Iasi

Biserica Sf. Nicolae Domnesc

Biserica Sfantul Nicolae era foarte cunoscuta in lumea ortodoxa deoarece "la aceeasi ora dinaintea acelorasi ochi se oficia Sfanta Liturghie a ortodoxiei in trei limbi, in trei capele la rand: in mijloc se slujea in limba veche greceasca, de o parte in limba slavona, de alta parte in limba romana, cele trei limbi principale ale ortodoxiei vorbeau deodata in lauda Domnului".

A fost construita din vointa lui Stefan cel Mare intre 1 iunie 1491 si 10 august 1492.

Datorita vechimii sale a infruntat o multime de incendii, cutremure si vicisitudini care au adus-o intr-o stare grava de ruinare.

Descoperita si ruinata ramanea astfel pana la domnia lui Antonie Ruset care prin 1676 incepea repararea ei. Astfel se prefacea artexul mai mare decat biserica adaugand la intrare "dinaintea bisericii cladite de Stefan cel Mare o alta biserica, in care se infiinta inca doua altare, la dreapta si stanga vechiului monument" pentru a-i da infatisare mai impunatoare, demna de catedrala mitropolitana (dupa mutarea capitalei la Iasi).

Altarul din dreapta fusese inchinat Sfintei Mucenite Varvara si se slujea in limba greaca, in partea de nord era inchinat Sfantului Arhidiacon Stefan slujindu-se in limba slavona si rusa.

Marea atractie o provoca in lumea credinciosilor si icoana Sfantului Mina, facatoare de minuni, la care se rugau mii de credinciosi pentru vindecare de boli.

Datorita celor trei altare si icoane, biserica lui Stefan cel Mare sarbatorea vreo cinci hramuri: Sfantul Niculae, Sfanta Varvara, Sfantul Stefan, Mina si Ecaterina.

Antonie Russet a fost cel care facuse in zidul manastirii si o cismea pentru indestularea credinciosilor cu apa, ca la moscheile turcesti.

Restaurarea radicala o incepe, in 1884, arhitectul Lecomte de Nouy. Rezidita cu caramizi si ocnite, lua forma constructiilor vechi moldovenesti iar tabloul familiei domnitorului Antonie Ruset si al familiei domnitorului Gheorghe Duca se inlocuiau cu cele ale familiei regale.

Intre anii 1989 si 1993 facandu-se mai multe mici reparatii se trecea si la spalarea picturilor. Biserica restaurata a fost pictata de Boris Bernard, Emilie Mempiot si P. Mauretal.

In interior se remarca o fresca care o infatiseaza pe Stefania din Kiev, sotia lui Stefan cel Mare si Sfant.

Alaturi de biserica se gaseste  una dintre chilii, in care a locuit mitropolitul Dosoftei si a functionat o tipografie si o scoala, pentru invatura preotilor, scoala fiilor de preoti mazili si micul Seminariu - una dintre cele mai renumite din Moldova - reorganizata de mitropolitul Iacov Putneanul.

Sfintirea s-a savarsit in 16 octombrie 1994 de I.P.S Daniel Mitropolitul Moldovei si Sucevei.

Biserica fiind cea mai insemnata din buricul targului, breasla faclierilor (producatori de lumanari) avea sediul aici. In coasta ei se instala o fabrica de lumanari, Sfantul Nicolae fiind patronul negustorilor.


Ai fost aici?

Publica imagini sau impresii despre Biserica Sf. Nicolae Domnesc. E simplu!
Crează un cont acum pe comunitatea Turistik!
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.