Çanakkale

(acest articol a fost scris si cu ajutorul user-ului Selam, de pe forumul Softpedia, caruia ii multumesc pe aceasta cale pentru recomandarile si adaugarile efectuate)

Buna ziua!
Voi incerca sa nu fiu partinitor si sa scriu ceea ce am vazut si am simtit in periplul meu prin Turcia anului 2011. Aceasta excursie o voi descrie in aproximativ 15 episoade, incercand sa pastrez stilul narativ pe care l-am folosit in serialul despre Peloponez, adica sa vedeti Turcia prin ochii mei, ca si cum v-ati afla acolo in momentul relatarii. Ca de obicei, voi vorbi mai putin despre mancare si bautura si mai mult despre oameni si cultura. Pot sa va spun de pe acum ca Turcia este o tara impresionanta!
Citind comentariile de pe diverse forumuri, imi facusem pareri preconcepute despre aceasta tara. De exemplu, am plecat din Romania cu teama de soferii agresivi, soferi a caror agresivitate nu am intalnit-o deloc, soferi care vazand masina cu numar strain, faceau tot posibilul pentru a nu ma afla in dificultate in trafic.

Daca sunteti curiosi sa aflati despre ce anume voi scrie, iata, voi scrie despre:

- peninsula Dardanele si orasul Canakkale
- cetatea Troia
- acropola de la Pergam
- orasul Kusadasi
- orasul antic Efes
- Casa Fecioarei Maria de la Efes
- Biserica Sf.Ioan - cel care a scris Apocalipsa la varsta de 100 de ani
- cetatea antica Priene
- orasul antic Milet
- sanctuarul lui Apollo de la Didyma
- statiunea Marmaris
- Delta Dalyan si mormintele de la Kaunos
- orasul antic Aphrodisia
- Pamukkale (Castelul de bumbac)
- orasul antic Hierapolis.

Datele chestiunii in cauza:
2 masini:
- Chevrolet New Spark pe benzina (mai grasan decat Spark-ul vechi)
- Renault Clio Symbol pe motorina
8 persoane: 6 adulti si doi copii (12 si 14 ani)

Personajele literare: eu (Florinbad), Florione (nashul meu), Cici (nashika), Colonelul (nevasta-mea), Alexandra (profa` de istorie), Mihai (sotul profei), Andrei (baiatelul meu) si Maria (fata profei si a sotului profei). Personajele vor interveni pe parcursul celor 15 episoade, de aceea consider ca este bine sa va familiarizez cu ele si sa nu intrebati mai incolo "Cine este, frate, Florione asta?".

Cost cazare pentru o familie compusa din doi adulti si un copil de 12 ani: 10 nopti in 4 locatii - 502 euro, astfel:
- Canakkale 1 noapte la dus, hotel KONAK 53 euro/noapte cu mic dejun inclus si parcare pazita (recomand)
- Kusadasi 2 nopti, hotel ALIKA 30 euro/noapte cu mic dejun inclus (nu recomand, imi pare rau; patronii sunt foarte inimosi, insa conditiile de cazare lasa de dorit)
- Marmaris 5 nopti, hotel YUNUS 60 euro/noapte cu mic dejun inclus (recomand cu fooooaaarte mare caldura!)
- Pamukkale 1 noapte, hotel OZBAY 34 euro/noapte cu mic dejun inclus (recomand)
- Canakkale 1 noapte la intors, hotel KONAK 55 euro/noapte cu mic dejun inclus si parcare pazita (recomand)

Distanta parcursa: aproximativ 3280 km (Targoviste - Marmaris, Marmaris - Pamukkale, Pamukkale - Targoviste)
Cost total benzina (Romania, Bulgaria, Turcia): aproximativ 250 euro (am convertit toate monedele in euro).
Daca vreti si preturi la benzina, poftim de luati (august 2011): Romania 5.35 lei/litru, Bulgaria 4.80 lei/litru, Turcia 4.35 lire (aprox. 2 euro = 8.40 lei/litru)

Taxe:
Romania pod Giurgiu: 27 lei (aprox 6 euro)
Bulgaria vigneta 7 zile: 10 leva (aprox. 5.10 euro)
Turcia feribot la dus 24 lire (aprox. 10 euro)
Turcia taxa autostrada Izmir-Selcuk si Aydin-Izmir 2+2=4 lire (aprox. 2 euro)
Turcia feribot la intors 24 lire (aprox. 10 euro)
Bulgaria taxa dezinsectie 2+1=3 euro (se spala masina pe dedesubt)
Bulgaria vigneta 7 zile: 10 leva (aprox. 5.10 euro)
Bulgaria taxa pod Ruse: 2 euro
In Turcia nu se mai plateste nicio viza de intrare in tara.

Buget estimat (propus) pentru 11 zile si 10 nopti de cazare: 1.000 euro (stiu, pare o suma ridicola pentru multi dintre voi)
Cheltuieli totale la finalul sejurului: 1.200 euro (va rog sa nu faceti infarct, tara mai are nevoie de dumneavoastra, pentru taxe si impozite :) )

Sa nu uitati de asigurarile de calatorie, merita sa vi le faceti, pentru orice eventualitate. Va asigur ca nu sunt scumpe, pornesc de la 20 lei de persoana asigurata, asta insemnand ca asigurarea de calatorie acopera cheltuieli medicale in valoare de 5.000 de euro. Pentru 60 lei/persoana sunteti asigurat pentru 50.000 euro.
Sa nu uitati de pasapoarte, pentru cei care nu aveti sau pentru cei carora le expira pasaportul (sa va uitati la data expirarii; in Turcia trebuie sa mai aveti 6 luni de valabilitate a pasaportului, de la data intrarii in Turkistan). In Europistan nu este valabil acest termen de 6 luni.
Va recomand sa nu treceti granita la bulgari in jurul orei 7:00 deoarece atunci se efectueaza schimbul de vamesi. De regula nu se (prea) grabesc cu aceasta procedura si va veti face nervi degeaba. Incercati sa ajungeti pe la 6:00 - 6:30.

Si acum sa incepem: am intrat in Bulgaria la ora 6:45 si deoarece ghiseul cu vignete de la vama era inchis, a inceput goana dupa vigneta. Stiind ca in Ruse nu-i nevoie de ea, am inceput sa o cautam pe la diverse benzinarii. La primele doua benzinarii nu aveau. Am gasit la a treia benzinarie intalnita in drum, un OMV. Renault-ul a reusit sa cumpere vigneta insa la Chevrolet s-au terminat cele cu valabilitate de o saptamana. Daca doream, mai aveau vignete cu valabilitate pentru o luna de zile. Am mai mers vreun kilometru si la iesirea din Ruse am dat peste o benzinarie no-name, unde am reusit sa cumpar in sfarsit vigneta mult visata. Am lipit-o pe parbriz si am pastrat cotorul (care va fi solicitat la iesirea din Turcia de catre vamesul bulgar).

Avand vignetele asigurate (altii isi cumpara vigneta pe doua saptamani, pentru a scapa de grija ei) a inceput aventura in Bulgaristan (numele dat de turci Bulgariei). Am urmat traseul Ruse - Razgrad - Turgoviste - Omurtag - Kotel - Iambol - Elhovo - Topolovgrad - Lesovo si iesirea pe la granita cu Turcia la Hamzabeyli.

Traversarea Bulgaristanului a fost foarte facila, am avut noroc ca drumurile nu au fost aglomerate, am mers danga-langa ("Bai, spunea Florione, mergem incet, legal, doar suntem in vacanta, nu ne grabim!") ne-am ratacit de vreo doua ori pe la Omurtag si Razgrad, am facut vreo 10 popasuri (pipi, cautare pe harta, reglare GPS, poze, mancat micul dejun in munti etc) si uite asa am traversat Bulgaria in 6-7 ore, in loc sa o facem in 4 ore, cat se specifica pe Softpedia ca se poate face acest drum, fara pauze.

La intoarcerea din Turcia, am luat-o pe Stara Zagora, prin Pasul Shipka, am facut o singura pauza si am gonit ca nebunii cu 120-140 km/ora si tot in... 7 ore am ajuns la Ruse. Va spun acest lucru deoarece personajele literare mature participante la aceasta excursie s-au contrazis prin walkie-talkie in privinta traversarii Bulgariei, atat la dus cat si la intors. Nici pana in ziua de azi nu a fost lamurita problema celui mai rapid traseu. Copiilor nu le-a pasat de galceava noastra, ei s-au distrat de minune...

La dus am pierdut foarte mult timp pe cei 20 de km dezastruosi (gropi mari si dese) dintre Elhovo si Lesovo. Intre timp am aflat ca se lucreaza la acest drum, deci s-ar putea ca anul viitor (2012) aceasta traversare sa fie preferata tuturor, pentru lipsa TIR-urilor si pentru lejeritatea parcurgerii drumului. La intoarcerea din Turcia, am pierdut foarte mult timp pe Pasul Shipka, din cauza celor 13 km de urcat si a celor 12 km de coborat muntele.

Am ajuns intr-un sfarsit la Hamzabeyli (granita cu Turcia), ne-am oprit la Lukoil-ul aflat la granita, ne-am umplut rezervoarele, am facut o mica pauza pentru dezmortire si am intrat in portiunea turca a vamii. Am uitat sa mentionez ca prima cabina de verificare intalnita dupa benzinarie a fost a partii bulgare, care ne-a verificat foarte zelos seria vignetei. Daca ceva este in neregula nu veti putea trece in Turcia pana ce nu veti achita aceasta vigneta, sau un fel de amenda, nu stiu.
Ne-am apropiat de primul punct de control al turcilor, ne-au verificat pasapoartele in fuga si apoi cand sa plecam, surpriza mare: moare motorul Renault-ului Symbol! Chiar in dreptul gheretei! Turcul aflat inauntru se agita, face semn sa plecam deoarece asteapta alte masini, in fine impingem masina si o tragem pe dreapta, la 10 metri de ghereta. In departare, la vreo 100 de metri, se aflau celelalte 4 ghisee de control. Florione incearca sa porneasca motorul si nu reuseste, eu mi-aduc aminte ca am o pereche de cabluri la mine si incerc sa-i dau ceva amperaj, insa cablurile sunt niste chinezarii luate din supermarketul XXL si sunt bune de aruncat sau, in cel mai bun caz, de sarit coarda cu ele (daca va cumparati cabluri, vedeti sa fie cat mai groase cu putinta, cat degetul de groase). Florione suna la service-ul Renault din Romania, acestia incearca sa ia legatura cu service-ul Renault cel mai apropiat de granita, insa nu reusesc. Un turc tanar cunoaste un service aflat la 1 km de granita si da o fuga pana acolo cu bicicleta. Se intoarce si spune ca service-ul este inchis. Nu ne mai ramane decat sa impingem masina (inainte de asta, am intrebat primul vames daca se poate trece vama cu masina impinsa).

Trecem de cele 4 ghisee:
ghiseul nr.1 - se verifica pasapoartele si se trece masina in pasaportul proprietarului masinii; daca masina nu este a voastra (este luata in leasing sau este a socrului, a unei rude sau a unui prieten), va trebuie procura scrisa in limba turca
ghiseul nr.2 - se verifica valabilitatea cartii verzi a masinii (aveti grija ca simbolul TR sa nu fie barat)
ghiseul nr.3 - se arunca o privire in interiorul masinii si in portbagaj
ghiseul nr.4 - se fotografiaza masina si se verifica pasapoartele pentru ultima oara. Toata aceasta verificare a durat cam 20 de minute (bineinteles ca s-au gasit romani smecheri care incercau sa pacaleasca randul si doreau musai sa intre in fata).

Evrika, am intrat in Turcia!

Eu in masina, ceilalti impingand de zor Renault-ul. Din nou imi aduc aminte ca am la mine un cablu de tractare din otel (ce bine e sa fii asigurat cu de toate...) si Marele Gigant (Chevrolet New Spark) il trage pe bietul Renault circa 1 km pana la prima parcare intalnita in cale. Deci, Chevrolet - Renault 1-0. Aici, dupa cautari si intrebari (un service auto, un magazin de piese auto si un motel cu restaurant), dam peste un grup de soferi de TIR romani care au din fericire o pereche de cabluri adevarate, groase cat degetul mare, iar Chevroletul ii paseaza curent Renault-ului, care isi revine din letargie. Diagnosticul? Moartea definitiva a bateriei. Chevrolet - Renault 2-0. De aici pana la Çanakkale, Florione nu a mai oprit motorul (nici macar pe feribot!). Motorul l-a oprit doar in parcarea de la hotel.

Respiram usurati ca acest concediu se poate desfasura in continuare in conditii decente si conducem timorati pe drumurile superbe turcesti, stiind din Romania ca soferii turci sunt groaznici la condus. Aiurea, sunt cei mai buni soferi din lume! In tot periplul nostru de 11 zile prin Turcia, am vazut un singur accident si acela provocat de un scuter care a infundat usor o aripa de masina. Am trecut prin Edirne, am admirat de la distanta moscheile care defilau in dreapta si in stanga noastra, cu speranta ca vom vedea la intoarcere Moscheea Selimiye, unica in lume prin inaltimea minaretelor sale, monument aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO, probabil cea mai mareata realizare a arhitectului Sinan. Daca n-ati stiut acest lucru, va rog sa asteptati episodul nr.15, unde voi povesti despre aceasta moschee foarte frumoasa, ignorata de majoritatea romanilor care trec pe aici.

In drumul nostru spre Canakkale, strabatem faimoasa peninsula Gallipoli, unde s-au dus lupte grele intre Imperiul Britanic si Franta pe de o parte si Turcia, Germania si Austro-Ungaria pe de alta parte. Intreaga peninsula cat si orasul Canakkale este legat de numele eroului national, reformatorul Turciei, Mustafa Kemal Atatürk. De la bataila de la Canakkale a inceput ascensiunea lui Ataturk si istoria moderna a Turciei.
Cine are timp sa o viziteze, bine face, caci are ce vedea, de la mausolee impozante, pana la cazemate si armamentul folosit in luptele grele duse aici. Pe net gasiti si harti care descriu principalele puncte de atractie ale obiectivelor istorice.

As vrea sa insist doar pe misterul care o inconjoara. In dimineata zilei de 12 august, 1915, batalionul Norfolk, compus din 16 ofiteri si 250 de soldati, a intrat intr-un nor gros, asezat pe pamant si... a disparut definitiv! 266 de oameni au disparut, pur si simplu, ramasitele lor nefiind gasite niciodata! Vremea era foarte frumoasa si soldatii se pregateau sa ia cu asalt cota 60. Deasupra cotei pluteau 8 norisori elipsoidali iar un nor foarte mare, de culoare gri-metalizat, lung de 240 de metri si inalt de vreo 60 de metri s-a asezat pe pamant, intercalandu-se intre batalion si cota. Pentru cucerirea cotei, soldatii n-au ezitat si au intrat direct in nor. Dupa un timp, norul s-a ridicat brusc, s-a alaturat celorlalti 8 norisori si tot brusc au zbughit-o de acolo! Niciunul din cei 266 de soldati nu a mai fost vazut iesind din nor. S-au incercat mai multe explicatii, insa toate de natura paranormala (au fost rapiti de un OZN, au intrat in alt spatiu temporal etc). Printre explicatiile stiintifice, una a sugerat capturarea batalionului si macelarirea rapida a tuturor soldatilor (oricum, nu s-a auzit nicio impuscatura). Se stie ca turcii nu pastrau prizonierii ci ii executau in masa, insa in acest caz au negat un eventual masacru, fiind si ei mirati de numarul mare de disparuti. Ca misterul sa fie si mai mare, in aceeasi dimineata au disparut si doua avioane franceze, trimise sa creceteze cei 8 nori ciudati, perfect ovali, care pluteau la 1000 metri deasupra pamantului. Daca sunteti curiosi, mai multe puteti citi in Revista Magazin http://www.revistamagazin.ro/content/view/8745/4/ sub semnatura lui Dan Farcas.

Intre Europa si Asia la Çanakkale drumul se parcurge cu feribotul. Apropiindu-va de Çanakkale veti gasi 3 feriboturi: Gelibolu - Lapseki, Eceabat - Çanakkale si Kilitbahir - Çanakkale. Citind comentariile de pe forumuri, am ales traversarea Eceabat - Çanakkale deoarece peisajul care ti se desfasoara in fata ochilor este unic, traversarea dureaza mai mult chiar daca costa un piculet mai mult, 24 lire de masina, fata de 18 lire cat costa la Kilitbahir, de exemplu.
Pentru programul feribotului vedeti aici http://www.gestasdenizulasim.com.tr/en/bilgiler.php?mid=96 (desi n-ar trebui sa va faceti probleme, feribotul plecand in acelasi moment cu celalalt feribot, de pe malul opus). Vedeti tabelele Çanakkale - Eceabat si Eceabat - Çanakkale.

Ajungem la feribot, ne imbarcam (23 lire sau 12 euro de masina), ne urcam sus, la belvedere si traversam stramtoarea cu vantul puternic zburatacind parul valvoi (care mai are), exclamand deseori la vederea panoramei grandioase a orasului Çanakkale, port în Turcia, aflat in Provincia Çanakkale pe tarmul sudic, in Asia, a Stramtorii Dardanele (sau Hellespont, cum se numea candva).
Odata debarcati, mai mergem cam 50 de metri, o luam pe prima strada la dreapta, unde se afla faimosul turn cu ceas, caci hotelul nostru se afla chiar la 30-40 de metri de acest turn. Dam ocol turnului si ajungem in sfarsit la hotel, rupti de oboseala.

Hotelul se numeste KONAK, am facut rezervarea pe site-ul HotelsCombined, 52 de euro (cu mic dejun inclus) plus 3 euro parcare privata si pazita. Parcarea se afla la 15-20 metri de hotel, intr-o curte interioara, unde incap cel putin 20 de masini. Ne preia paznicul, apoi ducem bagajele la hotel (intre timp, receptionerul ne condusese pana la parcarea privata). Am achitat camerele apoi am discutat cu receptionerul, un tanar frumusel foc (atentie fetelor!), problema inlocuirii bateriei. "No problem!" Tomorrow dimineishan vine o mashineishan from Istanbul si problemeishan se va rezolveishan (a doua zi chiar asa s-a intamplat, deplasarea, baterie noua, manopera inlocuire baterie si bacsisul, total... 105 euro).
Numele orasului dar si a provinciei Çanakkale (se pronunta "cianacale") provine de la Kale-i Sultaniye sau Sultaniye kalesi ("fortareata sultanului"), in timp ce denumirea bizantina a orasului este Dardanellia.
Mai tarziu (sec 18 si 19) orasul a devenit renumit pentru ceramica sa si de aici a rezultat denumirea de Çanak kalesi (fortareata ). In anul 2010, orasul avea o populatie de 106.116 locuitori. Apropo de locuitori si recensamantul care tocmai a trecut peste noi, in Turcia recensamantul se efectueaza simplu: timp de doua zile, toata lumea nu iese din casa, pentru a primi recenzorii. Si cam toata lumea, in afara de politie, doctori si pompieri primesc liber in acest timp. Cine iese, este arestat imediat si amendat cu o amenda usturatoare. Aferim!

Datorita intinderii sale, Turcia este divizata in 81 de provincii, fiecare provincie este divizata in districte, fiecare district isi are centrul de guvernare in districtul central. In periplul nostru prin Turcia, am traversat urmatoarele districte (provincii, sau judete): Edirne, Çanakkale, Balikesir, Izmir, Aydin, Mugla, Denizli. Trebuie mentionat ca fiecare district, (sau judet mai pe romaneste), este vestit printr-o anume activitate economica, un produs unic pe care il produce si comercializeaza, si printr-un fel sau mai multe de mancare. De exemplu, Edirne este vestit prin sapunurile in forma de fructe, comercializate in bazarul de langa Moscheea Selimiye, si prin ficatul de Edirne. Mai multe despre Edirne va voi spune cand voi ajunge cu relatarea acolo.
Canakkale e vestit pentru ceramica, productia de peste si conserve (fiind asezat pe stramtoare, se prinde foarte usor pestele prin efectul de palnie, indeosebi macrou si hamsie), si hoşmerim, adica un desert pe baza de gris si branza dulce.

Provincia Çanakkale are o parte in Europa si una in Asia (ca si provincia Istanbul). Partea europeana este formata din peninsula Gallipoli (sau Gelibolu), iar partea asiatica se suprapune in mare parte peste regiunea istorica Troada, din Anatolia. Cele doua parti sunt separate de stramtoarea Dardanele (numita si Helespont de vechii geci), care separa continentele Asiei si Europei si leaga sudul Marii Egee cu nordul Marii Marmara. Prin aceasta stramtoare a incercat sa treaca si imparatul Persiei, Xerxes I, in campania sa de cucerire a Greciei, in anul 460 i.Chr. Imparatul construise doua poduri plutitoare peste Dardanele, la Abydos, pentru ca armata sa urisa (aproximata la 2 milioane de oameni) sa poata trece in Grecia. Insa o furtuna n-a avut altceva mai bun de facut decat sa distruga podurile omului. Suparat, Xerxes a ordonat ca stramtoarea sa fie pedepsita cu 300 lovituri de bici si marcata cu fierul inrosit, ca orice sclav care nu se supune stapanului.
Mai multe despre stramtoarea Canakkale/Dardanele/Hellespont si de unde provin denumirile lor, puteti citi pe Wikipedia http://en.wikipedia.org/wiki/Dardanelles, in limba engleza.

Ne-am instalat la hotel, am facut un dus rapid si peste o ora am plecat sa vizitam orasul. Daca prin Edirne am trecut ca prin branza, Canakkale a fost primul oras vizitat mai pe indelete si tot aici am luat contact deplin cu civilizatia turca, de aceea scriu mai multe despre el.
Orice ar spune carcotasii care traverseaza orasul ca vantul si nu au timp sa-l descopere mai pe indelete, Çanakkale este un oras foarte frumos, foarte aerisit, cu un aer occidental, avand un farmec aparte cu stradutele sale inguste.
Si, in plus, habar nu aveam ca il traverseaza si un rau. Cand ne-am intors din Pamukkale, in ultima zi de sedere in Turcia, imediat ce am intrat in Çanakkale am descoperit cu uimire ca are, ca si Bucurestiul, un fel de Dambovita a lui, un fel de rau a carui parte inferioara a fost transformata intr-un canal navigabil, cu salupe si barci de agrement. Pentru acest rau sau canal am gasit cu greu denumirea lui pe net: Saricay, Sari Cay (in traducere libera inseamna Raul Galben).

Canakkale este un oras cosmopolit, foarte animat, unde gasiti magazine de tot soiul, restaurante, pizzerii si shaormerii, banci pentru schimbat banii, bancomate la tot pasul etc. Cel mai greu a fost cu descoperirea unei case de schimb valutar, care ne-a scos peri albi, negasind-o. Un roman intalnit la hotel ne spusese ca o vom gasi la 100 de metri de hotel si chiar asa a fost. Dar asta a doua zi, caci seara nu o vazusem deloc! Si tot la aceasta casa de schimb am schimbat la cel mai bun curs din tot periplul nostru prin Turcia. Unde se afla aceasta casa de schimb? Cum iesiti de la feribot, o tineti drept inainte spre Troia (se vede indicatorul), lasati pe dreapta turnul cu ceas si dupa 50 de metri va apare casa de schimb pe partea dreapta. Este si singura unde am primit chitanta. Cu aceasta chitanta, daca la terminarea sejurului va mai raman destule lire turcesti si considerati ca n-o sa le mai cheltuiti, le puteti schimba in euro sau dolari prezentand chitanta, indiferent de casa de schimb valutar, din orice localitate v-ati afla. Deci, pastrati chitanta (daca o veti primi, biensur).

De la hotel, plimbandu-te pe faleza, mai faci vreo 200 de metri si dai nas in nas cu calul troian, cel din filmul Troia http://www.imdb.com/title/tt0332452/, cu Brad Pitt in rolul lui Ahile, cal daruit orasului Çanakkale de catre producatorii filmului.
Fiind noapte, calul era iluminat de mai multe reflectoare si o groaza de turisti doreau sa se fotografieze langa cal. Alaturi de cal gasiti cateva artefacte descoperite la Troia si un sundial, un fel de ceas care masoara orele in functie de pozitia soarelui, folosit in antichitate de chinezi, egipteni, greci si romani, a carui detaliere si acuratete a fost dezvoltat in Imperiul Otoman.
Tot pe sundial sunt reprezentate si cele 12 semne ale zodiacului. Mai gasiti si o reconstituire foarte buna a Troiei. Pe intreaga faleza se afla multe taverne si multi localnici amestecati cu turisti. Partea veche a orasului seamana intrucatva cu Sibiul sau Brasovul, cu strazi pavate cu piatra cubica, cafenele, multe frizerii, ceainarii, anticariate si mici magazine.
Restul orasului se aseamana mai mult cu Bucurestiul. Este o aglomeratie de nedescris, insa in aceasta aglomeratie fiecare isi gaseste locul, nimeni nu se enerveaza, nu se aud claxoane sau zbierete. In port vezi foarte multi pescari si... pisici care-si asteapta rabdatoare tainul de la pescari. Pisicile in cultura turca, si in general in lumea musulmana, sunt mai tolerate decat cainii. Totusi, ele nu sunt speriate de bombe ca in Romania, fiind foarte sociabile si chiar tupeiste, multe din ele.

Peste tot vezi oamenii jucand table, carti sau rummy si tot peste tot vezi niste paharute mici, pline cu un lichid rosu. La inceput am crezut ca este lichior, ulterior avand sa aflu ca este... ceai. Paharutele au forma de boboc de lalea, aceasta floare fiind introdusa in Europa de sultanii otomani, care au adoptat-o ca pe un simbol al dinastiei lor. Partea practica a acestei forme este ca poti ridica acest pahar plin cu ceai fierbinte, fara sa te frigi, pentru ca nu trebuie sa strangi paharul, sa nu-l scapi. E de ajuns sa nu departezi degetele prea mult, ca sa nu il scapi. Dupa ce sunt golite, aceste paharute le gasesti pe diversele masute asezate in fata magazinelor, pe bancute, pe pervazuri sau impiedicandu-te de ele pe trotuare.

Ca sa demitizez mitul cafelei turcesti, va pot spune ca intr-o discutie cu patronul hotelului Alika din Kusadasi acesta mi-a spus ca in Turcia se bea foarte mult ceai si nu cafea, asa cum crede toata lumea. Si inca ceva: daca aveti chef sa beti o bere la vreo terasa, va spun de pe acum sa va puneti pofta-n cui... Nu veti gasi alcool asa usor. Ceai si sucuri gasiti din belsug insa alcool nu veti gasi (bine, noi am fost si in perioada Ramadamului). Veti gasi bere la cutie sau la sticle in miliardele de mini-magazine care impanzesc orasul. Alcoolul este scump in Turcia, pentru ca au taxe foarte mari, taxe care in cazul unor bauturi cum e whiskey-ul, depasesc 250%, la bere fiind undeva la 60%, in timp ce la paine este de 1%, si alte alimente de baza 8%.

Femeile mai tinere se imbraca ca europencele, in timp ce femeile mai in varsta se imbraca clasic, din cap pana in picioare, cu baticul acoperind capul, la peste 42 de grade Celsius. Daca vrei sa le fotografiezi si daca sunt insotite de barbat, trebuie sa-i ceri voie acestuia.
Si inca ceva: cand ti-e lumea mai draga si vrei sa te odihnesti (indiferent in care colt al Turciei te-ai afla) auzi chemarea muezinului in niste boxe uriase, atarnate de minaretele moscheielor. Si se aude, nu gluma (turcii se roaga de 5 ori pe zi)! Ca dovada a patriotismului turcilor, peste tot este afisat steagul Turciei (semiluna cu o stea pe fond rosu): in salupe, barci, feriboturi, case, magazine, autocare si pe... dealuri (niste steaguri imense).

Peste tot gasesti vanzatori ambulanti care te imbie sa cumperi cate ceva, de la porumb fiert cu sare de lamaie, snitele, chiftelele (kofte), peste, cartofi prajiti, pana la inghetata la cupe, asa cum mancam in copilarie. Enervanta este doar insistenta de a cumpara ceva de la ei. Exista insa si un truc: am observat ca daca te uiti la marfa lor, nu mai ai scapare! Deci priviti drept inainte sau in alta parte si refuzati-i politicos, cu un zambet si cu un "No, thanks!", daca sunt prea insistenti. Trebuie sa fiti foarte fermi cand refuzati, si sa nu dati de inteles ca va mai ganditi, ca totusi arata bine, ca parca nu va vine sa abandonati marfa, etc.
Si deoarece in peninsula s-au dat atatea batalii, peste tot gasesti brelocuri sau pungi cu diversi eroi din bataliile purtate in peninsula Gallipoli, dar gasesti si brelocuri cu Calul Troian, din bronz grafitat, la preturi foarte mici.

In fine, ne-am intors seara tarziu la hotel si, dupa ce ne-am razbunat pe cateva beri Efes, am bagat cornu`n perna, obositi peste masura, doar terminasem cu Europa si ne aflam in Asia, ei comedie! A doua zi urma sa vizitam doua obiective foarte mari si foarte importante din punct de vedere turistic si arheologic: cetatea Troia si acropola de la Pergam, aflate la 4-5 ore distanta una de alta.