Informații turistice generale
Orasul Otopeni este asezat in zona limitrofa de nord a capitalei Romaniei - Bucuresti, intre km. 12,800 si 17,900 pe drumul national nr.1 (DN 1).
Din punct de vedere fizico-geografic, orasul Otopeni este asezat pe interfluviul Colentina - Pasarea, in Campia Vlasiei, subdiviziune a Campiei Romane, iar din punct de vedere administrativ - teritorial este situat in judetul Ilfov.
Asezarile omenesti din regiunea in care se afla localitatea Otopeni dateaza din comuna primitiva. Cu prilejul sapaturilor efectuate in anul 1966 pentru construirea Aeroportului International Bucuresti - Otopeni, arheologul Margareta Constantiniu de la Muzeul de Istorie al municipiului Bucuresti a identificat fragmente de ceramica veche si alte obiecte care au apartinut unei importante asezari omenesti existenta inca din prima perioada a epocii fierului (epoca fierului: 800 i.e.n. - finele secolului i.e.n.) Intr-un strat suprapus a fost descoperita o alta asezare, mai noua, din secolul al X-lea e.n. (Urseanu F. - 1966).
Prin hrisovul din 14 februarie 1587, Mihnea Turcitu - voievodul Tarii Romanesti - daruieste manastirii Sfinta Troita jumatate din satul Islazul, jumatate din satul Hodopeni (azi Otopeni) cu mori si tigani, toate daruite de Dobromir ban, jupinita Vilaia si fiul lor Mihai postelnicul (Documente privind istoria Romaniei veacul XVII, 1960).
La 20 mai 1620, Maria, mare baneasa, daruieste din nou manastirii Sfinta Troita (numita mai tirziu Radu Voda) jumatate din satul Hodopeni, cu rumani, daruit de jupinta Vilaia, poruncind rumanilor sa asculte (Documente privind istoria Romaniei veacul XVII, 1960).
Istoricul Constantin C. Giurascu este de parere ca denumirea satului Hodopeni, se trage de la un anume Hodopa sau Hodoba.
In secolul al XVIII - lea apare denumirea de Otopeni. In anul 1778, generalul Bawr, care a servit in armata rusa in timpul razboiului ruso-turc din 1768-1774, publica sub semnatura Monsieur de B2 (Bawr) o carte intitulata "Memoires historique et geographique sur la Valachie a Francfort et Leipsic". In acesta lucrare, autorul, printre alte sate din apropierea Bucurestiului, aminteste si de Otopeni: "Otopen - petit village avec un etang at un moulin sur la riviere de Pasere" Otopeni - un sat mic, cu un elesteu si o moara pe riul Pasarea).
Aceasta precizare indica locul primei vetre a localitatii Otopeni, pe riul Pasarea, aproape de obirsia lui. Atunci era un riu viguros, in prezent disparut.
Pe harta austriaca "General Karte des Furstentums Walachei" din 1867 sint mentionate satele Otopenii de Sus si Otopenii de Jos care formau comuna Otopeni. Pe harta stau scrise exact aceste denumiri, deci putem concluziona ca in a doua jumatate a secolului al XIX - lea vetrele celor doua sate ocupau o parte din teritoriul de astazi al localitatii Otopeni.
Din documentele de arhiva reiese ca in anul 1886 populatia localitatii Otopeni, fara satul Odai pe vremea aceea, era de 851 persoane, iar in anul 1911 ajunsese la 1775 persoane.
Pe acesta harta, satul Odai, care in prezent face parte din localitatea Otopeni, apare sub denumirea de "Odaile Brincoveanului". Pe vremea aceea, Odaia Brincoveanului apartinea comunei Bucoveni, care era alcatuita din Buftea, Buciumeni, Mogosoaia si Odaia Brincoveanului. Acesta numai pina in anul 1908, cind satul Odaia Brincoveanului trece in administrarea comunei Otopeni. In zilele noastre comuna Bucoveni nu mai exista, Mogosoaia formeaza o singura comuna, iar satul Buciumeni este inclus in orasul Buftea, judetul Ilfov.
Satul Odaia Brincoveanului s-a numit si Odaile Brincovenesti (impreuna cu Mogosoaia facuse parte din mosia lui Constantin Voda Brincoveanu). Dupa anul 1900, s-au folosit denumirile Odaia, Odaile, Odai, cea din urma fiind forma oficiala actuala.
Pina in anul 1908, comuna Otopeni a fost alcatuita din doua sate: Otopenii de Jos si Otopenii de Sus. Din anul 1908 pina in anul 1960, comuna a fost compusa din trei sate: Otopenii de Jos, Otopenii de Sus si Odaile.
In documentele istorice din epoca contemporana localitatea Otopeni este mentionata pentru luptele grele care au avut loc pe teritoriul sau pentru apararea capitalei Romaniei - Bucuresti - in timpul celor doua razboaie mondiale, in cinstea eroilor cazuti in lupte ridicandu - se un monument comemorativ.
Datorita asezarii sale geografice - in imediata apropiere a capitalei Romaniei si in special datorita profilului conferit de existenta pe teritoriul sau a Aeroportului International Bucuresti - Otopeni - localitatea Otopeni a cunoscut o continua dezvoltare economico-sociala, care a luat o amploare deosebita dupa anul 1990, conducind la obtinerea statutului de oras in anul 2000.
Oferte Otopeni
Oferte de cazare si vacante in Otopeni publicate de Agentiile de turism si unitatile de cazare partenere