuşete cu 2 paturi.
Ziua 5 / 10.10.2018: Aswan
Mic dejun în tren. La capătul unui drum cu trenul de noapte ne va întâmpina Aswanul, cel mai sudic oraș egiptean situat în cea mai încântătoare parte a Nilului, unde deșertul se oprește chiar în malul fluviului, orașul care se bucură de o atmosferă relaxantă și de vecinătatea multor atracții diverse, care îi conferă un exotism aparte. Vom vizita Barajul, Lacul Nasser și cariera de granit roz, unde a rămas „captiv" timp de 3.500 de ani, Obeliscul Neterminat. În jurul prânzului ne vom îmbarca pe vasul de croazieră cu care vom călători în următoarele trei zile până la Luxor. După-amiază excursie opţională la Philae - sanctuarul zeiței Isis, construit pe locul în care a fost înmormântat soţul ei, Osiris. Odată cu construirea marelui baraj de la Aswan, templul a fost ameninţat cu inundarea, dar intervenţia UNESCO a dus la salvarea lui. Întoarcere la vas de la bordul căruia vom putea admira şi surprinde în fotografii, combinaţia dintre peisajul selenar al deşertului şi siluetele impozante ale misterioaselor temple faraonice. Cină şi cazare la bordul vasului.
Ziua 6 / 11.10.2018: Aswan – Abu Simbel – Kom Ombo – Edfu
Mic dejun. În această dimineaţă vom putea pleca foarte devreme într-o excursie opţională la Abu Simbel - templul copleșitor inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, care a fost construit în sec. al XIII-lea î.e.n de către faraonul Ramses al II-lea, pentru a celebra succesul obţinut în bătălia de la Kadesh împotriva poporului hitit. Pentru multă vreme celebrul templu a fost ascuns de nisipul auriu al deşertului, până în anul 1813 când exploratorul elveţian Jean Louis Burkhart l-a redescoperit. Remarcabile statui din piatră îi reprezintă pe Ramses şi pe soţia sa, Nefertari. Templul este unic datorită faptului că soarele pătrunde în camera sacră luminând perfect interiorul doar în două zile pe an, de ziua regelui pe 21 februarie şi în ziua încoronării sale, pe 22 octombrie. Întoarcerea la vas pentru a începe navigarea pe Nil, într-o etapă a circuitului nostru care reconstituie fidel programul primelor croaziere brevetate de compania de turism britanică „Thomas Cook & Son", din sec. al XIX-lea. În acea perioadă se naviga încet, cu vapoare cu aburi, preț de săptămâni, iar zilele de trândăveală pe punte alternau cu excursii la vestigiile antice de pe malurile fluviului. Astăzi, singurele diferențe sunt standardele de confort ale camerelor unui hotel modern de 5* și viteza de deplasare. S-a păstrat până și obiceiul englezesc al lui „five o'clock", ceai servit zilnic, pe puntea superioară, la barul de lângă piscină. Pe traseul până la Luxor vom vizita două temple din perioada dinastiei ptolemeilor. Primul, denumit astăzi Kom Ombo a reprezentat în antichitate un centru religios închinat binomului Sobek – Haroeris, un zeu crocodil și altul șoim, care simbolizau dimensiunile complementare, telurică și celestă, contopite în unitatea sacră a Lumii. Al doilea templu, Edfu, este cel mai bine conservat templu antic din Egipt fiind dedicat zeului Horus, cel care l-a redat veșniciei pe tatăl său Osiris și care simboliza triumful perpetuu al dinastiei faraonice. Dejun, cină şi cazare pe vas.
Ziua 7 / 12.10.2018: Edfu – Luxor
Mic dejun. Vasul va naviga până în zona oraşului Luxor, cea mai mare concentrare de monumente și vestigii antice, care evocă în mod exemplar complexitatea credințelor și simbolurilor religioase ale vechilor egipteni. Numele vechi al așezării era Teba, capitala faraonilor Regatului Nou, o epocă care s-a întins timp de cinci secole şi care a cuprins cele mai glorioase trei dinastii din istorie, între anii 1550 și 1069 î.Hr. Templele monumentale Luxor și Karnak erau renumite în toată lumea antică și atrăgeau vizitatori încă din perioadele greacă și romană. Vom începe cu vizita în Valea Regilor, necropola dintre munți, unde vom vedea morminte elaborate, săpate în piatră și decorate cu scene din mituri care descriu drumul faraonului spre nemurire. Trei astfel de morminte pe care le vom putea vizita, au fresce perfect conservate, iar cel mai faimos și singurul descoperit intact, este cel al lui Tutankhamon (intrare opțională). Pe același mal vestic al Nilului (malul celor adormiţi), vom mai admira alte situri importante, precum Templul Funerar al Reginei Hatshepsut, Valea Reginelor și Coloșii lui Memnon. Pe malul opus, vom vizita, la ora asfințitului Templul Luxor, unde coloanele lui Amenhotep al III-lea, coloșii lui Ramses al II-lea, basoreliefurile lui Alexandru cel Mare și sfincșii de pe aleea sacră compun un tablou magnific, potențat de lumina reflectoarelor. Dejun, cină şi cazare pe vas.
Ziua 8 / 13.10.2018: Luxor – Karnak – Hurghada
Mic dejun. Debarcare de pe vasul de croazieră, după care ne vom îndrepta spre Templul Karnak care reprezintă cea mai grandioasă lucrare în piatră închinată zeilor, lăsată moștenire de vreo civilizație a lumii. Vom vizita Karnak-ul care reprezintă sinteza practicilor religioase a două milenii, o culme a transfigurării artistice a miturilor ancestrale egiptene. Complexul întins pe o suprafață de 40 ha, a fost domeniul închis al sacerdoților care îndeplineau ritualurile de venerare a Triadei Tebane. Aici era casa lui Amon Ra, zeitatea supremă a Egiptului de Sus, devenit în timp zeu universal în bazinul Mediteranei Orientale. Cei mai puternici faraoni au contribuit la desăvârșirea monumentelor, între care se remarcă Hipostilul - marea sală cu 134 de coloane gigantice, acoperite cu basoreliefuri ce redau suma tuturor elementelor care compun Universul guvernat de zeul solar Amon Ra. După această ultimă lecție de egiptologie, itinerariul zilei ne va purta spre Deșertul de Est până la țărmul Mării Roșii, în stațiunea Hurghada, unde vom avea parte de o după-amiază de relaxare în atmosfera specifică unui complex hotelier destinat sejururilor All Inclusive. Cină şi cazare în regim All Inclusive la Hotel Sea Gull 4* (sau similar).
Ziua 9 / 14.10.2018: Hurghada
Mic dejun. Astăzi vom avea o zi de vacanță la mare, cu toate mijloacele de agrement obișnuite pe litoral. Marea Roșie este vestită pentru recifurile de corali, specifice climatului subtropical, unde trăiesc pești cu forme și culori diverse. O apă plăcută, cu o temperatură constantă de 25 de grade, cu o claritate deosebită, în diferite nuanțe de turcoaz, ne invită la partide de înot și snorkeling. Pentru a observa cei mai mulți pești în mediul lor natural, se pot face ieșiri în larg pentru scuba diving sau croaziere în zona recifurilor, la bordul vaselor cu hublouri subacvatice, care facilitează contactul cu fauna marină. De asemenea, se vor organiza acțiuni opționale, de tipul „jeep safari”, pentru a descoperi particularitățile reliefului și ale vieții beduinilor din deșert. Cină şi cazare în regim All Inclusive la Hotel Sea Gull 4* (sau similar).
Ziua 10 / 15.10.2018: Hurghada – Cairo – Viena
Mic dejun. Plecare spre aeroportul din Cairo. Drumul spre capitală se va desfășura în cea mai mare parte de-a lungul coastei africane a Mării Roșii, prilej de a observa mai multe aspecte ale cadrului natural muntos și ale litoralului egiptean. Sosire la aeroportul din Cairo pentru plecarea spre Viena cu compania Austrian Airlines, zbor OS 0864 (15:30 / 19:15), de unde se va pleca spre Bucureşti cu OS 0767 (20:15 / 22:55).

TARIF: 860 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 180 EURO
(tarif valabil pt. un grup minim de 20 turiști; pt. 15-19 turiști, tariful se majorează cu 50 euro/pers).

TARIFUL INCLUDE:
- transport internaţional cu avionul pe rutele: Bucureşti – Viena – Cairo şi retur cu compania Austrian Airlines
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 5 nopţi de cazare în hoteluri de 4*
- 1 noapte de cazare în tren (cuşete de două persoane)
- 3 nopţi de cazare pe vasul de croazieră de 5*
- mesele menţionate în program: 9 mic dejunuri, 3 zile cu pensiune completă și 1 zi cu mese în regim de All Inclusive
- transferurile şi tururile menţionate în program
- tur panoramic cu ghid local în Cairo
- vizită la barajul de la Aswan
- vizitarea templelor Kom Ombo, Edfu, Luxor și Karnak
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

NOU Începând cu anul 2018, agenţia tour-operatoare DAL TRAVEL oferă turiştilor care se înscriu pe circuitele proprii transferuri gratuite la şi de la Aeroportul Henri Coandă – Otopeni, din următoarele localităţi:
• Sibiu, Rm. Vâlcea, Piteşti
• Braşov, Predeal, Sinaia, Câmpina, Ploieşti
• Iaşi, Târgu Frumos, Roman, Bacău, Oneşti, Adjud, Focşani, Buzău, Urziceni
• Constanţa, Medgidia, Cernavodă, Feteşti, Slobozia
- transferurile gratuite se vor rezerva la înscriere, rezervările ulterioare fiind posibile doar în limita locurilor disponibile şi cu minim 21 zile înainte de plecare
- dacă turistul renunţă la transferul de dus, transferul de retur se anulează automat; acesta va putea fi asigurat doar dacă vor mai fi locuri disponibile la acel moment în mijlocul de transport
- prezentarea la transfer se va face cu minim 15 minute înainte de ora de plecare comunicată
- turiştii care beneficiază de acest serviciu, sunt obligaţi să furnizeze un număr de telefon mobil la care să poată fi contactaţi în eventualitatea modificării orei de îmbarcare
- agenţia tour-operatoare Dal Travel nu-şi asumă răspunderea pentru neprezentări, întârzierile la transfer ale turiştilor sau apariţia unor evenimente neprevăzute (blocarea traficului rutier, condiţii meteo nefavorabile, accidente rutiere etc.) care pot duce la întârzierea transferului şi pierderea zborului; în această situaţie, costurile suplimentare generate de un nou bilet de avion sau modificarea celui existent vor fi suportate de către turist
- transferurile sunt asigurate de agenţia tour-operatoare Dal Travel cu mijloace auto din flota proprie (autoturisme pentru 1-4 pasageri) şi/sau cu mijloace auto ale companiilor de transport partenere pe rute regulate de transport pasageri
- dacă agenţia tour-operatoare Dal Travel trebuie să asigure transferuri gratuite pe aceeaşi rută şi din aceleaşi oraşe pentru 2 sau mai multe circuite cu plecare sau sosire în aceeaşi zi, se va organiza un singur transfer pentru toţi pasagerii din circuitele respective, cazuri în care pot apărea timpi de aşteptare mai mari, de până la 3 ore; în astfel de situaţii, turiştii vor fi anunţaţi şi vor trebui să confirme dacă doresc să beneficieze de transfer în condiţiile date, sau nu
- turiştii au obligaţia de a menţine curăţenia în mijlocul de transport pe tot parcursul transferului şi să ţină cont că în mijlocul de transport nu sunt permise fumatul, consumul de băuturi alcoolice şi produse alimentare
- transferurile se asigura în conformitate cu reglementările legale în vigoare cu privire la transportul de persoane şi cu respectarea timpilor de condus ai şoferilor, aceştia făcând pauzele de odihnă impuse de lege în vederea asigurării transportului în condiţii de siguranţă

TARIFUL NU INCLUDE:
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile internaţionale şi pentru cel local: aprox. 280 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxă viză Egipt: 25 euro/pers., care se plăteşte la sosire, individual
- taxele de oraş (unde se percep) se achită la recepţia hotelurilor
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative. În funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local
• Cină cu spectacol pe vas în Cairo: aprox. 30 euro/pers.
• Excursie la Alexandria: aprox. 60 euro/pers, opțiunea se face la înscriere
• Excursie la Philae: aprox. 35 euro/pers
• Vizită la Abu Simbel: aprox. 50 euro/pers.
• Muzeul de Egiptologie – Camera Mumiilor: aprox. 20 euro/pers., se achită la fața locului
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi în cadrul meselor (cu excepţia hotelului din Hurghada, unde regimul de masă este All Inclusive) etc.
- bacşişuri: 30 euro/pers. pentru ghizi, şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- asigurarea medicală
- asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno)

ACTE NECESARE:
- pașaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei

CONDIÅ¢II DE ÃŽNSCRIERE:
- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

OBSERVAÅ¢II:
- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistentă în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie, asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile, etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite. Totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere servicii în interiorul muzeelor, monumentelor etc. Altfel, ghizii români vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice. Ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţii locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL. Tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz un ghid local. În tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauză)
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

Rezervare & Informații contact
DAL TRAVEL Această ofertă a fost publicată de către Agenția de turism DAL TRAVEL:
  • Adresa: STR. GEORGE ENESCU NR. 33, SECTOR 1, bucuresti
  • Telefon: 0213197062

Trimite o cerere de rezervare pe email:

Solicitarea trimisă prin formularul de mai jos nu garantează rezervarea. Veți fi contactat de către operator pentru detalii.

 



Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.