Bacau

Bacaul este considerat a fi oras al drumului de comert, sprijinit de vaduri, ce a luat fiinta intr-un loc central cu largi posibilitati de dezvoltare. Acest targ vestit prin bogatia poamelor si produselor sale,  Bacaul devine un orasel. Considerat de marii ganditori ai vremii tinutul cel mai frumos si cel mai locuit din toata Moldova, cu poame de tot felul, vrednice a fi servite pe masa oricarui om de seama.
Pozitia sa a atras comercianti lipoveni, hotniceni, ungureni, ba chiar o colonie de evrei.

Turismul are un potential ridicat de dezvoltare, având in vedere conditiile favorabile de care dispune regiunea: monumente istorice, culturale si religioase, peisaje deosebit de frumoase, potential cinegetic bogat, o infrastructura existenta bogata, dar insuficient exploatata, precum si posibilitatea dezvoltarii sectorului agroturistic. Varietatea peisajului, statiunile balneare, monumentele istorice si de arta confera judetului Bacau titlul de judet-turistic, principalele regiuni turistice fiind: Slanic-Moldova, Poiana-Sarata, Tg. Ocna si Poiana Uzului.

Date istorice:
Desi prima arestare documentara o gasim in privilegiul comercial acordat de Alexandru cel Bun negustorilor din Lvov (6.10.1408), originea orasului se pierde in negura timpului. Cert este ca la sfarsitul secolului al XIV-lea, Bacaul era o asezare urbana bine inchegata, una din cele mai prospere din sudul Moldovei, avand importante atributii militare si comerciale.

In privinta inceputurilor targului lipsesc datele sigure. Sunt mai multe legende, una dintre ele explicand atat fundatiunea originala a targului, cat si numele de Bacau. Originea oiconimului Bacau este pusa pe seama termenului maghiar bako, ipoteza sustinuta si de Iorgu Iordan: bako – calau, natang, neghiob. Respingand provenienta maghiara a termenului, Hasdeu inclina catre o etimologie turanica iar Nicolae Iorga, pentru una slava: stra-slavul bac = zimbru, taur, bour.

Primele urme de locuire dateaza din paleolitic, acestora adaugandu-li-se cele din mezolitic si neolitic. In intravilan au fost identificate cateva vetre de locuire: in zona Curtii Domnesti, liceul Gh. Vranceanu, strada Ion Luca, nuclee ale viitorului oras, principalele centre polarizatoare pe tot parcursul secolelor IX - XVII/XVIII. Abia la sfarsitul secolului al XVIII-lea, Bacaul incepe sa fie mentionat pe harti, informatiile privind pozitia si evolutia sa teritoriala devenind mai clare.

Datorita cresterii demografice dar si economice, Bacaul este declarat municipiu la 7 decembrie 1929. Incepand cu 1948, municipiul intra intr-o noua perioada de transformari urbanistice.