Comore

Informații turistice generale

Insulele Comore se afla in Oceanul Indian, in largul coastei de est a Africii, intre zona de nord a Madagascarului si zona de nord-est a Mozambicului. Arhipelagul consta in patru insule principale - Ngazidja (fr. Grande Comore), Mwali (fr. Moheli), Nzwani (fr. Anjouan) si Mahore (fr. Mayotte), precum si mai multe insule mici. De vreme ce Mayotte a fost singura insula ce a votat impotriva independentei de Franta, acum insula nu este administrata de guvernul Uniunii Comoros, desi este revendicata de catre acesta.

Insulele Comore beneficiaza de o vegetatie bogata si variata - 65% din esentele de parfum din lume provin de aici, acestea fiind procesate din flori de ylang-ylang, iasomie si portocal. Condimente precum nucsoara, cuisoare, piper, busuioc si vanilie, reprezinta o alta parte importanta a economiei. Insulele sunt de origine vulcanica si sunt inconjurate de recife de coral, iar calatorii mai activi pot sui pe Muntele Karthala, un vulcan activ aflat pe insula Ngazidja.

De la castigarea independentei, Insulele Comore sunt caracterizate de instabilitate, cu cateva lovituri de stat. Locuitorii insulelor sunt printre cei mai saraci oameni din Africa si sunt dependenti de ajutor strain. Produsele exportate de insule sunt predispuse la fluctuatii de pret si banii trimisi de cetatenii ce locuiesc in strainatate reprezinta o sursa importanta de venit.

Principalele atractii turistice

• Capitala Moroni de pe insula Hgazidja (Grand Comore) este un oras incantator cu cateva piatete largi si numeroase moschee frumoase, inclusiv Moscheea Vendredi.

• Urcati pe muntele Karthala si coborati in craterul acestui vulcan activ. Se presupune ca este cel mai mare ctater activ din lume. Puteti face popas de o noapte in cabana. Daca sunteti in forma, puteti merge si spre Dziani Boundouni, un lac sulfuros in crater, in centrul insulei Mwali (Moheli). Datorita instabilitatii politice, cel mai bine este sa verificati ultimele informatii inainte de a porni la drum spre aceasta insula.

• Satul de pescari Itsandra, la 6km de Moroni, are o plaja frumoasa si puteti vedea dansurile barbatulor. Orasul este fosta capitala antica a insulei, completata cu morminte regale si o fortareata. Mitsamiouli, un oras aflat in nordul insulei, este cunoscut pentru facilitatile de scufundari si pentru cei mai buni dansatori din Comore. Pe insula exista multi lilieci si paianjeni.

• Descoperiti viata salbatica locala. Puteti vedea testoasa verde in principala rezervatie marina de pe coasta de sud a insulei Moheli. Pescarii locali din Niumashuwa organizeaza excursii cu canoe motorizate (pirogue). Puteti vede atestoase uriase in Golful Niumashuwa.

• Nzwani (Anjouan) se remarca prin cascade si vegetatia abundenta. Orasul principal, Mutsamudu, este construit in stil Swahili-Shirazi, completat cu case din secolul XVII si alei intortocheate, moschee si o citadela. Vizitati si capitala antica Domoni. Plajele se afla in zona Bimbini.

Gastronomie

Nu puteti descoperi Insulele Comore fara a aprecia savoarea gastronomiei. Cateva retete traditionale sunt cu adevarat delicioase, cum ar fi "pilawo" sau "samoussas". Spre deosebire de populatia altor insule, in bucataria locala veti gasi un amestec inteligent de produse din natura si condimente. "Matla" este un fel din frunze de manioc gatite cu usturoi, carne sau peste si lapte de cocos. Se serveste cu orez si sos aromat. Supa "kakamoku" se face din peste, rosii, citrice si piper. "Pilao" se face din orez aromat cu turmenic, carne, scortisoara si rosii. "Samoussas" este o mancare din carne sau peste cu aluat, adesea condimentat. La nunti se serveste "fritters" sau "donnasses", facute din faina, lapte praf, oua, vanilie si bicarbonat de sodiu. Se prajesc in ulei incins.

Istorie

Comore era frecventat de calatori din Africa, Madagascar, Indonezia si Arabia, inainte ca primii europeni sa descopere insulele. Cea mai puternica influenta aa fost cea araba.

Francezii au colonizat Mayotte in 1843, iar in 1904 au anexat si restul arhipelagului. Cu ocazia referendumului din 1974, 95% din populatie a votat pentru independenta. Exceptia a fost Mayotte, unde majoritatea crestina a votat impotriva unirii cu alte insule majoritar islamice. Astazi a ramas teritoriu francez de peste mari.

Insulele Comore care au ramas, si-au declarat independenta in 1975, cu Ahmed Abdallah ca presedinte.. La o luna, acesta a fost indepartat de ministrul justitiei, Ali Soilih. Acesta a reprezentat doar inceputul instabilitatii in Comore - tara a suferit peste 20 de lovituri de stat si cateva incercari de separare. Cel putin patru dintre aceste atentate au fost organizate de un grup de mercenari albi numiti Les Affreux (Cei Teribili) si liderul lor, Bob Denard. Acesta a fugit din comoros in 1989, alungat de trupele franceze.

Insula Anjouan si-a declarat independenta in 1997, dupa luni de proteste. Separatistii au dorit reintoarcerea conducerii franceze. A urmat si separarea celei mai mici insule, Moheli, insa Franta a refuzat sa sprijine separarea vreunei dintre aceste insule.

In 2002, s-a aprobat o noua constitutie si cele trei insule au fost reunite, fiecare cu statut semi-autonom.

Informatii utile

Desi locuitorii musulmani sunt toleranti cu alte culturi, acestia asteapta ca vizitatorii sa nu aiba un comportament ostentativ - sa nu consume alcool in locuri publice si sa nu se imbrace sumar. Femeilor locale le este interzis sa-si arate umerii, pieptul, genunchii, stomacul sau salele. Prozelitismul non-musulman este ilegal.

Pentru a saluta o persoana in varsta se spune "kwesi", iar aceasta poate raspunde "mbona, mkana baraka". Raspundeti cu "salaama".

O greseala mare este sa dati dulciuri copiilor pe strada. Localnicii nu sunt foarte obisnuiti cu turistii si sunt bucurosi doar sa vorbeasca cu dumneavoastra. Daca le veti da cadouri se vor obisnui sa va hartuiasca si veti elimina astfel posibilitatea de a le cunoaste cultura si stilul de viata.

Capitala: Moroni
Ora locala: GMT +3
Principale limbi vorbite: araba, franceza, comorana
Moneda: 1 franc comorez = 100 centi
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.