Autor: balauru, 13 Iulie 2011
O experiență de: Vizualizări: 3152
După ce am luat micul dejun la o bagheterie aflată peste drum de hotel am plecat spre Castelul Ambras despre care ştiam că găzduieşte o impresionantă galerie de portrete ale familiei de Habsburg, opere ale unor pictori cunoscuţi. Este vorba despre portrete realizate de Lucas Cranach cel Bătrân, Giuseppe Arcimboldo, Lorenzo Lippi, Rubens, Tiţian, Van Dyck, Diego Velasquez şi alţii, care în cele peste 200 de tablouri îi reprezintă pe mai toţi membri familie începând cu Albert III sec. XIV şi terminând cu împăratul Franz Joseph sec. XX. Se pare că informaţiile mele erau greşite, dar nu în privinţa colecţiilor menţionate ci a programului de vizitare. Iarna nu pot fi vizitate galeriile situate la ultimele trei etaje ale castelului. Pe site lor oficial nu au trecută această informaţie aşa că am muşcat-o. Am alergat prin Camera Armurilor colecţie a Arhiducelui Ferdinand II (1529-1595), Sala de Artă şi Curiozităţi unde poate fi văzut şi un portret care-l înfăţişează pe Vlad Ţepeş (Vlad IV. Tzepesch, der Pfähler, Woywode der Walachei 1456-1462), Sala Spaniolă construită în stil Renascentist şi Salonul de Vânătoare cu sute de trofee. Aici nevastă-mea a făcut o poză lângă un perete cu trei perechi de coarne, cam puţine ce-i drept, dar foarte rămuroase. Aşa cum am spus am alergat, şi asta pentru că frigul ne-a obligat să o facem. Singurul loc din castel cu temperatură mai acceptabila a fost Capela cu Altarul St. George, construit din ordinul Împăratului Maximilian I. Pereţii curţii interioare sunt pictaţi în tehnica trompe l`oeil. Afara era soare şi era mult mai cald decât înăuntru. Cred că saloanele cu Galeria de Portrete se închid pe timpul ierni exact pentru că nu se poate asigura încălzirea lor (motive de rentabilitate). Nici vizitatori nu prea sunt. Daca la Fortăreaţa din Salzburg am stat la coadă o ora, aici în afară de noi am mai văzut doar patru persoane într-o oglindă. Concludent, nu? Trebuie vizitat vara când cu certitudine este altfel. Veţi putea vedea tablourile pe care eu regret că le-am ratat. Poate data aviatoare.
Se pare că am fost pe urmele tale. Tot vineri am vizitat şi eu Innsbruckul. Dar din păcate nu am avut timp de a vizita acest castel. Poate data viitoare.
Ne întorceam din Elveţia, destinaţia principala a acestei călătorii. Dar am bifat Tirolul şi zona lacurilor glaciare. Orăşelele Radstadt, Klagenfurt, Kitzbuhel, St Gilgen, Zell um See apoi ne-am îndreptat spre Graz. Anul trecut de la Slazburg am vizitat regiunea Salzkammergut , pe care ţi-o recomand cu dragă inimă. Ne-am oprit în pitorescul orăşel Hallstatt. O bijuterie pe malul unui lac. Am şi un review aici scris pe tema asta. Ne-am îndepărtat puţin de zona Tirol, dar fără nici un regret.
Accept cookies Informare Cookies
Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.