Muzeul Bancii Nationale a Romaniei
Ideea de a infiinta unui muzeu al Bancii a aparut ca o consecinta a constientizarii faptului ca un asemenea asezamant, cum este Banca Nationala, trebuie dotat cu o "vitrina" adecvata. Pe de alta parte, inca de la crearea sa in 1880, Banca Nationala a Romaniei, prin stradania lui Eugeniu Carada, a inceput sa-si formeze o colectie de tablouri, tapiserii, sculpturi, la care s-au adaugat treptat colectii de monede, bancnote, medalii, sigilii etc.
La 16 iunie 1942, dupa incheierea constructiei Noului Palat bancar, s-a intocmit planul distribuirii incaperilor. Potrivit acestuia, Muzeului numismatic i-a fost repartizat un spatiu in Palatul Vechi (Lipscani 25), unde urmau sa fie amplasate 30 de vitrine din lemn de stejar, prevazute cu usi blindate. La inceputul lui 1943, Muzeul era pregatit pentru vizionare, dar desfasurarea razboiului a impiedicat deschiderea sa. O alta incercare - si aceasta nereusita - de deschidere a Muzeului numismatic a fost facuta in anul 1949, in imobilul cu coloane din Calea Victoriei nr. 22-24 (blocul Rosenthal).
In toamna anului 1952, conducerea Bancii a luat hotararea ca Muzeul sa fie organizat in spatiul destinat initial: in Strada Lipscani nr. 25. Insa, in ianuarie 1953, sediul Ministerului de Finante a fost mutat in Noul Palat bancar.
In 1948, Banca Nationala era subordonata Ministerului Finantelor, cu toate consecintele nefaste ale acestui fapt, ministrul din acea vreme si-a exprimat dezacordul fata de ideea amenajarii unui muzeu numismatic in incinta Palatului bancar. In consecinta, circa 75.000 de piese numismatice sau cu caracter arheologic si istoric (monede din aur, argint si alte metale, obiecte arheologice din aur sau argint, ceramica, medalii, decoratii, insigne, bancnote etc.), carti si reviste care compuneau biblioteca Muzeului, impreuna cu peste 300 de obiecte de arta plastica (tablouri, tapiserii, sculpturi) au fost trecute la Academia Romana, respectiv la Muzeul de Arta al Romaniei.