Cracovia

De vreo trei ani, nu s-a mai organizat o excursie la Cracovia in Timisoara. Astfel, o afluenta neobisnuita de "public" a determinat firma locala Ultramarin sa se miste rapid (si eficient) si sa procure un autocar urias, pentru a satisface doleanta celor peste 50 de amatori (ma rog, unii sunt deja turisti "profesionisti") de delicateturi poloneze. Am prins si eu unul din ultimele locuri si am apucat sa vad, in premiera, Cracovia, in primele zile ale lunii iunie.
In primul rand, e bine sa stii cu cine pornesti la drum, in astfel de excursii organizate. Noi am avut doua ghide, doamnele Camelia si Maria, si pot spune ca s-au achitat exemplar de misiune. Pai, sa stam sa ne gandim... Nu e usor sa conduci o trupa de 50 de insi! Maturi, varstnici, copii de scoala generala si liceeni laolalta. Sa-i "scobori" din autocar, sa-i urci la ore fixe, sa impaci si capra, si varza, iar uneori si lupul, sa-i indrumi pe ulitele pline ochi de lume. Si a fost la lume!... In Cracovia, la inceput de iunie, s-a celebrat "Sarbatoarea Dragonului". (Legenda spune ca, in vechime, un balaur strajuia undeva, sub castelul Wawel, terorizand oamenii din jur, inclusiv prin faptul ca isi lua fecioare drept tribut. A venit insa voinicul Krak, l-a invins si a dat numele orasului). Festivalul amintit a aglomerat toate obiectivele turistice. Primul pe care l-am vizitat a fost salina Wieliczka, situata la 10 kilometri de Cracovia. Este exploatata din cele mai vechi timpuri (nu si in prezent, cand e doar obiectiv turistic), iar galeriile insumeaza un total de 240 km!! Am coborat pe niste scari din lemn nesfarsite si am ajuns in imparatia sarii, presarata cu mecanisme stravechi, sine pe care scartaiau odinioara vagonetii trasi de cai si, in primul rand, minunate bisericute si altare durate in sare de credinciosii mineri polonezi. Intre alte statui de sfinti, cea a fostului papa Ioan Paul al II-lea, venerat in Polonia. Am mai vizitat si un muzeu al sarii, numai bun sa inchei o zi plina ochi. Din fericire, ghidele noastre au stat cu ochii pe noi ca pe butelie si nimeni nu s-a ratacit prin coclaurii sub-pamanteni.
A doua zi, am ajuns la Oswiecim. Localitatea cu acest nume nu spune mare lucru multora, atata doar ca este numele original - adica polonez, al locatiei fostului lagar de concentrare nazist. Nimic nu anunta oroarea, nici macar adierea ei, pe drumul dintre Cracovia si Oswiecim. Calatorii rad si glumesc in autocar. Pe dreapta, e un supermarket din care ies tineri imbracati sport cu carucioarele pline. Mai incolo, alt tanar isi face jogging-ul de dimineata. Apoi apare o parcare mare si o cladire in fata. Aici se plateste intrarea, se fac formalitati. Ne impartim in doua grupuri, iar Camelia si Maria cedeaza locul unor ghide poloneze, respectand regula locului.
Pe un drum prafuit, apare, ranjind, "Arbeit macht frei", inscriptia cinica pe care au citit-o atatia si atatia nefericiti. Un fel de "Lasciate ogni speranza, voi ch'entrate"... Rasetele se opresc, buna dispozitie ingheata brusc in momentul in care depasim poarta si intram in lagarul propriu-zis. Este cel mai vechi din cele trei construite aici, asa-numitul Auschwitz I. A fost cel mai "confortabil" dintre toate, pentru ca, inainte de a servi unor scopuri sinistre, a functionat ca si cazarma. In cateva din fostele block-uri, se afla astazi un fel de muzeu. Nu stiu cum sa ii spun exact... Imaginati-va o sala de clasa de scoala, plina cu par. Par uman. Toti cei care intrau in lagar isi pierdeau, odata cu libertatea, tot ce le apartinea, inclusiv parul, care era tuns cu grija. (Din par, nazistii faceau mantale si paturi militare). La eliberare, aliatii au mai gasit 7 tone. Cati oameni trebuie tunsi pentru a strange 7 tone de par? In alta sala, la fel de mare, haine. In alta, pantofi. Care de lux, care scalciati si rosi la talpa. Oameni saraci se gaseau si printre evrei... Apoi, o sala cu hainute de copil. Niciunul dintre cei care le-au purtat nu a supravietuit! Copiii si batranii, inapti de munca, au fost selectati primii pentru camerele de gazare. In 20 minute, aproape 1000 de oameni erau morti. Dupa care, prizonierii solizi din Sonderkommando veneau si faceau curat, alimentand crematoriile care ardeau zi si noapte. Prin fumul inecacios, sufletele nefericitilor fara mormant se ridicau la cer. Acum, nu mai e fum, dar hornul crematoriului se inalta inca had, ca un deget descarnat incatusat in piatra.
Am vizitat apoi Auschwitz II - Birkenau, lagarul construit special pentru evrei. Primele locuinte au fost facute din caramida, apoi, pentru a scurta timpul, s-au ridicat baraci din lemn. Le-am vazut si noi. Conditii sub orice critica. Un pat de scanduri cu paie, lat de 1 metru, pentru doi sau trei oameni. (Dupa cateva luni de detentie, incapeau toti, pentru ca, la 30-40 kilograme, detinutii erau mai mult stafii). Fara apa, fara dreptul de a iesi la toaleta noaptea, cu sobolanii misunand in voie odata cu intunericul. Fara medicamente. La eliberare, detinutii au fost convinsi cu greu ca ceea ce a mai ramas (nazistii au aruncat in aer camerele de gazare) trebuie lasat viitorimii. Oroarea creata de om isi are si ea locul pe scara valorilor morale, fie el si la subsol.
Aici, la Auschwitz, oamenii au fost arsi in loc de carbuni.
Ca un corolar al excursiei la Auschwitz, in aceeasi zi am vizitat cartierul evreiesc din Cracovia, Kazimierz. Am avut posibilitatea sa vedem si un cimitir evreiesc. Evreii nu pun flori pe morminte, ci pietre. Primele se ofilesc, pe cand pietrele sunt eterne. Insusi monumentul Holocaustului nu e altceva decat o piatra mare, pe care odihnesc nenumarate pietricele mici, puse de vizitatori din toata lumea.
A treia zi a fost rezervata Cracoviei in sine. Am vizitat Universitatea Jagellona, infiintata la 1364 (cam pe vremea lui Mircea cel Batran, cand era... tanar), unde a studiat, intre altii, Copernic. Am mers apoi la castelul Wawel, castelul regilor Poloniei, si am admirat camerele suveranilor, arsenalul, sala tronului. Aici, ghidele noastre s-au dat peste cap in materie de organizare, pentru ca a trebuit sa fim impartiti in cinci grupuscule, fiecare cu ghid propriu. Camelia si Maria au alergat de la unii la altii, s-au zbatut, astfel ca toata lumea a vazut ce era de vazut si a plecat multumita spre centru. Babilonie mare cu aceasta "Sarbatoare a Dragonului"! Piata centrala era ticsita ochi de lume venita sa se bronzeze la un soare darnic, sa vada zburand pe cer baloane in chip de dragoni si, beineinteles, sa savureze o bere "Tyskie" pe terasa. Le-am facut pe toate, si am avut timp si pentru vizite la impunatoarea bazilica "Sfanta Maria", la bisericile franciscana (are mai bine de o suta de metri lungime la interior!) si dominicana, ori la splendida "Sfantul Mihai", aflata la doi pasi de Vistula... Singurul regret nu a fost legat de programul excursiei: Muzeul Czartoryski se afla in renovare, iar piesa de baza, "Doamna cu hermina" a lui Da Vinci, fusese mutata la Varsovia...
A venit, in fine, dimineata plecarii spre casa. Ca un corolar la o excursie organizata excelent, doamnele de la Ultramarin s-au gandit sa faca o surpriza calatorilor si au deviat drumul prin Wadowice, oraselul in care s-a nascut Karol Wojtila, cel care avea sa devina peste ani papa Ioan Paul al II-lea. In dimineata insorita de duminica, aproape toata suflarea orasului se afla la slujba. Biserica din centru, strajuita de statuia fostului papa, era plina pana la refuz, dar asta nu i-a impiedicat pe credinciosi sa asiste la slujba afara, sa cante si sa ingenunchieze pe trotuar, la fel ca in fata altarului... A fost un moment emotionant, care ne-a incarcat bateriile pentru lungul drum spre casa.