Tismana

Una dintre cele mai cautate si mai pretuite locuri de reculegere si de inchinare este Manastirea Tismana. Istoria celei mai vechi manastiri din Tara Romaneasca - Tismana, ca si viata ctitorului ei Cuviosul Nicodim, au intrat de mult in legenda. La faima de care s-a bucurat neintrerupt manastirea a contribuit in mare parte si farmecul asezarii sale.

Traditia sustine chiar ca frumusetea imprejurimilor a fost hotaratoare in alegerea locului si ca Nicodim a cautat timp indelungat pe valea "raului cu apa vie" stanca Starminei cu cascada sa. Intr-adevar, toate frumusetile si bogatiile naturii par sa se fi strans aici: siruri de culmi cu reliefuri capricioase, rauri bogate in pastravi, nuceturi si livezi de castani care aveau sa intre pe rand in domeniul manastiresc. Alegerea Cuviosului Nicodim a fost determinata, insa, si de ratiuni mai grave.

Ultimele trei decenii ale secolului al XIV-lea reprezinta tocmai momentul in care domnul grupeaza sub conducerea sa actiunile de rezistenta ale popoarelor ortodoxe din sud-estul Europei impotriva incercarilor de ocupare si catolicizare fortata ale regatului maghiar, incurajat de papalitate. In aceste conditii, orice efort de intarire a vietii bisericesti, fie si sub aspectul ei monastic, insemna implicit o masura de contraofensiva ortodoxa.

Asa se explica sprijinul deosebit pe care Vladislav-Vlaicu l-a acordat calugarului greco-sarb Nicodim refugiat din sudul Dunarii, de-a lungul intregii lui activitati pe pamantul tarii noastre. Din cercetari rezulta ca viitorul staret al Tismanei a trecut in Tara Romaneasca din tinutul Crainei, pe atunci in taratul bulgaresc al Vidinului, unde desfasurase o bogata activitate pe taram monastic, in momentul in care acest tinut cade - temporar - sub ocupatia regatului catoloc maghiar (1370). O data cu el a trecut Dunarea o mica obste de 11 calugari. Vladislav-Vlaicu primeste pe Cuviosul Nicodim ca pe reprezentantul opozitiei ortodoxe din Balcani, si, cand i se solicita, acorda sprijin pentru intemeierea unei manastiri la nord de Dunare. Aceasta prima fundatie, Vodita, a fost bogat inzestrata de domn cu sate si venituri. Colaborarea dintre conducatorul statului si reprezentantul monahismului sud-dunarean are o explicatie simpla.

Intre 1787 si 1792, cand au loc noi conflicte intre turci si austrieci, ostasi turci sunt "oranduiti in manastire spre iernatic si pentru paza despre munti". Tismana sufera cu acest prilej pagube insemnate: usile ferecate ale clopotnitei sunt luate si duse la cetatea Vidinului, plumbul de pe acoperis (4600 de oca) este ridicat, tezaurul de obiecte de pret este ascuns in pesteri. Multe dintre acestea s-au pierdut. Calugarii au trait aproape 10 ani risipiti de groaza pe muntele Cioclovina. Abia in 1798 egumenul Stefan Manastireanu reuseste sa faca unele reparatii la zidurile incintei si sa reorganizeze viata monahilor.

Peste doua decenii, la inceputul miscarii pandurilor, Tudor Vladimirescu foloseste zidurile manastirii pentru a "tine in paza" pe ispravnicii din plasile Olteniei. Mai tirziu aici se vor uni doua detasamente de panduri conduse de D. Macedonski si D. Garbea, insumand vreo 3500 de oameni. Daca la 1821 multe manastiri ca Strehaia, Cozia, Bistrita, Polovragi, au servit ca baze de rezistenta ale rasculatilor, Tismana a fost fara indoiala cea mai importanta dintre ele. La 1 iunie 1971, cu prilejul aniversarii unui secol si jumatate de la revolutia lui Tudor Vladimirescu, aici s-a fixat o placa comemorativa cu urmatoarea inscriptie: "Tudor Vladimirescu a organizat la Manastirea Tismana o baza de pregatire a miscarii revolutionare din 1821".

Comisia Monumentelor Istorice a efectuat primele cercetari in spiritul restaurarii stiintifice moderne in anul 1934. Ele au avut ca rezultat precizarea vechilor forme ale bisericii.

Lucrarile de restaurare au fost reluate abia in 1954. In rastimpul unei decade, Directia Monumentelor Istorice cu sprijinul Mitropoliei Olteniei, sub arhipastoria mitropolitului Firmilian, a terminat decaparile fatadelor si a dat la iveala picturile lui Dobromir din Targoviste din pronaosul bisericii, procedand in acelasi timp la extragerea si expunerea muzeala a picturilor stratului suprapus din secolul al XVIII-lea.

Numai din sinaxar au fost recuperate 304 tablouri.

In 1970 s-au facut importante sapaturi arheologice de sondaj, prilej cu care s-a descoperit temelia unui alt locas de cult de plan trilobat, construit din bolovani de rau si caramida romana, anterior constructiei Cuviosului Nicodim. S-au facut lucrari de restaurare a celor doua biserici, a chiliilor, a acoperisului si pardoselilor sub directa supraveghere si indrumare a Mitropolitului Olteniei Dr. Nestor Vornicescu, cercetator istoric si pasionat descoperitor al trecutului. Prin reconstituirea pridvorului bisericii mari in 1983, Manastirea Tismana a revenit la forma arhitecturala originala, autentic romaneasca.

Cu acest prilej s-au refacut acoperisurile turnurilor, au fost indepartate elementele decorative straine arhitecturii romanesti, s-au consolidat aripile de sud si vest, s-au modernizat conditiile de gazduire a credinciosilor si a personalului monahal. In 1996 prodvorul a fost pictat. Lucrarile pentru consolidare, punere in valoare a acestui monument de arta si arhitectura, de inlocuire a specificului de arhitectura straina imprimata in trecut, continua si astazi. 

Relativ recent a fost construita la intrare o monumentala poarta in stil romanesc.