Turismul, la fel de mult ca bancile si ciocolata, face parte din imaginea clasica a Elvetie, care a inceput sa-i atraga pe iubitorii de munte inca din secolul 19. In sectorul turistic lucreaza mai mult de 7% din populatia tarii si in special cei ce locuiesc in zonele montane. Cu o rata a somajului de numai 4% Elvetia ocupa locul intai din lume din acest punct de vedere ajutand la mentinerea stabilitatii intr-o tara cu 4 limbi oficiale, 4 culturi diferite si 2 confesiuni religioase majore. Stabilitatea este mentinuta si de sistemul bancar si rezervele de aur facand tara foarte atractiva pentru investitori. Francul elvetian a crescut cu 6% fata de euro de la inceputul crizei financiare a Greciei.
Faptul ca francul elvetian este puternic face ca tari precum Austria, Franta si Italia sa fie mult mai ieftine pentru potentialii turisti, multi dintre ei confruntandu-se cu taieri salariale sau chiar disponibilizari. Ca rezultat mult mai putini turisti sunt asteptati in aceasta vara in cele 5.533 de hoteluri din Elvetia, iar cei ce vor veni vor cheltui mai putin decat in anii trecuti.
Zurich, Geneva, Zermat si Lucerno sunt pe lista celor mai vizitate orase, iar cazarea variaza de la hoteluri de 5 stele preferate de manageri pana la cabane simple preferate de excursionisti. Unele preturi ridicate, o sticla mica de apa minerala costa oriunde in Elvetia de la 3.5$ la 5$, fac pe turistii cu buget redus sa ocoleasca tara.
Exista totusi o speranta pentru restaurantele si hotelierii locali. Multi dintre cetatenii Elvetiei isi vor petrece concediile cel mai probabil la nivel local mai ales din cauza viitoarelo greve din sectorul public din tarile pe care le-ar fi vizitat. De asemenea o ameliorare a dolarului fata de franc inceputa inca din decembrie 2009 va aduce si un numar relativ mai mare de turisti din Statele Unite, comparativ cu anul trecut.
Primavara se apropie cu repeziciune. Zilele sunt tot mai lungi, temperaturile vor creste si in curand vom scapa de urmele ...
Bellewaerde este un parc de distractii si divertisment pentru intreaga familie, avand in oferta carusele si trasee de montagne russe ...
In Sardinia se gaseste o insula cu intinderi de plaje neatinse si ape foarte curate. Aceasta insula numita Asinara este ...
Aceste cuvinte magice sunt mai cautate decat orice, de catre turistii din toata lumea: Free Wi-Fi. Insa internetul gratuit in ...
Dupa seria de defectiuni tehnice din acest an, Carnival Cruises ofera reduceri la croaziere de pana la 40%. Reducerile sunt valabile ...
De la descoperirile arheologice din Sozopol, la Marea Neagra, agentiile de turism au raportat un interes crescut in `Vacantele despre ...
Mii de oferte de vacanță publicate de agențiile de turism partenere:
Povestiri și poze din cele mai vizitate destinatii din lume:
Nu sunteți logat