Cetatea Deva are cea mai veche datare in anul 1269. Urme mai vechi descoperite in acest loc duc insa firul vietuirii pana in zorii istoriei umane, apoi in perioada statului dac si stapanirii romane. In timpul feudalismului, viata cetatii era legata de numeroasele si grelele munci pe care taranii iobagi trebuiau sa le faca: pastrarea si apararea zidurilor cetatii, saparea santurilor, taierea lemnelor si a hatisurilor s.a. Aceste impovaratoare obligatii au facut ca cetatea sa devina, in decursul veacurilor, tinta multor rascoale.
Cetatea Devei a fost utilizata frecvent si ca inchisoare, aici fiind intemnitati pretendenti la tronul Transilvaniei, nobili cazuti in dizgratie si iobagi.
La mijlocul secolului XVI pe drumul Postei s-a construit in piata Devei un han numit Hanul cel Mare.
In 1581 orasul, sub stapanirea lui Francisc Gesthy isi pierde privilegiile castigate anterior, populatia fiind inrobita. Dieta Transilvaniei, reunita in 1607, a hotarat ca Cetatea Devei sa nu mai fie cadata ca proprietate particulara ci sa ramana in stapanirea principilor transilvaneni.
In anul 1784, in timpul rascoalei conduse de Horia, Closca si Crisan, stapanii cetatii au opus rezistenta atacurilor iobagilor si minerilor din Muntii Apuseni. Neinarmati si lipsiti de o buna organizare, rasculatii nu au reusit sa cucereasca cetatea asediata. Siliti sa se retraga, ei au lasat in mana nobililor 86 de prizonieri, carora li s-au taiat capetele, iar trupurile le-au fost aruncate intr-o groapa comuna, in spatele cetatii.
Stapanii Devei au intampinat cu ostilitate si pe Mihai Viteazul, cand acesta se indrepta in 1600 spre Praga, in speranta de a gasi la curtea imparatului Rudolf ajutor impotriva Imperiului Otoman.
Zidurile cetatii au inchis intre ele si pe multi luptatori pentru dreptatea si libertatea poporului, iar in timpul revolutiei de la 1848 aici s-au dat crancene batalii intre trupele revolutionare maghiare si armata tarista, venita sa inabuse revolutia.
O explozie produsa in 1849 in magazia cu praf de pusca a aruncat in aer zidurile cetatii, prefacand totul intr-un morman cu pietre.
Trecand printre ruinele vechilor porti, prin hrubele slab luminate, gandul ne poarta spre vremurile cand probabil aici isi gaseau adapost haiducii. Aceleasi ruine, incarcate de mister si legenda, au zamislit multe povesti, rod al fanteziei populare. Una dintre acestea arata ca cetatea a fost zidita de zane cu parul de aur, fetele unor uriasi, care certandu-se intre ele au distrus-o. O alta legenda atribuie inaltarea zidurilor harniciei unor pitici.
Cetatea este pitoresc asezata pe dealul la poalele caruia se intinde orasul modern, imbracat in haina colorata a noilor constructii. Trecand pe aceste meleaguri, la mijlocul secolului trecut, calatorul englez Paget, incantat de privelistea ce se desfasoara de la inaltimea cetatii, a marturisit ca: "Putine locuri, prin cate tari am umblat, prezinta o panorama mai frumoasa decat aceea a Vaii Muresului."
Sub dealul cetatii se afla palatul Magna Curia (azi sediul Muzeului Civilizatiei Dacice si Romane), construit in sec. XVI, de plan dreptunghiular usor alungit, prevazut la coturi cu cate un decros cu aspect de bastion. Transformat de Gabriel Bethlen in 1621, Magna Curia a dobandit o infatisare prevalent baroca in sec. XVIII, cand i se adauga o scara monumentala dispre parc si un balcon polilobat.