Biserica lipoveneasca din Iasi
Biserica lipoveneasca din Iasi a fost infiintata in secolul al XIX-lea pe locul unei alte biserici din barne. Lacasul se afla pe malul stang al raului Bahlui, in apropiere de Podu Ros.
Alungati din patria natala pentru ca se opuneau reformei bisericesti initiate de catre tarul Alexei Mihailovici Romanov (tatal lui Petru cel Mare) si de patriarhul Nikon al Rusiei (1652–1658), primii lipoveni au sosit in Moldova pe la jumatatea secolului al XVIII-lea.
Comunitatea si-a construit in anul 1780 prima lor biserica, din barne, pe malul stang al Bahluiului, chiar pe locul unde se gaseste astazi actualul locas de inchinare.
Deteriorata ca urmare a trecerii timpului si a intemperiilor, biserica este refacuta din caramida la anul 1830, dar turnul si clopotnita au ramas tot din lemn.
In anul 1866, are loc un incendiu care va ruina cu totul biserica.
Restaurarea si extinderea locasului de cult al rusilor staroveri au avut loc in perioada anilor 1872-1882, dupa planurile arhitectului roman Stefan Emilian si prin subscriptie publica, sub supravegherea starostelui lipovean Vasile Fomin.
In prezent, biserica lipoveneasca din Iasi poseda o serie de icoane valoroase, realizate in stilul traditional al artei ruse bisericesti.