Reykjavik

Prima zi nu se pune, pentru ca s-a consumat in aeroporturi si avioane: ajungem in Reykjavik dupa 13 ore, cu escale in Bruxelles si Londra. Somn, iar a doua zi ne infiintam in autogara centrala, unde e si un fel de sediu al agentiei de turism de la care cumparam cateva excursii. Trei la numar, cele "must see": Blue Lagoon, Northern Lights si Golden Circle - primele doua, in aceeasi zi. In total, costa cam 125 de euro/persoana - in conditiile in care, datorita faptului ca eram 13 persoane, obtinusem inca din tara o reducere de 10%.
La Blue Lagoon n-ai nimic altceva de facut (asta e si scopul, de fapt) in afara de a te balaci in apa fierbinte, in aer liber. Care aer are -3 grade sau cat o fi - putin, oricum. Optional, poti sa mai treci prin sauna sau prin restaurant; sau sa faci un masaj. Inainte de a te balaci din nou, of course. Singura chestie nasoala e ca, pentru a fuma, trebuie sa mergi la mama dracului, descult si doar in halat - iar afara sunt, repet, -3 grade sau mai putin. Dar asta nu ne poate opri, nu-i asa? :D
Seara, plecam spre un platou, departe de luminile orasului, de unde se presupune ca am putea vedea aurora boreala. Din punctul meu de vedere, asta e cel mai important "obiectiv" al plimbarii prin Islanda - dar pentru a-l putea atinge, trebuie: a) sa fie senin (si din fericire e senin - in ciuda a ceea ce spunea weather.com, care tocmai a capatat in ochii mei renumele de cel mai prost site meteo din univers); b) sa fie frig. e frig; si c) sa ai bafta. evident, am :D. Astfel incat, dupa ce inghet o jumatate de ora pazind trepiedul in zapada, apare si o aurora. Nu chiar asa cum vezi in pozele de pe site-urile agentiilor de turism, dar... e o aurora. E a noastra si e frumoasa :)). Satisfacuti, ii facem un pic in ciuda receptionerului de la hotel, care ne daduse mai putin de 50% sanse inainte de a pleca :D.
A propos: hotelul la care am stat se numeste, simplu, Reykjavik :); cotat la 3 stele, plasat in centrul orasului, un raport pret/calitate mai mult decat excelent - chiar daca breakfast-ul e cam monoton si sarac iar unii dintre receptioneri au niste figuri mai posace (ramanand, insa, in continuare, serviabili). Exista camere de fumatori, in hol e un computer care poate fi folosit gratuit, iar la wireless am primit fara sa cerem o reducere de 50% fata de pretul normal (vreo 18 euro/5 zile, fata de aproximativ 36).
Peste tot in regiunea capitalei pluteste un miros de sulf pe care il simti din secunda in care avionul aterizeaza pe aeroport si care e usor deranjant, pana te obisnuiesti. De vina sunt apele termale pe care sta Islanda si care ies din loc in loc la suprafata, semnalandu-si prezenta printr-o coloana de aburi. Mirosul e, insa, un pret infim platit de islandezi in schimbul avantajelor pe care le au: locuintele sunt incalzite cu apa scoasa din pamant, apa calda de la robinet tot de acolo vine (de altfel, si ea miroase a sulf - spre deosebire de cea rece, care probabil e filtrata suplimentar si poate fi bauta fara nici o grija), iar pentru a produce curent electric nu au nevoie de petrol sau carbune. Daca n-ar exista atatea masini mari (cred ca e tara ci cele mai multe 4x4 pe cap de locuitor), poluarea ar fi zero. Misto.

A doua zi, prima escala e la cascada Gulfoss. Spectaculoasa. Apa curge printr-un fel de canion ingust, iar stancile din jur sunt acoperite de gheata. Vaporii produsi de caderea apei ingheata instantaneu atunci cand ating peretii canionului, adaugand noi si noi straturi, cu forme ciudate. La intoarcere, un batran de vreo 80 de ani care umbla singur pe coclauri aluneca, isi luxeaza umarul, lesina si ne intarzie cateva minute, pana reusim sa-l ducem in masina si sa chemam o echipa de salvamontisti sau ce-or fi fost aia; am facut si o fapta buna pe ziua de azi, putem sa plecam linistiti spre Geysir. Cele doua gheizere de aici (unul mai mare, celalalt mai mic si mai lenes) izbucnesc la intervale de cateva minute aruncand o coloana de apa fierbinte la cativa metri inaltime. Din nou, spectaculos.
Ultima oprire e in parcul national Tingvellir, unde se intalnesc cele doua placi tectonice - eurasiatica si americana. Zidurile de stanca neagra ale fiecareia dintre ele se contureaza clar pe fundalul alb, drumul ne duce chiar pe langa ele. Inca o data, peisajul e spectaculos. De altfel, Islanda tinde sa devina una dintre tarile mele favorite. E frumoasa, stranie, diferita de celelalte pe care le-am vazut pana acum, plina de lucruri care merita vazute si pe care doar aici poti sa le vezi.
Intorsi la hotel, petrecem cateva ore in jurul unei sticle de whisky incercand sa construim un plan coerent pentru ziua urmatoare. Receptionerul (simpatic si prietenos, dar dornic sa faca un ban in plus din comisioane) incearca, la randul lui, sa ne convinga sa dam 200 de euro de persoana pentru o excursie cu jeep-uri pe coasta de sud si pe ghetari. Cam scump, nu ajungem la o concluzie. Adica ajungem la una: ca a doua zi la micul dejun trebuie sa reluam sedinta :). Cu succes, de data asta: hotaram sa inchiriem trei masini si sa plecam de nebuni pe acelasi traseu pe care ne-ar fi dus si ghidul. Iar costurile sunt de aproape 5 ori mai mici decat in varianta propusa de receptioner. Masina mea, un Ford Escape (celelalte doua sunt Suzuki Grand Vitara), costa cam 120 de euro/zi cu tot cu GPS - la care avea sa se adauge benzina (vreo 70 de euro). Pe drum oprim la doua cascade, inainte de a ajunge la poalele ghetarului. Teoretic, e cam tarziu pentru a urca - si nici nu mai exista nici un ghid prin zona. Practic, insa, hotaram ca nu e prea tarziu :)). Pornim pe urmele grupurilor care au mai trecut prin zona si, timp de o ora, bantuim pe si printre blocurile de gheata albastra. Soarele se pregateste sa apuna undeva in spatele oceanului, muntii din jur sunt acoperiti de zapada; ca sa nu spun din nou "spectaculos" gasesc alt cuvant: "superb". Tractiunea 4x4 si cauciucurile de iarna ale masinilor (a mea e isi merita banii din plin: drumul pana la soseaua asfaltata trece printre nameti, e acoperit cu zapada inghetata si rupt pe alocuri de paraiase. Mai mergem vreo 25 de kilometri pana la Vik, un satuc de pe coasta de sud a insulei unde se afla o plaja cu nisip negru. Nu ca si-ar fi propus cineva sa stea la plaja :), dar arata interesant; mai putin interesant e vantul cumplit de rece pe care trebuie sa-l suportam timp de o jumatate de ora, cat ne ia sa mergem pe jos de la benzinaria unde am lasat masinile pana la malul oceanului. Mancam ceva (fish & chips - dar pestele e congelat, nu proaspat, ceea ce mi se pare culmea intr-o tara care e unul dintre principalii exportatori de peste din lume) si ne intoarcem spre hotel, sperand ca norii care s-au adunat suparati deasupra noastra nu vor aduce si o ninsoare la fel de suparata. Si asa, drumurile sunt in mare parte acoperite cu zapada. Limita de viteza pe drumurile nationale din Islanda e 90 km/h, iar pe margine se vad destul de multe radare fixe - dar chiar si in lipsa lor, tot nu poti sa exagerezi cu pedala de acceleratie. Merg relativ constant cu 90-100 km/h si doar in apropiere de Reykjavik, unde soseaua e curata, calc pedala un pic mai tare din cand in cand. Asfaltul e foarte bun (si rezistent, avand in vedere ca multe masini au crampoane de otel in cauciucuri) - iar in afara orasului, traficul e extrem de lejer. De altfel, cred ca nici in Reykjavik nu au existat vreodata ambuteiaje. Ar fi si greu, avand in vedere ca orasul are cam 150000 de locuitori (cam cati sunt si in Piatra Neamt, dar pe o suprafata de cateva ori mai mare).
Ultima zi - "timp la dispozitie" :). Adica plimbare prin oras, un pic de souvenir shopping, cateva fotografii. Seara, grupul se imparte in doua - eu merg la un restaurant pe care il remarcasem cu vreo doua zile inainte, pe o straduta din centru - "Cafe Rosenberg". Atmosfera simpatica, de club de jazz, muzica live, mancare foarte buna. Preturi... ca peste tot in Islanda, adica relativ mari fata de restul Europei. O portie de paste cu scoici si peste, plus o friptura de miel (excelent facuta) avand alaturi ciuperci, o frigaruie de creveti prajiti si paine prajita cu usturoi, plus un pahar de vin si o bere - egal 7500 de coroane cu tot cu bacsis, adica vreo 50 de euro.

Seara tarziu, Iceland Express ne anunta printr-un sms ca avionul care trebuie sa ne duca a doua zi la Londra va decola cu o intarziere de 6 ore si ceva, pentru ca aeroportul Stansted e inchis din cauza conditiilor meteo. Ma uit pe BBC online, sa vad si eu ce catastrofa s-a produs in UK de nu mai pot ateriza avioanele; ei bine, sunt 10 cm de zapada. Tragem concluzia ca englezii sunt fie lenesi, fie fricosi, fie amandoua - si mai desfacem o sticla de whisky, in holul hotelului. Intr-un fel, ma bucur ca nu mai trebuie sa ma trezesc la 4 dimineata ca sa ma duc la aeroport. Pe de alta parte, insa, a doua zi aveam sa descoperim ca zborul a fost amanat cu inca doua ore, astfel ca am pierdut una dintre cele doua zile care erau programate pentru Londra. It sucks.

Ajungem pe aeroportul Stansted vineri seara, pe la 6 si ceva. Apuc sa cumpar un bilet pentru un autobuz spre centrul orasului, cand altcineva din grup descopera un alt autocar, care ne lasa mult mai aproape de hotel. Cumpar si de aici un bilet, dupa care ma intorc la primul ghiseu, sperand ca voi putea recupera macar o parte din bani. Surpriza, intr-un minut mi se returneaza TOTI banii, dupa ce completez un mic formular. Punem pariu ca in Romania mi s-ar fi spus "ne pare rau, nu se poate - daca ati cumparat biletul, nu va mai putem da banii inapoi"?

Ne cazam rapid (la Ibis City) si dupa o jumatate de ora suntem deja plecati la plimbare prin oras; la cateva minute de mers pe jos, langa Turnul Londrei, pe malul marinei de la World Trade Center (Katharine Dock), gasim un restaurant italian (Strada) in care bucatarul inca nu si-a incheiat programul. Mancarea (foarte buna si la un pret rezonabil pentru Londra) vine in doar cateva minute, berea e ok, cu stomacul plin mai putem face cativa pasi (si cateva fotografii) pe Tower Bridge, pe langa modernele cladiri de pe malul drept al Tamisei, apoi pe London Bridge si inapoi la hotel. Cateva ore de somn (vreo 4) si incepe adevarata alergatura prin oras: avem la dispozitie doar o zi pentru a vedea as much as possible. Cumparam bilete pentru unul dintre autobuzele turistice, mergem cu unul dintre ele cateva statii, luam altul, mergem pe jos pana la Buckingam Palace, intram in ultimul minut la Westminster Abbey, facem zeci kilometri pe jos pe strazi, luam vaporasul pana la Greenwich (biletul e inclus in pretul celui de autobuz), stam calare pe meridianul zero, ne intoarcem in oras sa mancam si sa ne reincarcam acumulatorii aparatului foto, plecam din nou in oras pentru cateva fotografii de seara, descoperit ca autobuzul pentru turisti nu mai circula si trebuie sa luam metroul (un bilet de o zi pentru zonele 1 si 2 costa 5,60 GBP), ne masam picioarele tocite de atata mers pe jos, ajungem noaptea la hotel, dormim doua ore si ne incheiem [prea] scurta vizita la Londra dimineata devreme, in aeroportul Luton, dupa un "mic-dejun traditional" - peste, sunca, oua, carnati si fasole :). La desert, avem un subofiter anti-tero care striga in gura mare ordine catre toti pasagerii (chiar si cei care nu se aflau pe linia lui de control), de parca se afla pe campul de instructie.

Londra mi s-a parut un oras frumos, primitor, tolerant, haotic in sensul bun al cuvantului, dar extrem de aglomerat, destul de murdar, destul de scump si haotic in sensul rau al cuvantului. L-as mai vizita, dar nu m-as muta acolo.

In medie, intreaga excursie a costat undeva sub 1.000 de euro (evident, nu punem la socoteala cheltuielile de shopping). In ceea ce ma priveste, pregatirile au durat cam o luna si au fost sensibil mai complicate decat in alte cazuri - printre altele, pentru ca a face rezervari la atatea zboruri, hoteluri si transferuri pentru 13 persoane presupune un consum de timp si energie ceva mai mare decat ar parea (ca sa nu mai vorbesc de negocierile pe e-mail pentru reduceri la excursii, de incercarile de a "armoniza" interesele/dorintele tuturor etc.). Una peste alta, insa, cred ca si ceilalti prieteni care m-au insotit imi impartasesc parerea: a fost un trip reusit. O saptamana plina si frumoasa.