Corfu

Vechea fortareata

... este o spectaculoasa fortificatie ridicata in partea de est a orasului vechi. N-ai cum sa n-o vezi, de oriunde-ai privi-o: de pe mare, din aer ori de pe tarm. Noi am admirat-o prima oara pe masura ce feribotul se apropia de coasta insulei. Am vizitat-o cateva zile mai tarziu, intr-o zi neasteptat de calda .
De teama ca n-o sa gasim un loc de parcare in apropiere, am parcat la o distanta apreciabila. Ceea ce, la urma urmei, n-a fost rau de loc. Am avut astfel ocazia sa parcurgem Esplanada in voie, admirand ambarctiunile trase la cheu si frumustea parcului. In golful dintre cele doua promontorii, valurile marii se sparg pe o plaja ingusta si destul de murdara. Un strat gros de alge si, pe ici, pe colo, cateva pet-uri... dezolant si neasteptat, atipic pentru o destinatie turistica cu pretentii. Si totusi, spre marea mea surprindere, cateva doamne faceau plaja acolo, cu cearsaful asternut pe si printre alge, despartite de traficul intens al strazii doar de un parapet de vreo doi metri. O plaja murdara si, pe deasupra, chiar in oras, as zice...

Un lung sir de autocare, parcate in fata catorva taverne, de-a lungul parcului, marcheaza apropierea de intrarea in Vechea Fortareata. Bulgari, sarbi, romani si nu numai. Turistii... materia prima...

Intrarea in vechea fortareata este strajuita, cum altfel, de doua tunuri de pe la 1788. Frantuzesti, din cate imi amintesc. Aflam ca lucrarile la forticatii au inceput inca din secolul VI, agresiunile repetate impunand acest demers. Ulterior, la inceputul secolului XV, venetienii au reconstruit zidurile, au adaugat un sant cu apa (sant care, practic, separa fortareata de corpul insulei, astazi, "parking-ul" a sute de ambarcatiuni ale celor cu dare de mana) peste care au construit un pod de lemn, retractabil (astazi permanent). Asta pe dinafara. In interior, printre alte facilitati, venetienii au ajuns intr-un punct in care au descoperit ca-i musai sa faca si o inchisoare. Englezii, ceva mai tarziu, au construit un spital. Poate ca vremurile dicteaza prioritatile, cine stie...

Pasim pe sub arcada de la intrare, deasupra careia troneaza o efigie, un blazon gravat in marmura. Venetienii, ale caror urme se vad peste tot, trebuiau sa marcheze si intrarea in fortareata, va dati seama. Mai sus, flutura drapelul elen.

Ne contrazicem care dintre ambarcatiunile insirate de-o parte si de alta a santului cu apa ni s-ar "asorta" mai bine. Am argumente solide, asa incat sotia cedeza. Un fel de "cum zici tu... ca bine le mai potrivesti! " Fac abstractie de ironie si intram intr-un mic Muzeu Bizantin. Cateva fresce si mozaicuri vechi, vechi...

Alaturi, ceea ce era odata o cazarma a englezilor este astazi Biblioteca Centrala a Corfu Town. Inchisa. Aflam ca in fortareata se deruleaza, destul de des, concerte si alte manifestari culturale.

Vis-a-vis, se putea altfel, un magazin de suveniruri.

In interior, o curte mare, mare. E foarte cald, ne-am dori ceva umbra... ma uit la ceasul din turnul inalt situat intr-o latura a curtii, e amiaza, insa nu cedam. Printre crenelurile fortificatiilor ni se deschide o priveliste extraordinara asupra Esplanadei. Apa e atat de limpede... vedem totul, chiar si ceva care seamana cu un trident cu coada lunga.

Admiram o biserica (Saint George) ridicata de venetieni, catolica. Coloanele de la intrare te duc cu gandul la templele grecesti... sau romane. Este singura biserica greceasca construita in stil Doric, zic cei care se pricep.

In curte urcam cateva trepte de piatra si ne zgaim intr-un bazin poligonal gol. Un alt tun frantuzesc, de nu stiu cate livre e expus in curte. Alaturi cateva ghiulele. Ansamblul arata bine, poti sa juri ca daca ar vrea, tunul asta ar putea trage oricand o salva.

Intr-un coltisor mai retras am descoperit un fel de hruba. De departe semana cu cuptorul de paine de la noi de-acasa. Am fost curiosi sa aflam ce-i inauntru. Dezamagiti si oarecum satisfacuti in acelasi timp, am descoperit ca era un adapost pentru... gunoaie!! . Iata, mi-am zis, pe ici pe colo, isi mai dau si ei cu stangu-n dreptu'!

E in firea omului sa tinda catre mai sus. Asa incat facem un mic efort si urcam cateva minute bune pe treptele lustruite de milionele si milioanele de talpi care le-au urcat de-a lungul secolelor pentru a ajunge in cel mai inalt loc al fortaretei. Citadela. Cu rasuflarea taiata, atat de efort cat si de frumusetea locului, privim de jur-imprejur. Uneori, cand vad atata frumusete, uit ca, de fapt, ADN-ul meu nu e structurat pe modul "turist". Pe de o parte Corfu Town, pe de alta marea cu maretia si frumusetea ei oarecum tainica. "Da-o-ncolo de leneveala, imi zic, sunt atatea lucruri frumoase de vazut!! ". Internetul zice ca, dupa parerea unor istorici, aceasta parte a fortaretei era locuita prin sec. XV. Avea, adica, tot ce trebuie unei comunitati stabile: cateva case, biserica (daca am inteles eu bine, "Sfintii Apostoli"), rezervoare de apa si depozite de munitii (praf de pusca, etc). Cea mai mare parte a acestora a fost distrusa de o explozie prin 1700 si ceva.

Plecam cu sentimentul ca n-am pierdut vremea. Ba, mai mult, ma gandesc ca, tot vazand atatea lucruri frumoase, sentimentul pozitiv care ne incearca de fiecare data se va depune in sufletul nostru, indepartand din zgura amaraciunilor si stresului de zi cu zi.

La final, va fac si voua aceeasi urare pe care-o fac prietenilor mei atunci cand se cuvine: sa va dea Domnu' sanatate, necazuri mici (ca nimeni nu trece prin viata fara sa fie incercat...) si bucurii mari!!

19 imagini in total la aceasta impresie