Revin cu noi impresii de calatorie din zona cu cel mai puternic impact emotional din tot traseul facut in cadrul Expeditiei sud-americane: zona Cusco din Peru care cuprinde pe langa Machu Picchu despre care am scris un review si cetătile si fortaretele incase de pe Valea Urubamba cum ar fi Pisac, Ollantaytambo, Saqsayhuaman, Q'enqo, Tambomachay, Pukapukara, Qorikancsa
- toate acestea si inca multe altele pe care nu-am avut ocazia sa le vizitam constituie pentru peruani Valea Sacra a Imperiului Incas. Desigur observati ce denumiri curioase au aceste asezari. Inainte de plecare am tot citit despre ele, am vizionat documentare, dar informatiile pe care le-am auzit la fata locului au fost edificatoare, iar pronuntia mi-a devenit ceva mai familiara abia dupa ce o auzeam de cateva ori de la ghidul local. Asa am aflat cu surprindere ca Machu Picchu nu e "Maciu Piciu" ci "Maciu Pic-ciu", nu-i asa ca nu stiati?.Ghidul nostru, un student la Arheologie, din Cusco, ne-a corectat de cateva ori si de alte cateva ori a accentuat pronuntia corecta a acestei asezari. Se pare ca si alte grupuri de turisti din alte tari faceau frecvent aceiasi gresala, lucru de care m-am convins dupa intoarcerea acasa si am mai vazut si alte documentare despre Machu Picchu. Va spun asta pentru ca acel ghid tinerel voia sa ne arate ca acest edificiu al Imperiului Inca nu este numai un simbol al Peru-ului ci legatura indestructibila a natie cu civilizatiile precolumbiene, care constitue pentru ei nu numai un motiv de mandrie nationala dar impune si un respect nemasurat.
Daca in review-ul despre Machu Picchu am facut referiri generale despre istoria si geografia Peru-ului, cred ca este momentul acum sa va spun cate ceva despre cultura si civilizatia Inca.
Populatia, cunoscuta mai tarziu ca populatia incaşa, era organizată la început într-un mic grup războinic care vorbea limba "Quechuana" şi trăiau lângă lacul Titicaca în sud-estul Peru-ului, în secolul XII-XIII. Conform legendei incaşe, primul împarat incaş, Manco Capac, împreuna cu trei fraţi şi patru surori au ieşit din pământ, din peşteri.
În jurul anului 1200, Manco Capac conducea zece ayllus, sau clanuri, din partea de nord a lacului Titicaca către valea fertilă din Cuzco. Incaşii au cucerit valea şi au supus poporul. Au întemeiat oraşul Cuzco care a devenit capitala lor.
Manco Capac s-a căsătorit cu una din surorile sale pentru a stabili dinastia regala. El şi succesorii săi au mărit puterea imperiului prin căsătorii, alianţe şi cucerirea popoarelor vecine.
Adevărata expansiune a început sub conducerea lui Viracocha Inca, al optulea conducător. În 1437, a extins graniţele imperiului cu sute de km în afara zonei Cuzco. Imperiul a ajuns la dimensiunea maximă în timpul lui Huayna Capac (1493-1525).
Moartea acestuia, în 1525, înainte de a numi un succesor, a dus la divizarea imperiului.
Incaşii şi-au extins simţitor teritoriile după cucerirea Chancasilor, sub domnia fiului lui Virachocha, Pachacuti Inca Yupanqui. El a reorganizat sistemul Inca social şi politic si impreună cu fiul său, Topa Inca Yupanqui, a extins imperiul de la nordul Ecuadorului de astazi până în centrul statului Chile de astăzi.
Societatea incaşilor a fost organizată strict, de la împarat şi familia regală la simplii ţărani şi oameni de rând. Împaratul era considerat descendent al zeului soarelui, Inti, şi conducea ca autoritate divină. Toată puterea stătea în mâinile sale. Numai influenţa obiceiurilor şi frica de revoltă contracarau putereaîmpăratului.
Următoarea clasă socială după împărat era aristocraţia, care cuprindea descendenţi şi rude ale împaraţilor.
Din motive administrative, imperiul a fost împărţit în mai multe organizaţii, cunoscute ca: "Cele patru suyus (sfert) ale lumii", cu capitala Cuzco în centru. Incaşii şi-au numit imperiul "Tahuatinsuyu", care însemnă "Tărâmul celor patru sferturi".
Religia Inca era una politeistă (zeul soarelui, zeiţa pamântului, zeul porumbului ş.a.). Supuşii imperiului aveau drepul să-şi venereze zeii ancestrali atâta timp cât recunoşteau supremaţia lui Inti, zeul soare, care era cel mai important zeu venerat de conducerea Inca. Aşadar ayllu (familiile lărgite) şi oraşele-stat ce făceau parte din imperiu şi-au putut venera în continuare proprii zei.
Imparatul inca si conducatorii de cetati si obsti au supravegheat şi au învăţat oamenii, prin experţi, tehnici de cultivare, irigare sau terasare. Un procent din fiecare recoltă a fiecărui om trecea în depozitele statului, pentru a fi distribuită la nevoie. Cele mai importante recolte erau cele de porumb şi de cartofi. Lamele au fost primele animale domesticite. Au urmat câinii, raţele şi porcii de Guineea.
Pentru construirea clădirilor publice, marea majoritate a incaşilor trebuiau să muncească în timpul unei părţi a anului acestea fiind considerate taxe platite in munca. Astfel s-au construit clădiri cum ar fi: forturile, drumurile sau podurile. Aveau drumuri de un important interes strategic şi poduri impresionante.
Pentru a creşte producţia agriculturii, s-au construit terase de piatră în trepte pe îngustele şi dificilele văi ale Anzilor.
Alte impresionante clădiri ale incaşilor sunt marile temple şi palate, cum ar fi templul Soarelui din orasul Cuzco, care era aproape complet din aur.
La sfârşitul unui război civil din imperiu, în anul 1532, spaniolul Francisco Pizarro, a organizat o expediţie împotriva imperiului. Profitând de faptul că tocmai se terminase un crunt razboi civil şi de faptul că incaşii nu cunoşteau caii, cu numai 180 de oameni el reuşeşte să răpească regele, Atahualpa, şi să nimiceasca garda sa personală, şi alţi oameni nevinovaţi, în total aproximativ 10 000 de oameni.
Spaniolul Francisco Pizarro, primind întăriri şi răpind şi pe principalul general al armatei, reuşeşte să cucerească capitala, iar odata cu ea aproape tot imperiul.
Si acum cate ceva despre capitala marelui imperiu Inca - Cusco, "Qosqo" în limba quechua, însemnând "buricul pământului". Informatiile le-am preluat dintr-un articol scris de Claudia Moşoarcă pe Descopera Travel.ro
Povestea orasului a inceput cu Manco Cápac, mitologicul conducător incaş care a pornit în căutarea locului ideal pentru a construi Templul Soarelui, în cinstea tatălui său, Inti.
Cusco şi-a început expansiunea după 1438, când al nouălea împărat incaş Pachacútec s-a aplecat asupra treburilor administrative, lăsând grija războiului fiului său Topa Inca. Vremurile de glorie s-au măsurat în graniţele extinse până în Ecuador şi Chile, în reţeaua de drumuri de peste 30.000 km şi în sistemul naţional de taxe bine planificat. Cusco a fost capitala administrativă şi religioasă, în care s-au ridicat o sumedenie de construcţii grandioase, care au atras mai târziu admiraţia şi lăcomia conchistadorilor spanioli. Curtea regală cu ale ei constructii înconjura o largă piaţă centrală, Templul Soarelui ("Qoricancha" sau "incinta de aur") se pierdea în strălucirea aurului din foiţele cu care era acoperit,
iar casele aristocraţiei se împărţeau în patru cartiere distincte, fiecare dedicat unei provincii din cele patru ale marelui imperiu.
In Cusco am facut un tur panoramic al orasului, acesta fiind cel mai vechi oras locuit pemanent din America de Sud, el fiind declarat astazi "Capitala Arheologica a Americii de Sud" de catre UNESCO. Ne-am oprit si am vizitat Templul Soarelui - Qoricancha, am mers apoi in Plaza de Armas cu aerul sau colonial,
am vizitat Catedrala construita in stil renascentist, avand in interior statui sculptate in cedru, picturi ale Scolii din Cusco si o multime de obiecte de argint.
Am facut o plimbare si pe o strada comerciala
care ne ducea inevitabil spre o piata cu tot felul de lucruri mai mult sau mai putin traditionale.
In drumurile noastre spre cetatile din Valea Sacra am avut ocazia sa vedem panorama orasului in toata splendoarea sa in cateva randuri.
Pozele facute acolo sunt edificatoare.
https://youtu.be/vrzZymMvWhU