Kauai

Informații turistice generale

Insula Kauai mai este numita si Insula Gradina, si are toate elementele pentru a fi o destinatie spectaculoasa - paduri tropicale, stanci maiestuoase, vai de smarald, palmieri ce se leagana in bataia vantului, curcubee in fiecare zi si unele dintre cele mai spectaculoase plaje pe care le-ati vazut.

O lege a insulei spune ca nicio cladire nu trebuie sa depaseasca inaltimea unui cocotier. Drept urmare, in prim plan se afla peisajul superb si nu hotelurile inalte. Insula este ideala pentru persoanele active - sporturi nautice din belsug, kilometri intregi de trasee si poteci prin padure si stanci si terenuri de golf. Veti gasi insa si plaje intinse, cu nisip auriu, perfecte pentru relaxare la soare.

Kauai este cea mai veche dintre insulele Hawaii si a suferit schimbari de-a lungul anilor, mai ales prin eroziune, ceea ce a dus la formarea de minuni naturale, precum Canionul Waimea si coasta Na Pali. Insula este cunoscuta si ca locul in care s-a nascut industria trestiei de zahar in Hawaii. Prin comparatie cu Oahu, Maui sau Insula Mare, Kauai este mai mica, mai putin populata si mai rurala.

Daca va veti uita pe o harta veti observa o diferenta importanta intre Kauai si alte insule mai populate - datorita canionului si coastei Na Pali, nu exista un drum care sa inconjoare insula. Odata ajunsi pe malul de sud si in canion, puteti doar sa mergeti spre vest pe drumuri prafuite sau sa faceti un drum intors. Totusi insula este destul de compacta, astfel incat puteti vedea ambele capete ale drumului in aceeasi zi.

Obiective turistice și atracții în Kauai

Călătorești în Kauai? Află ce poți vizita, locuri pe care nu ai vrea să le ratezi.
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.