Trondheim

La 3 grade de Cercul Polar

4 voturi
Autor: IRINA E, 13 Iulie 2014
O experiență de:
Vizualizări: 2086
Am fost cazati in orasul Trondheim la etajul 12 al Hotelului Quality Panorama unde am ajuns seara dupa ora 22 dar inca soarele nu apusese. Mai tarziu m-am documentat si am aflat ca soarele apune la 23.02 minute si ca rasare la 03.30 de minute iar ceea ce am constatat a fost ca de fapt nu a fost intuneric total toata noaptea iar pentru a ne asigura confortul necesar pentru somn trebuia sa tragem bine draperiile din geamuri(noroc ca erau bine dotati din acest punct de vedere la toate hotelurile unde am fost cazati).
In dimineata urmatoare am inceput turul orasului de la Fortareata coborand apoi spre centrul istoric. Am trecut pe niste stradute unde am putut fotografia de pe loc(nu din goana autocarului) casutele cochete, bine ingrijite, curate si neaparat cu putina verdeata si flori asa cum vazusem pe traseu. Am vazut aici pe o stranda in panta un mecanism, un fel de lift pentru transportul bicicletei cu biciclist cu tot,fiind unul din putinele de acest fel din lume. Am admirat apoi de pe malul raului Nidelva casele din lemn frumos colorate care odinioara erau depozite de peste si cherestea, acum sunt case de locuit, magazine, restaurante sau cafenele. Am trecut apoi pe langa Palatul Regal si Biserica Doamnei Noastre (capela regala) care la ora cand am vizitat-o noi servea drept asezamant social pentru nevoiasi si napastuiti ai soartei(nu cred ca mai trebuie sa va spun ce natinalitate erau...da, da aici la nici 3 grade de Cercul Polar!!!) care erau serviti cu cate un ceai cald sau o cafea si o gustare. Ne-am indreptat apoi spre Piata Centrala care are in centru Obeliscul lui Olav si apoi spre Catedrala Nidaros.
Trondheim este la doar 3 grade de cercul polar si este al treilea cel mai mare oras din Norvegia, dupa Oslo si Bergen. Are 180 000 de locuitori si aproape o cincime sunt studenti.

Trondheim e pe tarmul de sud la fiordului cu acelasi nume, acolo unde raul Nidelva se varsa in mare. A fost folosit inca din 997 ca baza militara a regelui viking Olav Tryggvason si a devenit capitala Norvegiei pana in 1217.
Orasul are case de lemn care par din poveste si o plimbare pe raul Nidelva te face sa te intrebi daca nu esti cumva in Amsterdam. Somonul inoata practic, in fata usii atat de curata este apa raului Nidelva care serpuieste atat de romantic in jurul centrului istoric unde se inalta maiestuoasa Catedrala Nidaros.
In catedrala Nidaros (catolica si apoi protestanta) se incoronau regii Norvegiei. Pietrarii din intreaga Europa au lucrat timp de 250 de ani la aceasta catedrala ,cea mai mare constructie gotica din Peninsula Scandinava proiectand, daltuind si sculptand cu migala piatra. Nici nu a fost bine pusa ultima piatra in 1320 ca incendiul a distrus partial lucrarea iar in secolul XVI s-a dezlantuit Reforma. Inventarul religios a fost distrus sau jefuit de danezi ca prada de razboi. Catedrala era demult in ruine cand in 1869 s-a inceput reconstructia sa. Peretele din partea de vest este principala fatada a bisericii. Bogat ornamentat in piatra, este impodobit cu motive biblice dispuse in trei siruri de statui: scene biblice, regii si episcopii norvegieni. Intreaga catedrala a fost decorata cu vitralii elegante. Dimensiunile ei sunt: 100 metri lungime, 50 de metri latime si 100 metri inaltime.
Lucrarile de reconstructie au fost terminate abia de curand. Interiorul e impresionant si e folosit si pentru evenimente si concerte de muzica veche. Am sa atasez pozele in succesiunea lor asa cum am facut acest tur de oras iar pentru a intelege mai bine atmosfera si spiritual locului am atasat si un filmulet de pe Youtube cu comentariul in engleza acompaniat de o melodie in norvegiana. Sunt convisa ca o sa va placa.

45 imagini in total la aceasta impresie


 

Comentarii (0)

Ai fost în Trondheim?

Povestește-ne despre experiența ta și arată-ne poze cu locurile pe care le-ai vizitat.
Înscrie-te în comunitatea Turistik.
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.