Complexul brancovenesc Ramnicu Sarat
Ansamblul brancovenesc de la Ramnicu Sarat este unul dintre monumentele care defineste in totalitate stilului arhitectural numit brancovenesc. Sinteza romaneasca a unor elemente balcanice, bizantine si orientale, cu influente persane si motive decorative irakiene, dar si cu numeroase imprumuturi occidentale (predominant italiene), stilul brancovenesc este cel care corespunde arhitecturii Renasterii italiene, dar executat de catre maestri si cu un repertoriu artistic specific estului european.
Initiat de Constantin Brancoveanu, stilul este reprezentat indeosebi de Palatul de la Mogosoaia, in vecinatatea Bucurestiului.
Constructia de la Ramnicu Sarat, cu bogatia sa decorativa, cu o dantela de piatra, este o constructie reprezentativa pentru implicarea stilului brancovenesc in arhitectura religioasa. Ansamblul cuprinde o manastire si o curte administrativa, initiate in timpul lui Brancoveanu dar completate timp de mai multe secole. Amplasamentul acestuia este in vecinatatea pietei locale, una dintre cladirile ridicate pe locul unei aripe cu chilii fiind ocupat in prezent de muzeul local.
Biserica are hramul Adormirea maicii Domnului iar manastirea si curtea domneasca, fortificate, au fost ridicate drept citadela a micii cetati de vama care era Ramnicu Sarat la granita cu Moldova. Constructiile, initiate de unchiul lui Brancoveanu, Mihail Cantacuzino, au durat intre anii 1691 si 1697 iar ansamblul cuprindea la acea vreme o manastire, cu biserica, staretie si chilii, si o resedinta domneasca. La etajul Casei Domnesti se afla o mare sala gotica ale carei nervuri coborau in mijlocul incaperii pe o coloana in forma de statuie, opera a lui Lupu Saratan, mare artist al acelei epoci. Subiectul statuii era reprezentat de scena “Samson si leul” in care Samson deschide botul unui leu si-l frange fara arma. Daca aceasta opera a disparut, ca si mare parte din Casa Domnesca, biserica se pastreaza inca si conserva pictura originala, afumata de lumanari, dar care se datoreaza unui alt artist apreciat al acelor vremuri, pictorul Parvu Mutu.
La vremea cand a fost ridicata, biserica rivaliza cu o alta astazi pierduta, ctitorie a lui Stefan cel Mare, singura sa biserica ridicata in Muntenia, cu hramul cuvioasei Paraschiva. In timpul lui Brancoveanu, si aceasta biserica domneasca, mult mai veche, a fost renovata “de la ferestre in sus” si redata cultului.
Alte obiective turistice și atracții în Ramnicu Sarat