Informații turistice generale
Haiti ocupa doua treimi din partea de vest a insulei Hispaniola, pe care o imparte cu Republica Dominicana. Avand un peisaj muntos si o clima tropicala, Haiti detine ingredientele principale ale unei destinatii turistice, insa decadele de saracie, instabilitate si violenta au inabusit aceste perspective si au lasat in urma cea mai saraca natiune din Caraibe. 50% dintre adulti sunt analfabeti si rata scolarizarii este de 54%. Pe de alta parte insa, Haiti este un taram cu o arta colorat, muzica fantastica, paduri tropicale incetosate si un popor spiritual, cu un simt al umorului si o pasiune legendara.
Principalele atractii turistice
• Capitala Port-au-Prince este un oras infloritor cu o populatei de aproximativ un milion de locuitori. Locurile pe care trebuie sa le vizitati includ Piata de Fier, catedrala neo-romantica, Muzeul de Arta Haitiana, Statuia Soldatului Necunoscut, Casa de Turta Dulce si Conacul Defly.
• In apropiere de Cap-Haitien se afla epava vasului Santa Maria. Cap-Haitien se afla la poalele muntilor verzi si este inconjurat de plaje frumoase. Aici atmosfera este mai relaxata si puteti admira arhitectura spaniola. Nu ratati frumoasa citadela construita de Henri Christophe, o fortareata remarcabila la 40km sud de Cap-Haitien. Dupa un drum de o jumatate de ora veti ajunge in satul Milot, poarta spre citadela si locul in care se afla ruinele palatului Sans Souci.
• Jacmel este un ora selegant cu palate cu stucaturi victoriene, ornate cu balconase. Este un centru important de voodoo si puteti vizita cateva temple interesante. In Jacmel vin artisti din toate colturile lumii, creand o atmosfera artistica animata, sporita de carnavalul cu dansatori imbracati in costume de hartie si spectacole de teatru stradal. Sus in munti se afla orasul Kenscoff, preferat de haitieni pentru vacantele de vara. Parc Macaya este probabil cel mai faimos parc din Haiti, ce ofra vizitatorilor trasee pentru drumetii prin vegetatia tropicala. Mai departe de Jacmel se afla Bassins Bleus, o serie de trei piscine unite prin cascade.
• Plajele Kyona si Ibo sunt ideale pentru inot, scufundari, pescuit cu sulita, navigatie, intreceri cu canoia si schi nautic. La Gonave este o locatie populara pentru pescuit.
Gastronomie
Haitienii cultiva porumb, orez, banane, mango,avocado si alte fructe si legume tropicale. O masa obisnuita include una sau doua varietati de orez preparat cu fasole rosii sau negre. Aproape toate mesele contin banane plantain, de obicei fierte, taiate felii si prajite. Cine isi permite, mananca si carne de porc sau pui fripta. Foarte populare sunt diverse specii de peste si crustacee.
Legumele includ fasole verde, cartofi, okra, varza, dovlecei si vinete. La salate se pun si felii mari de avocado. Majoritatea haitienilor prefera la masa un sos foarte condimentat, numit pikles. Deserturile includ prajituri si tarte, adesea servite cu garnitura de ananas.
Istorie
Incepand cu 1492, nativii Arawak din Haiti au cazut prada conducerii spaniole. In 1697 Haiti a devenit colonia franceza Saint-Dominique, ce a devenit o sursa principala de zahar din trestie, produs de sclavi. In 1791 au avut loc revolte in populatie de sclavi ce numara 480.000 de persoane, revolte ce au rezultat intr-o declaratie de independenta. Napoleon Bonaparte a incercat sa suprime miscarea de independenta, dar aceasta a reusit sa triumfe in 1804, sub conducerea lui Jean-Jacques Dessalines, care a si numit noua natiune Haiti. Haiti a fost prima republica de negri independenta.
Revolutia a distrus economia Haiti. Anii de dispute intre mulatrii cu pielea deschisa la culoare care conduceau economia si populatia majoritara de negri, plus disputele teritoriale cu Santo Domingo, au continuat sa dauneze dezvoltarii natiunii. Dupa o succesiune de dictatori, statul Haiti aflat in faliment a aceptat ca SUA sa-i administreze vamile, intre 1905 si 1941. Ocupatia trupelor de marina a Statelor Unite a adus in Haiti stabilitate intre 1915 si 1934. Cresterea populatiei a facut din Haiti cea mai populata natiune din emisfera vestica.
Dupa patru ani de conducere democratica, in 1949 a venit la conducere dictatorul Francois Duvalier, numit si "Papa Doc". Dupa moartea sa, a urmat la conducerea celei mai sarace natiuni din emisfera vestica fiul sau Jean-Claude, sau "Baby Doc". In anii 1980 Haiti a fost una dintre primele tari care s-au confrntat cu epidemia de SIDA. Frica de aceasta boala a alungat turistii si industria turismului a intrat in colaps.
Primul sef executiv ales al tarii a fost Jean-Bertrand Aristide, un preot romano-catolic de stanga ce a promis o noua era pentur Haiti, in 1991. Insa cateva luni mai tarziu, armata a preluat conducerea. Aristide a revenit, cu ajutorul trupelor NATO. Tara insa a ramas in mizerie, avand cel mai mare nivel de malnutritie, SIDA si mortalitate infantila din regiune.
In urma alegerilor boicotate de opozitie din 2000, Aristide a fost reales. Acesta devenea din ce in ce mai autoritar si mai incapabil de a imbunatati situatia dramatica a populatiei. In 2004 tara a izbucnit in proteste violente ce au degenerat in lupte ale rebelilor armati. In septembrie 2004 Haiti a fost devastat de un uragan ce a ucis peste 2.400 de persoane. Faradelegea si banditismul erau rasmandite si guvernul interimar nu controla anumite parti ale tarii care erau conduse de fosti soldati inarmati.
In februarie 2006 au avut loc alegeri sprijinite de trupele ONU. Favoritul era Rene Preval fostul prim ministru si protejat al lui Aristide. Necastigand, acesta a contestat alegerile. Dupa renumararea voturilor Preval a fost declarat invingator. Dupa proteste de strada violente, in 2008 Preval a anuntat scaderea pretului la orez cu 16%. In iulie, Michele Pierre-Louis a devenit a doua femeie in pozitia de prim ministru al Haiti.
Informatii utile
Capitala: Port-au-Prince
Ora locala: GMT -5
Principale limbi vorbite: creola, franceza
Moneda: 1 gourde = 100 centimes